124 matches
-
familia și religia. Îmi pare rău - mormăi eu oferindu-i (ca de obicei) spre vizionare doar spinarea în timp ce-i vorbesc -, dar nu e obligatoriu ca religia ta să fie și a mea. — Ce-ai zis? Ia uită-te la mine, musiu. Vreau s-aud din gura ta o replică de om bine crescut. — N-am nici o religie, îi zic eu întorcându-mă respectuos, cam cu o fracțiune de grad, cu fața mai spre el. — Nu ai, hai? Nu pot să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Nu-s nădragi, sunt blugi Levis. — Azi e sărbătoarea Rosh Hashanah, Alex, și tu-mi umbli îmbrăcat în salopetă! Treci imediat și pune-ți cravată, sacou, pantaloni și cămașă curată și arată-te în lume ca un om. Și pantofi, musiu, pantofi de piele. — Cămașa e curată... — Ah, o cauți cu lumânarea, maestre. Ai paisprezece ani și crede-mă că nu știi tot ce trebuie să știi. Scoate imediat mocasinii ăia! Cine dracu’ te crezi, vreun indian? Uite ce, nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
eu din toți rărunchii. Pentru ceva ce n-a existat niciodată? De ce nu mă puneți să-mi schimb hainele pentru vreo pisică vagaboandă sau pentru un pom - fiindcă lucrurile astea, cel puțin, există! Dar nu mi-ai răspuns la întrebare, musiu Deșteptu’ Pământului cu Glagorie, mă ia tata la rost. Nu schimba subiectul. Cine a creat lumea și oamenii care trăiesc în ea? Nimeni? — Exact! Nimeni! — Ah, bine-nțeles, spune tata. Grozav, n-am ce zice. Bine că n-am apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
LE DĂRUIASCĂ PĂRINȚILOR SĂI, ACESTOR OAMENI ATÂT DE MINUNAȚI, NIȘTE NEPOȚEI? — Ei bine, îmi zice tata cu ochii scăldați în lacrimi ei bine, mă-ntreabă el de fiecare dată când mă-ntâlnesc cu el, ai în schemă vreo fată serioasă, musiu? Iartă-mă că-mi permit să te-ntreb, nu sunt decât taică-tău, cum, însă, n-o să trăiesc la nesfârșit, iar tu, în caz că ai uitat cumva, ești purtătorul numelui nostru de familie, mă-ntreb dacă n-o să mă faci, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nepoțele, vrea să mă bage la pârnaie! Nu-mi pasă cum își zice el, mie îmi pare că tot ca un comunist gândește. Sunt propriile mele nepoate și tot ce le vorbesc trebuie să treacă mai întâi pe la el, pe la Musiu’ Cenzură! Nu, fiica lor e de-acum doamna Feibish. Iar pe fetițele ei le cheamă tot Feibish. Unde sunt Portnoy-ii la care a visat el? În ouăle mele. Uite ce, strig eu cu glasul sugrumat, ca de obicei, mă vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe vine și cu Newark News în mână, deschis la pagina de decese. — Ce s-a mai în tâmplat, dom’le? Ea scoate un țipăt ascuțit (ăsta-i răspunsul ei) și arată cu degetul sub scaunul meu. — Ce-i asta, musiu, vreun banc tâmpit, de licean? mă ia tata la trei păzește - ce caută chestia aia neagră, de plastic, pe dușumeaua din bucătărie? Nu-i din plastic, zic eu izbucnind în hohote de plâns. E chiar a mea. M-am umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o expresie, „Bună dimineața“ sau, cel puțin, așa mi s-a spus; expresia asta nu mi-a fost niciodată de vreun folos. De ce să-mi fie? Acasă, la micul dejun, pentru ceilalți clienți ai pensiunii nu sunt, de fapt, decât „Musiu Mutră Acră“ și „Măru’ Pădureț“. Când, deodată, aici, în Iowa, imitându-i pe localnici, mă transform într-un veritabil gheizer de bună-dimineți. Atâta știu să zică toți cei ai casei - simt razele soarelui căzându-le pe obraji și acestea declanșează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu autoritățile pe tema regulilor și regulamentelor! încă polemizez în legătură cu măsurile ce ar trebui luate! încă pun la îndoială legitimitatea comisiei de concurs! Da, mamă, „măr pădureț“, bine zis! „Mutră Acră“ e perfect, numai bine îi dai peste nas lui musiu Nas! „Domnul Hachiță“ - c’est moi! Iată un alt cuvânt despre care în copilărie am fost convins că e „evreiesc“. Hachiță. „Hai, dă-i ’nainte cu hachițele“, mă sfătuia mama. „Ia vezi dacă așa o să obții ceva, băiețelul meu strălucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mă duc să-mi culeg/ Fragii fragezi mai la vale...”; ceea ce și făcu, nu, însă-n baie, dormitor, antreu, bucătărie, șpais, ci unde tocmai se afla, — sur place, cum ar fi spus (și a și spus-o, în sinea lui) Musiu Bazil, trăgând, involuntar, cu ochiul la Nora ce-și vârâse mâna-ntre tot mai umedele-i coapse și-n fanta lacomă pubiană, eliberată pe de-a-ntregul de șnurul pudicilor tanga, în care indexul și mediul, crispate dârz și alipite, pătrunseră
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
or fi mai puțin minunate. Și io crez așa un șoz, fincă jupân Zalduendo era bulca lu Ăl de Sus, bașca că, Într-o după-amiază, trecând pă la casa lui, câmpu mirosea tot numa a prăjeală. Douăj de zile după, musiu Zalduendo era decât hoit și duhu lui a putut urca țintă la cer, unde sigur că acu stă cu toate meniurle și trufandalile alea dulci. Mersi pentru atenție și că m-ai ascultat. Îmi rămâne decât să-ți spun să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
atunci. Avea dreptate. Și prințul o știa. Dacă plecau rușii, protectorii săi de când fugise de iataganele ienicerilor, din acel moment, zilele lui vor fi numărate. ― Înălțimea voastră!... Stăpâne! striga o slugă de la una dintre ferestrele hanului. Vă caută un domn... Musiu Lotreapă!... Vi-l aduc? Prințul făcu un semn și, peste un timp, zări barca. În picioare, sluga înfigea prăjina lungă când la dreapta, când la stânga, ca să mențină direcția. În spatele lui se contura tot mai mult un personaj cu părul ciufulit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu părul ciufulit după moda à la Titus. Într-o mână înmănușată își ținea cu grație pălăria și bastonul. Cealaltă mână o ținea ridicată, cu gestul unui împărat roman înainte de a da semnalul pentru o bătălie importantă. Manuc zâmbi amuzat. Musiu Lotreapă nu era nimeni altul decât D’Autrey-Lès-Gray, omul care se ocupa cu... aspectele spirituale ale vieții. ― Alteță! Sunt onorat că ați binevoit să mă primiți în acest moment de meditație vesperală. Aceste întinderi de ape, această gondolă și acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Teatrul Național cu o piesă originală a lui B.P. Hasdeu intitulată Trei crai de la răsărit. Comedia are mult succes, critica o compară cu Les Précieuses Ridicules a lui Molière. Această piesă este o satiră împotriva celor cari poceau limba română. Musiu Jorj, franțuzitul, Numa Consule, latinistul și Petrică, băiatul de prăvălie care vorbește românește pe șleau. Piesa se încheie cu o tiradă în versuri, spusă de Petrică, și care se termină astfel: Sucind limba românească, Stricând graiul strămoșesc, După moda franțuzească
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
să-i vorbească, cum aveau ei deprinderea să vorbească. Vrea să-i facă mutre și el s-o izbească, și pe urmă iar, învoiți, să i se plângă, să-i spună cum a fost bătută de cucoana Lina, pe când el, musiu Lică, se plimba cu prinții. Să-și răsufle tot necazul cu drepturile câștigate și să-1 anunțe că ea acolo nu mai stă, sperând că Lică acum nu mai are nevoie de leafa ei și dorind iar viața de altădată. Și
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ăla-i un bou sinistru, așa, cam ca prefectul. Și vrei tu să semeni cu Panghelică? Fă-ți o cruce mare că încă mai ai insomnii, n-ai aer de una, de alta și mai dai cu cărțile de pereți! Musiu, cât ești nesigur, încă ești viu! Ce poftești? Să fii ca boțul de lut din Praga cu adevăru’ scris în frunte? Între noi fie vorba, nici ăluia nu i-a prea mers, c-au retușat inscripția... Prinde bine puțină oblojeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pusă între cei doi, a căzut stâlpul de telegraf. Fiecare sforăie în colțul lui. Beau vin, râd, Sara mi-a prins fruntea, îi sărut podul palmei, încă nu s-a dizolvat cărămida aceea care-mi stă prinsă de oasele sternului. *** „Musiu’, hai să mai vorbim și despre «sexul îngerilor», problemă fierbincioară la noi, inconturnabilă, m-aș putea exprima dacă nu mi-ar fi rușine. Într-o legendă de-a noastră, mai de-acasă: «Ce faci, heruvime? râde mititelu’ de să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
clapă metalică de coperta unui caiet care zăcea la piciorul mesei. O lumină firavă, cât să se întrezărească mutra de consul roman a recepționerului. Perfect ras și parcă prea palid... — Că tot veni vorba... până la urmă ai s-o pățești, musiu, cu epistolele alea de ziarist independent. Petiționar pentru binele omenirii! Nici chestia cu numele dumitale n-am înțeles-o... de ce să faci binele sub un nume schimbat? Strămoșii mei sau ai dumitale și-au schimbat numele din cu totul alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
laba raței se așază lată, elastică, se curbează agale, se ridică fără grabă, lipa-lipa, un pas și încă unul. Lăbărțat, clătinându-se ca rața. Liber, hei! ce liber sunt... ce-mi pasă, cotu’ și pișcotu’. Niciodată, niciodată ocupat, monșer. Liber, musiu, doar nu ne lăsăm haliți. Păi, păi, o sfeclim, bineînțeles, doar n-avem scăpare, dar nu ne pasă. Cotu’ și pișcotu’, plictis piruete pandalii, nu? Call me, ciau, dă-i în mă-sa, ciau, curând, oricând, sigur, sigur, oricând nicicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca mine, am fi mult mai... cum să spun... mda, mai fericiți. Da’ nu mai strigați așa, că nu e voie. Doar știți că nu e voie și vă face rău, zău vă face rău. — N-am nici pe dracu’, musiu. Numai cât să merg la întâlnire, atât vreau. Să vă ascult acolo pe toți. Să aflu cum a fost. Că doar se repetă, știi asta. Tu ești un înțelept, Vasile, așa că tu observi că totul se repetă, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ignoră mila. Consideră iubirea o înjosire, o slăbiciune. Bordelurile, nea Gică, sunt instituții tradiționale ale singurătății! Don Estrada, cu pampa lui... Doar ți-am spus ce scria bătrânul despre tangou, dansul de la șold în jos“. Oho, vorbea ca la carte, musiu. Zâmbea nea Gică, avea n-avea chef, îi plăcea jocul. O lua chiar înaintea măscăriciului, să-l provoace. „Cum ziceai, carnavalul este sărbătoarea tristeții? Bucurie disperată, așa ziceai. Nevoia de bucurie este boala lor și bucuria este masca tristeții, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pradă. Gingășie lubrică, maternă. Nici n-o vedea, nasolul! Aruncase, dintr-o mișcare, geanta în cui. Nu vedea pe nimeni, nu-și amintea nimic, nu-i păsa. Când trecuse în spatele pupitrului pe care scria, cu litere mari, de aur, RECEPTION, musiu Anatol Dominic Vancea Voinov atinse, din greșeală, cotulelectric al colegei. Gina nu mai răbdă. — Ei, ai fost? Spune spune spune, ai fost acolo, ai fost? Profesorul deschise ochii mari, neînțelegând despre cine și despre ce este vorba. Nu despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înfricoșată, așteptând lovitura. Profesorul nu are răbdare, privește plictisit pe fereastră. Apoi, se ridică, brusc, scrie pe tablă, cu o caligrafie uriașă, ca pentru idioți, titlul lecției viitoare și... iese. Nici măcar nu ia catalogul. Catalogul rămâne, așa, pe catedră, deschis. Musiu măscărici profesorul reapare după-amiaza... oho! Pe strada principală, în holul cinematografului, pe umbritele poteci coborând spre râu, oriunde și peste tot, TOLEA: centrul publicului puber. Târând după el, de-a valma, nătăfleți și premianți, puștime, și chiar domnișoare. Turuie, povestește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu urlete și centiron și cruce și livolvere și cămăși verzi ca iarba iadului. Imitează, să juri, nu altceva. Plastografie. Ca să puie piciorul în prag. Ori, ori, mă-nțeledzi, tranc! — Nu, deloc. Nu înțeleg. Ești amețit. Drumul, trăsura, clopoțeii, ești amețit, musiu. Aveți puțintică răbdare! Intrigi proaste, recunosc, dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu totul, ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul. — Curat, așa, să-l lucrăm, răspunde memoria Marga. — Grea misie, musiu, comédie, mare comédie. Seara pe la nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
amețit. Drumul, trăsura, clopoțeii, ești amețit, musiu. Aveți puțintică răbdare! Intrigi proaste, recunosc, dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu totul, ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul. — Curat, așa, să-l lucrăm, răspunde memoria Marga. — Grea misie, musiu, comédie, mare comédie. Seara pe la nouă și jumătate, intră farfuza în odaie și strecoară un răvășel. De la cine era răvășelul? — De la cine? pițigăi Marga. Stai să vezi. Venerabile domn, în interesul onoarii naționale, te vom așa și pe dincolo. Făclia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
așteptarea, se rotise spre dulapuri, avansă spre ușă, continuând să bodogănească. Știa că fantoma se afla în spatele său, îmbrăcată la fel ca dânsul, până în cele mai mici amănunte, gata de pornire. — Păi cum... păi cum. N-am nici pe dracu’, musiu. Numai cât să merg la întâlnire. D-aia i-am chemat pe clienții lui Bombonel. De fapt, nici că-mi pasă. Ăsta e secretul meu, nesimțirea. Nepăsarea, asta avem nevoie. Nesimțirea mă apără, asta am tot învățat. Nu avea grija
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]