830 matches
-
dădea din mâini și din picioare și se făcea tot mai mare și mai deslușit. Mulțimea se puse pe fugă, care‑ncotro, temându‑se să nu cadă pe vreunul din ei trupul care se prăvălea din cer. Urmă o scenă năprasnică. Precum un sac umplut cu nisip jilav când cade din căruța chirigiului sau precum oaia scăpată din ghearele vulturului, tot așa se izbi de pământ și trupul lui Simon Magul. Prima care se apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lumina torțelor, Însă adâncurile adâncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care‑l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stâncă pe alta, ciocnindu‑se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărând Într‑un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz‑ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cântări, cât Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămâii și al făcliei, cât mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina care lumina năprasnic, căci denecuprinsul se strămutase de la gâtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, când se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască, lumină rătăcită, depărtată și totuși apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care, zgomot de sticlă spartă. Doamna Brener se Întoarse ținând În mână o sticluță cu oțet sau apă de colonie ori săruri. Fetița ședea pe pat, trupșorul ei era convulsionat de spasme, ochii‑i priveau În gol. Fetița Își privi năprasnic mama de parcă o vedea pentru prima oară În viață. „Toți sunt morți“, zise cu o voce aproape străină. Domnul Martin Benedek, primarul, Își aprinse sfeșnicul de pe noptieră și se uită la ceas; trecuse de unsprezece. Câinele din curte lătra Întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tânărului, care își dădea seama că doar prin viteza putea să scape cu viața, dar cu toate ca Tapú Tetuanúi cunoștea foarte bine locul pe unde fugea, nu reușea deloc să se desprindă de urmăritorul sau, care încerca în același timp lovituri năprasnice cu ghioaga, fiecare dintre ele fiind parcă pe punctul de a-i zdrobi țeasta. „Oare ce-i făcuse acelui nebun, de ținea atât de mult să-l căsăpească?“ Băiatul nici nu avu timp să-și pună această întrebare în timp ce zbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
goală pe care fusese cina - „Se pare că ai pierdut noțiunea timpului, dragă, așa că ți-am adus ceva în cameră“ - jos, la recepție. Am ieșit din clădire cât de încet am putut. Strângând bine pelerina în jurul trupului împotriva din cauza vântului năprasnic, am pornit pe aleea întunecată, îndreptându-mă spre bancă. Pentru a-mi scoate din minte Fragmentul becului, am început să trec în revistă diversele sisteme ale Primului Eric Sanderson de dobândire a corespondenței altor oameni. N-am avut niciodată șansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
uitat-o. Ambasadorul a cultivat o relație afectivă cu influentul om de afaceri Alexandru Saltiel, care, întotdeauna a răspuns prompt și eficient la acțiunile ambasadei cu diaspora română. În perioada în care țara noastră s-a aflat în suferință, în urma năprasnicului cutremur și a inundațiilor din anii '70, acesta s-a aflat printre primii care au făcut donații în valută gestul său de solidaritate fiind urmat de mulți alții. La vârsta apogeului în carieră, i s-a impus "rotirea". Oricum este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
la spinare și s-au fixat după criterii necunoscute între două văi sau două dealuri, după cum au socotit de cuviință. Mă oprește o clipă să mă pregătească pentru confruntarea cu Vasiliscul. Dacă nu vrei să te alegi cu o migrenă năprasnică, va trebui să manifești respect ori de câte ori treci prin fața Vasiliscului. E de preferat să fii tu primul care te uiți la el, și nu invers, sau să-l privești într-o oglindă. Desigur, puterile lui sunt foarte limitate, dar, așa cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din care străbunicul nu s-a urnit preț de câțiva ani; acolo mânca, își făcea nevoile, primea vizitele rudelor apropiate și depărtate, ba chiar tot acolo mai și dormea sporadic, scurt și rar, când îl răzbea oboseala. Somnul sosea deodată, năprasnic, când te așteptai cel mai puțin, se anunța cu un sughiț înecăcios, urmat la scurtă vreme de darea ochilor peste cap și un sforăit vibratil și leneș, ca un tors de pisică. Cum de nu-și dăduse atâta vreme seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
chip de care nu te poți plictisi niciodată, sau sătura privindu-l: dublul tău maimuțărit, ascultător, purificat... Se întoarce fără grabă la birou pentru a-și relua corespondența. Okurina stă nemișcată și cuminte la locul ei. Mirosul ei îi penetrează năprasnic nările ori de câte ori o atinge în treacăt cu exteriorul palmei sau cu cotul. Deschide rapid plicurile, ochii îi fug peste hârtiile ce devin instantaneu albe în contact cu aerul sau cu privirea lui devastatoare. Le aruncă cu furie în coșul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
forța ei năstrușnică și imbatabilă, cu obstinația și perversitatea ei. Intuia că mulțimile aveau acea capacitate să se transforme oricând în orice, să se metamorfozeze și să ia forme nebănuite la cel mai stupid și ignobil semnal și-atunci deveneau năprasnice și necontrolabile. La fel ca turmele de bizoni ce trec și calcă totul în picioare. Îi era teamă și de turmele de gazele cu pasul grațios. Se vede că i-ar fi plăcut o locuință confortabilă cu banane proaspete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acea magie a jocului ce construiește un limbaj universal, spontan, adesea inventat. El se impune cu ușurință prin noutate, este ușor asimilat din cauza rimelor, a cadențelor ritmate și a magiei incantației. Cu timpul, am cunoscut marea ca "El Mar": agresivă, năprasnică, dezlănțuită și nestăpânită sau clară, introspectivă și carteziană cu cele două dimensiuni infinite ale ei. Dar în visele mele, ea a rămas așa cum am receptat-o în copilărie, în limba maternă: nostalgică, misterioasă și legănătoare, adică esențialmente feminină, erotomorfă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
-o din adâncul străveziu și transparent al mării. Mii de spade o fulgerau din gurile deschise ale rechinilor, mii de priviri albastre o tăiau lateral cu laserele lor scrutătoare. Și atunci, dintr-odată, strigătul acela al meu, neeliberat sau neauzit, năprasnic ca un cataclism, îmi rezona în piept să-l spargă, prelungindu-se în țipătul ei de spaimă. Întârziat, ca un ecou, amplificat de ape, suprapus peste strigătul meu mut, îl resimțeam în coșul pieptului ca pe o sfâșiere insuportabilă. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
an, ritualul căsătoriei este oficiat prin acel "dans al albatrosului", ca preludiu al zămislirii oului și al reîntregirii cuplului. I-aș spune mai degrabă duel acestui dans, căci cuplul își lovește ciocurile într-o încrucișare de săbii ca un sărut năprasnic. Trupurile lor mari se leagănă într-o parte și alta, ca cel al rațelor, doar alura lor suplă și ritmul susținut transformă ridicolul mișcării în grațios. Legănarea e urmată de frângerea sau coborârea gâtului, ce survine între cele două reprize
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu echipajul, au ocupat puntea principală după cină, unde s-au făcut poze, s-au schimbat impresii, adrese și, mai ales, partenerii de dans. Umerii ei s-au întâlnit pentru prima oară cu cei ai lui Santiago într-un dans năprasnic, criminal, de rămas-bun. În timpul dansului, ea i-a scris invizibil în palmă un singur cuvânt magic, făcând pauză după fiecare literă. Și palma lui de piatră a rămas dăltuită cu mesajul ei, în același loc unde se cuibăreau comod bilețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau halucinogene, ci erau obiectivate de o temeinică speranță că într-o zi se vor adeveri. Prin ochiul îngust și lemnos al confesionalului, preotul îi observa în tăcere grimasele și stările sufletești ce alternau pe chipul ei și răspunsul sosea năprasnic, prompt și insidios ca o sentință; și ea atunci continua cu detalii din ce în ce mai intime ale cutezanței ei mentale, pe care preotul le cerea cu aroganța demiurgului. Tanti Eugenia era trecută de prima tinerețe, dar purta aceleași pălării drăgălașe, rochițe vaporoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
niciodată în stare normală, și în timpul ăsta un gheizer aproape vertical țâșnea din gura ei umplând pereții, covorul, geamul de la baie, pe ea însăși de sus până jos. În sfârșit, un havuz continuă să iasă din ea, intermitent, în reprize năprasnice și scurte, ca și cum ar fi ascuns înlăuntrul ei un izvor nesecat de apă. Întreg trupul ei, într-un efort sublim de concentrare, s-a stors și de ultima picătură de apă pentru a elimina acea substanță perversă ce se instala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
către terasa grădinii sanatoriului, se hlizea o gașcă veselă de copii, rânduiți, cu umerii lipiți unii de alții, cu picioarele atârnând, cu gleznele subțiri și fine. Îi puteai remarca zilnic, indiferent de anotimp, cu aceeași bucurie în priviri și curenți năprasnici de aer înconjurau chipul femeii din mijloc. Puteai intercepta cu ușurință acești curenți turbionari, dacă te concentrai mai multă vreme la nemișcarea lor, mai ales când atmosfera era difuză și umedă. După ce-i priveai o vreme, ochiul ți-i aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
unei mașini, sau în mijlocul unei mulțimi ce aleargă disperată în toate direcțiile într-o furtună de praf, fum negru și dărâmături. Deodată, simt o presiune inimaginabilă în zona cefei, capul mi se desface în mii de granule fosforescente. O lovitură năprasnică ca o ghilotină mă doboară mișelește pe la spate, la baza craniului. Îmi simt capul ca o aură, levitând la mare distanță de trup, deși, privite de sus, ele par de-a pururi inseparabile. Nu m-am auzit strigând, dar știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
încercând a ucide o fericire ce ne amenință cu consecvența sau ferocitatea ei. Și, pe bună dreptate, survine o reacție de autoapărare, de eliberare de sub strivirea fericirii ce ne sufocă cu insistența și tenacitatea ei. Fericirea poate fi explozivă, intempestivă, năprasnică sau temeinic insistentă și consecventă. În funcție de ipostazele ei, iată și reacția noastră de agresivă respingere sau graduală plictiseală. Mulți se consideră în mod fals fericiți. Ori, fericirea este desfășurarea uneia sau a mai multor instanțe, prin urmare este impropriu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
crispare a fericirii; moartea sau înghețarea fericirii devine singurul posibil "modus vivendi". Deci, moartea se instituie ca alternativă a subzistenței fericirii. Ca urmare, oricum am ataca fericirea, ea nu poate fi decât iluzia unei clipe cuprinse în univers. Dacă e năprasnică sau iluminată și ne lovește ca o revelație, o respingem brutal dintr-o reacție de apărare; ne protejăm de strivirea ei sau suntem copleșiți de regretul, deja instituit, al imposibilității reiterării ei. Desigur, protecția presupune o adâncă suferință, căci prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
om bun, se adresează lipicios. ' Na zîua. Ce mai faceți? Scot apă. Pot bea puțină apă? Îhî. Zamfir se apropie de coarba fîntînii tocmai cînd Mitică și-a adus aminte că trebuia să nu lase găleata pe margine. O lovitură năprasnică îi sparge arcada politicianului. Asta după ce-i belește mai întîi o bucată din pielea frunții. Văleu, țipă Barnea, rupînd-o la fugă. Oamenii sar, dezinfectează rana, pansează și, mai ales, se scuză: Este cam... sărac cu duhul, se scuză toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mai bată mingea cît o trăi! Pînă seara, doamna directoare Eliza a devenit doar doamna profesoară Eliza de la școala 2532, școală cocoțată pe un deal enorm, cu drumuri de acces făcute din noroi. A doua zi este adus și autorul năprasnicului șut, un ghiavol de copil pirpiriu și costeliv. Tu ai tras șutul ăla, mă? Da, tremură pișpiriul. De ce minți, mă? ?! Pe cine acoperi, mă? Pe nimeni... Hai să mergem afară, să văd dacă este adevărat ce spui. Pantelimon iese afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
scurte și aventuroase ale aripilor mici103, culminând cu trezirea capului mare din mijloc. Acest cap impune o dictatură fără seamăn peste tot pământul, apoi dispare. Mai rămân cele două capete mici: cel din dreapta îl înghite pe cel din stânga. Un leu năprasnic iese dintr-o pădure și un glas anunță vulturului moartea apropiată. Într-adevăr, după domniile efemere ale ultimelor două aripi mici, vulturul este înghițit de flăcări, iar pământul, de spaimă. Interpretarea din capitolul al XII-lea nu prea lămurește lucrurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
decât putea să ducă. Dar piatra cea frumoasă era din alt material. Nu mai putea striga după ajutor la suratele ei, fiindcă nu le mai știa graiul. A suferit tare mult, săraca piatră frumoasă. Până într-o noapte, când gerul năprasnic s-a cuibărit în inima ei și n-a mai ieșit de-acolo. A doua zi, nu mai rămăseseră dintr-însa decât fărâme mici, colorate, care încă se mai țineau una de alta, de ger. Odată cu primăvara, au venit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]