1,457 matches
-
lui Eminescu În simboluri diferite „imagini ale unei mitologii neînchise" (Zoe D. Bu? ulenga) ce se concretizeaz? În descrierea unor spa?îi nelimitate, cum ar fi muntele imens unde I?i aveau s?la? zeii: „ El de dou? ori mai nalt e, decat dep?rtarea-n soare. Stânc? urcat? pe stânc?, pas cu pas În infinit Pare-a se urcă iar fruntea-i, cufundat?-n În???ime, Abia marginile-arat? În albastrantunecime: Munte jum?tate-n lume — jum?tate-n infinit". („Memento mori
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
str?lucirea lor infinitul cerului, reprezint? o sugestie a absolutului, a aspiră?iei fiin?ei umane spre „cerul rece al imperiului ideilor", opus lumii reale, „calde", a contingentului: „ Iar te-ai cufundat În stele ?i În nori ?i-n ceruri nalte? De nu m-ai uită Încal?e Sufletul vie?îi mele. În zadar râuri de soare Gr???de?ti-n a ta gândire ??i câmpiile asire ?i Întunecată mare; Piramidele-nvechite Urc?-n cer vârful lor mareNu câtă În dep
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Urc?-n cer vârful lor mareNu câtă În dep?rtare Fericirea ta, iubite! " (Floare albastr?) Uitând de via?a fugar? din jurul s?u, poetul vis?tor ?i-a În???at privirile c?tre stele, cufundânduse În lumea fanteziei, a „cerurilor nalte", de necuprins pentru iubita ce-i repro? eaz? acest refugiu În lumea „râurilor de soare", a câmpiilor asire, a piramidelor Învechite ?i a Întunecatei m?ri; ea Îi cere s? coboare, din imperiul gândurilor sale, (că ?i față de Împ?rât
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
codrului este lumea eternei reîntoarceri a poetului. Aici I?i reg?se?te lini?tea pierdut? din vremea copil?riei ?i zâmbetul luceferilor pe cerul senin, aici basmele „de aur" ?inând straj? la hotarele timpului, deschid cu vraja cuvântului „poartă nalt? de la templul unde secolii se torc"; aici „printr-a stelelor ninsoare", poate asculta „glasul gândurilor" ce Întorc „uria?a roat a vremei" În „lumea cea aievea", a „Închipuirii", pentru c? aici gândul poetului a deschis orizontul poeziei. Universul eminescian al
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
pietre des?văr?esc frumuse?ea feeric? a ?? durii. („Peste albele izvoare / Luna bate printre ramuri" Povestea codrului; „Vino-n codru la izvorul / Care tremur? pe prund" Dorin?a). Simbol al Începutului vie?îi, izvorul „r?sare" de lang? „teiul nalt ?i vechi" din mijlocul p? durii („Amândoi vom merge-n lume / R???ci?i ?i singuri, / Ne-om culcă lang? izvorul / Ce r? sare sub un tei" -Povestea codrului; „În mijloc de codru-ajunse / Lang? teiul nalt ?i vechi / Unde izvorul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
sare" de lang? „teiul nalt ?i vechi" din mijlocul p? durii („Amândoi vom merge-n lume / R???ci?i ?i singuri, / Ne-om culcă lang? izvorul / Ce r? sare sub un tei" -Povestea codrului; „În mijloc de codru-ajunse / Lang? teiul nalt ?i vechi / Unde izvorul cel În vraj? / Sun? dulce În urechi" -??t-Frumos din tei). ??mântul ?i cerul „comunic?" nu numai prin imaginea de „oglind? a realit??îi" (lacul, izvorul, luna), ci ?i prin simbolul teiului În jurul c?ruia universul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de armonia / Codrului ??țuț de gânduri") reintegrarea, prin vis, prin somn, În primordialitatea naturii ?i prin această, reg? sirea unit??îi pierdute a cosmosului. Teiul, În jurul c?ruia universul tr?ie?te aceast? clip? de gra?ie, este de aceea, „nalt", „sfânt" sau „vechi" „nalt" pentru c? une?te micro ?i macrocosm În axa generatoare de echilibru a lumii, „sfânt" pentru c?, prin mit, fiin?a uman? se elibereaz? de timpul „profan", cronologic, ?? trunzând În timpul „sacru", „deopotriv? primordial ?i recuperabil la
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de gânduri") reintegrarea, prin vis, prin somn, În primordialitatea naturii ?i prin această, reg? sirea unit??îi pierdute a cosmosului. Teiul, În jurul c?ruia universul tr?ie?te aceast? clip? de gra?ie, este de aceea, „nalt", „sfânt" sau „vechi" „nalt" pentru c? une?te micro ?i macrocosm În axa generatoare de echilibru a lumii, „sfânt" pentru c?, prin mit, fiin?a uman? se elibereaz? de timpul „profan", cronologic, ?? trunzând În timpul „sacru", „deopotriv? primordial ?i recuperabil la infinit" (M. Eliade) ?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
chiar un basmu, numai fie frumos ". (Povestea Magului c???tor În stele) De aceea Îi dezleag? „tainele" unei cunoa?teri superioare, inaccesibile celor care nu ?tiu s? p?trund? dincolo de aparen?e: „ ?i prin vuietul de valuri Prin mi?carea naltei ierbi Eu te fac s-auzi În tain? Mersul cardului de cerbi". ??durea este divinitatea protectoare a copil? riei, a „farmecului" ?i „vrajei" ce transform? anii În clipe ?i clipele În veacuri, este ț? ramul magic În care „timpul sacru
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Duh pus comorii ca strajă. / ŤSesam, te deschide!ť șoptesc eu atunci, prins de teamă, / Și iată: coperți sar în lături ca uși care cheamă. / Și cărțile nu mai sunt cărți, înân>negrită hârtie - / Văd săli încărcate cu scule de-naltă magie. / Ușor ating una - deodată răpit sunt în zbor - / Văd feerice țări: cartea mea-i fermecatul covor! / Minuni peste tot - dar în ochi mi le sorb mai cu sete / Din Republica marei dreptăți cu frățești soviete. Altă carte ridic: am
Literatură și propagandă: Editura Cartea Rusă by Letiția Constantin () [Corola-journal/Journalistic/7182_a_8507]
-
au închis cumplite, Nici mâinile atât de reci, Nici norii, plutitoare turmă, Nici pașii lui, pierind pe veci, Și nici cuvântu-i de pe urmă.... 4 mai, 1940 X RĂSTIGNIREA Nu mă boci, maică, Cum zacu-mi în raclă. 1 Ceas nalt slăvit-au îngerii cei repezi, Și prins-au ceru-n foc a-mboboci. El Tatălui i-a spus: "De ce mă lepezi?" : Iar Mumei sale: " O, nu mă boci!..." 2 Magdalena se zbătea pierdută, Ucenicul drag părea-mpietrit, Iar la Muma
Anna Ahmatova: RECVIEM 1935-1940 by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/7188_a_8513]
-
urma, dintre antume, doar Întrezăririle-le, în 1939) cu silfii modernității decît în Imn sufletului, o polemică - deși e departe de Voiculescu asemenea cuvînt... - cu bolovanii: "Unde n'ajung piatră, nici braț bont,/ Peste vastul vânt svârlit avuzuri,/ Să culeagă 'naltele auzuri/ Ochi zămislitori de orizont.// Exilatul fruct biruitor,/ Vârful slavei neatins îl ține/ Dar sămânța încă grea de sine/ Cade'n trist pământ interior." Nu va rodi, deci, acest suflet învățat să îndure, nu să schimbe. Urcîndu-și, cu popasuri neîngăduite
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
lui Caragiale sunt mai vii ca oricând. O confirmă Rezultatele monitorizării posturilor de radio și televiziune privind folosirea limbii române. Spicuim doar două exemple. în Două loturi citim: "- N-ai fost tu /.../ la madam Popescu, madam Lefter Popescu, o damă naltă, subțirică, frumoasă, oacheșe, casele alea verzi cu geamlâc, care are o aluniță cu păr deasupra sprâncenii din stânga...?" în Raportul Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" citim, de asemenea: "...producerea de anacoluturi ("Eu, de exemplu, C.N.A.-ul mă pune să
Bietul Caragiale by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8832_a_10157]
-
de-aici începe cântecul: "De-aici începe cântecul. Sunt pur/ Cristal înfipt în propria mea carne./ Degeaba mlaștini pâlpâie-mprejur/ Făptura zvelt țâșnită să-mi răstoarne./ Mă adâncesc în trudnicul murmur.// (...) Încrezător, cu sufletul inform,/ M-arunc din turnul unui 'nalt poem,/ Fără să știu, fără să vreau să-mi chem/ Imaginile care-n mine dorm,/ De care uneori mă tem." Alex Ștefănescu observa cu justețe în Istoria literaturii române contemporane (1941-2000) că în lirica lui Emil Brumaru celebrarea copilăriei este
Ucenicia unui epicurian by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8865_a_10190]
-
formă de dactili combinați cu trohei: "Cel dintîi cîntec de primăvară,/ Cînd ciocîrlia a răsunat,/ Din tunecoasa a ei camară/ Și vioreaua s-a arătat" (Vioreaua). Prezența alexandrinului clasic poate fi trecută la aceeași categorie a experimentului prozodic: "Ceriul și naltul plai senine-s făr^ de nori/ Și gerul zugrăvi pe geamuri mîndre flori" (Vioreaua de martie). în tot acest catalog de versuri "exotice", cel mai răspîndit, mai proeminent și mai reușit vers de tip italian rămîne fără îndoială endecasilabul iambic
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]
-
vai de lume, și-o șură mare și goală, unde ne-am aciuat boișorii. Și pe urmă? DĂNILĂ (leapădă din mână surcelele adunate): Da' fie, Smarandă, că boi ca ai noștri nu găsești să cutreieri șapte sate: porumbi la păr, nalți la trup, țapoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și grași, cum sunt mai buni de înjugat la car. Aud? (strânge iar surcelele) SMARANDA: Doamne, doamne! Bate tu darabana mult! Ai ceaun și apă, ce-ți mai lipsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
vii de păpădii, bălți albastre și-nsorite de omăt topit abia, și pe dealuri mucezite arături de catifea. B2: Și pornești departe-n sus după iarna ce s-a dus, după trena-i de ninsori așternută pe colini... F3: Drumuri 'nalte de cocori, călăuzii cei străini, îți îndreaptă an cu an pasul tainic, și te mint spre ținutul diafan al câmpiilor de-argint. B3: Iar acolo, te oprești; și doar pasul tău ușor, în omăt strălucitor lasă urme viorii, de conduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
că i-a descoperit momentul de cădere, aduce în mintea lui Radu imaginea găleții răsturnate și-i trimite în urechi amintirea înjurăturilor lui taică-său, dimpreună cu zornăitul lanțului, cînd vaca s-a speriat și-și scutură coarnele. Gheorghe, Gheorghe, nalt cît bradu' rîdea mama lui, mărunțică de nu se vedea de după tufele de trandafiri, pe lîngă care venea în fugă de la bucătărie și se repezea să mîngîie vaca pe burtă, dînd un cot șăgalnic bărbatului prost cît gardu' completa ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
grozavă gîndește, impunîndu-și controlul asupra gîndurilor. Eu înalt, ea înaltă, frumoasă..." Dar, de după tufele mici, de trandafir, parcă o și vede pe mama lui, mititică, toată plină de zîmbet, venind în grabă, dînd un cot soțului, rîzîndu-i cu acel "Gheorghe-Gheorghe, nalt cît bradu' ", spus mai mult în șoaptă, la fel cum tot în șoaptă îi vorbea și-n nopțile de iarnă cînd el, copil, nu reușea să adoarmă decît foarte tîrziu. "Mi-e teamă Radule, mi-i așa de teamă! Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spital, stă la Sălcii, iar tu... ca nesimțitul. Pariez că nici n-ai dormit acasă ast' noapte! Iar vreo tîrîtură... Și cînd mă gîndesc că toți îi făceam curte Aurei, dar tu... deh!... ca animalul de rasă singura ta calitate, "nalt cît bradu' "... Runca, îl amenință Radu întinzînd brusc spre el mîna vezi c-ai mai luat-o o dată de la mine, în studenție... M-aș fi mirat să-ți fi depășit condiția de cocoș... dă din mînă Runca a lehamite. Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe dincolo, ai călcat strîmb, lăsînd-o pe aia gravidă, cine-o fi fost aia numai tu știi, că printre noi nu umblau fete așa frumoase cum o descriseseși tu, c-a trebuit să repet zile în șir, să nu uit: naltă, coapse lungi, ochi mari taci, dragă, vorbesc cu Săteanu -; ei, nevastă-mea zice să închid, să cheme salvarea, crede că am luat-o razna. Ia zi, Toadere, cu ce-ți pot fi de folos? E-o chestie strict personală; am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lasă și el receptorul și se cuibărește la căldură, bombănind: Oi fi visat, că de-atîta viscol și-atîta zăpadă... Cum e versul ăla, de Villon? O să-l afli acuși, cînd o să-ți dau la micul dejun apă chioară îl amenință nevasta. Naltă, coapse lungi, ochi mari...; las' că, de mă scol, te trezesc eu de-a binelea, să nu mai visezi tu de-astea... Pocher în trei, fratele meu omul? întreabă Lazăr, păstrîndu-și țigara neaprinsă, agățată în colțul gurii. Ce chilipir? Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
studenție, totu-i să te redresezi, că-i pare rău că n-a avut cum mă ajuta tot tacîmul! -, dar că-i ceva neclar în declarația mea: prea am negat totul. Mi-a descris-o pe femeie cuvînt cu cuvînt: naltă, pieptul..., picioarele..., mijlocul..., părul dat dezinvolt într-o parte, ochii puțin arcuiți din cauza sprîncenelor ce se încruntă a nedumerire cînd vrea să te seducă... Citea toate astea din declarația lui Corneluș Vrabie, care reținuse ce memorie bună de om tîmpit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de multe ori ca materie primă pentru Împletituri diverse, domeniu În care fetele erau neîntrecute, reușind adevărate capodopere sub formă de coșulețe sau cununițe de care mulți Împărați ar fi fost mândri. Va se ferea de săbiile frunzelor de papură, nalte, late și lucioase ca și de rogozul cu muchii ascuțite, abundent, pentru a nu „face buba”, cum des era avizat, și rugat. Uneori cerea să i se aducă pămătufuri cu flori de papură, gingașe și maronii, pe care, după ce le
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
care, sorbindu-l din ochi, Îl „alimenta” Victor. Au intrat prin Poiana-rusului, pe sub poala pădurii care primindu-i sub aripele-i bogate, i-a salutat, Învăluindu-i În răcoarea vaporoasă a umbrei dese. Mereu mirat dar și puțin Înfricoșat de verde, nalt și Întuneric, copilul a cerut să fie coborât de pe căluț. Victor se comformă. L-a luat de mână, arătându-i și prezentându-i cu lux de amănunte toate minunile pădurii după care el tânjise atâți ani. Conștient că Va nu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]