174 matches
-
a întins amândouă mâinile, ce-i tremurau ușor, dar destul de vizibil, le-a cuprins ca pe un copil și le-a apropiat de obraji, mângâindu-i cu ele în încercarea de a-și ascunde ochii, ce lăcrimau într-o tăcere mormântală. M-am apropiat și i-am cuprins, cu duioșie și milă, îmi amintesc, umerii, încercând să găsesc câteva cuvinte adecvate situației neașteptate. S-a întors încet, m-a privit la fel de lung precum o făcuse atunci când am aranjat pledul să o
CUTREMUR (4 MARTIE 1977) ÎN AMINTIRI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1890 din 04 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377722_a_379051]
-
ziua ce-azi-întinde A ei raze pe pământ, Ce aduce-n sânul sânt Viitoruri surâzânde Pentru îngeru-mi plăpând, Pentru scumpa mea copilă, Pentru Mira. 10 2254 Marea jos muge-n durere Norul sus rumpe-a lui poală Și prin umbra-i mormântală Fuge-un șerpe roș de foc Ce izbind o stâncă piere Alungat de-un tunet falnic Ce pin ceruri urlă jalnic... Al pustiei trist proroc. 11 2254 Doamne, ești mare ca cedrii Sionului și înfricoșat ca sufletul cel turbure al
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
așezase după gustul său. La intrarea mea în salon nu găsii acolo pe nimeni; el era deșert și luminat de o singură lampă care spânzura în mijloc și răspândea lumina sa de lună peste salon. Mersei mai departe... asemenea tăcere mormântală, aceeași umbră, același lux greoi a căruia stemă purta totul. Rămăsei cu un simțământ estraordinar în întrul meu, îmi veniră în minte poveștile doicelor despre castele fărmecate și mă credeam străpurtat într-un astfeli de castel, a căruia domn ar
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
roz... adăugă, apropiindu-se și uitîndu-se atent la burta mea. Da, uite cum ai burta. E sigur fată. — Și uite la verighetă! spune Suze. Ridică iar panglica deasupra pîntecului meu și o fixează Într-un oarecare echilibru. E o liniște mormîntală - apoi verigheta Începe să se miște Înainte și Înapoi. O clipă, nici una dintre noi nu spune nimic. — Parc-ai zis că se mișcă În cerc, spune mama În cele din urmă, nedumerită. — Da, așa am zis! Suze, ce se Întîmplă
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Fosta iubită? glasul mamei se Înăsprește brusc. Cum adică, fosta iubită a lui Luke? — Ei, cum adică! Adică acum o mie de ani, au avut o relație. Pe vremea cînd erau la Cambridge. La capătul firului se lasă o tăcere mormîntală. — E atrăgătoare? spune mama. Pe bune, acum. — Destul de atrăgătoare. Dar nu văd ce legătură are treaba asta. Nici o legătură, draga mea. Se lasă o tăcere ușor Încordată, și sînt destul de sigură că o aud pe mama șoptindu-i ceva lui
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
După o pauză, sun din nou și strig „Fabia!“. Însă nici acum nu primesc nici un răspuns. Nu se poate să fi uitat că e În dimineața asta. — Fabia! Mă auzi? Bat În ușă. — FA-BI-A! Drept răspuns, mă Întîmpină o tăcere mormîntală. Nu e nimeni aici. Simt un fior de panică. Ce mă fac? Cei de la Vogue trebuie să sosească din clipă-n clipă... — Heei! Bună! mă strigă un glas din stradă și, cînd mă Întorc, văd o fată care se lasă
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
spectacolul degradant oferit de deținuți și a feri populația de contaminare. Într-o dimineață am fost duși în triajul Gării de Nord și îmbarcați într-un vagon-dubă. Am plecat într-o direcție necunoscută. După câteva ore, trenul s-a oprit. Liniște, liniște mormântală. Desigur, suntem undeva, la marginea unei localități, gândeam eu, dar surpriza a fost mare. S-a deschis ușa vagonului și un ordin scurt: „Toată lumea coboară în liniște, nu vorbiți, vă încolonați câte cinci, nu priviți în nici o parte, nu faceți
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Ă Pînză la orizont! strigă un glas triumfător, din vîrful arborelui mare. Ă Da? Prea bine, asta mă bucură! exclamă Ahab, îndreptîndu-și spinarea, în vreme ce norii de furtună i se risipeau de pe frunte. Strigătul ăsta vesel, auzit într-o asemenea liniște mormîntală, l-ar putea converti pe un om mai bun decît mine... încotro? Ă La trei puncte de la prova tribord, domnule căpitan, vine spre noi purtată de briză. Ă Din ce în ce mai bine, omule! Aș vrea ca Sfîntul Pavel în persoană să vină
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
clasă până acum nederanjate, nici unul venind foarte aproape de ușile albe ale acestei încăperi. Deși pe culoare se puteau auzi vocile și scurte fragmente din conversațiile banale ale celor care treceau la numai câțiva pași depărtare, în cancelarie era o liniște mormântală. Nimeni nu avea nimic de spus. Toată lumea avea ceva de zis, dar nimeni nu îndrăznea să scoată vreun sunet. Se părea că nu era momentul potrivit. Și apoi... cine să vorbească? Velail? El stătea atât de liniștit în scaunul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se decidă care bucată de carne o va înghiți prima? Nimeni nu a zis nimic timp de un sfert de oră, până când s-a sunat de pauză, dar, în acest sfert de oră, tensiunea din clasă a escaladat datorită tăcerii mormântale, iar mânia profesorului se putea citi pe fața sa mai bine ca oricând. În pauză, considerând că nu mai suntem în timpul orei și că putem vorbi deschis cu orice profesor, încadrându-ne în anumite limite stricte, șeful clasei se îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
la locul său, în penultima bancă de pe rândul de la geam. Credeam că ne vom trezi ușurați, găsindu-l în fața tablei negre anunțându-ne un picnic sau o ieșire în colectiv în afara orașului. Pășeam încet și cu grijă în acea liniște mormântală. Distanța dintre noi se micșora și nu ne mai trezeam, Orande rămânând, în continuare, întins pe jos, într-o baltă de sânge, asemeni unei păpuși ale cărei sfori fuseseră tăiate. Deși conștientizam că nu visez, totul se petrecea aievea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Plus că nu era treaba mea. Am stat liniștit pe scaun. Până la Ningyōchō mai era o stație, trebuia să rezist. Nu aveam chef să merg pe jos și... Oricum după aceea nu s-a mai întâmplat nimic. Era o liniște mormântală. Am stat nemișcat cinci minute. Am renunțat și am ieșit afară. Trepat, oamenii începeau să plece. Era o priveliște tristă (râde). Te impacientai. M-am hotorât să cobor și s-o iau pe jos până la Ningyōchō. Am trecut de barieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ora 17.00. Încă era lumină afară. Un angajat de la Japan Tabacco ne-a întâmpinat și ne-a dus cu un taxi la Sediul Central al Poliției. Nimeni nu a scos nici un cuvânt pe drum. În mașină era o tăcere mormântală. Am făcut ce ni s-a zis, fără o vorbă. Dar, în acel moment trupul lui fusese deja mutat de la Sediul Poliției la Institutul de Medicină Legală al Facultății Tokio. Până la urmă nu am putut să-l vedem Eiji în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu se auzea nici un zgomot. Câinii Încremeniseră ca niște sfincși, cu urechile ciulite și ochii ațintiți În zare, cocoșii Își Învârtoșară crestele și, plecându-și capul pe o aripă, stăteau și ei În așteptare. Satul părea cufundat Într-o liniște mormântală, de rău augur. Și doar frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută. Deodată, toaca bisericii Începu să bată, chemând lumea la slujbă. Prin colbul siniliu al uliței, Mașa văzu câteva umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
putrefacție, amestecată cu miros de cărbune ars, acompaniat de zgomotele vesele ce răzbăteau din vagonul rezervat soldaților. Era un miros Îngrozitor, ce ți se imprima În haine și Îți pătrundea În vintre. Ca să scape de duhoare, dar și de liniștea mormântală ce Învăluia vagoanele, soldații au băut din ce În ce mai vârtos, au chefuit zi și noapte, coborând arareori din tren. Aprovizionarea o făceau acum mecanicii de locomotivă, care treceau În fugă de-a lungul vagoanelor, purtând pe față măști de gaze, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
care nu scoate nici un sunet În timpul acuplării nu face nici doi bani. Muzica e necesară atât pentru ochi, cât și pentru urechi. Ce rost are să Înăbuși gemetele? Chiar și scrâșnetul de dinți tot e mai bun decât nimic... Decât tăcere mormântală, mai bine țiuitul unui burghiu sau scârțâitul pe geam al unui glaspapir... „SexPlay vă recomandă un supliment alimentar ce poate fi folosit sub formă de praf sau picături pe bază de cantharis. Reacții adverse: În cazul În care vă obosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Dinulescu Stelian! Löbel, când aude că-l cheamă pe Chiorul la lecție, se zăpăcește și-i face semn cu cotul în coaste: ― Chiorule... bă, Chiorule! Chiorul crede, după convenția făcută, că se râde în clasă, și-odată, în liniștea aceea mormântală, sare-n sus în bancă, bate cu mîinile-n pupitru și-ncepe să râdă ca un scos din minți, de unul singur: ― Hă, hă, hă, hă, hăăăă! Clasa, încremenită o clipă, că nu știa ce să creadă, izbucnește într-un râs
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
se prea simțea la largul lui! Și cum astăzi Dragu lipsea, ne-am hotărât să-i facem o figură, care i-a plăcut și lui când i s-a povestit a doua zi. La toate orele am păstrat o liniște mormântală. Ne-am abținut din răsputeri și am fost de o cumințenie impresionantă, pentru ca astfel să ia ființă gluma hărăzită lui Dragu, glumă pe care au mirosit-o respectivii profesori și au făcut haz de ea. Surprinși peste măsură de liniștea
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
darul lui de meșter neîntrecut în a ne înfățișa Istoria. Avea, însă, omul un păcat: îți pretindea să știi ce-ți explicase și, dacă nu știai, nu se supăra, ci te-ncondeia în catalog! La orele lui era o liniște mormântală. Noțiunile de "chiul" și "glumă" erau necunoscute, ca dealtfel și la orele Barosanului. Pe Atila îl mai avusesem profesor în clasele I-a și a III-a, așa că mă cunoștea. Pe atunci fusesem unul dintre cei mai buni elevi ai
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
care postează pe net producțiile infinitei lor inutilități în lașitatea anonimatului. Vorbesc despre oameni, de cultură sau nu, cu acte de identitate la vedere, care au traversat deceniul '67 '77, și mai departe, către iarna anului '89, într-o liniște mormântală, într-o perpetuă șoaptă temătoare, paralizați de frica rostirii unui singur adevăr cu voce tare; oameni care, din '90 și până astăzi, ne țin predici despre lipsa de caracter a celor care nu le sunt pe plac. Nu poți vorbi
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
episod era mânjit de câte un dezastru minor, cum ar fi o rezistență care sărea la aspirator sau scurgerea chiuvetei care se înfunda cu o bucată de morcov, astfel că atunci când Henry ajungea acasă, fie era întâmpinat de o liniște mormântală, fie era supus unei vituperații complet gratuite asupra tuturor lipsurilor și păcatelor sale. într-una din zilele „alea“ Wilt obișnuia să o pornească împreună cu câinele într-o plimbare prelungită, luând-o pe lângă hanul Ferry Path, după care petrecea o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
clasa întâi? mă întreabă una dintre fete în timp ce îndes jeleurile în mica mea valiză. — Dacă mai rămăseseră, Față-de-șarpe nu mi le-a oferit mie, mormăi. Față-de-șarpe, ești așa de amuzantă. Față-de-șarpe, hahaha. Deodată se face liniște în spate. O liniște mormântală, de fapt. Eu sunt în genunchi, cu punga de jeleuri ieșindu-mi din valiză de parcă le-aș fi cumpărat eu. Și însăși fiara e lângă mine. O miros. Duhoarea aia intensă pe care o simțeam la clasa întâi și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
încearcă să ascundă? De ce nu-mi spune secretul lui Adam? —Oricum, sper să mă ocup de filme după slujba asta, îi spun. Tu nu visezi să faci altceva? — Nu. Stăm una lângă alta și între noi se așterne o tăcere mormântală. —Ești obosită? întreabă Amy în cele din urmă. Deloc, mint eu. Hai, termină-ți băutura și să mergem în alt bar. Ieșim din bar, și ea e îmbufnată, dar sunt hotărâtă să nu mă întorc la hotel. Dacă mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
unul dintre fondatorii Panther Corporation ! șoptesc frustrată. N-a vrut să se dea mare cu chestia asta, atâta tot. — Vrei să spui că tipul ăla e Jack Harper ? spune Nev nevenindu-i să-și creadă. — Da ! Se lasă o tăcere mormântală. Mă uit În jur și văd că lui Kerry i-a căzut copanul din gură. — Jack Harper - multimilionarul, spune tata, doar ca să se asigure că a Înțeles bine. — Multimilionarul ? spune mama, confuză. Păi atunci... crezi că mai vrea cutia aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Ernie Powers. Până atunci, mulțumindu-i Încă o dată... Toată lumea rămâne cu ochii la ecran, urmărind-o până când aceasta Își ia la revedere și intră jingle-ul de final. Cineva se apleacă și stinge televizorul. Câteva momente, asistența rămâne Într-o tăcere mormântală. Toată lumea se uită la mine cu ochii cât cepele, de parcă s-ar aștepta să Încep să țin vreun discurs, să fac câteva piruete sau altceva de genul ăsta. Unele chipuri mă privesc cu simpatie, altele sunt pur și simplu curioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]