512 matches
-
suprimarea ei. în afara de asta, nimic nu este adevărat... Răul nu vine de la păcat, suferința nu-și are rațiunea într-o greșeală care ar trebui ispășită. Filosofia lui Epicur evită toate fabulațiile care-i culpabilizează pe oameni și trimit genealogia negativității la o datorie contractată de ei în Vârsta de Aur, pe care ar trebui s-o achite în cursul vieții, transformându-și existența într-o vale a plângerii, în durere și în suferințe pentru ca astfel să-și răscumpere greșeala. Această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
antrenează nicio durere, niciun fel de suferință. Mai rău, odată împlinite, ele revin identice, intacte, cerând aceeași energie ca și cum n-ar fi fost satisfăcute. Efort zadarnic, asemenea umplerii butoiului Danaidelor, faptl de a răspunde la aceste dorințe induce permanent reiterarea negativității. Nenaturale și nenecesare sunt vinurile scumpe, mesele bogate, casele costisitoare, hainele de lux, erotica elaborată, pasiunea amoroasă, rafinamentele senzuale, care țin de vârful culturii și al civilizației, în vreme ce epicurismul rămâne pe cât se poate un naturalism - de care Rousseau își va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a incorpora totalitatea negativității acumulate în sine: plăcerea. Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau de forțele distrugătoare a căror presupusă purtătoare este. Modul de întrebuințare al Grădinii seamănă până la confuzie cu regulile vieții monahale: singura diferență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lui Epicur. De acord cu ascetismul, rigoarea și austeritatea împărtășite cu adversarii, dar în chestiunea suferinței se opun două lumi: unii îi acordă o anumită pozitivitate, pentru că ea face posibil triumful voinței înțeleptului, pe când ceilalți o situează clar de partea negativității, ba chiar fac din ea negativitatea absolută... Iar hedonismul își prezintă aici cele mai frumoase titluri de noblețe ale sale: să nu cadă la învoială cu ceea ce face rău trupului și sufletului, să nu pactizeze niciodată... Suferința ocupă un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
rigoarea și austeritatea împărtășite cu adversarii, dar în chestiunea suferinței se opun două lumi: unii îi acordă o anumită pozitivitate, pentru că ea face posibil triumful voinței înțeleptului, pe când ceilalți o situează clar de partea negativității, ba chiar fac din ea negativitatea absolută... Iar hedonismul își prezintă aici cele mai frumoase titluri de noblețe ale sale: să nu cadă la învoială cu ceea ce face rău trupului și sufletului, să nu pactizeze niciodată... Suferința ocupă un loc cardinal la Epicur: ea desemnează lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
acestei evoluții firești, ea întruchipează legea. Epicur nu precupețește niciun efort pentru a evita neplăcerea și, cu aceeași ocazie, creează plăcere, tocmai în și prin această evitare. Zeii? Moartea? Frica? Boala? Suferința? Angoasa? Sunt tot atâtea variațiuni pe tema unei negativități care trebuie nimicită. Locul acestor afecțiuni nefaste? Trupul. Prilejul de mântuire? Trupul. Măsura suferinței? Trupul. Cea a plăcerii? Trupul. Călăul și victima, mântuitorul și vinovatul? Trupul. El și nimic altceva - un trup redus la componentele lui atomice. -11- O prudență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de a fi: o junglă în care brutalitatea se întrece cu viclenia, iar forța cu cărpănoșiile... -15Grădina, o anti-Republică a lui Platon. Și apoi, mai există și o altă soluție: un stat jubilatoriu în statul decadent, o enclavă scutită de negativitate, un refugiu în care nu se promite că fericirea va fi atinsă mâine, într-o altă lume sau într-o altă viață, ci aici și acum cu trupul pe care-l ai, fiind ceea ce ești, în cadrul geografic decupat de voința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Acestei imagini el i-o adaugă pe aceea a războiului și a câmpurilor lui de luptă. Nu pentru a se bucura de morții în bătălie sau de brutalitatea sălbatică a înfruntărilor, ci pentru a valoriza metafora: să fii cruțat de negativitate, iată una dintre sursele majore ale pozitivității. Să vezi oroarea, dar să fii scutit de ea, ce voluptate! Evitarea tulburărilor, durerilor, suferinței și fricii îți arată direcția pe care trebuie s-o urmezi pentru a te bucura de tine însuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
terorizează pe majoritatea oamenilor? Ea trebuie să-l conducă pe filosof la împăcarea cu sine însuși. Neantul îi paralizează pe cei mai mulți? înțeleptul știe să se sprijine pe acest vid sideral pentru a bascula într-o voluptate confecționată de el însuși. Negativitatea câștigă până la urmă? Epicurianul cunoaște regulile ce permit, până una alta, generarea plăcerii de a exista. Nu vom mai fi decât niște cadavre? Trupul, câtă vreme dăinuie, să fie atunci măcar utilizat ca o mașină performantă pentru a fabrica fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
tropism hedonist, antiplatonism - în privința originii numelor și a naturii sufletelor -, recuzare a durerii, a plăcerii și a suferinței ca poli magnetici, dietetica dorințelor, aritmetica plăcerilor, identificarea binelui suveran cu fericirea, aceasta coincizând la rândul ei cu absența tulburărilor, cu încetarea negativității care operează în trup și în suflet, simpla satisfacere a dorințelor naturale și necesare, recuzarea fricii de zei și de moarte etc. Urmează, în sensul de mers, două scrisori, una trimisă din Rhodos - din cauza zăpezii din Lycia - lui Antipater și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Gauchet, Dezvrăjirea lumii. O istorie politică a religiei, Editura Nemira, București, 2006, p. 6. 181 Marcel Gauchet arată: ,,Religia, în înțelesul cu adevărat substanțial al termenului, este forma sub care se va fi exprimat și materializat socialmente un raport de negativitate al omului social cu sine însuși...". Dezvrăjirea lumii. O istorie politică a religiei, Editura Nemira, București, 2006, p. 32. 182 Niall Ferguson, Civilizația - vestul și restul, Editura Polirom, Iași, 2011, p. 221. 183 Apud I. Cernea, Studiu introductiv la Ludwig
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
la examinarea histologică. Se efectuează scanări computer tomografice pentru a monitoriza recurența inițial la 6 luni în primii doi ani și apoi anual [15]. Factorii prognostici negativi sunt următorii: celularitatea mare și densitatea microvaselor;hiperexpresia Ki 67 și CD 31;negativitatea CD 34 [15]. TUMORILE FIBROASE PLEURALE LOCALIZATE MALIGNE Incidența Sunt tumori mai rare decât cele benigne, incidența fiind de 37% în seria lui England, 12% în seria lui Briselli, 13% în seria lui Okike [16]. Anatomia patologică Aspect macroscopic În comparație cu
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by CLAUDIU NISTOR, ADRIAN CIUCHE, TEODOR HORVAT () [Corola-publishinghouse/Science/92103_a_92598]
-
e soluția celor neputincioși, a celor care nu mai cred pentru că știu, a celor care refuză artificiul chiar în timp ce-l folosesc. Reversul ironic este că nici un adevăr nu se întemeiază pe suferință și, de altfel, pe nimic altceva. Pe nici o negativitate, oricum. Și atunci, strigătul devine râs histrionic. E un joc la puterea a doua, căci Cioran se preface că joacă un rol, dar, prefăcându-se, el chiar îl joacă. În aceste condiții, cui să-i fie frică de Cioran?! Fie
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
popor în lume care să facă o virtute din faptul de a nu munci. În România, tipul omului inteligent și unanim simpatizat este chiulangiul sistematic, pentru care viața este un prilej de capriciu subiectiv, de exercițiu minor al disprețului, de negativitate superficială. N-am întâlnit om care să aibă o mai slabă aderență la valori ca românul. De când există România, nici un intelectual n-a murit pe o idee, vreau să spun nici unul nu s-a substituit vreunei idei. ș...ț Intelectualul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mândrește cu teribilul curaj de a nu face nimic, de a nu angaja în vreun fel viitorul, de a trăi exclusiv în prezent, în afara pasiunilor, devoțiunilor, fervorii. Inteligența lui, răsfrântă în luciditate, pare un exercițiu minor al disprețului, expresia unei negativități superficiale. Negativitatea, pe care atât o dezavua, capătă, însă, valoarea pozitivă a întemeierii. Iată: când Noica îi cere să scrie “în românește o carte în care să se vadă latura pozitivă” a naturii lui, Cioran comentează: „S-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
teribilul curaj de a nu face nimic, de a nu angaja în vreun fel viitorul, de a trăi exclusiv în prezent, în afara pasiunilor, devoțiunilor, fervorii. Inteligența lui, răsfrântă în luciditate, pare un exercițiu minor al disprețului, expresia unei negativități superficiale. Negativitatea, pe care atât o dezavua, capătă, însă, valoarea pozitivă a întemeierii. Iată: când Noica îi cere să scrie “în românește o carte în care să se vadă latura pozitivă” a naturii lui, Cioran comentează: „S-ar putea să am și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
soluție” (2decembrie 1946 Ă 484). De fapt, mutându-se la Paris, sincronizându-se, cum spune într-un loc, cu „decadențele acestui oraș” (15 ianuarie 1940 Ă 483), care devine, ca întregul Occident, „un garaj apocaliptic”, Cioran face posibilă tocmai explorarea negativității până la purificarea ei. De la distanță Ă distanța unui străin Ă, Cioran își identifică și își recunoaște cu tot mai multă exactitate modelul de care s-a despărțit cândva cu dispreț și furie. Îi scrie lui Wolf Aichelburg: „eu înclin, din
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
afirmații-cheie pentru așezarea lui Cioran în încleștarea dintre integrare și înstrăinare. Fără s-o spună explicit, el descoperă în vidul pe care l-a blamat o șansă și în țara din care a plecat prilejul unei întemeieri; o întemeiere în negativitate. La Berlin, în 1933, descoperea cu uimire că „nu te poți dezrădăcina dintr-o țară” (1 decembrie 1933 Ă 620). Peste ani, în 1970, după ce trăiește câteva decenii departe de țara pe care o disprețuise și, deci, după ce încercase exercițiul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lui Noica: „a fi e cu neputință altfel decât înăuntrul propriei tale etnii” (21 ianuarie 1970 Ă 592). Așa încât, departe de țară, Cioran rămâne structural, fără a se mai minți, în interiorul etniei sale. De aceea își cultivă cu atâta rafinament negativitatea, refuzul istoriei, denunțarea socializării. Refuză chiar scrisul, el însuși expresie a unei angajări de care vrea să se debaraseze, preferându-i, ca într-un fel de mioritism asumat, contemplația, adică abolirea oricărei prezențe lucide. „Nu-i mai important să privești
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
drept că Parisul începe să-i semene. Universul a devenit de nelocuit” (15 septembrie 1977 Ă 531). De fapt, putem deduce că Cioran nu poate trăi decât într-un loc de nelocuit, într-un pământ blestemat, într-un spațiu al negativității. E încercarea, adică proba, prin care dă sens vidului. Nu spusese el că, până la urmă, „neantul provincial începe să fie un paradis” (1 aprilie 1971 Ă 494)? Așadar, Parisul, loc de tortură. Din toate acestea, în 1937, Cioran nu bănuia
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și mănâncă exact ca un om tânăr. Are o curiozitate prodigioasă, se interesează practic de tot. Nu știe ce-i oboseala și dezgustul, nu e ca noi ceilalți...” (23 august 1979 Ă 538). De fapt, Cioran își explică și acum negativitatea prin rădăcinile sale românești. Rădăcinile îi exhibă negativitatea și îi aduc înțelepciunea. Continuă Cioran: „Singurul avantaj de a trăi și de a fi trăit acolo la voi este că poți cunoaște din oficiu părțile negative ale existenței. Poate ai să
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o curiozitate prodigioasă, se interesează practic de tot. Nu știe ce-i oboseala și dezgustul, nu e ca noi ceilalți...” (23 august 1979 Ă 538). De fapt, Cioran își explică și acum negativitatea prin rădăcinile sale românești. Rădăcinile îi exhibă negativitatea și îi aduc înțelepciunea. Continuă Cioran: „Singurul avantaj de a trăi și de a fi trăit acolo la voi este că poți cunoaște din oficiu părțile negative ale existenței. Poate ai să mă contrazici. «N-ar fi fost mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în cinism. Eventual, în conciliere. Îi scria lui Aurel Cioran: „Cât despre trecut, este inutil să ne facem sânge rău. Cât de absurd e totul!” (15 martie 1969 Ă 112). Așadar, un înțelept, Cioran? Da, dar unul care fundamentează adevărurile negativității: ataraxia e consecința unui eșec, eșecul e semnul unei trăiri delirante. Sau, mai departe: tăcerea, semn al vorbăriei; retragerea din lume, consecință a captării miezului ei. Caietul închistc "Caietul închis" Cu Cioran, despre impostură, ipocrizie, mistificaretc " Cu Cioran, despre impostur
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se disprețuiește adesea pentru concesiile făcute spectacolului social, obedienței în fața Gloriei. Pare să fie vorba despre o alegere, căci Cioran preferă imposibilul, sau, cum observasem anterior, denegăsitul. Dar nu cumva opțiunea aceasta e impusă tocmai de nevoia unei împliniri în negativitate? Cioran este sedus de misiunea imposibilă a recuperării Ființei, dar este sedus pentru că există la el, în mod fatal, dincolo de orice iluzie, intuiția unei realizări în eșec. Citează dintr-un mistic musulman o afirmație considerată demnă de Meister Eckhart: „Adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ai fi văzut” (ibidem). Așa încât, finalmente, eșecul în căutarea adevărului nu este răvășitor. Contradictoriu, el este definit deopotrivă drept ceea ce „stânjenește viața, ceea ce o contrazice chiar”, dar și „ceva de care nu ne putem lipsi ca să trăim” (III, 346). Orice negativitate are reversul său întemeietor: eroismul lui Cioran ține de această perseverare în asumarea negativității, a contradictoriului și a nuanței. A explora teritoriul adevărului, a înțelege, în general, are la Cioran sensul unei permanente ezitări în afara „spiritului geometric”. „A gândi înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]