146 matches
-
Montană a fost înălțat de către Clubul Turistic Bănățean din Caransebeș, în 1936, un Monument al turistului, singurul de acest fel din lume, pe soclul căruia se află scris un îndemn pentru iubitorii de drumeție: „Turistule, ajuns sub poala pădurii/Aruncă năcazul și patima urii,/Încearcă să prinzi din legile firii/Scânteia divină: virtutea iubirii“. Cuntu, unde se află stațiunea Meteo, loc de popas înainte de a aborda crestele Munților Țarcu. Lacul Zervești, zonă încă neamenajată, unde în fiecare an se organizează Sărbătoarea
Agenda2003-44-03-b () [Corola-journal/Journalistic/281664_a_282993]
-
făcut la nunta nepoate-sii preoteasa, cum s-a dus o femeie cu șarpe în pântece la mănăstire să-i cetească popa... Lui Hortolomei nu-i vine a crede asemenea bozgoane ce-l lasă, oricum, indiferent. Are și el un năcaz cu feciorul care s- a însurat, iar bătrânii nu pot să se împace deloc cu nora. - Da’ ce nu i-am făcut ? Până și casa din deal am zis că le-o dau cu acte - și ea tot coantra ! „Da
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
penibil, ca o remușcare, dar nu m-am opus. Apoi, cea vârstnică a Început să vorbească. Mi-a spus câteva lucruri mai tainice din viața mea ca să mă uluiască prin exactitatea lor. Apoi, a Început să-mi prezică: «Te așteaptă năcazuri mari. Te văd Închisă Într-un mormânt. Pe păreți curge apă. Te doare rău spatele și mai tare te dor picioarele. Pe păretele din fund, la asfințitul soarelui, sî face o cruce Într-un pătrat de lumină. ȚÎ-i foame
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
o clipă la începutul povestirii noastre și care, deși n-a participat la acțiunea propriu-zisă, s-a învârtit mereu în preajma ei, și ne așezăm în sfârșit în dreapta lui Broanteș, rapsodul căruia, de nu îți fi uitat, i se întâmplase acel năcaz cunoscut în popor prin expresia „că i s-a tăiat limba”. Locul unde ne-am pus e cam la colțul mesei. Dar nu ne pare rău: de mâncat avem, perspectivă avem, mai rămâne de povestit. Ce consumau, deci, oamenii pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vreau, povestesc, dacă nu vreau, nu povestesc. — Bine, frate, ce te superi? - spuse împăciuitor fălticeneanul. Eu voiam să zic că fiecare avem locurile noastre unde povestim și oamenii noștri care ne-ascultă. Noi i-am format, pe noi ne-ascultă. Năcazul e, fraților, că de la o vreme încoace nu mai avem ce povesti. Că de asta ne-am adunat aici. Ba mai mult, frate Surduc - grăi cel numit Parnasie către fălticenean - nu numai că n-avem ce povesti, că să zicem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tu te plângi că ești mazilit! Episodul 35 FĂRĂ TITLU — Luminăția-ta - grăi atunci spătarul Vulture, luând de pe dânsul mâna șerpească a unei cadâne ce se strecura spre tăcutul Broanteș - eu zic să lăsăm aceste probleme de limbă pe seama grămăticilor. Năcazul care ne-a adus pe noi aici nu ține de limbă, luminăția-ta, năcazul nostru e universal. Cu un Vodă mazilit nu cad numai două silabe, cade un om, o ființă cuvântătoare, o familie, o curte, ba chiar, mutatis-demonstrandum, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spătarul Vulture, luând de pe dânsul mâna șerpească a unei cadâne ce se strecura spre tăcutul Broanteș - eu zic să lăsăm aceste probleme de limbă pe seama grămăticilor. Năcazul care ne-a adus pe noi aici nu ține de limbă, luminăția-ta, năcazul nostru e universal. Cu un Vodă mazilit nu cad numai două silabe, cade un om, o ființă cuvântătoare, o familie, o curte, ba chiar, mutatis-demonstrandum, o soțietate. O soțietate fără Vodă e ca o oiște fără gard. De-aia zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
omul? A plecat pe baltă? Nu se poate, trebuia să mă aștepte. Poate încă n-a venit. Pentru un vânător tânăr și pătimaș ca mine, lucrurile acestea mici, vânaturi, aveau mare însemnătate. O neplăcere a tinereții, cât de ușoară, multe năcazuri îți aduce. Stam, îmi făceam socoteli fel și chip, și ploaia curgea deasă, îmi umezise obrajii și mânile. Întorsei pușca cu țevile în jos și așteptai. Bucățile de coșcoavă ardeau încet, înăbușit, fără flacără; din când în când pufneau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sunete dulci, care picurau domol și alergau ca un cântec depărtat, șoptit încet, șoptit ușor de clopote melodioase și nevăzute. Într-un timp, pe vremea aceea, pădurarul umbla lângă mine cu ochii duși și cu fața brăzdată ca de un năcaz mare. Avea ceva de la o vreme; mie nu-mi spunea, dar băgam eu de samă. Mă lăsa uneori la câșlărie, ori în mijlocul codrului, și se întorcea: — Apoi eu mă duc o leacă până acasă... Am uitat să spun ceva nevestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nimic. Ce putea să fie? Omul era liniștit. Ș-așa mă duceam eu des în Prisaca lui Ion. Mă îndemna ceva ascuns din fundul ființii mele spre Măriuca, căci eram în floare pe atunci și mă ademenea într-acolo și năcazul ei pe care nu-l pricepeam. Și mă chema mai ales pădurea bătrână, pentru care aveam o dragoste aproape bolnavă. În marginea desișurilor negre, Măriuca părea mai naltă, mai subțire și mai albă și, cum ședea câteodată neclintită, pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
câțiva români, funcționari mici, odagii, și puțini nemți; un cârnățar, câțiva dubălari. Încolo, pe ulița mică, pe ulița jidovimii, pe ulița școalelor, pe ulița strâmbă - se înmulțește, crește și furnică în lumina soarelui un popor sărac, care-și duce încovoiat năcazurile, își vorbește netulburat jargonul și se închină Dumnezeului său. Sunt acolo căsuțe vechi și joase: din uliță trebuie să cobori două trepte ca să dai într-un miros greu de îngrămădire și să te lovești cu capul de tavan. Ferestrele abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se arată heigheșul, fără o floare, fără un arbor, cu lespezile albe de piatră deasupra lăcașurilor veșniciei. Spre șabăs, deodată toată viața aceasta se oprește. Se aprind lumânările; stăpânul familiei, la masa curată, își începe ruga. După o săptămână de năcaz și de hrană proastă, pe apucate, Dumnezeu poruncește poporului lui să mănânce coilici, carne și pește. Mai poruncește bărbatului să se liniștească și, în divanul cel mare, sub chilotele de puf de gâscă, să-și cerceteze nevasta. Și-n ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răbdare, toate, fără ca ea să-și deie samă, câteodată o făceau să râvnească la altă viață, să invidieze soarta altor femei din alt neam, mai libere, mai respectate și mai scutite de griji. Astfel intrau în sufletul ei mai multe năcazuri decât bucurii; și astfel trăia în mijlocul neamului ei. Bătea drumul părinților, până la școală, până la feredeu; până la săracele croitorii și magazii din apropiere; trecea printre pruncii nenumărați care umpleau ulițile; ieșea și intra între femeile care se purtau domol de colo-colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
certa cu maică-sa Rifca și amândouă porneau tânguiri nesfârșite când Leiba Sanis intra în casă, tăcut, bocănind rar cu cizmele uriașe. La anul nou, la Hamăn, la sărbătorile de toamnă, se veselea cu tot tineretul din jurul ei. Erau uitate năcazurile; glumele, pâcâliturile, cântecele, chefurile aveau o putere neobișnuită; petrecea ca într-o înfrigurare; cu grabă, cu teama ascunsă că toate se vor sfârși prea curând. Uneori cădea pe gânduri, cu inima grea. De la școala statului se întorceau alungați și bătuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deodată ceva în minte, veniseră amintirile totdeauna dragi din trecut, și într-o sară de gemete, de amar și de disperare, amintirile acestea căzuseră cu mângâieri line peste inima chinuită. Se ruga multă vreme; din sufletul ei izvora tălmăcirea tuturor năcazurilor și a râvnilor ei; buzele murmurau încet, și ochii priveau neclintiți, mari, înecați într-un văl de suferință, de iertare și de nădejde. Și târziu, în așternut, ghemuindu-se, după ce stânsese lampa, asculta cum trec pe-afară învăluirile, suspinele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cum umblă pași împrejurul ei, căci toate simțurile i se deșteptaseră, ațâțate; dar nu se întorcea să vadă ce se petrece în casă; simțea ceva cald lângă piept și începu să se gândească cu ochii ațintiți în tavan la tovarășul năcazurilor ei, pe care avea să-l crească dânsa, să-l ridice, să-l facă om, în lumea aceasta a suferinții. Nu văzu nici una din figurile vecinelor, românce, ori ovreice, n-auzi nici glasurile lor tânguitoare, șoptite: Eu, drăguță, să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lipea de dânsul cu strecurări de uncrop prin vine. Apoi, strângându-se lângă el, răcită de vântul nopții, îi vorbea cu dragoste, supusă se înălța spre ochii lui frumoși, îi apuca tâmplele între palme; și i se tânguia repede despre năcazurile ei, despre ce s-a spus în jurul ei, despre ceasul când tatăl, Sanis, se va mânia. — Dar eu nu mă tem de nimeni! Numai de tine mă tem!... Despre zilele viitoare nu vorbea; nu îndrăznea să se avânte alăturea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din rânduiala moșiei nu se schimbă după plecarea stăpânirii. Hambarele erau pline de tainuri: sumane și cojoace se aflau pentru toată argățimea, iar Faliboga, om cu credință, era neadormit și rău ca un zăvod. Umblând prin ploaie și glod, în năcazurile zilelor acestora, Niță Lepădatu avea puțină vreme să-și îngrijească boala lui de dragoste. Mai dădu o dată pe la coșere; bordeiul era umed, și-n încăperea strâmtă era întuneric și rece... Marghiolița îi zâmbi cu prietinie, dar lumina care răzbătea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru urs, la sfârșitul toamnei, un leș de cal bătrân, cumpărat de la o stână de sus. „Domnii“ de la Sibiu trebuiau să vie să stea în pândă câteva nopți, așteptând ursul, ca să-l puște. Dar abătându-se asupra domniilor lor griji și năcazuri, precum și o mare pacoste asupra țării cu alegerile de deputați, domnii n-au mai venit și au trimes răspuns lui Culi că petrecerea lor se amână. Atuncea Culi, înțelegându-se cu badea Toma Orășanu și cu Traian Melinte de la Braniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru alți lupi. S-ar fi cuvenit să-l înștiințeze, căci e în revirul lui; însă ei au săvârșit fapta fără să-i dea de știre. Rău au făcut, ținând în samă mai ales faptul că are el acuma niște năcazuri pe care nu le dorește nici dușmanilor. Chiar în aceeași zi, sub sară, i-a întâlnit pe amândoi la Izvorul Roș, aproape de Frumoasa. I-a întrebat, încercând să râdă, că ce-i cu pulpa de cal. — Ce pulpă de cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
numai trei oameni îl cunosc“. Alta nu poate fi. Unul din cei trei sunt eu, și eu mă aflu dincoace. Altul e badea Toma, om cărunt și cuviincios. Al treilea e Traian, băiat bun și buiac, fără griji și fără năcazuri. Poate face o glumă, neștiind că inima lui Culi, săraca lui inimă, e neagră ca tina. Cât i-au fulgerat prin minte aceste judecăți, paznicul s-a mișcat înainte cu un pas ușor și nesimțit. Carabina și-a lăsat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pălărioara verde, împodobită cu pămătuf de păr - după moda paznicilor ardeleni - și s-a gândit să se arate deodată în vederea observatorului și să-l salute pe Traian întocmai ca un domn mare: —Servus, amice! Cu tot veninul de grijă și năcaz pe care îl ducea în el de câteva zile, Culi nu-și putu stăpâni de pe față zâmbetul acestei biruinți. Într-o clipă ieși din cărare în laturea hochstandului. La douăzeci de pași dincolo de aria albeții omătului, rezemat între doi brazi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
între acel urs și această ceață nu e legătură. Eresurile tuturor muntenilor din care se trage el îl îndeamnă să fie prudent. Să-și facă cruce cu limba; să nu se uite înapoi. Firea lui Culi e îndrăzneață și bărbătească. Năcazurile care îl prigonesc de câtva timp adaugă în el și o îndărătnicie. Se oprește brusc și se întoarce cu fața cătră valea din care a suit. Pâclele vin încet după el, năzuind spre culme. Au în ele ceva viu, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceea polițistă cu care se fudulea. Așa că asupra călătoriei pe care o plănuiseră muierile se încleștase cu îndârjire, numai ca să se vadă câte întâmplări pot fi pe lumea asta, care nu s-au mai pomenit asemenea întâmplări; și la cât năcaz poate ajunge un om blajin ca el; și mai ales să se afle cum te ciocnesc femeile cu clonțul, de-ți pierzi și răbdare, și sănătate, și tot. Când oare a intrat în casă și s-a așezat pe scăunaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
calvini... Așa că eu zic să-l suiți pe un cal și să-l duceți numaidecât. Este acolo sluga, care va face foc și l-a priveghea. Și dumneata, Trăiene, vei sta cu el până ce mă întorc eu. Așa-i acest năcaz, că trebuie să ducem pe moartă la biserică, și până la Șugag n-avem biserică. Dacă am putea merge până în satul ei, cu atât mai bine, și ne-or fi mulțămitoare neamurile. Voi da de la mine tot și mi-oi zălogi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]