314 matches
-
ai făcut în legătură cu asta? Sigur ai făcut ceva. Mai avea puțin și izbucnea în plâns. —I-am... i-am spus lui Clifford, a bălmăjit cu capul în poală. M-a luat complet prin surprindere. — Dar el știa deja, am spus năucită. De la Judith Frank. Nu, nu e vorba despre asta. Tonul vocii mi-a eliminat cu sfidare ignoranța. —Despre scrisori. I-am spus totul despre scrisorile pe care Catherine le scria femeii aceleia. O grămadă de lucruri s-au potrivit atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Cartea aceea m-a Învățat că cititul mă putea face să trăiesc tot mai intens, că Îmi putea Înapoia vederea pe care o pierdusem. Numai pentru asta, cartea aceea de care nu-i păsa nimănui mi-a schimbat viața. Rămăsesem năucit, la bunul plac al acelei creaturi, la ale cărei cuvinte și farmece nu aveam nici cum și nici chef să mă Împotrivesc. Mi-am dorit ca vorbele ei să nu se mai sfîrșească, ca glasul ei să mă Învăluie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spuse cu teamă Fermín, consternat. — Răposat nu, slavă Domnului. Am oftat, ușurat. Don Federico locuia cu mama lui, octogenară și complet surdă, cunoscută În cartier drept Pepita și faimoasă Întrucît slobozea niște vîntozități de uragan care făceau să se prăbușească năucite vrăbiuțele din balcon. Nici nu-și Închipuia Pepita că Federico al ei - continuă profesorul - Își petrecuse noaptea Într-o celulă Împuțită, unde un orfeon de pești și de cuțitari și l-au disputat ca pe-un tîrfoi de sărbătoare pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pentru mine. Și mai tare mă nedumereau peisajele. Erau vreo două-trei imagini de la Fontainebleau și mai multe străzi ale Parisului. Prima mea senzație a fost că le putea perfect de bine picta și un birjar beat. Eram de-a dreptul năucit. Culorile mi se păreau extraordinar de crude. Mi-a trecut prin minte că toată povestea e o farsă uluitoare și de neînțeles. Acum când privesc în urmă mă impresionează mai mult ca oricând perspicacitatea lui Stroeve. El a văzut de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
beretei, iar apoi se ridică pe rămășițele vârfului retezat, iar de acolo Începu să urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie năucită. Îl așteptă să Își Înceapă urcușul și, cu un ultim efort, sări pe castel prora. Șeful gărzilor ajunse și el pe punte, gâfâind. Se apropie să se uite și dânsul, iar apoi Își duse mâna la gură, cu un sughiț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat. Lasă-mă să ascult. - Ce să asculți? - Ce spun morții. Omul acesta nu făcea parte din echipaj. Cu siguranță nu era marinar. I-ai văzut mâinile? Și veșmintele? Era un pasager. Și toți erau deja morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo pe străjerul năucit. Ajunse la poarta Îngustă și joasă a temniței de la Stinche, aflată undeva În zidul orb de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn, atârnau, ca niște podoabe de la Întrecerea de Armindeni, sforile de care deținuții sperau că vreun suflet milostiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
capul cu forța de jur Împrejur. Cecco tuși, Încercând să scape din strânsoare, iar apoi se moleși, ca și când toate spiritele vitale l-ar fi părăsit. - Comoara... nu există, murmură el nemângâiat. M-au păcălit. Pe mine, maestrul. Căzuse pe șezut, năucit. Dante nu reuși să Își stăpânească un zâmbet. - Ia-o spre Pistoia, prostilă. Pe Porta d’Aquilone, Îi zise În șoaptă. Toate companiile sunt adunate aici, În preajmă, și nimeni n-are să te bage În seamă. Așteaptă să treacă noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ceva fragil și prețios. Fiți atenți să nu cadă. Acum, când avea din nou sub ochi plăcile, Își dădea seama Într-adevăr cât erau de mari. În car nu era loc. Cu iuțeală, sub privirile celor doi monahi care asistau năuciți, apucă de subțiori trupul lui Arrigo și Îl potrivi În poziția șezut. Apoi arătă spre plăcile Învelite În fetru, poruncind să fie dispuse de-a curmezișul, lângă cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu un gest al mâinii, o trimise în bucătărie. De-a lungul întregii seri, Louisette nu încetă să facă drumuri între primărie și casa primarului. Aducând sticle și supiere, luând carafele goale, aducând alte feluri de mâncare. Primarul era acasă, năucit, stând în pat, cu o febră care îl apucase deodată. Tipograful fusese luat și dus la morga clinicii. Un singur jandarm rămăsese la primărie să-l supravegheze pe micul breton. Louis Despiaux, așa îl chema pe jandarm. Un tip curajos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mi-am amintit cum a găsit Adrian, un coleg de-al nostru, apartamentul după ce-i dăduse cheia lui Johnny pentru o întrevedere: dezastru. Patul rupt, dulapul dizlocat, caloriferul smuls din perete și chiuveta îndoită. Ne povestea ăla cu o moacă năucită, iar noi ne tăvăleam de râs. ― Și mitocanul ce-a zis? se informează Ovidel. ― Ce să zic, mă, spune Johnny ( mitocanul, de!), era al dracului de sălbatică persoana, iar eu nu puteam să o tratez cu refuz. ― Bine, mă, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
parcă în lacrimi, bătrâna privea la apa ce curgea fără încetare spunând parcă o poveste. Într-un târziu , privind pierdută , întrebă : - Îl aștepți pe EL, nu-i așa? Veți merge la teatru?... de fapt tu nu vei merge. Fata asculta năucită vorbele bătrânei. Cu ea vorbea? Dacă da , de unde putea ști ce face ea acolo? Nu vorbise cu nimeni despre asta. Dacă nu, atunci cu cine? Nu era nimeni atât de aproape ca să o poată auzi. Gândindu-se la asta nici
ADIA A PRIMĂVARĂ ... de MARIA BĂLĂCIANU în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363411_a_364740]
-
apoi, dansând cu fericirea întipărită pe toată fața, pentru un duș rapid, nu înainte de a-mi acoperi și apăsa sugestiv partea din față a slipului cu palma făcută căuș, îndemnându-mă să-l dau jos. Am privit în urma ei puțin năucit. Parcă nu o recunoșteam. Nu o știam atât de directă ori nu am mai văzut-o atât de nerăbdătoare după o perioadă, adevărat destul de lungă, scursă de la ultima noastră întâlnire. M-am întins pe spate în pat, cu perna sub
SECVENŢE DE IERI... de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1137 din 10 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364126_a_365455]
-
viața mea, dar e o armă ca oricare alta și, mai ales, aveam o mare încredere în capacitățile mele de luptă. Care îmi fu zdrobită în momentul în care căpetenia îmi trăsni un pumn ca o măciucă în tâmpla stângă. Năucită, am căzut în genunchi, agățându-mă de masca de pe fața lui. Era un bărbat tânăr, prea tânăr pentru o căpetenie și totuși, destul de în vârstă să poarte pe chip cicatricele unor lupte crâncene. I-am văzut furia din ochii de
SF de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367944_a_369273]
-
în fața imposibilului, așa că, fără să aibă mașină de scris și fără să fi dactilografiat până atunci vreun rând, s-a oferit să-i bată la mașină poeziile! Merita. Avea în față tot un om al posibilităților nelimitate - „de la el plecai năucit, optimist, convins că nu este necaz în lume și că mâine porcii vor zbura”, îmi scria Mariana într-un mail. În timpul vieții, Ioan Bran a publicat puține poezii, în câteva reviste. Editorial, a debutat într-un colligatum (în a cărui
POETUL SĂTMĂREAN-MARAMUREŞEAN CU „DEPUNERE DE CHICIURĂ PE VISE” – IOAN BRAN de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 192 din 11 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367056_a_368385]
-
în volumul de Critică, , Editura G-Coșbuc, Bistrița ) Ultima carte a Melaniei Cuc - Vânătore cu soim - apărută la Editură „Dacia XXI”, Cluj Napoca, 2010, reprezintă mai mult decât un exercițiu de sinceritate, autoarea reușind, printr-un „discurs” metaforic, cum numai de sub până năucita a lui Fănuș Neagu au mai ieșit câteva, să vândă lacrimi la tarabele iluziilor noastre cotidiene. Iată cum banalitatea declanșează întâmplări cosmice, pe care le trăim murind. (Lucian Manailescu, Revista Ferestre literare, Mizil, nov.2010) Melania Cuc Alte activități: -Pictură
MELANIA CUC de MELANIA CUC în ediţia nr. 193 din 12 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367087_a_368416]
-
toată ziua, să te cocoloșesc, să te apăr, să te știu că ești sora mea, să te iubesc, doar, ca pe o soră. Na, că am spus-o! exclamă el și continuă profitând de faptul că Romelia amuțise, privindu-l năucită. Da, Romelia, draga mea, să nu te sperii și te rog să mă asculți până la capăt. Eu cred și nu doar cred, sunt sigur că te iubesc. Știu că pentru tine este un lucru nou, neobișnuit, s-ar putea să
FRÂNTURI DE VIAŢĂ -CAPITOLUL III – EPISODUL 5 de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1908 din 22 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363733_a_365062]
-
Acasa > Strofe > Ritmuri > ALERGÂND PRIN PLOAIE Autor: Ion Untaru Publicat în: Ediția nr. 265 din 22 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Amândoi priveam năuciți la furtuna care se iscase din senin tunetele și fulgerele cădeau întruna peste plaja care căpătase un miros canin Pescărușii se zbenguiau înalt, cu un prosop deasupra capetelor, noi fugeam mereu către un alt adăpost pentru amândoi Cântam și doream
ALERGÂND PRIN PLOAIE de ION UNTARU în ediţia nr. 265 din 22 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348124_a_349453]
-
să adorm liniștit, fiind frânt de oboseală. N-apuc să plutesc în apele lui moș Ene, că niște urlete înfiorătoare din apartamentul vecin m-au scos din această plăcută plutire. Vaietele de alături îmi zdrobeau creierii, ca niște ciocane. Soția, năucită și ea, mă roagă aproape plângând: vezi ce se-ntâmplă alături! Mormăind, m-am îmbrăcat și m-am dus acolo. Mi-a deschis vecina, plângând disperată: bine că ai venit , vecine! Al meu soț, toată noaptea a urlat de durere
APROAPELE MEU, AUROLACUL de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1463 din 02 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350087_a_351416]
-
speranțe deșarte de evoluție.” Dramă și iubire se citesc în versuri ca: „Adâncă prăpastie a timpului ai pus între noi “ („N-am știut că ești femeie”); „Pomul speranței, ce-n inimă mi l-ai sădit,/ Ramul îl întinde spre lumină - năucit -/ Să-i crească corola iubirii la soare,/ Să-i mângâi petala ieșită din floare.” ( „Pomul speranței”) . Gingășia, umorul sunt caracteristice întoarcerii în timpul inocenței, copilăriei, nu neapărat liniștită, dar trăită efervecent, în aduceri aminte emoționante, topite în pagini de un fel
NOTE DE LECTURĂ: „FĂRĂ VOIA MEA…” DE MIRCEA GORDAN de LUCIA ELENA LOCUSTEANU în ediţia nr. 1826 din 31 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365871_a_367200]
-
ceva la ureche. Curând, au izbucnit amândoi în râs, destinzând atmosfera. - Știi ceva, băiatule? sunt rudă cu Violeta, așa că abține-te să... - Ce rudă, băi? De sex ori religie? Ce te-a apucat, băi femeie? întrebă Mișu, neîncrezător și oarecum năucit de ce auzise. - Uite-așa, rude! Ce-ți pasă ție că bunică-mea a fost soră cu bunică-sa? - Ne-am dat dracu’ de tot! Auzi, băi, prietene? Tu știai că asta e țigancă, bă? Nu arată deloc, să-mi bag
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 386 din 21 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366585_a_367914]
-
rouă cu buzele arse de doruri le sorb liniștită răcoarea din ierburi ucise ieri de arșiță, primenite azi noapte în strigăt de lună nouă se ’nalță perdele de aburi dansând grațios înspre nouri iar eu, răstignită-ntre vise le-admir năucită splendoarea. leneșe flori trezite de coruri de greieri își ridică-amorțite petalele fine, despletindu-și corole pe fragezii lujeri dăruiesc tot nectarul spre harnice, neîntrecute albine. Din liniști se naște un murmur sub umăr de deal preludiu de viață ce prinde
POEME DE DRAGOSTE (2) de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 190 din 09 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366683_a_368012]
-
înghițise pe domnișoara Iulia. Acea delicată ființă, pe care a rănit-o într-un moment de furie, necugetat. Moment pe care l-a regretat mult timp, dar pe care nu-l putea șterge cu toate regretele din lume. Iar noi? Năuciți, aiuriți, ca niște pui rătăciți care piuie bezmetici, când vulpea înhață pe mama cloșcă. Nu pricepeam o iotă din întâmplarea asta, nici consecințele sale... Degeaba încerc acum să dau timpul înapoi și să schimb acel nefericit moment cu altul în
DOMNIŞOARA IULIA-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1719 din 15 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365585_a_366914]
-
de emoție și teamă. Tremurau cu gândul la urmările evenimentelor la care Alina participase direct și care, în mintea lor, luau dimensiuni înfricoșătoare. Nici nu au observat că, între timp, Eugen intrase încet în bucătărie, încă buimac dar, mai ales, năucit și impresionat de tabloul înduioșător ce-l ofereau cele doua femei ce plângeau cu sughițuri. Deosebit de palid, fără sânge în obraz, în afara celui adunat în jurul rănii vizibile de la distanță, lipsit de forță, se sprijinea de mobile pentru a se ține
DARUL DE CRĂCIUN (1) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 346 din 12 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351448_a_352777]
-
mai transmiți nimic. Mă descurc singur, a răspuns Fănel cu voce ștearsă venită dintr-un trup din care viața părea ca s-a scurs în câteva secunde ori chiar clipe. Aproape că a scăpat telefonul din mână și a ieșit năucit, înjurându-l în gând pe omul ce-l chemase pe Vlădescu. S-a urcat în mașină lipsit de vlagă. A rămas nemișcat, cu o mână pe volan, preț de peste cinci minute, încercând să-și limpezească gândurile. A căutat o țigară
ISPITA (18) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/346487_a_347816]