158 matches
-
oferea o imagine foarte neplăcută despre adulți. Cu doi ani mai mare decât noi, ajuns, deci, la vârsta aceea căreia elevii îi savurau dinainte libertățile, prietenul meu, chiulangiul, nu profita deloc de ea. Pașka, cum îi zicea toată lumea, ducea viața mujicilor bizari care păstrează în ei, până la moarte, o parte din copilărie, ceea ce contrastează foarte mult cu fizicul lor sălbatic și viril. Cu îndârjire, fug de oraș, de societate, de confort, se contopesc cu pădurea și, adesea, acolo își sfârșesc zilele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să citim jurnalele și sutele de articole de presă ale lui Fedeor Mihailovici 1. Este adevărat că pravoslavnicele sale convingeri alunecau, adesea, într-un utopic panslavism. Dar esențialul stă în altă parte: pe acest om îl interesa aproape totul. Viața mujicilor, politica externă a țarului, Pușkin și Goethe, descoperirile științei, proloagele Bisericii, vetrele mănăstirești, scrierile sfântului Isaac Sirul, ce spune și mai ales ce face Europa. Dacă Dostoievski ar fi trăit în România de astăzi, nu cred ca n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
duhovnic, părintele Teofil își recoltează autoritatea din acribie, iar popularitatea din dragoste. Părintele are, totodată, acea „nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit” (I Petru 3, 4) ce ne amintește de cuviosul Zosima din Frații Karamazov - monahul care glumea cu mujicii, mânca alături de vameși, gusta din acadelele mirenești, iubea copiii și plângea alături de păcătoși. Fără a face din canoane o literă moartă de lege, nici din iconomie o iresponsabilă obișnuință, duhovnicul de la Sâmbăta are acel tip de prezență care impune fără
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și-l închipuie pe nobilul acela bătrân, în chip de băutor de sânge. Nu era ușor. Dintre țărani, doar cei mai bătrâni trăiseră iobăgia. Satul era bogat. Dolșanski, de multă vreme ruinat, trăia într-o sărăcie mai mare decât unii mujici și avea doar o singură manie: își petrecea timpul sculptându-și lemnul sicriului... Nu, mai bine și-i închipuia pe băutorii de sânge în general, atunci se-ntețea mânia, iar masacrul, împușcarea, uciderea deveneau o treabă mai ușoară. Calul înclină
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
caselor cufundându-le În tăcere. - Nu miroase tocmai ca al nostru, dar la o adică merge. Noi suntem și la capitolul ăsta mai avansați și nu bem nici votcă, nici vin... Ci doar esențe pure... Pe vremuri, se confesă oaspetele, mujicii noștri beau vârtos spirt medicinal și trăiau o sută de ani, fără să se plângă de vreo boală. Obiceiurile astea, din păcate, s-au pierdut. Zic din păcate, pentru că azi omul nu mai e ce-a fost ieri. Lumea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de capete ascunse sub un singur cozoroc. Habar n-avea Iosif Visarionovici că se poate fabrica rachiu din cizme de cauciuc, că ar fi deschis o făbricuță chiar În incinta Kremlinului. Între timp, vremurile s-au schimbat. Unde au dispărut mujicii și bărbile? Petru le-a tot scurtat măturoaiele până au ajuns să fie doar un smoc. Tătucul Iosif a smuls și rămășița asta de șomoiog și l-a aruncat În stradă și atunci mujicii s-au transformat În proletariat. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
s-au schimbat. Unde au dispărut mujicii și bărbile? Petru le-a tot scurtat măturoaiele până au ajuns să fie doar un smoc. Tătucul Iosif a smuls și rămășița asta de șomoiog și l-a aruncat În stradă și atunci mujicii s-au transformat În proletariat. Acum a dispărut și proletariatul. Tare mai e Înnoroiată Rusia aceasta a voastră și norodul tare năcăjit. Mai toarnă-mi, Mașenca, un păhărel, căci m-a apucat amarul. Privesc și văd pretutindeni doar cizme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
zgârie-nori de tip gotic stalinist din Moscova (ceva de genul Casei Scânteii de la noi, dar mult mai mare) era cufundată în beznă. Eram așteptați la intrare de un bărbat blond, pe care nu îl mai întâlnisem, cu o figură de mujic sănătos și cu o statură de halterofil. Căutând evident să fie simpatic, rusul a început să ne povestească despre un joc din regiunea lui natală, din care am înțeles că era vorba de o întrecere cu niște ciomege sau bâte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
sudoare. „Un vis premonitoriu”, conchise Satanovski, coborându-și glasul. „N-ați visat niciodată ceva similar?” „Eu nu sunt Anna”, replică Noimann... „Dar dumneavoastră n-ați Încercat?” „La drept vorbind”, răspunse În șoaptă inginerul, „visul acesta mă obsedează. Îl visez pe mujic destul de des...” „Asta din pricina naturii dumneavoastre abisale”, Îl luă peste picior Noimann. „Eu cred că l-ați visat și dumneavoastră, dar pe moment nu vă amintiți. Sau, dacă nu l-ați visat, atunci sigur Îl veți visa. Nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Dacă el, Napoleon, dădea un decret pentru eliberarea iobagilor, s-ar fi ales praful de armata țarului, alcătuită în marea ei majoritate din țărani. Dar încă nu se putea hotărî. Stihiile populare nu puteau fi controlate. Cine îi garanta că mujicii, odată stârniți, nu se vor ridica și împotriva lui? Se convinsese nu numai de curajul lor fără limite, dar și de ura pe care le-o purtau soldaților francezi. Era prea riscant. Îndepărtă cu brațul toate acele informații, își așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
asta. Afișează un calm desăvârșit. ― Și războiul? Listele morților sunt cutremurătoare. Ce naiba s-a întâmplat acolo? Cauraincourt își strânse deodată pleoapele, ca și cum ar fi vrut să se apere de o viziune de coșmar. ― Dezastru! Hecatombă de cadavre! țăranii ăia ruși, mujicii... Ah! Ignorau toate ordinele de retragere. Luptau cu încrâncenare, cu un fel de obidă neagră, cu o mare sete de răzbunare... lavă de ură... Ura asta a mujicilor l-a doborât pe Napoleon. N-a fost un război pe viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de o viziune de coșmar. ― Dezastru! Hecatombă de cadavre! țăranii ăia ruși, mujicii... Ah! Ignorau toate ordinele de retragere. Luptau cu încrâncenare, cu un fel de obidă neagră, cu o mare sete de răzbunare... lavă de ură... Ura asta a mujicilor l-a doborât pe Napoleon. N-a fost un război pe viață. Nu, nu! A fost un război pe moarte. Ah, n-ai cum să înțelegi! Cine nu a trăit pe pielea lui Borodino și Berezina habar nu are ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
jur. Aproape zece mii de soldați care rămăseseră în urma noastră au găsit podul incendiat. I-a sacrificat. A sacrificat zece mii dintre oamenii lui. Nimeni nu mai știe nimic despre soarta lor. Dacă nu au fost luați prizonieri, atunci i-au căsăpit mujicii sau au murit din cauza gerului. Nu aveau cum să scape. Nu aveau cum să scape. Un fior cutremură umerii uscați ai ambasadorului. Continuă să vorbească, deși avea vocea roasă de epuizare. ― Răniții, bolnavii, degerații, sfârșiții de eforturi supraomenești... supraomenești... da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Măcar știai o treabă: „dreptul lupului”, dreptul-celui-mai-tare! Însă fratele nostru, Rusul... Repetând minciuna cu „ajutorul”, o crede și Rusul de rând... - Chiar așa? - Chiar așa... În lagăr, la dracu, dincolo de Cercul Polar, stau de vorbă și cu un profesor. Nu mujic, nu militar, nu diplomat-sovietic, nu activist de partid: profesor de istorie, ucrainean pe de-asupra. Doar profesor de liceu - dar de istorie! Din vorbă-n vorbă, vine vorba despre Țările Baltice. Zic: «De ce le-a ocupat URSS În ’40?» Răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
călugăr-profesor adormit - și să-l mute la Seminarul din Târgu-Neamț. După care zbâc! înapoi în satul prăfuit vara și desfundat toamna. Biata prezviteră, ieșită din neam de negustori greci de la Stănișești, a suferit toată viața că a fost ținută printre mujici - ea, fată de prăvăliaș, crescută cu servitoarea Marița, care numai să fi bătut din palme și venea într-o fugă, obișnuită cu belșugul din prăvălie, cu beciul doldora de butoaie cu stridii, cu rahat turcesc, cu măsline aduse cu vaporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
din Germania Federală, scrisori care ar trebui să fie și ele surprinzătoare! Televiziunea franceză, sigură de monopolul ei, se purta față de scenariști și realizatori la fel ca moșierii din romanele rusești, care au drept de viață și de moarte asupra mujicilor. Mi se comandau scenarii care nu mi-erau plătite. Am petrecut două luni scriind o adaptare după Aurélia a lui Nerval absolut de florile mărului, și alte trei luni pregătind un documentar despre Rimbaud, fără să fi semnat vreun contract
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
este interesant sufletește. Pentru ce ar mai ține atunci la cvasiorientalismul său? Chiar o țară etnicește profund originală, cum e Rusia, ce s-ar fi ales de ea dacă ar fi făcut o revoluție rău înțeleasă, pentru a reveni la mujic? Lumea ar fi uitat de Dostoievski și s-ar fi gândit la Mongolia. Va trebui să apărăm România de țăranii ei. Ceea ce nu înseamnă decât salvarea țărănimii de la mizerie. Toate etapele revoluției noastre vor trebui să aibă, ca finalitate: integrarea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fiecare, conform concepției sale despre binele revistei"113 și vor face în așa fel încât manuscrisul să nu ajungă la Tvardovski. Pentru a-l convinge pe acesta să citească nuvela, Anna Berzer o recomandă drept "o chestie văzută de un mujic", cunoscând interesul redactorului șef pentru problematica țărănească. Tvardovski este încântat de nuvelă și, în urma eforturilor sale, O zi din viața lui Ivan Denisovici apare în noiembrie 1962, în numărul 11 al revistei "Novîi mir". Decizia de publicare a aparținut Biroului
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
cu toate acestea și multe altele, am simțit că sunt un popor vital, că istoria lor nu e întîmplătoare și că probabil vor renaște. Rușii pot răbda de foame, dar nu le iese din cap ideea imperială. Sunt creștini-ortodocși, pravoslavnici, mujici, au elite remarcabile în toate domeniile și niște ochi de un albastru înghețat, care învie cînd aud despre"Mama Rusia". Foamea lor principală e de spațiu, dar nu mai au populația necesară pentru a-l controla. Moscova se consideră "a
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
drag; enervare; familie; fată; frumușel; furător; geamuri; gelozie; glumă; gospodar; gură mare; hapsîn; ideal; ie; inconvenient; indiferent; indulgență; interesant; intrus; inutil; isteț; împrumut; de încredere; înțelegător; joacă; lacom; leagă; leneș; liniște; locatari; locuitor; manele; măr; Mariana; lîngă mine; mort; moș; mujic; mulți; musafir; muscă; nou mutat; naftalină; nasol; Nea Fane; neales; necaz; neînțelegere; nene; neplăcut; nervos; nesimțit; nesimțiți; nesuferit; nimic; nu; nuc; nu-i suport; oarecare; om apropiat; omenos; parte; partener de bloc; partener; poartă; politețe; poliție; posibil; prieten la nădejde
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Visarion e unul nu realist, ci al semnelor teatrale puternic marcate: construcția sonoră a primei scene tropăitul pantofilor, pufăitul trenului, lătratul câinilor, tropotele cailor de caleașcă, zornăitul cheilor Variei, vocea lui Lopahin umplându-se ca de-o otravă de cuvântul "mujic" (dispreț al propriei lui origini, revelatoriu dincolo de povestea umilințelor din copilărie, spusă lui Liubov Andreevna), dulapul-sicriu, anticipare a morții a cărei realitate familia o refuză, căluțul de joacă, Pegas pe ale cărui aripi se leagănă încă Ranevskaia și Gaev, dublura
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care nu intelege "trendul" epocii, lumea noua, de care se bucura vesnicul student Petea, este pusa in spectacolul lui Alexa Visarion intr-o lumina aparte. Lopahin, cel care finalmente cumpara splendida mosie scoasa la licitatie din cauza datoriilor, oscileaza intre jubilatia mujicului imbogatit si tristetea celui care e nevoit sa distruga o familie pe langa care crescuse si, chiar daca aici a fost umilit, inca o mai simte pe Ranevskaia ca pe o mama sau mai mult de atat. [...] Regizorul a reusit [...] sa intruchipeze
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
locuri imprevizibile și este mustrat de tolstoieni, stupefiați inclusiv de hotărârea septuagenarului de a se apuca din nou de scris. Vanitatea artistului, nemântuită, modifică stereotipiile înaltei societăți și ale familiei, suspicioasă în privința singularizării iritate a acelui monarh cu aere de mujic. La 60 de ani (în 1888) Tolstoi, deja unanim recunoscut, inaugura o nouă stagiune a vieții și operei sale, oferind succesiv " Sonata Kreutzer", "Învierea", "Părintele Serghi", "Hagi Murad", "Cadavrul viu". Nu se va vindeca nici la 70 de ani de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
uman îi este "din ce in ce mai greu să lupte". În plan național, Sábato aparține "Generației 40", alături de Adolfo Bioy Casares (La Invención de Morel), José Bianco (Las Ratas), Alfredo Varela (El Río Oscuro), Antonio Di Benedetto (Zama), Leopoldo Marechal (Adán Buenosayres), Manuel Mujica Laínez (La Casa) și Julio Cortázar (Los Premios), autori diferiți, cum spune Sábato, insă care se caracterizează prin faptul că au conferit genului românului un nivel de calitate, atât în ceea ce privește tematica, cât și din punct de vedere tehnic: Am pus
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
neavînd la dispoziție altă „tribună“, se exprima la megafonul criticii literare. Vladimir Nabokov denunță „dezmățul“ acestei critici literare „progresiste“, care „îi refuza calitatea de scriitor celui ce nu‑și dedica romanul sau povestirea demascării jandarmului sau moșierului care își biciuiește mujicii“1. Astăzi pare ciudat, dar în epocă numele lui Cernîșevski, Dobroliubov sau Pisarev erau mult mai sonore decît, să zicem, ale lui Turgheniev, Dostoievski sau Tolstoi. Nu s‑ar spune că Dostoievski nu era conștient de acest lucru. Deși l
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]