486 matches
-
planetare sunt în general obiecte neclare ce nu pot fi văzute cu ochiul liber. Prima nebuloasă planetară descoperită a fost Nebuloasa Dumbbell în constelația Vulpecula, observată de Charles Messier în 1764 și listată ca M27 în catalogul său cu obiecte nebuloase. Pentru primii observatori cu telescoape de rezoluție mică, M27 și nebuloasele planetare descoperite ulterior semănau oarecum cu giganții gazoși, iar William Herschel, descoperitorul planetei Uranus, a inventat termenul de „nebuloasă planetară” pentru ei, cu toate că, așa cum știm acum, ele sunt foarte
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
cu ochiul liber. Prima nebuloasă planetară descoperită a fost Nebuloasa Dumbbell în constelația Vulpecula, observată de Charles Messier în 1764 și listată ca M27 în catalogul său cu obiecte nebuloase. Pentru primii observatori cu telescoape de rezoluție mică, M27 și nebuloasele planetare descoperite ulterior semănau oarecum cu giganții gazoși, iar William Herschel, descoperitorul planetei Uranus, a inventat termenul de „nebuloasă planetară” pentru ei, cu toate că, așa cum știm acum, ele sunt foarte diferite de planete. Natura nebuloaselor planetare a fost necunoscută până la apariția
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
telescoape de rezoluție mică, M27 și nebuloasele planetare descoperite ulterior semănau oarecum cu giganții gazoși, iar William Herschel, descoperitorul planetei Uranus, a inventat termenul de „nebuloasă planetară” pentru ei, cu toate că, așa cum știm acum, ele sunt foarte diferite de planete. Natura nebuloaselor planetare a fost necunoscută până la apariția primelor observații spectroscopice la mijlocul secolului 19. William Huggins a fost unul dintre primii astronomi care au studiat spectrul optic al obiectelor astronomice folosind o prismă pentru a le dispersa lumina. Observațiile lui asupra stelelor
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
studiat spectrul optic al obiectelor astronomice folosind o prismă pentru a le dispersa lumina. Observațiile lui asupra stelelor au arătat că spectrele lor constau dintr-un continuu cu multe linii întunecate suprapuse peste ele, aflând mai târziu că multe obiecte nebuloase cum ar fi Nebuloasa Andromeda (așa cum era cunoscută atunci) au spectre optice foarte similare cu rezultatele observațiilor sale - s-a arătat mai târziu că aceste nebuloase erau de fapt galaxii. Cu toate acestea, atunci când s-a uitat la Nebuloasa Ochiul-Pisicii
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
nm. Aceste linii spectrale, care pot fi văzute numai în gaze cu densitate foarte mică, sunt numite linii interzise. Astfel observațiile spectroscopice au arătat că nebuloasele erau alcătuite din gaze extrem de rarefiate. După cum se discută mai jos, stelele din centrul nebuloaselor planetare sunt foarte fierbinți. Cu toate acestea, luminozitatea lor este foarte mică, fapt care sugerează că ele trebuie să fie foarte mici. Numai odată ce o stea își epuizează tot combustibilul nuclear poate să se plieze într-un asemenea volum mic
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
toate nebuloasele planetare se extind, astfel apărând ideea că ele au fost cauzate de straturile exterioare ale unei stele care au fost aruncate în spațiu la sfârșitul vieții sale. Spre sfârșitul secolului 20 îmbunătățirile tehnologice au ajutat la avansarea studiilor nebuloaselor planetare. Telescoapele spațiale au permis astronomilor să studieze lumina emisă din afara spectrului vizibil care nu este detectabilă din observatoarele terestre (deoarece numai undele radio și lumina vizibilă penetrează atmosfera pământului). Studiile în infraroșu și ultraviolet efectuate asupra nebuloaselor planetare au
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
avansarea studiilor nebuloaselor planetare. Telescoapele spațiale au permis astronomilor să studieze lumina emisă din afara spectrului vizibil care nu este detectabilă din observatoarele terestre (deoarece numai undele radio și lumina vizibilă penetrează atmosfera pământului). Studiile în infraroșu și ultraviolet efectuate asupra nebuloaselor planetare au permis determinări mult mai precise ale temperaturilor, densităților și abundenței nebuloaselor. Tehnologia CCD a permis măsurarea cu precizie a unor linii spectrale mult mai neclare, acest lucru nefiind posibil anterior. De asemenea, Telescopul Spațial Hubble a arătat că
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
din afara spectrului vizibil care nu este detectabilă din observatoarele terestre (deoarece numai undele radio și lumina vizibilă penetrează atmosfera pământului). Studiile în infraroșu și ultraviolet efectuate asupra nebuloaselor planetare au permis determinări mult mai precise ale temperaturilor, densităților și abundenței nebuloaselor. Tehnologia CCD a permis măsurarea cu precizie a unor linii spectrale mult mai neclare, acest lucru nefiind posibil anterior. De asemenea, Telescopul Spațial Hubble a arătat că, deși în aparență multe nebuloase par a avea structuri simple și regulate de pe
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
10.000 de ani între formarea ei și recombinarea stelei. Nebuloasele planetare joacă un rol foarte important în evoluția galactică. Universul timpuriu consta aproape în întregime din hidrogen și heliu dar stelele creează elemente mai grele prin fuziune nucleară. Gazele nebuloaselor planetare conțin astfel o proporție mare de elemente cum ar fi carbonul, azotul și oxigenul și, pe măsură ce se extind și fuzionează cu mediul interstelar, ele îl îmbogățesc cu aceste elemente grele, cunoscute sub numele de "metale" de către astronomi. Generațiile următoare
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
nebuloasă planetară tipică are un diametru de aproximativ un an-lumină și este compusă din gaze extrem de rarefiate, de obicei cu o densitate în jur de 1000 particule pe cm (prin comparație, atmosfera Pământului conține 2.5×10 particule pe cm). Nebuloasele planetare tinere au cele mai mari densități, câteodată ajungând la 10 particule pe cm. Pe măsură ce nebuloasele îmbătrânesc, expansiunea lor determină scăderea densității. Radiația de la steaua centrală încălzește gazele până la temperaturi de aproximatic 10.000 K. Contrar intuiției, se observă că
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
în numai patru roiuri globulare: M 15, M 22, NGC 6441 și Palomar 6. Cu toate acestea încă nu există un caz în care o nebuloasă planetară a fost descoperită într-un roi deschis. Numai în jur de 20% din nebuloasele planetare sunt simetrice sferic. O largă varietate de configurații există, observându-se câteva modele foarte complexe. Motivul pentru varietatea uriașă de forme nu este înțeles pe deplin dar poate fi cauzat de interacțiuni gravitaționale cu stele pereche dacă stelele centrale
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
nebuloasa. În ianuarie 2005 astronomii au anunțat prima detectare a câmpurilor magnetice din jurul stelelor centrale aparținând unor nebuloase planetare și au emis ipoteza că aceste câmpuri pot fi responsabile parțial sau total pentru formele remarcabile . O problemă veche în studiul nebuloaselor planetare este că, în majoritatea cazurilor, distanțele lor sunt determinate cu o precizie foarte slabă. Pentru foarte puține nebuloase planetare apropiate determinarea distanțelor prin măsurarea "paralaxei de expansiune" este posibilă: observațiile de înaltă rezoluție luate la distanță de câțiva ani
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
subiect controversat. În mare, se consideră că interacțiunile dintre materialul care se îndepărtează de stea la viteze diferite dă naștere majorității formelor observate. Cu toate acestea unii astronomi cred că stelele duble centrale trebuie să fie responsabile pentru cel puțin nebuloasele planetare mai complexe și extreme. Un studiu recent a descoperit faptul că mai multe nebuloase planetare conțin câmpuri magnetice puternice, lucru presupus deja de către Grigor Gurzadyan în anii 1960 (vezi ex. ref. [3]). Interacțiunile magnetice cu gazul ionizat pot fi
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
sud de steaua strălucitoare Spica, puțin mai la nord de stelele care reprezintă capul Centaurului, fiind vizibilă chiar cu ajutorul unui binoclu de putere medie - mică, pe un cer limpede. Un telescop cu apertura de 150mm o arată ca o pată nebuloasă fără o formă bine definită, în care nucleul ocupă o poziție proeminentă și domină cu luminozitate de halogen; cu instrumente mai puternice, ca de exemplu un telescop de 250mm, galaxia apare tulbure și traversată de o bandă întunecată. Messier 83
Messier 83 () [Corola-website/Science/312273_a_313602]
-
de inovare în rețea cu integrarea sistemelor. Istoricul modelelor liniare. Modelele liniare ale proceselor de inovare au reprezentat, la originea lor, construcții teoretice ale industriașilor, consultanților și instituțiilor educaționale de afaceri, secondate de economiști. Sursa precisă a modelului liniar rămâne nebuloasă și nu a fost niciodată documentată. Unii autori consideră că acest model provine direct din lucrarea lui V.Bush (1945) ""Science: The Endless Frontier". V.Bush a evidențiat legăturile cauzale dintre știință (și anume cercetarea de bază) și progresul socio-economic
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
cărui oglindă avea un diametru de 122 cm. În secolul al XIX-lea, lordul Ross a construit un reflector și mai mare, cu o oglindă al cărei diametru a atins 182 cm. Cu ajutorul acestui telescop au fost descoperite, printre altele, nebuloasele spirale, adică universuri noi, corespunzătoare galaxiei noastre. Telescopul lui Newton poate fi considerat drept un preludiu la toată activitatea lui ulterioară. Așa cum într-o uvertură, care precede unei mari piesă muzicale, motivele principale se împletesc, tot astfel în telescopul lui
Isaac Newton () [Corola-website/Science/296799_a_298128]
-
grea”. „Metzengerstein” a fost o sursă de inspirație a povestirii „The Phantom Rickshaw”, în care personajul principal este pedepsit de calul cuiva pe care l-a ucis. Scriind despre „Metzengerstein”, profesoara Zoe Dumitrescu-Bușulenga considera că această povestire „plutește într-o nebuloasă atmosferă de romantism german, cu castele medievale și crâncene dușmănii între diferite familii nobile. Visul apare aici ca simplă propensiune naturală, dar îndelung cultivată, ca o primă și destul de naivă modalitate a evadării din viață, dar și a pozei romantice
Metzengerstein () [Corola-website/Science/325678_a_327007]
-
câteva exemple. În final, el explică sursa confuziei lui Thurocz în faptul că Vlad I ar fi fost fiul lui Dan I. Gh. Brătianu împărtășește și el această teorie. Al. V. Diță califică episodul din cronica lui Thurócz drept „relatare nebuloasă”, „conflict imaginar amintind tema «fraților inamici» din folclor” și „fantezie lipsită de temei istoric”. Thurócz nu are cunoștință de lupta de la Rovine, ci doar de asediul cetății Turnu, petrecut în vara anului 1395. Conflictul dintre cei doi principi „născuți din
Vlad I Uzurpatorul () [Corola-website/Science/298642_a_299971]
-
din trei stele strălucitoare, situate aparent pe o linie. În jurul celor trei stele, alte patru stele strălucitoare compun „corpul” vânătorului. Aparent, privind imediat sub „centură”, observăm o proeminență formată din mai multe stele micuțe (din care una este de fapt Nebuloasa Orion), cunoscută ca și „Sabia lui Orion”. În diferite mitologii, ne sunt prezentați „vecinii” constelației Orion. Acesta este înconjurat de cei doi câini de vânătoare, Câinele Mare (în latină: "Canis Major") respectiv Câinele Mic (în latină: "Canis Minor") ai vânătorului
Orion (constelație) () [Corola-website/Science/298756_a_300085]
-
foarte clar și cu ochiul liber, ca și un noruleț, diferit de stelele din preajmă. Dacă privim printr-un binoclu, putem observa norii de gaz și de praf interstelar ce compun acest obiect. O altă nebuloasă cunoscută este IC 434, Nebuloasa Cap de Cal, situată în apropierea stelei ζ Orionis. Ea constă într-un nor întunecat de praf ce are forma unui cap de cal, de aici provenindu-i și denumirea. În afara acestei nebuloase, dacă studiem constelația Orion cu un telescop
Orion (constelație) () [Corola-website/Science/298756_a_300085]
-
descoperi o serie de obiecte deep-sky interesante, printre altele numărându-se M 43, M 78 dar și stelele multiple Iota Orionis respectiv Sigma Orionis. Un telescop mai mare vă poate ajuta să vedeți nebuloasa de emisie, Bucla lui Barnard sau Nebuloasa Flacără (NGC 2024) dar și alte stele mai puțin strălucitoare. Toate acestea fac parte din mai marele "Nor Complex Molecular din Orion", localizat la aproximativ 1500 de ani lumină depărtare și care are o lungime de sute de ani-lumină. Este
Orion (constelație) () [Corola-website/Science/298756_a_300085]
-
Cometele (latină: stella cometa, greacă: komē, „steaua cu păr”) sunt corpuri cerești mici, de aparență nebuloasă, care se rotesc în jurul unui Soare. De obicei, este vorba de Soarele Sistemului nostru Solar. Simbolul astronomic pentru comete (☄) constă dintr-un disc cu o coadă formată din trei linii. Multe comete trec prin zonele marginale ale Sistemului Solar. Uneori
Cometă () [Corola-website/Science/298255_a_299584]
-
de 1.348 de ani-lumină de Terra. Numele tradițional este foarte asemănător cu cel al unei stele vecine, "Aspidiske" (Iota Carinae), cu care nu trebuie să fie confundată. Pupa se găsește pe Calea Lactee și conține mai multe roiuri stelare și nebuloase, cea mai mare parte dintre aceste corpuri fiind vizibile cu instrumente optice mici, între care roiurile deschise M46, M47, 10° la est și un pic la nord de Sirius, M93, NGC 2451, NGC 2467 și NGC 2477, și nebuloasele planetare
Pupa (constelație) () [Corola-website/Science/306255_a_307584]
-
și nebuloase, cea mai mare parte dintre aceste corpuri fiind vizibile cu instrumente optice mici, între care roiurile deschise M46, M47, 10° la est și un pic la nord de Sirius, M93, NGC 2451, NGC 2467 și NGC 2477, și nebuloasele planetare NGC 2438 și NGC 2440. O parte din nebuloasa Gum se întinde în constelația Pupa (cea mai mare parte din ea găsindu-se în constelația Velele). Este un reziduu al unei supernove, în parte iluminată de Naos.
Pupa (constelație) () [Corola-website/Science/306255_a_307584]
-
este un obiect din Catalogul Messier care nu a putut fi identificat ulterior cu certitudine. Această „nebuloasă” a fost observată de Pierre Méchain în 1781, și introdusă de Charles Messier în catalogul său înainte ca acesta să-l fi putut el însuși observa, transpunând ca atare decrierea pe care Méchain i-o furnizase (așa cum o făcuse și
Messier 102 () [Corola-website/Science/312295_a_313624]