160 matches
-
de dragul ochilor noștri frumoși ori a vorbelor noastre frumoase, se vor simți înclinate a renunța la acele aspirațiuni cari, în Belgrad, au de țintă formarea unui mare regat sârbesc, în București formarea unui mare regat dacic. Ei însă își vor năduși aspirațiunile dacă ne vor ști pe de-o parte îndestul de tari pentru a putea respinge verde orice pretențiuni neîndreptățite și când, pe de altă parte, vor recunoaște în noi o mare putere, care e dispusă de-a nu-și
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
i duci un râmător ori o butie cu vin și ești sigur să-ți câștigi procesul - daca partea adversă n-o aduce doi râmători. Prădăciuni și omoruri chiar se fac mușama pentru mită; e o justiție care amenință a se 'năduși în grăsimea ei. Iată regimul atrăgător de la care se pretinde să exercite asupra a trei milioane de români farmecul de - a - și renega limba și istoria lor și de-a deveni maghiari. Postulatul de căpetenie al memorialului e așadar: autonomia
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
lungul Ecuatorului, pînă li s-au umflat venele de la încheieturile mîinilor și din care au ieșit doar ca să tragă pe punte lanțurile grele, ca să manevreze cabestanul, ca să taie și să despice și ca să fie alumați și arși din nou, așa nădușiți cum erau, de focurile combinate ale soarelui ecuatorial și ale cazanelor asemănătoare; și cînd, după toate astea, s-au apucat să-și curețe vasul, transformîndu-l într-un fel de lăptărie imaculată; după ce au dus la bun sfîrșit și această treabă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
putut vedea tîrîndu-se, gol pînă la brîu, prin mîzga aceea unsuroasă și jilavă, întocmai ca o șopîrlă în fundul unei fîntîni. Și chiar asta se dovedi a fi pentru bietul păgîn cala: o fîntînă sau mai degrabă o ghețărie, căci, deși nădușit de căldură, se alese cu o răceală zdravănă, urmată de friguri, care, după cîteva zile de chinuri, îl țintuiră în hamacul lui, ducîndu-l pînă-n pragul morții. Ce-a mai slăbit în acele cîteva zile, care nu se mai sfîrșeau! parcă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și vânt, Cine-a spus că toamna-i tristă Nu-i om de cuvânt. Cât ar fi de toamnă, Iarna cât de grea, Vesel sunt de când e omul Om, în țara mea! Ședințarul Din ședință în ședință (Socialism pe rupte!) Nădușește ședințarul Amețit de lupte. Las’ să plouă cu rebuturi Și potop de-ar fi, El îți scoate din servietă Ordinea de zi. Secătura Mult mi-e drag și drag mi-o fi Omul flacără pe creste, Dârz și simplu, zi
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
uite-o, colo, în țărna malului cum stă galbenă și dreaptă ca o lumânărică. Pestrița asta e măsălariță, faci fum ca să cadă viermii din măsele. Și iarba de cositor e bună de usturime la stomag ori pentru soroc. Când te-năduși în chept, fac fum cu bolândari ; mama le zicea alaur și cornută, dar oamenii care nu știu spun ciumăfai. Pentru pureci și înțepătură de țânțar nimica nu-i mai potrivit decât pelinul. îți face poftă de mâncare și dai și
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
i fi făcut cumva rău micuțului. Să nu se nască infirm, cu malformații, precum fratele său Claudius. O groază irațională pune stăpânire pe el și alungă orice urmă de toropeală. Doar capul și-l simte în continuare greu. Poate pentru că nădușește. E prea cald. Se zbuciumă întruna, chemând în zadar somnul. Prin ferestrele închise, nu-și poate da seama cam cât e ceasul. Acum, la început de toamnă, ora e mai mică decât vara. Ziua a început să descrească și să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
știa încă deslușit. Se ridică greoi de pe scaun și porni. Simțea că face un gest fatal, ireversibil, ale cărui consecințe nici nu le putea bănui. încercă să-și formuleze gândul. Vru să se întoarcă de câteva ori, dar nu izbuti. Nădușise și ochelarii i se aburiră. Picioarele îi tremurau. Ameți. Se opri gata să cadă. Gâfâia hipnotizat de ochii holbați ai caracatiței, în spatele căreia se ridica un perete enorm de rafturi pline cu dosare vechi și registre prăfuite. Poticnindu-se, târându
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
gândurile lui se întrerupseră, înspăimântate. Femeia vorbi din nou: - Ia-ți hainele - nu te gândi să te îmbraci - și mergi încet la debaraua de haine. Înăuntru este o tăblie deschisă în spatele căreia, în jos, se află niște trepte. Coboară-le! Nădușit din cauza tulburării, bâjbâi după haine. Se gândea: Cum a putut să scape din camera ei? - Mi-ar fi plăcut, șopti el răgușit, ca ceilalți să te fi omorât, în loc să discute doar despre tine, tu... Se opri deoarece arma îl apăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Dayles, iar noi, ceilalți treizeci și patru, vom fi morți, căci ne vom considera lipsiți de orice valoare în continuare. Înțelegi? Pe când Craig era condus spre dormitor, îi părea că scopul lor nu putea fi expus mai clar decât fusese. Rămase treaz, nădușit de spaimă. De două ori își spuse, zăcând pe jumătate ațipit, că vizita în fortăreața de sub fermă fusese un vis. Dar, de fiecare dată, înțelegerea sumbră a situației îi izgonea iluziile din minte. Cu o zi în urmă, când pericolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
știa încă deslușit. Se ridică greoi de pe scaun și porni. Simțea că face un gest fatal, ireversibil, ale cărui consecințe nici nu le putea bănui. încercă să-și formuleze gândul. Vru să se întoarcă de câteva ori, dar nu izbuti. Nădușise și ochelarii i se aburiră. Picioarele îi tremurau. Ameți. Se opri gata să cadă. Gâfâia hipnotizat de ochii holbați ai caracatiței, în spatele căreia se ridica un perete enorm de rafturi pline cu dosare vechi și registre prăfuite. Poticnindu-se, târându
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
astăzi, căci conștiința mea e mult prea greu de dus. Tu mi-ai încredințat cel mai frumos dintre orașele Tale, Tu ai pus în mânile mele viața și cinstea musulmanilor, pentru ce nu mă chemi să-mi ceri socoteală? Khâli nădușise, la fel ca toți cei din preajma lui Boabdil. Acesta era livid ca un spic de șofran. S-ar fi putut spune că sângele lui regal îl abandonase pentru a nu-i împărtăși rușinea. Dacă venise, la îndemnul vreunui sfetnic, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
La ora cinci dimineața, caii știau totul. Șiau chiar mai multe decât oamenii. Mirosul le spunea că focurile oamenilor se sting, deci plecarea e aproape. Tot mirosul le spunea că undeva la nord vremea era mai caldă, dar mulți cai nădușiți de oboseală și de spaimă aleargă În direcția lor. Erau cai Învinși, cai speriați, la capătul puterilor. Dar purtau călăreți primejdioși. Și mulți. Caii Apărătorilor Își deschideau nările și simțeau nu doar frigul, ci și căldura unei lupte care va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Impacientată, femeia încearcă zăvorul și ușa se deschide. O izbește o duhoare atât de puternică de ceapă, încât încep să-i curgă lacrimile. Pandit Razdan este în al treizecilea ceas de baie. Acum este, fără nici o urmă de îndoială, bolnav, nădușind și tremurând, scuturat de frisoane, ca un om în stare de șoc. Deasupra feșelor albe i se vede doar capul, ca al unui nou-născut prematur, are ochii înroșiți, e stacojiu la față și neplăcut umflat. Arată ca și cum ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
întretaie în văzduhul care începe să se încingă, potopit de colbăria ridicată de copitele cailor și roțile trăsurilor sau harabalelor. „Ce bine ar prinde câteva picături de ploaie” - gândesc eu, privind curios la viermuiala din jur. Bătrânul își șterge fruntea nădușită cu o năframă cât o lume. Privirile îi fug de ici-colo. „A obosit bietul de el...La vârsta lui!” Nu-mi termin gândul, însă, că el mă atenționează: Uite, aceste case au fost ale vistiernicului Vasilie Gheuca. Pe unele le-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
urmă intră în sfârșit în subiect. Te apucă disperarea, nu alta. De la distanță, băieții noștri nu ne scapă din ochi mașina, oprită în parcarea goală de la punctul de trecere a frontierei. Poartă uniformele lor de vreme frumoasă și, pe sub cămăși, nădușesc un pic. Zece august, ora nouă dimineața. Au trecut exact două minute și treizeci de secunde de când tata a deschis portiera și a ieșit. Acum exact un minut, a dispărut în căsuța aceea. Precis că n-au avut cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
eu niște figuri de-ale mele, niște figuri metaforice, poetice, băi, Cezărele, face Dănuț, conciliant. Îmi proiectam temerile și nesiguranța, asupra voastră. Îți proiectai... Ia mai scutește-ne! se înfierbântă Crocodilul, sanguinar și rubicond, cu o mimică opărită, aproape comică, nădușind și cherchelindu-se cu fiecare minut în care corpul său voinic absorbea, ca buretele, dozele de alcool amalgamat. Tu nu ești scriitor, nu ești poet... Hâc! N-ai trecut niciodată de "Două muște pe-un căcat". E prea mult spus
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
morții!!!...” Dansînd pe scara lui Iacob, comițînd adulter cu Sfîntul Duh, Îmi voi smulge inima ― această mașinărie mînuită de un clovn ― și-o voi plimba deasupra rezervației sintaxei. Alunecam pe treptele scării ca și cum aș fi pășit pe sîngele unui carnaval. Nădușeam cu var mormîntul de parcă o femeie În brațe aș fi strîns. Și toți vecinii mă strigau Magdalina, și toți săreau să pună umărul să mai Înveselim povîrnișul unor teorii. Scoteam În afara legii tot pămîntul din groapă, dar valurile visului nu
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Când ajungi în mijloc, te urci și vezi totul de sus, mai prinzi suflu, îți faci planul de mers mai departe, știi cum să nu te încurci... Godun, la-nceput, se-mpletise vreo două ore pân’ la ieșire. Apăruse nervos, nădușit: — Sfinte Sisoe, să le spunem curioșilor să-și ia hrană și apă... Nu crezuse că simple tunele de ierburi răsucite pe piatră vor aduce atâția zeloși. Toți voiau să găsească secretul ieșirii și miezul din labirint. O vreme, fu mândru
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
vorbitu’ cu două-nțelesuri, nu po’ citi. Ce-aia „știi tu cui“ și „știi tu cine“? — Dă-te jos de pe scaunu’ ăla, secătură, ș-apucă-te de podelele mele. — Papagalu’ ăsta a to’ venit la Bucuria Nopții ș-a repetat, ș-a nădușit, spuse Jones dinăuntrul norului său de fum, zâmbind. La naiba, tre’ să-i dai o șansă, n-ai s’ te porți cu el de parc-ar fi și el de culoare. — Are dreptate, îl susținu din toată inima Darlene. — To
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și el tropăind, În sula goală. Era un bărbos destul de solid, de vreo cincizeci de ani, cu părul lung, cărunt. Îl luă În brațe pe unul din maimuțoi și Începu să-l giugiulească; era grețos. Bruno se depărtă câțiva metri; nădușise. Cu asemenea monștri, la noapte nu va Închide un ochi, garantat. Iar vaca aia alăpta, era clar; păcat, avea totuși țâțe grozave. Bruno merse câțiva metri pieziș, Îndepărtându-se discret de wigwam; nu voia totuși să se depărteze prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
l-am Împuns cu putere, brusc, făcându-l să Înmoaie strânsoarea. Se Îndreptă de șale și atunci i-am repezit amândoi genunchii În spinare. Ne-am ridicat amândoi - nu mai eram la fel de sprinteni ca la Început. Ne clătinam pe picioare, nădușisem ca niște porci și sângeram. Răsuflând grăbit, căutam amândoi ceva sulițe sau topoare, sau măcar pietroaie când, deodată am zărit-o pe Runa: era undeva În spatele lui Scept și Își ațintea arcul spre el. Trase de coardă, gata-gata să slobozească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și ascultă. Inima îi bate să se spargă, parcă jeluindu-se, ca trântită de-o piatră... își blestămă întunericul și nenorocul. -Trăiesc și mor, vreau să mă trezesc... dar, nu mă pot trezit...! Tot asa muncindu-se, s-a trezit nădușit de sudoare, morfolind între buze: ”Iartă-mă, Fată... Iartă-mă...!” Erau orele trei si douăzeci de minute dimineața. N-a mai putut adormi, gândurile năvălinu-i în minte... - Mai este mult până la ziuă, trebuie să adorm! Își zise el. Dar gândurile
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
imensitatea pulberii cosmice. Unde esti Tu, oare, Doamne, în această imensitatea, în această întindere nemărginită?!... Se zice că esti Duh, Spirit... Ce-i aceea ”Spirit” în nemărginitul spațiu, prin infinitatea de corpuri în mișcare?!... Nu văd!... Nu văd! răcni el nădușit de sudoare. ”- Dar, nici nu trebuie să vezi tu, biet muritor!... Nu înțelegi tu oare, că pentru Dumnezeu nu e nici timp, nici loc!... Pentru Dumnezeu nu există timp. El vede, El trăieste odată tot trecutul si tot viitorul. Deci
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
îi număra cuvintele: ”nu cred... nu cred” ” Am pierdut-o, Doamne”. Alerga în gerul aspru al iernii, fără vlagă, cu mergsul unui om în care s-a cuibărit o boală devastatoare, mistuindu-l ascuns. Zvârcolindu-se în somn, se trezi nădușit de sudoare, strigând... ”nu se poate... nu cred!” Dar, era adevărat... Odată cu ea, se stingea... se ducea ultimul lucru bun care îl mai lega de viață. ... Era sâmbătă, înaintea de ”Sf. 40 de Mucenici”. Clopotele de la Biserică băteau rar, cu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]