145 matches
-
prieteșug), prezintă pe Zulnia desculță și despletită, fugind ca o deznădăjduită: „Zăludă, ca vai de dînsa, pe pămînt și la cer cată, Vra să strige, dar și glasul i se taie deodată. Se povărnește și cade peste dînsul, leșinată, De năcazul ei ucisă, de năcazul ei sfărmată.” Părerea lui Conachi este că o femeie suferă, cînd suferă, mai mult: „căci la femei totdeauna durerea este mai vie”. Să nu ne scape Însă din vedere că suferința femeii are mai ales calitatea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
desculță și despletită, fugind ca o deznădăjduită: „Zăludă, ca vai de dînsa, pe pămînt și la cer cată, Vra să strige, dar și glasul i se taie deodată. Se povărnește și cade peste dînsul, leșinată, De năcazul ei ucisă, de năcazul ei sfărmată.” Părerea lui Conachi este că o femeie suferă, cînd suferă, mai mult: „căci la femei totdeauna durerea este mai vie”. Să nu ne scape Însă din vedere că suferința femeii are mai ales calitatea de a flata orgoliul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe acest plan. Femeia care provoacă pasiunea erotică este „nostimă” la mers, are „cătare” bună, glas „mieros”, este delicată, are adică, un ce, determinabil. Pann dă realului ce este al realului. Idealitatea Îndelungată Îl obosește. 6. Chin, foc, mîhnaciune mare, năcaz mare, durere otrăvită, lacrimi curgînd pîrău și Încă o dată, de zece, de o sută de ori foc hrănit cu plîns, suspin, vaet... iată termenii ce se repetă În poezia lui Conachi. Ei definesc iubirea ca pasiune, mai precis: o pasiune
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
semiologie a amorului. De pildă solitudinea. Conachi o trece În rîndul tiranilor care Îl asupresc grozav. Sentimentul mai general este că iubirea introduce bărbatul Într-o Închisoare teribilă: „Singurătatea, tu ești Tiranul carele arzi Inimile omenești Cu urît și cu năcaz. Tu pre mine mă omori, În vreme ce Încă-s viu...” În chiar versurile citate mai este indicat un mărunt demon; urîtul. În vecinătatea Iui stă mîhnăciunea (melancolia, numită Într-un loc milanhonie). Amorul produce mîhnăciune mare. Din aceeași sferă de nenorociri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă omori, În vreme ce Încă-s viu...” În chiar versurile citate mai este indicat un mărunt demon; urîtul. În vecinătatea Iui stă mîhnăciunea (melancolia, numită Într-un loc milanhonie). Amorul produce mîhnăciune mare. Din aceeași sferă de nenorociri indeterminate face parte năcazul, citat de mai multe ori pînă acum. Iată-l acum intr-o formă paroxistică: năcaz mare. „Năcazul meu este mare Este rău, este cumplit Și să-l vindec nu am stare...” O categorie specială În patologia erosului formează jalea și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
demon; urîtul. În vecinătatea Iui stă mîhnăciunea (melancolia, numită Într-un loc milanhonie). Amorul produce mîhnăciune mare. Din aceeași sferă de nenorociri indeterminate face parte năcazul, citat de mai multe ori pînă acum. Iată-l acum intr-o formă paroxistică: năcaz mare. „Năcazul meu este mare Este rău, este cumplit Și să-l vindec nu am stare...” O categorie specială În patologia erosului formează jalea și dorul. Jalea este generală. Originea ei, ca și aceea a dorului, e necunoscută: „Și făr-a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În vecinătatea Iui stă mîhnăciunea (melancolia, numită Într-un loc milanhonie). Amorul produce mîhnăciune mare. Din aceeași sferă de nenorociri indeterminate face parte năcazul, citat de mai multe ori pînă acum. Iată-l acum intr-o formă paroxistică: năcaz mare. „Năcazul meu este mare Este rău, este cumplit Și să-l vindec nu am stare...” O categorie specială În patologia erosului formează jalea și dorul. Jalea este generală. Originea ei, ca și aceea a dorului, e necunoscută: „Și făr-a ști pricina
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suferă, În mod cert, Conachi. Este o formă de astenie amoroasă ce se manifestă printr-o insomnie rebelă, sentiment permanent de neodihnă (priveghere) a trupului și a sufletului: „Zori răsar și eu tot treaz Ah, nici somn nu-i la năcaz!” sau: „Ce noapte Îndelungată de plîns, de gînd, de oftat, Deplin vreme unei vieță pîn’la moarte-am colindat Ș-Încă zorile de ziuă mai au mult a zăbovi. Ah, apuca-m-or cu viață, ori mai degrab-oi muri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de-a moartea s-a terminat. Rămîne numai senzația de zădărnicie a lumii și dorința de cufundare În Întuneric. Tonul devine deodată sincer, mașinăria retoricii amoroase nu se mai vede: „Pătimire, tu ești numai hrana sufletului meu, Cu durerea și năcazul de-acum a petrece vreu. Nădejdea și bucuria ce m-au putut folosî Decît scîrbă mai amară curînd a-mi agonisî! Mă lepăd de toate-a lumii, mă cernesc, mă Întristez Mă cufund În Întuneric, lumina să nu mai văz
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este chiar tema mistificării sentimentale: „Ce durere, suflețăle, Îi durerea de amori. Dăruiește-mi, ah, cer sfinte, d-ace patimă să mori! Adevăr c-a lui durere nu dă minut de răgaz, Toată noaptea-i priveghere, ziua-i toată În năcaz Dar năcaz, dar priveghere nu cu chin supărători, Ci cu hazul de plăcere unui foc răcoritori, Căruie Îi zic temutul cu frățiorul lui dor, Și tocma asta-i minune că dintr-o stare așa Izvorăște și tot hazul ce are
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tema mistificării sentimentale: „Ce durere, suflețăle, Îi durerea de amori. Dăruiește-mi, ah, cer sfinte, d-ace patimă să mori! Adevăr c-a lui durere nu dă minut de răgaz, Toată noaptea-i priveghere, ziua-i toată În năcaz Dar năcaz, dar priveghere nu cu chin supărători, Ci cu hazul de plăcere unui foc răcoritori, Căruie Îi zic temutul cu frățiorul lui dor, Și tocma asta-i minune că dintr-o stare așa Izvorăște și tot hazul ce are ființa sa
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
priveghere nu cu chin supărători, Ci cu hazul de plăcere unui foc răcoritori, Căruie Îi zic temutul cu frățiorul lui dor, Și tocma asta-i minune că dintr-o stare așa Izvorăște și tot hazul ce are ființa sa. Ah. năcaz, ah. priveghere, temutule și tu dor, Cu cită plăcere dulce a noastre inimi vă vror!” Este un moment de sinceritate În istoria acestei pasiuni. Momentul În care actorul Își scoate, la sfîrșitul spectacolului, masca. Conachi nu ezită s-o pună
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Voi arăta mai tîrziu cît de complexă este retorica amoroasă a Încercatului amant. Să reținem pentru moment că, În războiul lui pasional, Conachi introduce și arma subtilă a literaturii, sub forma neputinței de a-și scrie pasiunea, de a trece năcazurile În literatură... Slabă viclenie: poetul nu face decît să scrie istoria propriei pasiunii. Am putea zice că tema lui unică este aceea cu care Încep marile epopei: CÎnt amorul și armele lui... Mai este o temă: aceea a lecturii Îndrăgostite
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
martor al frumuseții, imagine a dublului... Conachi o limitează la banala alegorie a trădării frumuseții... Iatacul este, În realitate, un peisaj sărac. Imaginația este, În schimb, productivă cînd intervine fuga stralegica, surghiunul de bună-voie. Iată notat momentul acestei hotărîri: „În năcazul meu cel mare, că te scîrbisăși pe mine N-am avut altă ce face decît să fug de la tine. Să nu-ți mai fiu la vedere eu, pricina de scîrbire, Surghiunindu-mă de voie pentru a la liniștire.” Șiretenia Înamoratului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
secretă cu timpul cosmic. Conachi, ca profesionist al amorului, iubește „zi și noapte”, fără răgaz, indiferent la rotirea anotimpurilor. „Nopți și zile lăcrămez” - serie el Într-un loc. Sau, În altă parte: „toată noaptea-i priveghere, ziua-i toată În năcaz”... Astenic din cauza Îndelungatei suferințe, petrece noaptea În plîns și În oftat. Precizarea se repetă În poezie, Încît putem zice că momentul de priveghere (și jeluire) al marelui logofăt este mai ales noaptea. Zorile Îl prind, În orice caz, cu ochii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Încît putem zice că momentul de priveghere (și jeluire) al marelui logofăt este mai ales noaptea. Zorile Îl prind, În orice caz, cu ochii deschiși, arși de plîns: „Zori răsar și Încă-s treaz, Ah, nici somn nu-i la năcaz! .............................................. Zori răsar și voi tot plîngeți Ochilor, Îi să vă stingeți... ............................................. Zori de zîuă să răvarsă Și ochi Încă n-am Închis...” Petrecerile sînt scurte (și, mai ales, trecute), așteptările sînt lungi. Existența erotică a lui Conachi este, În fond
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
record al lui Conachi. Atributele feminității după Anton Pann. 6. Chinurile amorului. „Un potop de tînguire”. Figura catastrofei. 7. Vasalitatea sentimentală. 8. Dreptul de a boci. Petrecerea În suferință. Privirea, substanța, cea mai inflamabilă. Plîns, oftat, suspin, leșin, afazie. 9. Năcazurile pasiunii erotice. MÎhnăciunea mare, jalea și dorul. 10. Milostivirea. Strategia seducției. 11. Semiologia erosului: armele de represiune. 12. Mecanismele imposturii erotice: durerea Întoarsă spre plăcere. 13. CÎnt amorul și armele lui... Atoposul discursului Îndrăgostit. 14. Arta fugii. Exilul amoros. Peisajul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu este barbatul său, s-a simțit atinsă de acest abuz și l-a denunțat pe nopturnul cicisbeo. Acesta a fi gândit el în sine: Cine dracu-a cunoscut Grădină fără cărări, Dragoste fără mustrări, Grădină fără pîrlaz, Dragoste făr-de năcaz... și aștepta cu oarecare liniște esplicația cu bărbatul legitim. Bărbatul începu să-l mustre și să-i zică că i-a siluit nevasta. Danciu răspunse că a fost cu a ei voință. Atuncea barbatul ridică sapa și-i crepă capul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
iar dacă unul voia să se mute în alt sat, unde era un boier mai cu frica lui Dumnezeu, era oprit. Matei Corvinul nu-și uitase că și strămoșii lui au fost țărani români, de aceea simțea mare durere pentru năcazurile celor săraci. El a dat poruncă să fie lăsat fiecare țăran să plece din satul unde erau boieri fără inimă. Regele era odată la masă, cu mai mulți boieri. Între altele, veni vorba și despre munca grea a țăranilor. Unul
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
interzicere; ispravă; istorie; încătușare; încercare; închis; încuiat; îndeplinește; înduioșare; îndură; îndurerare; îngrădire; înjosire; întotdeauna; întristare; învață; învățare; învățătură de minte; jilavă; joc; a judeca; judecător; just; justiție; la naiba; limită; lipsă de libertate; lucru; mama; masochism; măr; de modestie; nasol; năcaz; neacceptare; neascultare; necesară; nechibzuit; nedreptate; needucat; nefericit; negru; neîncredere; nemeritat; nemiloasă; neputință; neregulă; nerespectare; nesupunere; nevinovăție; nimic; noapte; normală; nu vreau; nu; nuci; nu-u-u!; obidă; obrăznicii; a fi ocărît; om; onorariu; oprire; orez; orgoliu; pătură; pedeapsă; a pedepsi; pedepsire; penală
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
ajunge, îi zice: Fiule! Lasă-mă să mă ascund în cofa ta, ca să scap de prigonirea jidovilor! Pentru că m-ai scăpat de astă dată de la moarte, mare dar vei căpăta de la mine. Drept aceea, când te vei afla în vreun năcaz foarte mare și ai voi să scapi teafăr și cu obraz curat dintr-însul, sau când vei avea vreo dorință oareșicare și vei voi să ți se împlinească, să te rogi numai așa:"Doamne! Omul cel din cofă!" și atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
adânci ca ai Vitoriei, cu mustăcioară, având un farmec deosebit. Era inteligent, sfios și supus, dar îi ghicea gândurile mamei. Inițierea începuse din copilărie, dar acum în călătoria cu mama sa simțea că "a intrat în slujbă grea și la năcaz". În râpă, veghează osemintele tatălui său, se simte înfricoșat, dar devine bărbat, proces care se termină cu lovirea ucigașului tatălui său, cu baltagul, înfăptuind dreptatea: feciorul mortului simți în el crescând "o putere mai mare și mai dreaptă decât a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
satului “Păltinata” “Într-o pădure era o poiană mare în care se afla un paltin falnic, înalt și cu multe crengi. El era foarte bătrân. Când au năvălit turcii aici, oamenii s-au așezat în acea poiană, ca să scape de năcazul cel mare. Cum Dumnezău le-a ajutat, ei au rămas în acea poiană. Au tăiat copacii din jur și cu lemnul lor și-au făcut case și așa s-a întemeiat un sat, în jurul mărețului paltin. Pentru început, toți îl
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
-i după cum gândește omul ci-i după cum vrea domnul. Când vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi acum ce e năcazul. Dar până atunci mai rabdă, Harap Alb, căci cu răbdarea îi frigi pielea... (Povestea lui Harap-Alb). Dincolo de tonul șugubăț, și aici se ascunde aceeași preocupare pentru celălalt, aceeași înțelegere, aceeași căldură. Sfătoșenia e mai accentuată în cazul eroinei lui Creangă
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
acest fel, S. Fl. Marian notează următorul: Spune, maic-adevărat Unde scalda mi-ai țîpat? Peste un gard cu spini, Ca să fiu tot în străini? Spune, maic-adevărat Unde scalda mi-ai țîpat? Peste un gard cu pîrlaz, Ca să fiu tot cu năcaz Și cu lacrămi pe obraz? Scalda este o operație importantă în scenariul riturilor de trecere, destinată să asigure starea benefică a individului în viața de zi cu zi (dacă se efectuează corect în primele două etape: nașterea, nunta), dar și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]