87 matches
-
ideile, reprezentările și sentimentele poetului se comunică nemijlocit. Acestea sunt transmise lectorului prin întreaga viziune poetică, prin imagini artistice, prin simboluri și metafore etc., întrun limbaj poetic original. Discursul poetic se constituie pe baza categoriei estetice a liricului, ca text monologic (mai rar prin dialogism) cu o intensificare a funcției poetice (numită și funcție estetică sau stilistică) și a funcției emotive (expresive). Roman Jakobson accentuează rolul funcției poetice („Opera poetică trebuie în realitate să fie definită ca mesaj verbal în care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dialogică [dialogic narrative]. O narațiune caracterizată de interacțiunea mai multor voci, conștiințe sau păreri despre lume, nici una din ele unificîndu-le sau fiind deasupra celorlalte (avînd mai multă autoritate decît ele); o NARAȚIUNE POLIFONICĂ. În narațiunea dialogică, în opoziție cu NARAȚIUNEA MONOLOGICĂ, părerile, judecățile și chiar cunoștințele naratorului nu constituie autoritatea ultimă în raport cu universul reprezentat, ci numai o contribuție între altele, o contribuție care se află în dialog cu (o parte dintre) personaje și este adesea mai puțin semnificativă și sensibilă decît
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
narrative]. 1. O NARAȚIUNE care reprezintă un singur EVENIMENT: "Ea a deschis ușa". 2. O narațiune care conține o singură JUNCTURĂ TEMPORALĂ (Labov): "Ea a mîncat, apoi a dormit". ¶Genette 1983; Labov 1972. Vezi și POVESTIRE COMPLEXĂ, POVESTIRE MINIMALĂ. narațiune monologică [monologic narrative]. O narațiune caracterizată de o voce sau conștiință unificatoare, superioară altor voci sau conștiințe din narațiune (Eugénie Grandet, Povestea a două orașe). Într-o narațiune monologică, în opoziție cu NARAȚIUNEA DIALOGICĂ, părerile, judecățile și cunoștințele naratorului constituie autoritatea
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
1. O NARAȚIUNE care reprezintă un singur EVENIMENT: "Ea a deschis ușa". 2. O narațiune care conține o singură JUNCTURĂ TEMPORALĂ (Labov): "Ea a mîncat, apoi a dormit". ¶Genette 1983; Labov 1972. Vezi și POVESTIRE COMPLEXĂ, POVESTIRE MINIMALĂ. narațiune monologică [monologic narrative]. O narațiune caracterizată de o voce sau conștiință unificatoare, superioară altor voci sau conștiințe din narațiune (Eugénie Grandet, Povestea a două orașe). Într-o narațiune monologică, în opoziție cu NARAȚIUNEA DIALOGICĂ, părerile, judecățile și cunoștințele naratorului constituie autoritatea ultimă
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
dormit". ¶Genette 1983; Labov 1972. Vezi și POVESTIRE COMPLEXĂ, POVESTIRE MINIMALĂ. narațiune monologică [monologic narrative]. O narațiune caracterizată de o voce sau conștiință unificatoare, superioară altor voci sau conștiințe din narațiune (Eugénie Grandet, Povestea a două orașe). Într-o narațiune monologică, în opoziție cu NARAȚIUNEA DIALOGICĂ, părerile, judecățile și cunoștințele naratorului constituie autoritatea ultimă în raport cu universul reprezentat. ¶Bakhtin 1981 [1982], 1984 [1970]; Pascal 1977. narațiune naturală [natural narrative]. O narațiune care are loc spontan în conversația de zi cu zi, "normală
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
și mai spectaculos piața discursivă postcomunistă în manierele cele mai radicale, oricât de penibile, grotești și respingătoare ar putea fi acestea uneori (să nu uităm, până la intervenția autorităților televizuale sau a justiției, există telecomanda!), „vipurile” emergente au persistat în cultura monologică în care crescuseră înainte sau după 1989, trebuind să învețe însă până la urmă rudimentele dialogului, grație talk-show-urilor, al căror vârf de popularitate poate fi datat între sfârșitul anilor ’90 și 2000-2001, într-o perioadă în care viața politică mai prezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
literară care să aibă toate datele necesare pentru a putea fi reprezentată scenic, "trebuie să armonizeze două strategii: una este a literarității textului, cealaltă se referă la teatralitatea sa" (Popescu, 1987, p. 7), de aici și specificitatea discursului dialogic, respectiv monologic și a celui concretizat în didascalii. Mijloacele folosite sunt, așadar, cele ale scriitorului, însă cu viziunea punerii în scenă a textului scris. Organizarea demersului teatral devine, astfel, explicită ca intenție prin indicațiile scenice/indicațiile de regie, fără a avea însă
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
un element pasiv, presupus de orice text, devine un complice nu întotdeauna ideal de altfel, ba chiar adesea refractar, încăpățînat, ezitant al procesului de decodare, desigur, ci este un participant activ la deznodămînt, la tentativa de reducere la un adevăr monologic al unui vertij polifonic. Cioran joacă adesea cartea scrimerului care multiplică piruete și paradoxuri pentru a-l încolți pe cititor în impasul interpretativ: "E o adevărată nenorocire pentru un autor să fie înțeles" (EA), precizează el în mai multe rînduri
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
individuală a limbii. În Dicționarul general de științe - științe ale limbii, discursul este definit ca „secvență continuă de propoziții sau fraze, structurată și coerentă; termenul desemnează generic cele mai diverse forme de utilizare a limbii: scrise și orale, dialogice și monologice” (Bidu- Vrânceanu, 1997:174). 1.3. Manifestări ale limbajului natural 1.3.1. Limbajul constituie și exprimă gândirea Limbajul și gândirea au fost și sunt considerate două fenomene strâns legate și interdependente. Întâlnim însă, în ce privește raporturile dintre cele două fenomene
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
rânduri una dintre cele mai mari calități ale stilului publicistic eminescian: capacitatea de exprimare a ideilor abstracte prin cuvinte simple, facilitând astfel accesul cititorilor la mesajul textelor: "Teoriile sunt înșirate pe ață băbește, sunt desfăcute în pilduri, prefăcute în teatru monologic, spuse în serios și luate-n râs, cu o invenție verbală, cu o proverbialitate neasemuite în care e ceva din Creangă și din Anton Pann, dar subtilizat, adus la complexitatea gândirii culte"312. Condamnat pentru virulența limbajului folosit, pentru duritatea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
armătura prozei realiste. Relevând unele incidențe cu teoriile lui Mihail Bahtin și René Girard, P. realizează o „sistematică a personajului literar” bazată pe relația dintre identitate și alteritate. Utilizând ca punct de referință sistemul persoanelor gramaticale, teoreticianul distinge trei „Arhipersonaje”: monologic (un „El” privat de relația cu Celălalt, o „sumă de atribute” având o existență pur obiectuală: Dinu Păturică, Dionis, Goriot ș.a.), dialogic (un „Eu” care se definește în funcție de un „Tu”, un subiect veritabil constituit prin raportul cu alteritatea: Bernard din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288968_a_290297]
-
Viața între cărți, în bibliotecă, trăire aproape muzicală, se vede concurată de viața cea aievea, de odinioară și din clipa prezentă, când burgul este descoperit cu o privire ingenuă, care soarbe parcă uitata exuberanță a naturii. În acest jurnal liric, monologic, delicat, aristocratic, emoțiile vin dinspre și se întorc întotdeauna la lectură, carte, motive livrești. Ca și A. I. Odobescu, C. peripatetizează grațios și bonom. Numai că, „paralizat de discreție” (G. Călinescu), poate și de neîncredere, poetul a vrut să stea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286295_a_287624]