108 matches
-
știți care?” se miră inginerul și Începu să-i povestească, mișcându-și În sus și-n jos bărbia, despre visul Annei, cu mujicul legat de șine, care moșmodește mișcând niște fiare pe traverse și ridicându-și mereu spre Anna fața năclăită de sudoare. „Un vis premonitoriu”, conchise Satanovski, coborându-și glasul. „N-ați visat niciodată ceva similar?” „Eu nu sunt Anna”, replică Noimann... „Dar dumneavoastră n-ați Încercat?” „La drept vorbind”, răspunse În șoaptă inginerul, „visul acesta mă obsedează. Îl visez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe care n-o avea. Luând bongul de pe podea, el mai aprinsese niște iarbă însă ei nu-i oferise nici un fum. Apoi ea se îmbrăcase și ascunsese bongul fiului ei în palton. Își pusese o năframă să-și ascundă părul năclăit și dăduse să plece. În urma ei, în timp ce deschidea ușa, domnul Whittier îi va spune: — Știi, nici muie n-am dat niciodată... În timp ce ieșea din cameră, el râdea. Râdea. Apoi, va fi în mașină când îi sună mobilul. E domnul Whittier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
un cocoloș de gumă cu nicotină. Tricoul lui gri și pantalonii de pânză sunt presărați cu fulgi de vopsea uscată: roșu, roșu închis galben, albastru și verde, maro, negru și alb. Părul i se revarsă pe spate, o claie sârmoasă, năclăită, întunecată de ulei plină de fulgi lipicioși de mătreață. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: un set de diapozitive, portrete și scene alegorice, naturi moarte și peisaje. Toate operele astea străvechi îi folosesc fața, pieptul, picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Și, prin cârpeli pestrițe și printre cute vagi, Un vânt umfla bulboane dănțuitoare încă. Ce ruginiri de ape trezite și ce brâncă Lăsară fierul rânced și lemnul buretos? În loc de aur, pieptul acelui trist Argos Ducea o lână verde, de alge năclăite, Pe când la pupă, trase - edec ca niște vite Cu țeastă nămoloasă și cornulețe mii, Treceau în brazda undei șirag de răgălii. Sub vântul drept, caicul juca tot mai aproape. Atunci, cu ochi de seară și-abia deschise pleoape (Căci, grei
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
vrea să fie cuvânt pentru el însuși. Părțile simple ale unei poezii nu sunt cuvintele, ci versurile. Dacă domnul Arghezi ar fi păzit acest adevăr, n-ar fi cultivat glezna, aliterația în contrasens (tampon de vocabule) sau aliterația diluată și năclăită, comițând versuri în felul următoarelor: "Mi-am împlîntat lopata Tăioasă în odaie" ( Între două nopți) " Vino-mi tot tu-n fereastră" (Vino-mi tot tu) " Și am voit atuncea Să sui și-n pisc să fiu." (Între două nopți) Cuvintele
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
că vrea hoțu’, ci că se întâmplă. Am trei schimburi, spăl cu ceva. Am și dero și săpun. Dar alții au de toate și tot jegoși și împuțiți stau, ce să le faci? Nevoia m-a învățat, nu le las năclăite... e apa rece, le trag în mai multe ape. Prima apă, dai cu săpun, limpezești, îți îngheață inima, te ia și un năduf la inimă de rece ce e apa, n-ai ce face. Eu mi le spăl când cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
se toarnă și În cap sosuri, Berg, sîntem năclăiți, slinoși, creierele, mai ales, mustesc de sosuri de toate felurile, picante, dulci, au invadat neuronii, lobii frontali sînt aproape blocați de sosuri, nici inimile nu ne mai bat cum trebuie, tot năclăite sînt, aceleași sosuri; bătăile inimilor sînt tot mai nefirești, suflu sistolic, angină pectorală, nu, nu, altceva, inimile nu mai bat ca altădată, nu mai răspund la emoții decît arareori, nu mai bat la vederea unei glezne de femeie, femeile umblă
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
am putut regăsi „în spațiul carpato-danubiano-pontic”(măi ce gust greco-latin are limba asta de lemn!). Noa gata! ??? rând alb? Am recitit textele tale de la Oxford. Sunt mult mai pline de viață decât crezi tu. Mustesc a viață, așa cum era ea, năclăită, amorțită, cu ochi mici și păr mult ca să reziste la întuneric și frig. Cu un lucru nu sunt de acord: cu autoculpabilizarea; a noastră ca indivizi, a noastră ca popor. Păi frate, nu am fost noi culmea virtuții, dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Ceaușescu!” „Cum a fugit, băă?!” „S-a ridicat cu elicopteru’!” „Uraa, jos Ceaușescu! Jos Cea-u-șes-cu! Jos Cea-u-șes-cuu!” Eram un grup de vreo 50 de oameni când am ajuns în fața miliției. A ieșit un milițian tot transpirat, fără caschetă, cu figura năclăită și înnegrită de nesomn. „Sunt căpitanul Moldovan, ofițer de serviciu pe unitate. Stați, nu dați, aveți aici cheile și pistolul meu. Vă predau tot. Predau, să trăiți, predau tot!” Încerca să-și stăpânească tremurul și oboseala. „Cine vine să preia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu mai vrea să vrea? Sau ce? Fiecare se simte același, de demult și dintotdeauna, deși știe că nu mai e... străinul din noi, silit să se accepte străin... de propriul trup, nu doar de sufletul îmbătrânit și de mintea năclăită? Oroarea de propriul trup? Da, istețul Marga ar fi în stare de o astfel de isteață întrebare. Acea secretă timiditate pe care o aveam, ca adolescenți, și pe care o regăsim în preajma adolescenților, Herr Doktor? O potențialitate, doctore, un tremur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lăsat să facă Facultatea. Popa o privi lung, ca și cum abia atunci o vedea prima oară. Îmbujorată, fătuca îl privea și ea ciudat, descoperindu-l parcă abia acum și ea. Bărbat încă zdravăn, în plină putere, cu barba roșcată deasă, sclipind năclăită de câțiva stropi din grăsimea curcanului. - Îl știu pe băiatul ăla, cum să nu, de treabă dar... Nici nu vroia după aia să mai știe de părinți. Venea aici în sat și nu se ducea la ei. Și le purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din calea lor. Îi urmări cum traversează la intersecție, abia tărându-și picioarele. Fruntașul care semnaliza, cu două stegulețe, abia se ținea pe picioare. Dădea din mâini și parcă s-ar fi învârtit după cele două fanioane, unul galben, celălalt roșu, năclăit, mai mult maroniu. „Armata țării ce-a ajuns“, oftă părintele. Așteptă să se schimbe stopul și traversă și el. Acolo, în stația autobuzului, se întâlni iarăși cu unul dintre aceia. Stătea pe o bancă, în dreptul afișului cu substanțiala recompensă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de unde vine un sunet, dar eu învățasem de la Baci cum să nu mă las păcălit de ecou. Nu departe de mine, la vreo douăzeci de pași, după un trunchi imens de stejar prăvălit, un cățelandru își tremura piciorul rănit. Sângele năclăit i se închegase pe blană arătând ca o rană imensă. Nu pricepeam cine-l putuse lovi, poate că ceva îl sfâșiase sau poate că se prinsese în vreo capcană pusă de braconieri. Se milogea ca un copil și am simțit
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
știa însă că unele dintre acele răni, cele mai adânci, le făcuse un ucigaș tocmit de Pisoni. Oamenii săi luară trupul Miloniei, cu veșmintele în dezordine - văzură pântecele umflat. — Era însărcinată, spuse Herodes. Apoi o luară pe fetița cu părul năclăit de sânge, ca un animal zdrobit. Pe moment, nimeni nu-i băgă în seamă pe cei cinci-șase care căzuseră victime furiei germanilor și zăceau risipiți în atriu, nici cadavrul lui Helikon, acel catulus egiptean; a doua zi, sclavii de la palat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aproape patru anișori, Încera să tragă ușor oblonul greu de deasupra cuptorului, icnea și prin mica deschidere Îl zărea pe Vizanti care stătea În picioare, foarte atent și foarte gata de atac dacă ar fi observat prima șuviță din părul năclăit al copilului care venea cu solia de Împrietenire. Prin Încercări succesive se ajungea Învariabil la momentul când Va scotea prima porțiune de cap, cu o chică răvășită și plină de cenușă, cu fața, fruntea și urechile mânjite de tăciune și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Câte unul din ceată trăgea o piele după el, dar n-apuca să fugă. Precupeții dădeau chiot și ieșeau cu ciomegele. Turma se întărită de mirosul sângelui. Al lui Gogu tot nu se lăsa până nu fura un bojog roșu, năclăit, de pe buturugile negustorilor, ori vreo bucată de zgârci cu copită cu tot. Pe urmă, o luau înapoi spre groapă, domoliți. Se opreau în capul mahalalei, la un gard înalt de piatră, unde ședeau niște câini boierești, o puzderie de cățele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mai dă-mi un telefon când ai timp." Inginerul își trecu degetele peste pleoape. În pivniță zgomotele încetaseră. * Nucu Scarlat ținea lopata într-o mână, cu cealaltă se încheia la cămașă. Obrajii îi erau acoperiți de o crustă cărămizie, părul năclăit devenise cenușiu. ― Cum merge? întrebă Ionescu ridicîndu-se. ― Greu, dar până la urmă îi dăm de capăt. Aruncă o privire spre bătrîni: Aici? ― Liniște. ― Perfect. Du-te! Peste o oră îl schimb pe cretin. ― Se descurcă? Scarlat rânji. ― Are antrenament. ― Și fluturele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
unui oraș În zori cînd stropitorile șterg rujul femeilor de pe porți ei toți, chipuri alungite triste chipuri de oi curgînd În bălți vîscoase de ciment Miron Daniel Virgil Marius Leonid și deodată masca aceea vulgară pătată de muște freza ei năclăită și mîna de ipsos agitînd biciul făcînd să pornească malaxoarele betonierei stîrnind trîmbe de praf și acolo În biserică preoții grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol pentru ochii obosiți nu toate cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai stânjenitor. Dimineața de sâmbătă : grăbită, ca de obicei, fără memorie, naivă promisiune și vagă. Pânze albe acoperă cele două mari ferestre, pentru a proteja de lumina violentă și de arșiță. Cămășile, rochiile, pantalonii și bluzele lipite de trupurile umede, năclăite, fierte. Un abur greu, în care răbufnesc, ca niște vârtejuri, zgomotele, răgușeala tranzistoarelor, clocotul scăzut al glasurilor, alarma telefoanelor, ușile trântite. Ortansa lipsește primele ore. A.P. se crede favorizat de această absență. Aude, alături, foșnetul mâinilor lui Lucian, care își
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ceva de cînd coborîserăm noi. Era beat criță. M-am dus drept spre el: „Ia ascultă“ - i-am zis - „ai pus mîna pe băutură cumva și trebuie să aflu cine ți-a dat-o“. „Cum? Cine, eu?“ - zice cu glasul năclăit de băutură - „nu, iubito, n-am pus nici un strop pe limbă, doar mă cunoști“ - zice și-ncearcă să mă strîngă-n brațe și să mă sărute, și tot așa. Am căutat din nou, și eu și copiii, dar fără folos - acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fie capabil de sforțări fizice atât de extraordinare. Nici nu-și mai aducea aminte că suferă puțin de cord, că are un început de astmă, că medicul i-a interzis să alerge... Pășea ca un vânător de munte prin brazdele năclăite, prin ochiuri de bălți, adus puțin de spinare, să nu-l observe cineva, asudând și cu un sentiment de fericire care îi înnoia mereu puterile, în sfârșit ultima casă! îl ispitea gândul să se oprească, să răsufle și să-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
amorțește și are senzația că nu-i mai aparține. Își sprijină capul de umăr și senzația îi vine doar de la tâmplă, nu și de la brațul inert ca un perete. Dacă n-ar fi sângele care continuă să picure din șuvițele năclăite, n-ar ști care e marginea trupului ei și de unde începe lumea din jur să i se opună. La început, fiecare picătură de sânge cădea cât număra până la douăzeci. Apoi până la treizeci. O ultimă picătură a căzut după ce a numărat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Bătrânul, părăsit de toți, dârdâia și clănțănea din dinți, strângând cearșaful în pumni, cu ochii-n tavan. Din când în când, cei doi copii se apropiau de patul lui, privindu-l curioși și ascultând scrâșnetul dinților sfărâmați. Apoi, cu răsuflările năclăite, își ștergeau mucii într-un colț de cearșaf și o zbugheau pe scări. Bărbații și femeile, aplecați peste ferestre, uitaseră de rață, își fixaseră acum ținte imaginare împotriva cărora urlau din rărunchi. Nu-i vedeau pe cei de vizavi, nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
p 4) Hamul animalului era legat cu fel de fel de sfori; hainele cavalerului erau și ele cusute cu fire de ață neagră și roșie, la întîmplare; petece de toate culorile, pete de toate formele, pînză ruptă în fîșii, piele năclăită, bălegar uscat amestecat cu praf abia așezat, frînghii ce atîrnau, zdrențe de o mizerie lucie, jeg pe om, rîie pe animal, unul puțind și asudînd, celălalt piele și os și abia suflînd, cel dintîi trăgînd cu biciul, celălalt tremurînd; toate
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
șolduri mantou trăgătoarea hamului burtă pantaloni genunchi ciorapi gambe papuci În ultima frază, este interesant de arătat paralela atributelor fiecărui "actor": Pentru mîrțoagă: Pentru cavaler: sfoară ham ață roșie sau neagră pete de toate formele petece de toate culorile piele năclăită pînză deșirată bălegar uscat praf abia așezat funii care atîrnă zdrențe de o mizerie lucie rîie jeg piele și os și abia suflînd puțind și asudînd tremurînd cu biciul său Ultima izotopie este argumentativă: întreaga secvență argumentativă urmărește să arate
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]