619 matches
-
sau patru, când un critic scrie despre, de exemplu, opera critică a lui Călinescu, apoi vine altul care scrie despre criticul care a scris despre Călinescu ș.a.m.d. oate aceste oglindiri succesive pot să dea impresia de inutilitate, de narcisism, de ocupație sterilă. Dar nu sunt. De fapt este un joc intelectual, o permanentă activare a minții, o formă de înnobilare a ființei omenești. Problema este dacă mai are cineva timp de toate astea. Nu are. Din păcate. Și asta
Profesia de critic literar by Alex. Ştefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9899_a_11224]
-
pe cât e posibil, trebuie modificată. Critica se dedublează într-o teorie a criticii, însă nu într-o formă abstractă, ci într-una foarte personală. Spiritul critic este însoțit de un spirit autoreflexiv, reușind o echilibristică extrem de interesantă între metacritică și narcisism. E o formă de autocontrol și de automodelare. E. Lovinescu ține să-și arate în acest fel fidelitatea față de el însuși, în ceea ce are mai profund și mai personal ca psihologie și filosofie. Nu am folosit întâmplător noțiunea de fatalitate
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10598_a_11923]
-
economic, doar cât să-mi extrag zilnic doza de imagini necesară supraviețuirii: fără atingeri, fără implicații, fără obligații. Nimeni nu trebuia să știe că posedam totul, fără să mișc un deget. Bineînțeles că, pe-ascuns, trăiam cu totul altfel. Dincolo de narcisismele mele de intelectual subțire, rânjeau bucuriile desfrânării. Aveam acasă exact ce-mi trebuia ca să pun în practică tot ceea ce nu trebuia să se afle despre mine. La Facultate vorbeam frumos, roșeam când mi se făceau complimente, zâmbeam stângaci în timpul conversațiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
astea sunt extremele și că în momentul ăsta sunt foarte puțini cei care merg pe o a treia cale. Cea a jurnalisticii pur și simplu, în care să nu te pui pe tine în valoare, ci personajul. Altfel, avem un narcisism uriaș în breaslă, toți vor să devină vedete. Ați filmat și în Sudan, într-o țară cu o cultură destul de diferită de a noastră. Pentru un jurnalist de televiziune cred că a fost extrem de interesant. Pe mine mă fascinează lumea
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
poetul deopotrivă) este marcat de modelul cosmologic al fizicii moderne. Întrucât pentru Eminescu ochiul vede și aude, iar urechea aude și vede, oglinda lui fiind de neconceput fără ecouri, fapt prin care se și delimitează printr-o notă particulară de narcisismul poetic modern, Narcisul său este de nedespărțit de Echo. Și mitul ne duce la paradoxala dublă natură a electronului corpuscul / undă, care sunt respectiv izomorfii ale spațiului și timpului. Mitul este explorat de Eminescu în chip complex, din perspectiva amalgamată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
abuz de interpretare. Tragedia lui Oedip nu poate fi descifrată doar prin erotism, ci are rădăcini ontologice mult mai cuprinzătoare. Cheia ne-o oferă un alt mit străvechi al lui Narcis și al nimfei Echo. Interesant că și-n psihanaliză narcisismul ocupă un loc privilegiat. Descoperirea celor două forme de narcisism (primar și secundar) de către psihanaliști ne este de mare ajutor în sondarea profunzimilor ființei. Dar și aici Freud și discipolii săi, reducând totul la libido, și-au barat calea către
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
doar prin erotism, ci are rădăcini ontologice mult mai cuprinzătoare. Cheia ne-o oferă un alt mit străvechi al lui Narcis și al nimfei Echo. Interesant că și-n psihanaliză narcisismul ocupă un loc privilegiat. Descoperirea celor două forme de narcisism (primar și secundar) de către psihanaliști ne este de mare ajutor în sondarea profunzimilor ființei. Dar și aici Freud și discipolii săi, reducând totul la libido, și-au barat calea către înțelegerea ființei totale. Disidența lui Jung era inevitabilă". Nici că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pildă, ori să aducă lămuriri la teme noi, de faimă, cum sunt încercarea întru arheitate (introdusă în circuitul criticii literare de Theodor Codreanu însuși, în 1987-1988, în "Revista de istorie și teorie literară"), prezența spiritului creștinismului în opera lui Eminescu, narcisismul și motivul oglinzii ("poetul român realizează o adevărată sinteză a majorității variantelor oglinzii din literatura universală", pag. 73), "tipul de receptare a lumii căreia îi aparține personalitatea lui Eminescu" temă ce pune în mișcare tipuri fundamentale, între care Dante și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pună sintagmă pe gânduri): sunt date La iveală o mulțime de confruntări ale "subtilei legături dintre simultaneismul dinamic al viziunii eminesciene și rafinata armonie a stilului", între altele. Apoi, s-a pierdut din vedere modernitatea poetului în privința atitudinii față de limbaj. Narcisismul eminescian, Simultaneitatea dinamică, De ce totuși Eminescu și Einstein stăruie obsedant pe ideea modernității poetului. Să ne intre bine în cap! Pentru a-și susține teza, criticul recurge la intransigență, la demonstrație febrilă și la ironie. Recurge și la alte strategii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de la perspectiva consumatorului (nu a creatorului) de istorie, care a fost scriitorul în discuție, opinie care a fost avansată și de Daniel Dimitriu. Se așază astfel baza a ceea ce Theodor Codreanu va numi "complexul Bacovia", apărut ca urmare a unui narcisism fundamental. În exegeza bacoviană, propunerea este nouă mai ales prin caracterul ei tranșant și dovedește capacitatea lui Bacovia de a provoca mereu alte perspective critice. Căutând să aflăm însă mai îndeaproape cum este definit "complexul Bacovia", citim următoarele: ""complexul Bacovia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
morții, care s-a dovedit a nu fi pacea visată. Nunta n-a mai avut loc, poetul a rămas nelumit, căci amorul de plumb i-a întors spatele". Astfel sintetizată, definirea "complexului Bacovia" se arată, totuși, prea generală. Elemente ale narcisismului sunt găsite deopotrivă la nivelul biografiei și al operei, Theodor Codreanu situându-se printre acei exegeți ai lui Bacovia care refuză să vadă în viața cotidiană a acestuia un șir de neîmpliniri și de platitudini. Biografismul tradiționalist nu putea avea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
decât de un specialist. Oricâte lecturi medicale ar proba, Theodor Codreanu nu se poate substitui totuși nici psihiatrului, nici psihanalistului, iar folosirea terminologiei vehiculate de specialiștii din cele două domenii nu este defel convingătoare. Aduc, spre exemplificare, chiar discuția despre narcisism, în care sunt invocate tratatele unor somități în materie. Dar nu-i putem așeza laolaltă pe Freud, Lacan, Bleuer, Kretschmer și pe alții, deoarece aparțin unor scoli psihanalitice complet diferite, chiar adversare. Lipsa nuanțărilor nuanțări prezente, de altfel, în alte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adversare. Lipsa nuanțărilor nuanțări prezente, de altfel, în alte pagini din studiu se datorează amatorismului, periculos ca orice amatorism, care judecă lucrurile prin prisma aproximațiilor. Premisa de la care pleacă autorul este corectă: "hermeneutul are obligația profesională de a distinge între narcisismul patogen care-l pândește pe creator și narcisismul creator, biruință adesea eroică asupra celui dintâi". Sau: "în noianul de simptome oferite de medici, se uită adesea că între artist și pacient diferența este foarte mare". Din păcate, în paginile care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
alte pagini din studiu se datorează amatorismului, periculos ca orice amatorism, care judecă lucrurile prin prisma aproximațiilor. Premisa de la care pleacă autorul este corectă: "hermeneutul are obligația profesională de a distinge între narcisismul patogen care-l pândește pe creator și narcisismul creator, biruință adesea eroică asupra celui dintâi". Sau: "în noianul de simptome oferite de medici, se uită adesea că între artist și pacient diferența este foarte mare". Din păcate, în paginile care îmbracă atare afirmații, chiar exegetul uită judiciosul punct
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
alții, pot să nu reprezinte nicio însemnătate (...) Dacă ar fi vorba de o conștiință narcisiacă propriu-zisă, poate că Bacovia ar fi trebuit să găsească altceva" (op. cit., p. 103) afirmație ce continuă strălucit ideea conform căreia ar exista două tipuri de narcisism: patogen și creator. În ce măsură narcisismul bacovian este unul evident creator sau dimpotrivă, cititorul avizat va descoperi în paginile cărții pe care încercăm s-o prezentăm. Ideea de bază este că la trăsăturile cele mai autentice ale simbolismului, la influențele de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nicio însemnătate (...) Dacă ar fi vorba de o conștiință narcisiacă propriu-zisă, poate că Bacovia ar fi trebuit să găsească altceva" (op. cit., p. 103) afirmație ce continuă strălucit ideea conform căreia ar exista două tipuri de narcisism: patogen și creator. În ce măsură narcisismul bacovian este unul evident creator sau dimpotrivă, cititorul avizat va descoperi în paginile cărții pe care încercăm s-o prezentăm. Ideea de bază este că la trăsăturile cele mai autentice ale simbolismului, la influențele de tip expresionist și apoi la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
având curajul sa privească în centrul nopții moartea, repunând în ecuație poetică raportul dintre Eros și Thanatos." (op. cit., p. 163). Criticul intuiește o alchimie asumată superior: "Am văzut că Bacovia procedează, totuși, ca un alchimist. El încearcă să-și repudieze narcisismul, limitele eului, făcând un pas inițiatic decisiv (...). Această mișcare produsă la nivelul imaginarului constituie veritabila originalitate a bacovianismului. Având o conștiință de alchimist, Bacovia nu s-a mulțumit, însă, niciodată cu încremenirea propusă de "complexul Meduzei". De aceea el nici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
povară a gândului; Vezi prea mult și poți prea puțin drama oricărui creator; Cărțile mari seamănă cu furtuna; celelalte sunt vânt; Literatura mare e destin, nu carieră; Proletcultul "salvarea" culturii prin execuție; Lacrimile nu creează. Ele sunt creație; În artă, narcisismul e fecund; în morală, e o catastrofă; Geniul adult cu somn de copil; În artă, fuga de lume e rușinoasă, dar e... creatoare; Artiștii mediocri sunt femeile ușoare ale literaturii; Insuccesul te transformă din autor în personaj; Erorile de tipar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adevărată catastrofă. Aplicată la "moft", ea devine paradoxală. Ar trebui ca acei care au depășit "moftul" să stea pe loc să-i ajungă din urmă infantilii? "Nivelarea vârstelor" cade în "ridicolul simetriei de contrast", "oamenii rămân într-o vârstă a narcisismului secundar", reflex "al spaimei de singurătate și de moarte", după autor (p.118). Caragiale dezvoltă o adevărată teorie a vârstelor, exprimând ideea că atâta vreme cât "lumea merge", omul nu trebuie să se înțepenească în călcâie..., ci trebuie să se lase dus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
orizontală. Bacovia transmută paradisul în infern, pe când Vieru infernul în paradis, casa ca cronotop central al universului vierean, feminitatea ("orice femeie este o repetiție cu diferență a mamei primordiale"), vegetalismul (poetul ca un copil al naturii), complexitatea senzorială (poetică elementelor, narcisismul, orfismul, sau muzicalitatea, polifonismul) sacralitatea și religiozitatea, thanaticul topoii morții, zorilor ape divine, Duminicii mari. Autorul a socotit de cuviință să scrie și un Final de poetică (capitolul VI), în care încearcă să-i găsească eticheta cea mai potrivită: nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se pomenește, în cele din urmă, și Grigore Vieru, o dată cu moartea mamei. Până aici ne-am posta pe terenul psihanalizei clasice. Marthe Robert a studiat cele două ipostaze centrale ale orfanului care marchează imaginarul romanesc: "copilul găsit", sub semnul unui narcisism pre-oedipian, care ne propulsează în plin romantism, orfanul imaginar respingându-și părinții reali în favoarea unora mai "buni", utopici, un asemenea erou sau artist visând la schimbarea lumii reale "urâte" în una mai bună. În faza oedipiană, se ivește "bastardul", predispus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Între Orfeu și Hristos, Dialogul cu moartea, Zorile, Apa divină, Duminica Mare. "Păcatul lui Orfeu este nerăbdarea prin care el o sacrifică pe Euridice, care este Opera însăși. De fapt este un autosacrificiu prin care el scapă de un straniu narcisism orfic, într-un suprem gest de libertate, căci aceasta nu-i decât reușita de a scăpa de propriile limite" (p. 310). "Limba română este Euridice a Basarabiei și pentru ea a coborât sau a rămas în Infern Grigore Vieru" (p.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
doar adversitățile din plan politic, ci și cele din plan uman (criticul Alexandru Dobrescu, în Butoiul lui Diogene, vorbește despre "masca sociala" a olimpianului "cu cap rece" care "își modelează cu propriile mâini statuia apolinică" într-un gest susceptibil de narcisism!). Mai mult, Octav Minar (în câteva fragmente reproduse dintr-o scrisoare a poetului către iubita sa, dar care spune profesorul Codreanu sunt considerate contrafaceri) arată compromiterea iremediabilă a relațiilor dintre cei doi, Eminescu afirmând ca "nu-mi prea place lauda
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sau concepte, ci doar o cale de a oferi o perspectiva panoramică asupra fenomenului. De altfel, din acest punct, nu mai este necesar să negi. Nici transmodernismul nu neagă. El se situează în afară. "Ethosul transmodern, ne încredințează autorul, exclude narcisismele de grup, plasându-se într-o neutralitate dinamic-participativă în luminișul ființei. Se reabilitează noțiuni declarate anacronice precum geniu, capodoperă, hermeneutică, valoare, personalitate, profunzime etc." Și atunci transmodernismul, care este legat nominal de modernitate, cum poate rupe barierele, pentru o situare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
către interpretări adecvate. Una dintre acestea este "calea fenomenologică", sintagmă preluată de la Iosif Cheie-Pantea, ale cărui sugestii sunt valorizate prin stabilirea unei filiații extrem de interesante între "infrarealismul matematicianului-poet" și contribuțiile lui Bachelard. Pe urmele acestuia, Codreanu vorbește despre existența unui narcisism cosmic, pancalic, în poezia barbiană, pe care îl numește, cu o sintagmă cunoscută, "act clar de narcisism". O contribuție importantă a acestui volum ține de analizele comparative prin care Barbu este raportat atât la literatura română, unde își găsește afini
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]