738 matches
-
fapt, impietatea e un atentat nu atît împotriva lui Dumnezeu, meditează Al.Paleologu, cît împotriva civilizației pe care Dumnezeu o dorește făurită și dezvoltată de oameni în conformitate cu aspirațiile lor cele mai înalte. Departe de-a reprezenta un indiciu de emancipare, necredința crasă nu e decît o dovadă de îngustime vinovată, de dezumanizare: "Ateismul agresiv a rămas al barbarilor (comuniștii de pretutindeni, jacobinii francezi din linia Combes, Viviani și ejusdem farinae), dar intelectualii subțiri și cultivați (subliniez că aceste ultime trei cuvinte
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6993_a_8318]
-
marginile lui: îndoiala se infiltrează numai în sufletul în care credința nu izbutește să adape setea de nemurire. Tragicul i se permite deci omului de azi numai la confiniile doctrinei lui Christos, numai atunci cînd sufletul oscilează între credință și necredință" (p. 43) Închizi cartea lui Gabriel Petric cu certitudinea că singurii oameni cu adevărat tragici sunt ateii. Nu e vorba de o pledoarie în favoarea ateismului, dimpotrivă, autorului îi simți simpatia față de creștinism, și totuși mesajul subliminal acesta e: glorie ateilor
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
generație. Căruia i se adaugă acum, cu accente tot mai grave, neliniștile metafizice augmentate de conștiința unui sfârșit iminent și de imposibilitatea dobândirii unei certitudini în credință. Mariana Șora se află în situația tatălui deznădăjduit din Evanghelie: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!", - iar paginile sale agonale, de luptă pentru dobândirea unei certitudini, sunt dintre cele mai tulburătoare. Când spun asta, mă gândesc în primul rând la acel moment mistic, în care trăiește revelația unei epifanii, convinsă că a vizitat-o Dumnezeu
Complexul ratării presimțite by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6802_a_8127]
-
nas ceva mai fin." Ce mi-aș fi putut dori mai mult? I-am tras-o totuși, ca-n manele, la un bal de sîmbătă seară, chiar fostei soții a lui Athos, cea înfierată cu un crin pe umăr, datorită necredinței, groaznica Milady! - Poeziile dvs. dezvăluie faptul că obișnuiați să vă refugiați într-o lume de inspirație livrescă (nu v-ați dezis nici la maturitate de această deprindere). De ce făceați acest lucru - din timiditate? Dintr-un exces de fantezie imposibil de
Emil Brumaru „M-au eliminat de la grădiniță pentru că, iarna, trînteam fetițele în nămeți...” by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7573_a_8898]
-
inchizitorii spanioli. Morala a luat locul religiei în secolul XIX, mai ales în epoca victoriană din cea de a doua lui jumătate, și a continuat să impună regula jocului în toată prima jumătate a secolului XX. Ținta nu mai era necredința, ci emanciparea moravurilor. Procesele intentate atâtor scriitori pentru cărțile lor stau mărturie. Suflul liberator al modernității i-a îmblânzit oarecum pe puritani și le-a atenuat, dacă nu pofta de a pedepsi, în orice caz, mijloacele de care dispuneau. Scriitorii
De ce este (considerată) periculoasă literatura by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5980_a_7305]
-
parte a secolului XX au acordat politicului rolul principal în reprimarea ficțiunii literare, dotându-l cu o putere greu de închipuit înainte. Cenzura comunistă a făcut din abaterile de la linia politică o vină mai mare decât a făcut Inchiziția din necredință - implicând toate aspectele existenței și gândirii oamenilor - și din pedeapsă, una cu nimic mai prejos, chiar dacă locul rugului l-au luat gulagul sau glonțul. În definitiv, ce aveau toți aceștia împotriva literaturii sau, în general, a artei? Llosa spune că
De ce este (considerată) periculoasă literatura by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5980_a_7305]
-
întîi impersonalizarea, contopirea neutră cu lumea obiectuală: „pînă a nu mai fi decît / substantive de frunze puse / în sîrg peste verde" (14). Apoi tăcerea „care adulmecă aerul", amortizînd simțămîntul „vinovăției", în măsură a euforiza: „beție a simțurilor / ca o îndelungă necredință/ uitată în noi" (15). Și în sfîrșit rețeta adecvată creatorului, rostirea care îndrumă cuvintele „lăsate-n nespusul tîrziu // silabe de frunze / sub cerul căzut / în verde de muguri" (24), spre o sacralitate eretică, ardelenească, apăsată de orgolioasa trudă a inadaptării
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
religia cultivă altruismul, atîta doar că sîngele care curge în lume din cauza religiilor spulberă elevația poruncilor divine. Se vede limpede, turnirul argumentelor pro și contra e inepuizabil. Curios este altceva: odată ce un intelectual și-a fixat gustul fideist (credință sau necredință), argumentele pe care le va invoca vor fi selectate anume pentru a-i întări gustul de bază, tocmai de aceea, în volumul de față, nimeni nu poate convinge pe nimeni și toți se despart la fel cum erau înaintea dialogului
Gustul fideist by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5283_a_6608]
-
sau Irozii, când tinerii pun în scenă nașterea lui Hristos. Vicliemul" sau "Irozii" este datină prin care tinerii reprezintă la Crăciun nașterea lui lisus Hristos, șiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul și adesea înfruntarea necredinței, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. Nelipsit la Crăciun din casele noastre, bradul deține de fapt în cultura populară românească funcții funerare: este fie substitutului miresei sau mirelui, în cazul morții unui tânăr necăsătorit, fie dubletul vegetal al
Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun. De unde vine ideea cu spiridușii by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/53576_a_54901]
-
29). Ideea încheierii timpului mitic este emisă, de altfel, încă o dată, de către bărbatul cuplului care vizitează periodic rezervația creaturilor fabuloase, ascultându-le poveștile: "- Mă gândesc că toate creaturile astea, ce au fost cândva fabuloase, miraculoase, au degenerat în timp prin necredința oamenilor în ele" (p. 38). Acest cuplu aspiră la iubire, dar eșuează în aspirația lui, crezând că "de vină nu poate fi decât numai Aspida", care ea însăși, în povestea ei, mărturisește: "- îi îndrăgosteam șpe oameniț ca apoi să-i
Mit și demitizare by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/6649_a_7974]
-
duce și la credințele în divinitate, pentru că alocă scop, personalitate sau stări unor obiecte. Cei care se bazează mai degrabă pe gândirea intuitivă vor fi mai repede dispuși a crede, în vreme ce analiticii, mai puțin. Gândirea analitică nu cauzează în neapărat necredință, dar, spun oamenii de știință, activarea gândirii analitice anulează procesul intuitiv. Cercetătorul Ara Norenzayan a testat mai multe persoane, încercând să afle care este gradul în care ei cred în Dumnezeu, informează 20min. În urma experimentelor efectuate, cercetătorii au constatat că
Gândirea analitică suprimă credinţa în Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/66850_a_68175]
-
ca prin ceață, parcă tremurând de groază. Dar sentimentul acesta nu ne putea abate de la hotărârea noastră de a lupta până la sfârșit. Dimpotrivă, acum ne era mai clar ca niciodată că moartea ar fi fost o desfătare în comparație cu infernul și necredința ce ni se dezvăluiau acolo jos. Amărăciunea noastră avea alt motiv: numărul lor nesfârșit. Erau mulți ca nisipul mării. Și vroiau să-și întindă împărăția așa încât de-a lungul ei soarele să nu apună niciodată. Cu alte cuvinte să facă
Ismail Kadare - Mesagerii ploii by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/6535_a_7860]
-
nu sunt preocupate de misterul nașterii, al vieții și al morții. În special al morții... Dar și de negânditul gândit și grăit, inefabilul, misterul și miracolul. Sunt credincios, dar pândit și bântuit în fiecare zi de îndoială. Cred Doamne, ajută necredinței mele. Cum să nu cunoști revelația avută de Sf. Pavel pe „Drumul Damascului"? Cum să nu citești Confesiunile Sf. Augustin care printr-o iluminare într-o grădină din Milano a auzit o voce: „Tolle, legge. Tolle, legge." „Ia și citește
BUJOR NEDELCOVICI: „Nu am scris niciodată un roman vădit autobiografic“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6078_a_7403]
-
de sălbatic și rău”, este locuit, în cazul anumitor exemplare, de ceva mai-mult-decât-omul, creat după chipul și asemănarea Sa, cântată, invocată, reinventată de acea entitate superioară umană, greu de clintit din măreția ei sublimă, credința sa fiind, câteodată, asistată de necredință. Sau irumpând din terenul magmatic al celei din urmă. Ca în cazul prigonitorului Saul, care, după ce i se înfățișează, pe drumul Damascului, o „cerească arătare”, după ce i se dă un semn divin, iar el știe să-l citească așa cum se
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
cerească arătare”, după ce i se dă un semn divin, iar el știe să-l citească așa cum se cuvine, se convertește și devine Sfântul Apostol Pavel, propagând învățămintele christice. (Fapte 26: 13, 14, 19) Mișcarea produsă între Cred, Doamne și ajută necredinței mele este ilustrată prin spovedania lui Ivan, spovedanie, care e un soi de „delir al sufletului său bolnav”. (Serghei Bulgakov) Astfel, dacă în prima parte a acesteia asistăm la monologul unui individ care vrea să creadă că, în adâncurile sale
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
aceste idei”, continuă neabătut prințul, măcinat de aceeași „înflăcărare bizară”, de care va fi cuprins și în toiul petrecerii date de Lizaveta Prokofievna Epancina, când logodnicul Aglaiei va condamna tot ce mișcă de la liberalism și anarhism până la accesele lui de necredință ticăloasă. Cuvintele folosite în îngereasca prințului nu au cum să corespundă cu lumeasca petersburgheză. Neconcordanțele, ciocnirile violente între oameni-lege iscă tensiunea, stranietatea. Iar ulterior tragedia. „Aici nu există nimeni care să merite aceste cuvinte” - furtuna Aglaia Epencina se va dezlănțui
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
nu s-ar fi sesizat. Dar Kashgari a adăugat: „Saudiții n-au cum să meargă în infern (după moarte), fiindcă în infern nu poți să mergi de două ori iar ei trăiesc deja în infern.” Acuzat de erezie și de necredință, Kashgari a luat avionul pentru Noua Zeelandă, dar la escala de la Kuala Lumpur din Malaezia a fost arestat și apoi extrădat. Din 12 februarie nu se mai știe nimic despre el. Oare să fie necesare astfel de măsuri drastice pentru ca ziariștii
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4812_a_6137]
-
atins de clișeu conformist. Și ar fi dezamăgit negreșit, prin simulacrul de simțire pe care l-ar fi pretins. Așa însă, Dan C. Mihăilescu e sincer, fără mască și fără calcule de imagine. Se înfățișează nud în fibra seacă a necredinței sale: un intelectual sceptic, hedonist, trăind departe de ritualul Bisericii, și totuși cu gîndul aproape de destinul ei istoric, o persoană care nu se închină la icoane, nu participă la slujbe și nu se împărtășește decît în situații rarisime. În termeni
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
furtunile de pe mare vin să sfîșie cu nebune meduze/ mai rău decît invidia și ura / dar mai blînd decît buba neagră din suflet / adusă din soare de gîzele nopții. // Bucurie, fericire, seninătate, cîntați cu picioarele tremurînd / de nemernicia voastră, de necredința voastră, / mironosițe ascunse sub voaluri, / arătați-vă fața, ochii tulburi, aripile cu găuri, / voi, bucurie, fericire, seninătate. // Dansați îndrăcit cu mînie la focuri orbite / prin somnul care nu se mai trezește, / dansați îndrăcit, cuvioase cucuvele. De ce blestemi, popo, de ce sudui
Proiectul unificator by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3500_a_4825]
-
pe tarabe, la preț redus, la a doua mână, se vând cămășile însângerate ale învinșilor, (da, s-a mai spus și se va mai spune) dar meterhanalele fluieră, chiuie, aghiazma-i un bun înlocuitor de benzină, văd chiștoace plutind în cristelnițe, necredința mută munții din loc, un elev îmi spune că, în sfârșit, și-a prins profesorul copiind pe când asuda să devină definitiv, câteva mii de iude nu mai știu număra decât până la 30, - pe când în fresce se scorojesc, Doamne, trâmbițele Apocalipsului
Cravata lui Gellu Naum by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/3136_a_4461]
-
cunoașterii. 2577. Adevărul este la fel de unic pe cât de unică este Moartea. 2578. Adevărul va merge mereu la brațul Morții într-o Viață a iluziei. 2579. Adevărul va înțelege doar ceea ce nu poate fi înțeles. 2580. Adevărul va crede numai în necredința iluziei. 2581. Adevărul se usucă mereu primul la soarele uitării. 2582. Adevărul are țepi doar atunci când îl căutăm. 2583. Adevărul știe să mintă cel mai tare minciuna. 2584. Chiar și cel mai absolut fals este un adevăr. 2585. Cine poate
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
durere cât de ispitită am fost și eu în viață. „îngăduie cu scopul de a ne fortifica în lupta împotriva răului și a ne întări în stăruința de bine, pentru a înainta pe calea virtuții, spre a ne dobândi mântuirea...” „Necredința își întinsese aripile” Lipsa respectului pentru tradiție este încă un element definitoriu pentru societatea în care trăiește Laura. Crăciunul și Paștele sunt momente cruciale în creștinism, iar faptul că evoluează într-o lume indiferentă la astfel de valori este o
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
descrierile pregătirilor ce se realizau pentru întâmpinarea Paștelui: „Datinile acolo erau respectate cu sfințenie. Noaptea învierii era cea mai sfântă și minunată noapte a anului. Acum, în vremurile noastre, nimeni nu mai vorbea de venirea acestei mari și sfinte sărbători. Necredința își întinsese aripile și venea de undeva de la răsărit. Păcat! Tradiția ar fi trebuit păstrată, ea făcea parte din ființa neamului nostru românesc.” „Dincolo de această limită a durerii” Ar mai trebui spus că în roman este remarcabil redată ideea de
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
Și care crede în Divinitate sprijin exterior și de susť". Care este veritabilul Ionescu? Cum am putea concilia extremele între care pare a pendula? O aserțiune precum cea a lui Edgar Reichmann cum că autorul Rinocerilor ar avea "adînc înrădăcinată necredința" ni se înfățișează intenabilă. Fără să fie vorba de un credincios de strictă observanță, scriitorul e cvasipermanent în contact cu sfera religiosului, e structural atras de "necesitatea" credinței. Uneori ca un mod de viață în dignitate lăuntrică (,Ťnu poți rămîne
Eugen Ionescu pe via religiosa by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10198_a_11523]
-
Doar că, trăirea mistică fiind refuzată ființei ca regulă generală, ființa e pusă în situația de-a recurge la religie ca la un "calmant al angoasei. Date fiind atari probe, ce s-ar putea ușor multiplica, am putea oare susține "necredința" autorului Scaunelor? Dar lucrurile nu sînt atît de simple. Ne dăm seama și din cele menționate mai sus că Eugen Ionescu e departe de-a fi un devot linear, convențional, liniștitor. Credința sa e una disociativă, frămîntată, o dorință de
Eugen Ionescu pe via religiosa by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10198_a_11523]