KorAP: Find »[drukola/base=motricitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...31 >

757 matches

Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2164

de joc va avea o comportare activă, iar jocul identifică adevărata personalitate, individualitate a copilului. Laturile dezvoltării psihice a copilului determinate prin joc sunt: Diferite situații de joc cu efecte diverse de socializare prezintă un mare interes pedagogic deoarece: dezvoltă motricitatea copilului și desfășurarea acțiunilor ce pot fi coordonate prin voință; frânează sau dezvoltă fantezia și spontaneitatea; pregătesc premisele gândirii divergente; În gândirea divergentă sunt incluse și condițiile creativității: exersarea funcțiilor perceptive, a memoriei vizuale și auditive; exersarea abilităților de rezolvare

Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Andreea-Roxana TRANDAFIR (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2164]
Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680

în așa‑numitele perioade sensibile sau critice; anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi ineficientă (această observație este foarte importantă pentru valorificarea perioadei optime de intervenție terapeutică și recuperatorie în cazul apariției unor tulburări sau deficiențe din sfera limbajului, motricității, operațiilor gândirii, fenomenelor compensatorii etc.); - factorul ereditar nu se exprimă în aceeași măsură în diversele aspecte ale vieții psihice; unele poartă mai puternic amprenta eredității (temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia psihică etc.), altele mai puțin (atitudinile, voința, caracterul etc.); - o aceeași

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
degenerative (ataxiile, coreea cronica); - leziuni traumatice ale sistemului nervos central și/sau periferic cu sechele de tip pareză sau mono‑, hemi‑, para‑, tetraplegie, paralizii de plex, leziuni radiculare, leziuni de nervi periferici în stadiu sechelar (produc tulburări de tonus și motricitate, afectează deplasarea și gestica), tulburări de tip epileptic sau alte tulburări de focar; - sechele după un sindrom ischemic medular sau accident vascular cerebral cu consecințe invalidante; - sechele postencefalitice, meningitice și mielitice (de exemplu, poliomielita anterioară cu tulburări de gestică cronice

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
fidelitate a memoriei; adaugă elemente străine în momentul reproducerii unui eveniment, elemente provenite din experiența anterioară; au nevoie de un număr mare de repetiții pentru a reține un material verbal cât și pentru a ajunge la o reducere a greșelilor. Motricitatea cu cât gradul deficienței mintale este mai mare cu atât nivelul motricității rămâne mai scăzut viteza mișcărilor este în general scăzută ; lipsa preciziei apare mai evidentă în mișcările fine ale mâinii; formarea multor deprinderi este influențată negativ de faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
provenite din experiența anterioară; au nevoie de un număr mare de repetiții pentru a reține un material verbal cât și pentru a ajunge la o reducere a greșelilor. Motricitatea cu cât gradul deficienței mintale este mai mare cu atât nivelul motricității rămâne mai scăzut viteza mișcărilor este în general scăzută ; lipsa preciziei apare mai evidentă în mișcările fine ale mâinii; formarea multor deprinderi este influențată negativ de faptul că deficienții mintal întâmpină dificultăți în imitarea mișcărilor; indicațiile verbale îi ajută în

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
întâmpină dificultăți în imitarea mișcărilor; indicațiile verbale îi ajută în mică măsură în organizarea și corectarea comportamentului motor; întâmpină dificultăți în relaxarea voluntară a unor grupe de mușchi cât și la trecerea de la o mișcare la alta; în corectarea deficiențelor motricității trebuie ținut cont că unii copii cu deficiente mintale sunt hiperchinetici iar alții hipochinetici; Activitatea voluntară scopurile fixate de deficientul mintal sunt generate de trebuințele și interesele momentane; dacă întâmpină greutăți se abate de la scopul fixat și execută o activitate

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
unui infantilism afectiv sau, dimpotrivă, capacitate mare de memorare intenționată, concentrare deosebită a atenției, calități superioare ale voinței. • Lipsa controlului vizual, insuficiența mișcărilor (mai ales în primii ani de viață) duc la întârzieri în dezvoltarea fizică generală și în evoluția motricității, automatismele legate de mers se constituie mai greu pe fondul unor experiențe negative care trezesc și întrețin teama copilului că ar putea să se împiedice, să cadă, să se lovească, apar dificultăți de echilibru, atitudini greoaie, stângace etc. • În cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
genere, deficiențele fizice se manifestă ca invalidități corporale care reduce puterea și mobilitatea organismului prin modificări patologice exterioare sau interioare, ce pot fi localizate la nivelul întregului corp sau numai la nivelul unor segmente; cuprind atât aspecte ce țin de motricitate, cât și manifestări date de unele boli cronice ale aparatului respirator, cardiovascular, diabet, tulburări endocrine etc., care influențează negativ capacitatea fizică. Dacă deficiențele fizice și/sau neuromotorii nu sunt asociate cu alte tipuri de deficiențe, iar gradul deficienței este accentuat

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
neuromotorii - au ca substrat componentele neuromotorii ale psihomotricității reprezentate de tonusul muscular și reflexele neuromusculare (cu localizare medulară sau supramedulară). 2. Conduitele motrice de bază (instinctuale): a) coordonare dinamică segmentară: - coordonarea membrelor superioare; - coordonarea oculo‑manuală; - coordonarea ochi‑mână‑picior; - motricitatea fină (precizie, abilități etc.); - ritmul mișcărilor segmentare; - ritmul mișcărilor respiratorii (controlul respirației); b) coordonarea dinamică generală (are ca substrat locomoția): - deprinderi motrice de bază (mers, alergare, sărituri, aruncare‑prindere, cățărare, trecere peste obstacole etc.); - echilibrul static și dinamic; - ritmul general

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
cronologică și cea psihomotrice; - dezvoltarea priceperilor și deprinderilor motrice de bază (mers, alergare, sărituri, echilibru, tracțiuni etc.); - dezvoltarea corespunzătoare a calităților motrice (forță, viteză, rezistență, îndemânare). Referindu‑se la psihomotricitate, A. De Meur (1981) a evidențiat existența unor raporturi între motricitate, intelect și afectivitate. Deși A. Lapierre (1986) considera că noțiunea de psihomotricitate este prea vastă pentru a se preta la o definiție precisă, categorică și indiscutabilă, C. Păunescu a evidențiat că „psihologia demonstrează că actul motor stă la baza organizării

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
scop fără ca acesta să fie consecința unei paralizii; - dispraxia - se manifestă prin lipsa de îndrumare și de control al mișcărilor cu repercusiuni în actul grafic, lexic și de calcul; - disgrafia motrice - se manifestă printr‑un nivel scăzut de organizare a motricității și a coordonării mișcărilor fine ale mâinii cu efecte directe asupra actului grafic (neregularități în dimensionarea literelor și utilizarea spațiilor, organizarea defectuoasă a paginii etc.). Tulburările psihomotorii pot fi și de natură afectivă, întâlnite mai ales la persoanele hiperemotive sau

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
parte, ca un proces permanent determinat de schimbările consecutive dezvoltării și maturizării sistemului nervos și, pe de altă parte, ca un rezultat direct al dezvoltării și experienței personale, dependente de informații senzoriale și de procesele de feedback. Manifestările din sfera motricității trebuie privite în relație strânsă cu dezvoltarea intelectuală, expresia verbală și grafică, maturizarea afectiv‑motivațională și calitatea relațiilor interindividuale ca expresie a maturizării sociale. Nu de puține ori pot fi întâlniți copii care prezintă o slabă dezvoltare a mișcărilor mai

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
aptitudini psiholingvistice de integrare auditivă și vizuală, dar și de memorie secvențială audiovizuală; c) în procesele de expresie, la nivelul de reprezentare identificăm aptitudinile psiholingvistice de expresie articulatorie și fluiditate lexicală, iar la nivelul automatizării identificăm aptitudinile de execuție biomecanică (motricitatea fonoarticulatorie) a actelor vorbirii. În realitate, subcanalele auditiv, vizual și motor sunt prezente într‑o anumită proporție conjuncturală, fără ca vreunul dintre ele să lipsească. Această teorie are un caracter practic și oferă o paradigmă oarecum mecanicistă în sprijinul diagnosticienilor și

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
recuperare și terapie a elevilor cu cerințe speciale, Carol Ouvry a propus în anul 1987 un curriculum‑model pentru elevii cu deficiențe intelectuale, structurat pe patru arii de dezvoltare: a) aria de dezvoltare fizică, având ca obiectiv central mișcarea corpului, motricitatea grosieră, imaginea corporală, manualitatea, fizioterapia; b) aria de dezvoltare perceptivă, având ca obiectiv central percepția motorie și conștientizarea aferențelor senzoriale (vizuale, auditive, gustative, olfactive, proprioceptive); c) aria de dezvoltare intelectuală, având ca obiectiv central formarea abilităților cognitive (abilitățile logico‑matematice

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
și psihosociale ale persoanei. Modificările din componenta senzorio‑motorie se referă la: - integrarea senzorială cu accent pe dezvoltarea sensibilității, formarea percepțiilor kinestezice, a schemei corporale, localizarea spațială etc.; - zona neuromusculară care cuprinde realizarea reflexelor, a tonusului muscular, dezvoltarea lateralității, antrenarea motricității generale și fine etc.; - controlul și coordonarea mișcărilor, în general, și a mișcărilor fonoarticulatorii implicate în folosirea limbii, în particular. Exersarea componentelor cognitive urmărește dezvoltarea activităților de cunoaștere în ansamblul lor, orientarea în spațiu și timp, activizarea atenției și a

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
terapie ocupațională este deosebit de complex, iar desfășurarea lui în mod științific necesită parcurgerea următoarelor faze: - evaluarea și interpretarea nevoilor subiectului; - planificarea intervenției; - selecționarea și adaptarea echipamentelor folosite; - înregistrarea și evaluarea progreselor realizate. Evaluarea este focalizată pe următoarele aspecte: a) nivelul motricității grosiere și fine - se referă la caracteristicile mișcărilor corpului în ansamblu, precum și la caracteristicile unor mișcări specifice, cum ar fi, de exemplu, mișcările de prehensiune și manipulare implicate în acțiunile de scriere, tăiat, colorat etc.; b) nivelul de dezvoltare a

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
zgomotul vântului, al ploii, foșnetul pomilor etc.) și cu reprezentări ale unor obiecte, forme, spații și elemente din mediu, anterior cunoscute, care întregesc gama de exerciții și stimulează participarea activă a copiilor la efectuarea acestora; c) exerciții de coordonare a motricității fine - urmăresc dezvoltarea capacității de coordonare a musculaturii mâinii în vederea efectuării unor mișcări fine și precise; d) exerciții pentru formarea imaginii corporale și pentru cunoașterea schemei corporale - urmăresc percepția și identificarea corectă a segmentelor corpului aflat în poziție statică sau

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
și de expresie corporală (dans, gimnastică ritmică, aerobică etc.). Conduitele psihomotorii ale fiecărui individ evoluează în funcție de înzestrarea sa aptitudinală, de gradul de dezvoltare fizică și intelectuală și de influențele educative exercitate asupra sa pe tot parcursul copilăriei. În ontogeneză, relația motricitate - psihism cunoaște o evoluție care marchează anumite etape. Astfel, în perioada antepreșcolară, dezvoltarea având un caracter global, actele motorii reprezintă instrumente de adaptare a individului la lumea exterioară (copilul foarte mic exploatează mediul ambiant prin intermediul actelor motorii, reprezentând instrumente care

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
prin intermediul actelor motorii, reprezentând instrumente care facilitează experiența cognitivă a acestuia). În perioada preșcolară se diferențiază treptat activitatea intelectuală de cea motorie; astfel, actul motor devine un răspuns adaptiv complex, mișcarea intrând treptat sub dominația psihicului. În perioada școlarizării, relația motricitate - psihism se modifică în sensul detașării componentei intelectuale de cea motrice (aceasta din urmă se automatizează). Psihomotricitatea nu se reduce la activitatea motorie, ea implică și manifestări ale funcțiilor perceptive și intelectuale. Ca funcție complexă ce determină reglarea comportamentului uman

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
ales, cele de creștere sau impulsive. 14.3. Scala Ozeretzki de evaluare a dezvoltării motricetc " 14.3. Scala Ozeretzki de evaluare a dezvoltării motrice" Scala Ozeretzki (perioada de vârstă 4‑13/14 ani) stabilește gradul de dezvoltare normală a mișcărilor (motricității). Ea operează cu conceptul de vârstă motrice sau vârstă a motricității și realizează evaluarea gradată a normalității dezvoltării motrice de la 4 la 14 ani. Cuprinde câte șase probe pentru fiecare an, diferențiate pentru fete și băieți. Mișcările se realizează la

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
evaluare a dezvoltării motricetc " 14.3. Scala Ozeretzki de evaluare a dezvoltării motrice" Scala Ozeretzki (perioada de vârstă 4‑13/14 ani) stabilește gradul de dezvoltare normală a mișcărilor (motricității). Ea operează cu conceptul de vârstă motrice sau vârstă a motricității și realizează evaluarea gradată a normalității dezvoltării motrice de la 4 la 14 ani. Cuprinde câte șase probe pentru fiecare an, diferențiate pentru fete și băieți. Mișcările se realizează la comanda verbală a evaluatorului, iar evaluarea se face ca în testele

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
comisurilor, deschiderea gurii etc.). Se permite o a doua încercare. 14.4. Diagrama dezvoltării psihomotricetc "14.4. Diagrama dezvoltării psihomotrice" Se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma aplicării unor seturi de itemi/exerciții care se referă la diferite aspecte ale motricității, influențate și de nivelul de dezvoltare psihointelectuală. Diagrama se reprezintă pe o grilă alcătuită din șase cercuri concentrice numerotate de la 0 la 5 (vezi Anexa 31). Pe diagramă sunt specificate categoriile de itemi la care se referă sarcinile executate de

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
mai bun, iar 100 - cel mai rău; - diferența dintre numărul maxim de puncte (100) și numărul total de puncte obținute la finalul exercițiilor reprezintă coeficientul dezvoltării psihomotrice al subiectului. Prezentăm în cele ce urmează exercițile și scala de cotare: 1. Motricitate globală: subiectul, aflat la mijlocul covorului, va executa următoarele succesiuni de mișcări: așezat, ridicat în picioare, așezat, culcat pe spate, așezat, culcat pe față, ridicat în picioare etc. - 0 - execuție elegantă, precisă, rapidă, o schemă corporală bună; - 1 - execuție puțin rapidă

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
instituții/centre rezidențiale mari în centre rezidențiale de dimensiuni apropiate locuințelor normale, plasate în interiorul comunităților. dezvoltare psihomotorie - proces de structurare a psihomotricității care debutează la naștere și care urmărește: dezvoltarea locomoției, dezvoltarea sensibilității, a schemei corporale și lateralității, tonusul și motricitatea, procesele de cunoaștere, conduita de autoservire și calitatea mișcărilor. diagnostic - proces complex de recunoaștere/identificare a unui proces, fenomen sau a particularităților anatomice, fiziologice, psihologice și patologice ale unei persoane folosind metode, procedee și tehnici specifice fiecărui domeniu care face

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
sunt: metoda Bobath, metoda Kabat, metoda Kenny, metoda Phelps, metoda Rood, metoda Frenkel, metoda Tardieu. 1. Canalul motor este mai slab reprezentat în procesele de recepție și organizare, în timp ce în procesele de expresie canalul motor este dominant, mai ales în ceea ce privește motricitatea fonoarticulatorie, facială, oculară, manuală (cu relevanță mare în actul scrierii), gestuală și posturală. 1. E. Ross afirmă că „emisfera stângă este responsabilă de ce anume spunem, iar cea dreaptă, de cum anume spunem acel ceva; cu alte cuvinte, la stânga fondul, la dreapta

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]