896 matches
-
la acest rang, contele de [[Orkney]] și [[John Campbell|John Campbell, al 2-lea Duce de Argyll]] (1678-1743). Unul dintre cei mai renumiți feldmareșali englezi a fost [[Arthur Wellesley, duce de Wellington]] (1769-1852), care s-a remarcat îndeosebit în războaiele napoleoniene. În 1815 a condus o armată britanică care a participat decisiv la înfrângerea finală a lui [[Napoleon I]] la [[Waterloo]]. [[Fișier:Pétain-Baschet-mai 1940-A.jpg|thumb|150px|Philippe Pétain, 1926]] În veacul al XX-lea, șeful Statului Major General, pe
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
exact această rută dificilă dar care le-a permis să se interpună între cele două armate inamice, spre surprinderea totală a Ducelui de Wellington. Ducele de Wellington, aflat pe data de 15 la balul Ducesei de Richmond, află despre manevra napoleoniană și exclamă: „Dumnezeule, Napoleon m-a păcălit! A câștigat 24 de ore de marș asupra mea.”. Napoleon își împarte armata în trei: aripa stângă sub comanda lui Ney, cea dreaptă sub comnda lui Grouchy, iar centrul (Garda și Corpul Lobau
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
dar de această dată prin Catalonia. Operate sub pretextul ocupării Portugaliei, aceste intervenții se explicau prin intențiile Împăratului Napoleon I de a pune capăt instabilității crescânde și riscului de război civil din Spania. Inițial de importanță secundară pentru planurile strategice napoleoniene în Europa, Spania dobândise de ceva timp o importanță deosebită. În special flota spaniolă era necesară pentru planurile lui Napoleon de a cuceri Sicilia, devenită un bastion de rezistă al Bourbonilor napolitani, fideli Regatului Unit. Or, flota spaniolă era în
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
prea ezitantă și acesta decide anul următor să incorporeze regatul în Imperiu. La data de 13 iulie 1810 ultimele provincii sunt anexate încheindu-se astfel existența regatului. În cadrul Imperiului teritoriul regatului a fost organizat în 9 departamente: La sfârșitul epocii napoleoniene, după Congresul de la Viena, în 1815, frontierele Franței au fost readuse la limitele din 1791, iar teritoriul Regatului Olandei a intrat în componența Regatului Unit al Țărilor de Jos, dar noua dinastie de Orange care conduce noul regat se va
Regatul Olandei () [Corola-website/Science/309693_a_311022]
-
creștere semnificativă ca urmare a donațiilor, a fost încredințată la cinci "priori" numiți de doge. Celelalte sarcini erau efectuate de către "Revisor", "Appontador", medic, chirurg, servitor, "Prote", "Spezial", "Mansionario" și asistente medicale. După căderea Republicii în 1797, azilul a supraviețuit decretelor napoleoniene. Păstrându-și scopul pentru care a fost înființat, el este destinat în zilele noastre să fie o casă de odihnă pentru persoanele în vârstă. Azilul conține în interior o capelă: "Santa Maria de la Că' di Dio", restaurată în 1884.
Ca' di Dio (Veneția) () [Corola-website/Science/333441_a_334770]
-
străjuită de patru statui în formă de lei, aflate la baza acesteia. Piața este folosită și pentru demonstrații politice și adunări publice, cum ar fi sărbătorirea Revelionului. Numele celebrează victoria Marinei Regale Britanice în Bătălia de la Trafalgar din timpul războaielor napoleoniene. Inițial numele ar fi trebuit să fie Piața „Regele William al IV-lea”, dar George Ledwell Taylor a propus numele „”. În deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, Regele George al IV-lea l-a angajat pe arhitectul John
Piața Trafalgar () [Corola-website/Science/324218_a_325547]
-
la 10 decembrie 1799. Deși s-a decretat că utilizarea sa este obligatorie în Paris în acel an și în provincii în anul următor, decretul nu a fost respectat pe scară universală în Franța. Teritoriile anexate de Franța în timpul epocii napoleoniene au fost primele care au moștenit sistemul metric. În 1812, Napoleon a introdus un sistem cunoscut sub numele de "," care folosea numele unităților de măsură pre-metrice, dar le redefinea în termeni de unități metrice - de exemplu, "livre metrique" (livra metrică
Sistemul metric () [Corola-website/Science/331568_a_332897]
-
cu toate acestea, noile idei s-au impus rapid. Un decret imperial le-a impus călugărilor să urmeze cursuri la Seminarul general de la Viena, unde au primit o educație conformă cu spiritul secolului. Mănăstirea a scăpat astfel de închidere. Războaiele napoleoniene și retrocedările forțate de terenuri de după Revoluția din 1848 au antrenat costuri financiare semnificative și restructurări economice. În ciuda acestui fapt, sub abatele Wilhelm Eder (1838-1866), s-au finalizat renovarea ansamblului baroc și crearea unui nou liceu. Impresionanta clădire baroc a
Abația Melk () [Corola-website/Science/303598_a_304927]
-
anii 1706-1714 a fost proiectată de Scamozzi biserică Sân Nicola da Tolentino. În 1760 a fost construită în stil neoclasic biserică La Maddalena ("Chiesa della Maddalena"). În exterior construită circular, cu un interior hexagonal. Printre bisericile în care predomina clasicismul napoleonian este evidențiata Sân Maurizio. În Veneția, un palat este în general denumit "Casă" (abreviat "Că′"). Au existat doar două palate din oraș care au fost desemnate ca atare: Palatul Dogilor ("Palazzo Ducale") și reședința Patriarhilor Veneției. Din așa-numitele palatele
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
Gebirgsjäger" („vânător de munte”), "Panzerjäger" („vânător de tancuri”); polițiștii militari din bundeswehrul Germaniei sunt numiți "Feldjäger", iar avioanele de intercepție și luptă se numesc "Jagdbomber" („avioane de vânătoare”; "Jagd" „vânătoare”). "Jägerii" au devenit un tip popular de soldați în timpul războaielor napoleoniene, când voluntari de origine burgheză au fost organizați pentru a rezista invaziei lui Napoleon și ocupării ținuturilor de limbă germană din Europa. Continuând tradiții anterioare, în Prusia acești „vânători” erau voluntari patrioți care își finanțau pe cont propriu sau din
Jäger (soldat) () [Corola-website/Science/317805_a_319134]
-
voluntari patrioți care își finanțau pe cont propriu sau din donații particulare armamentul și uniformele. Rezistența împotriva lui Napoleon a făcut un număr mare de victime, mai ales printre ofițeri, ceea ce a determinat promovări numeroase în cadrul armatei. Până la sfârșitul războaielor napoleoniene, majoritatea subofițerilor din armatele statelor germane proveniseră din unitățile de "Jägeri". Austriecii au organizat "Jägerii" în batalioane. Generalul Leopold Josef von Daun considera că batalionul era unitatea de mărime ideală pentru „vânători”, deoarece companiile erau prea mici pentru a avea
Jäger (soldat) () [Corola-website/Science/317805_a_319134]
-
a prăbușit printr-o lovitură de stat condusă de Napoleon Bonaparte în 1799, văzut ca ultimul an al Revoluției. Napoleon a instituit apoi Consulatul și mai târziu Imperiul, stabilind scena pentru o gamă mai largă de conflicte globale în cadrul războaielor napoleoniene. Societatea franceză a suferit o serie de transformări profunde. Privilegiile feudale, aristocratice și religioase au dispărut, iar principiile vechi despre tradiție și ierarhie au fost brusc răsturnate prin formula sacră „"Liberté, égalité, fraternité"”. La nivel global, revoluția a accelerat ascensiunea
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
Armata imperială austriacă, sub numele oficial de armata cezaro-crăiască, (în germană: "Kaiserlich-Königliche Armee", în româna contemporană "Armata imperială-regală") a fost în perioada napoleoniană a treia ca mărime din lume. Poziția Imperiului Austriac în centrul Europei și ocupația exercitată asupra unor lumi latine, germanice și slave în același timp, au implicat în mod inevitabil armata acesteia în războaie care au răvășit Europa. Armata austriacă
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
artistul prezintă fantasme care prind viață când rațiunea adoarme și voința omului este guvernată de prostie, mârșăvie, durere sau dorințe neînfrânate. În anii 1810-1815 urmează un al doile ciclu, ""Los desastres de la guerra"" ("Ororile războiului"), în perioada războiului cu Franța napoleoniană și a înăbușirii sângeroase a revoltei populației din Madrid. Represiunea răsculaților va face obiectul a două tablouri celebre: "2 mai 1808 - Masacrul de la Madrid", (1814) și "3 mai 1808 - Împușcarea revoltaților madrileni", (1814). La sfârșitul anului 1807, armatele franceze ocupă
Francisco de Goya () [Corola-website/Science/298333_a_299662]
-
capăt războaielor religioase dintre statele germane, dar imperiul a fost împărțit "de facto" în numeroase principate independente. Din 1740, monarhia austriacă de Habsburg și Regatul Prusiei au dominat istoria germanilor. În 1806, Imperiul a fost dizolvat, ca urmare a Războaielor Napoleoniene. În urma căderii lui Napoleon Bonaparte, a fost organizat, în anul 1814, Congresul de la Viena și a fost fondată Confederația Germană ("Deutscher Bund"), o ligă formată din 39 de state. Dezacordul cu ideile politice ale restaurației a dus la întărirea mișcărilor
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
perioada 1815-1827. A rămas orfan la vârsta de doi ani, în anul 1817, mamei revenindu-i dificila misiune de a îngriji pe cei trei copii, într-un an de mare secetă, calamitate naturală care se adăuga lipsurilor cauzate de războaiele napoleoniene ce sărăciseră ținuturile. Femeie profund credincioasă, mama sa reușește să depășească cu bine această perioadă și să-și crească copiii cu înțelepciune. Va fi pentru Ioan un exemplu excepțional de viață umană și creștină, exemplu care se va imprima în
Giovanni Bosco () [Corola-website/Science/298565_a_299894]
-
finală a lui Napoleon la Waterloo, în 1815. În acordul de pace ulterior Congresului de la Viena, victorioșii autrieci și prusaci au confiscat Ducatul de la Varșovia și au reconfirmat majoritatea condițiilor al ultimei împărțiri a Poloniei. Deși a fost scurtă, perioada napoleoniană ocupa un loc important în istoria poloneză. O mare parte din legenda și din simbolul de patriotism polonez modern derivă din această perioadă, inclusiv convingerea că independența poloneză este elementul necesar al unei ordini europene juste și legitime. Această convingere
Istoria Poloniei (1795-1918) () [Corola-website/Science/330745_a_332074]
-
al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc. A fost fiul împăratului Leopold al II-lea (1747-1792) și al soției acestuia, Maria Luiza de Spania. Francisc I și-a continuat rolul de opozant marcant al Franței în timpul războaielor napoleoniene și a mai suferit câteva înfrângeri după Austerlitz. Căsătoria ficei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe 10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severă înfrângere. După abdicarea lui Napoleon ca urmare a războiului
Francisc I al Austriei () [Corola-website/Science/303343_a_304672]
-
1792; în după-amiaza zilei de 1 martie Leopold a murit la vârsta de 44 de ani. Francisc, abia trecut de 24, era acum împărat, mult mai devreme decât se aștepta. Domnia sa a fost marcată de rivalitatea cu Franța revoluționară și napoleoniana. Abia urcat pe tron, a primit vestea sumbră a decapitării mătușii sale, regina Maria-Antoaneta, în timpul terorii Revoluției Franceze. În anii următori, Austria s-a confruntat militar cu Franța, fiind învinsă de geniul militar al lui Napoleon I Bonaparte. Prin Tratatul
Francisc I al Austriei () [Corola-website/Science/303343_a_304672]
-
iar la 6 august 1806, în urma creării Confederației renane și dispariției Sfanțului Imperiu Român, renunță la titlul de împărat româno-german luând numele de Francisc I ("Franz I"). În 1809 atacă din nou Franța, profitând de cursul nefavorabil al intervenției militare napoleoniene din Spania. În 1814, isi atacă pentru a patra și ultima dată marele inamic, aliat fiind cu Anglia, Prusia și Rusia. În urmă victoriei, este recunoscut rolul crucial al Austriei în obținerea acesteia, Francisc prezidând Congresul de la Viena, care a
Francisc I al Austriei () [Corola-website/Science/303343_a_304672]
-
Portugalia, companii private, precum și alte state africane. Cu toate astea, la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, sentimentul anti-sclavie a început sa crească. Ca urmare, Marea Britanie a interzis comerțul cu sclavi în 1807. După războaiele napoleoniene, Marea Britanie a înființat Escadrila Africii de Vest în încercarea de a opri traficul internațional de sclavi. Aceasta intercepta navele altor națiuni care părăseau coasta africană cu sclavi; navele confiscate erau duse în Freetown, o colonie în Africa de Vest înființată pentru reinstalarea sclavilor eliberați
Nigeria () [Corola-website/Science/298130_a_299459]
-
cea a lui "Setni anchetator temporal", un agent temporal al Federației Galactice condusă de creiere conservate, care a debutat în 1969 cu românul "L'Exilé du temps". "Trilogia Éridan" (1970-84) descrie cucerirea unui imperiu spațial de către un grup de soldați napoleonieni răpiți de extratereștri, tema care amintește de românul "Cruciada în cosmos" a lui Poul Anderson. Alte serii cunoscute ale autorului sunt "Alex Courville" (1978-88) sau "Leș Cités de l'espace" (1979-85), care amintește de seria "Cities în Flight" a lui
Pierre Barbet (scriitor) () [Corola-website/Science/321294_a_322623]
-
Bavaria (1778-1779) a fost înaintat la gradul de locotenent, iar în timpul războiului contra turcilor, în 1789, a fost înaintat la gradul de căpitan de cavalerie ("Rittmeister"). Din 1792 până în 1800 s-a distins de mai multe ori în primul Războaiele napoleoniene, în special la Mannheim, astfel că a fost avansat comandant al noului regiment de vânători călare "Anton Mignot de Bussy". În 1796, pe când era doar căpitan de cavalerie, după luptele de la Frankenthal a fost decorat cu Ordinul Maria Terezia ("Maria-Theresia-Orden
Johann Maria Philipp Frimont () [Corola-website/Science/317964_a_319293]
-
glonț și fultuială), și erau în plus puțin precise. Baionetele erau un supliment folositor pentru arma de foc în cazul unui atac inamic care reușea să scape de tirul muschetelor eficiente pânâ la cel mult 100 de metri. În perioada napoleoniană, baioneta ajungea la 17 inch (43 cm) lungime, fiind atașată unei muschete de 2 metri lungime, ansamblul atingând dimensiunile unei sulițe sau halebarde de pedestraș din vremurile vechi. Primele baionete erau de tip "cep". Baionetele se înfigeau direct în țeava
Baionetă () [Corola-website/Science/299397_a_300726]
-
din secolul al XVIII-leași al XIX-lea prevedeau diferite tipuri tipuri de atacuri sau de apărare la baionetă. Armata britanică era în mod special cunoscută pentru modul de utilizare a baionetei, deși pe la începutul secolului al XIX-lea, în timpul războaielor napoleoniene, focul în rafale rapide a făcut ca modelul de luptă corp la corp al infanteriștilor să scadă în importanță. De-a lungul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea s-au experimentat diferite tipuri de baionetă. În marina Statelor Unite
Baionetă () [Corola-website/Science/299397_a_300726]