418 matches
-
sunt un obiect nezburător, apărut în 1992. A colaborat la „Graiul Maramureșului” și „Clipa zilei” din Baia Mare. Prozele scurte din cartea de debut, dar cu precădere acea „o sumă de proze” din Alergând prin sine (1995) surprind prin supunerea unui moralism sceptic, malițios, descins direct din Teodor Mazilu, la bizarele „rigori” ale unei arhitecturi epice sui-generis, voit haotică, ostilă oricăror reguli de perspectivă și de construcție. Teme și motive dintre cele mai diverse, chiar și din domeniul politicii românești „la zi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285909_a_287238]
-
este evident că până și cel mai fanatic dintre fasciști ar considera anacronic să renunțe la toate aceste cuceriri ale „dezvoltării”. Cuceriri care anulează - prin nimic altceva decât prin simpla lor prezență, devenită totală și totalizantă - orice misticism și orice moralism al fascismului tradițional. Prin urmare, fascismul nu mai este cel tradițional. Și atunci ce este? Tinerii din taberele fasciste, tinerii din SAM1, tinerii ce sechestrează persoane și pun bombe în trenuri se numesc și sunt numiți „fasciști”: dar este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
numai pentru că sunt un intelectual-literat. Nu știu dacă lucrul acesta este de inspirație scelbiană 4 („mărunțișuri culturale”) sau sociologică (Schumpeter, Kernhauser, Mannheim, Hoffer, von Mises, De Juvenel, Shils, Veblen etc.); este de presupus totuși că este vorba despre bine cunoscutul moralism italienesc, grație căruia „bufonul” devine automat „țap ispășitor”, restabilindu-se astfel (ah, desigur, involuntar) adevărul. Îmi cer scuze cititorului pentru că l-am târât în acest labirint de „conștiințe nefericite”, în această fragmentare a unei dezbateri ce ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
murdare; la rândul ei, aceasta e produsă de recurgerea la locuri comune. De altfel, sunt în mod explicit vulgare inclusiv aluziile la grupuri sau clanuri cărora le-aș aparține. Acestea sunt argumente de foaie literară de provincie, dispusă să facă moralism punitiv. Desigur, lipsește orice demonstrație, atât cu caracter practic (cele mai mari neplăceri în această polemică mi-au venit tocmai de la puținii prieteni), cât și de profunzime. Bocca nu s-a gândit o clipă la ceea ce se pregătea să spună
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
care le privise mereu cu atâta naturalețe, aproape disprețuitoare, și cu o bucurie evanghelică oarecum excesivă, și-ar fi văzut, astăzi, minunata operă organizatoare ca pe o străduință inutilă, devenită anacronică. Dar, deși în firea lui Don Milani persistă un moralism prost ascuns de o lipsă de prejudecăți total declarativă (Scrisorile către o profesoară 1 scrise de el și de elevii lui sunt de un puritanism sexual demn de cele mai sobre ediții ale operelor Sfântului Pavel), deși disperata sa activitate
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
parohială (după câte se pare, foarte bine organizată în Veneto) și mass-media. Ceea ce predomină în întreaga scrisoare este „lipsa de formă”, în care vocea și sentimentul autorului își inventează un spațiu total nou, păstrându-și perfect ingenuitatea: grația copilărească a moralismului unui țăran bătrân. Răspunsul lui Camon la această scrisoare este total neașteptat. Și, trebuie să spun, demn de bătrâna sa rudă. În loc să accepte cu spirit critica adusă din străfundul existenței sale și să caute ce are ea adevărat, Camon se
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
scurtă Suită dramatică (1959) și Mărul cunoștinței (1968) sunt cărți datate. Indiferent de mediul investigat (muncitoresc, studențesc, artistic), tiparele psihologice sunt stereotipe, unele cu o rudimentară schematizare în sensul imperativelor realismului socialist mai întâi, iar mai târziu în linia unui moralism ostentativ: aceiași indivizi onești, care reușesc să înfrângă dușmanul de clasă, ori care, neînțeleși de semeni, izbutesc în urma unor îndelungi tribulații, să își dovedească nevinovăția. În Lângă un geam deschis (1955) și în Noi, cei vii (1963), autoarea versifică facil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288682_a_290011]
-
la angajamentul ontologic față de antropocentrism, adică la recunoașterea unei diferențe ontologice între ființa umană și natură. În finalul acestui paragraf, un scurt comentariu asupra unei distincții formulată de pe pozițiile individualismului și antropocentrismului. Callicott 119 formulează distincția dintre umanismul etic și moralismul uman. În timp ce umanismului etic îi este specifică centrarea pe acele caracteristici considerate specific omenești, unele dintre ele controversabile, de la capacitatea de a avea interese la capacitatea de a face predicții, moralismul uman susține că nu toți oamenii au calitățile menționate
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
antropocentrismului. Callicott 119 formulează distincția dintre umanismul etic și moralismul uman. În timp ce umanismului etic îi este specifică centrarea pe acele caracteristici considerate specific omenești, unele dintre ele controversabile, de la capacitatea de a avea interese la capacitatea de a face predicții, moralismul uman susține că nu toți oamenii au calitățile menționate, unii oameni fiind doar pacienți morali, dar absența acestor calități și statutul de pacienți morali nu înseamnă să-i tratăm diferit, să-i considerăm lipsiți de valoare sau să-i discriminăm
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
ajunge în cele din urmă să justifice o atitudine antropocentrică, speciistă. Deși unele dintre criteriile susținute de umanismul etic sunt îndeplinite nu doar de oameni, eventual într-o măsură gradual inferioară, practica umanistă consideră coextensive comunitatea morală și comunitatea umană. Moralismul uman decuplează capacitatea de a raționa și tot ceea ce derivă de aici de problema recunoașterii statutului moral. Demersul este echivalent cu acela al recunoașterii faptului că sexul sau culoarea pielii nu sunt caracteristici pe baza cărora să acordăm statut moral
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
defavorizeze țara în care mișcarea muncitorească este cea mai puternică. Lenin și pacea Lenin* consideră inutilă o acțiune preventivă în caz de criză internațională, dat fiind că „imensa majoritate a muncitorilor va tranșa inevitabil în favoarea propriei burghezii”. Pentru evitarea impasurilor moralismului, el carcaterizează un conflict determinând „condițiile istorice din care rezultă un război, clasele care-l duc și scopul pe care acestea îl urmăresc”, pe atât este de adevărat faptul că „nu caracterul defensiv sau ofensiv al războiului, ci interesele luptei
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în anii anteriori și vor sublinia că soluția propusă de Augustin era aceea a unui maniheist, a unui dualist deghizat în haine de creștin. Oricum, în ciuda unor rectificări și a unor precizări ulterioare, creștinismul latin nu va mai reveni la moralismul și raționalismul pre-augustinian care își trage originea din filosofia păgână. Concepția augustiniană despre har pare să ridice o problemă foarte gravă, aproape insolubilă: aceea a concilierii harului cu liberul arbitru. Dar așa cum bine observă Gilson, pentru Augustin această contradicție nu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și a inteligenței cu care scriitorul judecă evenimentele din epoca sa. O astfel de atitudine de simpatie față de barbari, într-o perioadă în care provincia în care trăia Salvian însuși era supusă unor continue amenințări, poate fi și rezultatul unui moralism îngust, dar e posibil și ca atitudinea filobarbară a scriitorului să facă parte, în general, din cadrul politic al epocii pentru că, de exemplu, regatul vizigot, în acea vreme, avea mulți simpatizanți în Galia. Singur, Salvian aparține grupului de literați care, în loc să
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
palestiniene din secolele al V-lea și al VI-lea. Structura biografiilor e simplă pentru că se bazează pe o ordine cronologică riguroasă, iar la sfârșit apare de fiecare dată un rezumat, narațiunea propriu-zisă evitând orice exces de retorică și de moralism, atât de prezente pe atunci în hagiografie. În construirea frazelor, Chiril urmărește precizia și claritatea. Scrie simplu, fără să ocolească termenii populari; în dialoguri și discursuri, el știe să găsească registrul care i se potrivește fiecărui personaj. Lectura acestor narațiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
În rest, "arta pentru artă" este o blasfemie, un nonsens. Sau, aș adăuga, o prejudecată recentă. Odată cu barocul însă, se definitivează un proces care începe odată cu Renașterea, anume laicizarea literaturii. "Barocul introduce o pietate mai puțin exaltată, făcută din gravitate, moralism și rigoare controlată", mutând astfel accentul dinspre "literatura sacră" către cea "profană"4. Aceasta din urmă "constituie de acum înainte forma curentă, normală, tradițională, de expresie literară, de unde și identificarea sa definitivă cu noțiunea de literatură"5. Deocamdată, termenul literatură
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
numai pe scenele românești, dar și în URSS, China, SUA, Franța, Ungaria, Germania, Bulgaria, Cehoslovacia, ilustrează poate cel mai bine tipologia și conflictele epocii comuniste într-o modalitate teatrală care încearcă însă să depășească realismul primar, critic sau socialist, prin moralism, proiecții simbolice și mitice, folclorice și chiar prin sugestii expresioniste, într-un stil reflexiv, care prelungește, ca în Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă, spectacolul/lectura în interogație și meditație. Citadela sfărâmată, întemeindu-se pe observarea realității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287852_a_289181]
-
despre O făclie de Paște și, îndeosebi, despre Năpasta, privită ca o dramă psihologică, cu eroi verosimili. Valabilitatea interpretărilor realizate de D.-G., îndeosebi aceea asupra lui Eminescu, a fost deseori contestată, cel puțin pe unele laturi. Explicațiile cauzale discutabile, moralismul, insuficiența receptării artistice a poeziei eminesciene, opacitatea față de semnificația general umană a comediilor lui Caragiale au erodat, în timp, valoarea acestor interpretări. Ele au fost însă primele modele de analiză coerentă, superioară, a creației marilor scriitori, primele încercări de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
încerce să treacă prin ,,chinurile iadului în jurul globului eliberându-i pe oameni". În 2005, când a murit Kennan, realismul era din nou în vogă. Președintele Bush condusese țara în clocotul Orientului Mijlociu, și mulți din criticii săi au sugerat că moralismul wilsonian era cauza. În timp ce despre președintele Bush senior se spunea că ar fi organizat o politică externă riguros pragmatică, fiul său a argumentat că America are ,,o chemare de dincolo de stele"19 de a scăpa lumea de rele. În timp ce bătrânul
by MADELEINE ALBRIGHT [Corola-publishinghouse/Administrative/999_a_2507]
-
Iași: Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", 1989, p. 347-369. SOROHAN, Elvira. Pleiada (1937-1938). În: De la "Viața Românească" la "Ethos": publicații literar-culturale ieșene (1900-1950): contribuții monografice". Iași: Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", 1989, p. 343-346. SOROHAN, Elvira. Miron Costin. Permanențe ale mentalității românești (moralism, origini, poezie). Iași: Junimea, 1995, 212 p. SOROHAN, Elvira. Introducere în istoria literaturii române. Iași: Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", 1997, XI, 352 p. SOROHAN, Elvira. Introducere în istoria literaturii române. Ediția a 2-a. Iași: Editura Universității "Alexandru Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
își trăgeau forța „dintr‑o altă sursă: pentru ei era importantă curățenia grupului în legătura lui cu Dumnezeu. Asemenea vechiului Israel, acest grup beneficia de o relație specială cu Dumnezeu” (La Vie de Saint Augustin, p. 283). Cu toate acestea, moralismul nu putea fi exclus din praxisul donatist. Dimpotrivă, considerăm că acest sentiment de „popor ales”, de care vorbește Peter Brown, izvorăște din sentimentul, primordial, al neprihănirii vieții fiecărui membru al Bisericii martirilor. . Despre riscul pseudoconvertirilor, cf. Serm. 10, 4; Enarr
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
starețul nu este un legiuitor, ci doar un însoțitor. Adevăratul părinte duhovnic asistă la formarea novicelui printr-un simplu act de învecinare. Fără discernământ și dragoste, această pedagogie subtilă a faptei care, adesea, ia locul cuvântului s-ar transforma în moralism. Când este vorba de votul ascultării, al sărăciei și castității, ucenicul știe că răspunsul său prompt este dorit de Hristos mai mult decât de oricine altcineva. Fecioria nu-i o virtute care marchează contrastul vizibil, „trupesc”, între călugări și cei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
anumite elemente ce țin și de viața internă a comunității creștine care favorizează criza despre care vorbim și care, conform opiniei unor autori, se manifestă în diferite atitudini: - modul în care sacramentele sunt celebrate, caracterizat de formalism, anonimat, pasivitate, clericalism, moralism autoritar, ritualism fără esență, limbajul straniu și străin al riturilor, lipsa unor raporturi interpersonale, etc; - reacția ostilă din partea unor creștini față de forma actuală pe care o propune trăirea credinței la nivelul practicii concrete, supraevaluându-se exagerat elementul ritual în pofida celui
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
kerygma” apostolilor, care se adresa celor necredincioși, ci la acel „kairos”, adică la momentul esențial și privilegiat în care se află acum penitentul, moment propice convertirii și reîntoarcerii la Dumnezeu. În predicarea acestui anunț există și un risc: căderea în moralism. Aceasta se întâmplă atunci când confesorul exagerează în a cere penitentului respectarea strictă a regulilor, așezându-se în defavoarea adevăratei realizări și a mântuirii aceluiași penitent. Dialogul dintre confesor și penitent are, în schimb, un caracter escatologic. El îi inspiră penitentului speranță
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
bate pe cel viclean” (Isaia 11, 4); „Luați sa-bia duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 17). În Iisus acest Cuvânt a fost sfințit ca adevăr în El Însuși, în profunzimea acestui Cuvânt prin Întrupare, mai puternic decât orice„moralism” al Legii, când cei necredincioși se plângeau: „Pe cinevrea acesta să învețe cu vedenia? Și pe cine vrea să îndreptățeascăel cu propovăduirea? Poate pe cei înțărcați sau pe cei îndepărtațide curând de la sânul mamei lor? Căci: poruncă peste poruncă, re
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
apare ca cea mai teribilă și devastatoare. În lectura emergenței postmodernității ca schimbare istorică de paradigmă societală (și sociologică), Michel Maffesoli identifică trei axe majore ale transmutației în ordinea morală a lumii: 1. relativismul generalizat (ca reacție la substanțialismul și "moralismul universal"); 2. parcursul inițiatic (ca trecere de la "individualizarea" modernă, înscrisă în activismul faustian sau prometeian, la "individuarea" postmodernă în fuziuni comunitare; și 3. ethosul comunitar, ca reînviere a arhetipurilor umanității toate conducând la/și fiind explicitate în ceea ce autorul numește
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]