813 matches
-
măsură Însă ce timpul trecea, acuzațiile se prăbușeau la picioarele sale ca niște ciocănitori care avuseseră neinspirata idee de-a găuri un stâlp de beton, iar Împricinatul a Început să le apară tuturor În adevărata sa măreție. Părea invulnerabil, ca și cum nemișcarea i-ar fi dăruit o platoșă pe care nimeni nu era capabil s-o penetreze. Atunci s-a petrecut dezastrul. Toți cei strânși În sala de judecată În acea zi au observat cum, În timpul pledoariei finale a acuzării, ochiul drept
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
sălii de judecată a coborât tăcerea, ca un ciocan imens de aer, aducând adevărata pedeapsă pentru Gustav, omul-obiect. Deși acuzațiile În instanță au fost respinse, el a pierdut În acea secundă tot ceea ce obținuse În ani lungi de trudă Întru nemișcare: respectul, faima, poziția socială, statutul de zeu, serviciul În centru. Degeaba s-a retras imediat În mantia sa, pe măsură ce vestea se răspândea prin oraș, toată legenda i s-a năruit, amestecându-se cu glodul și cu dezamăgirea. Până și Stallone
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fost mutat la psihiatrie, Însă nici acolo n-a făcut mulți purici, deoarece la ședințele de grup evita să-și exteriorizeze sentimentele, tăcând mâlc. Ca urmare, au decis că locul său era printre ființele care, asemenea lui, erau scufundate În nemișcare, și care, În plus, nici nu aveau cum să protesteze față de-o atare măsură: legumele. Ultimul din sala legumelor eram, bineînțeles, eu. Între mine-ochi și mine-degetele-de-la-picioare se Întindea un imperiu, din care viața se retrăsese practic pe Înălțimi, mai
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
le Întrerupeau șirul gândurilor cu discursuri, femeile dădeau petreceri. Dar În goana plină de reverberații a expresului gălăgia era atât de obișnuită, Încât era echivalentul liniștii, iar mișcarea era atât de continuă, că după o vreme mintea o accepta ca nemișcare. Doar afară trenul era violența posibilei acțiuni, iar trenul Îl va ține În siguranță cu planurile lui vreme de trei zile. La sfârșitul acestora, va ști destul de limpede cum să trateze cu Stein și domnul Eckman. De Îndată ce termină Înghețata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acordă cățelului o privire mai mult decît simpla remarcă a prezenței începe să-și verse necazul: Ce noapte! Ce lume! Un ochi n-am închis. Individul cu pălăriuță e dubios rău. Toată noaptea l-am păzit. Prea a dormit în nemișcare ca să fie în toate mințile. Femeia saltă dintr-un umăr și-și vede de-ale ei. Am! se aude dinspre intrarea în grupul sanitar vocea unuia din gemeni, scăpat din mîinile mamei, venit în fugă, cu un picior de pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
drept, pentru cine a început-o cu hei-rup-ul e greu să admită perioadele neproductive ale acumulărilor cantitative, tăcerea unui birou plin, tensionat de cafea, învăluit în fumul țigărilor, obsedat de rezultatul ieșit din calcul, ce nu se verifică în instalație; nemișcarea proiectantului în fața planșetei, plimbatul încet al cercetătorului în jurul mesei cu aparatură, ce-l așteaptă să mai facă o probă, dar care?, cu ce elemente?, în ce condiții?, că le-a epuziat pe toate cele propuse inițial iar concluzia se lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sau roșu ca țigla, garaje și terase nesfârșite, lifturi sau scări interioare care duc spre nicăieri. Toate la șosea, să le vadă mașinile care vin dinspre Sighet sau Satu Mare. Deși noi, unele cu tencuiala neuscată încă, o liniște ciudată, o nemișcare sugerând vechimea, plutește peste aceste plăcinte pestrițe de beton placate pe fundalul munților Gutâiului - în ele nu locuiește nimeni! Dincolo de porțile grele, de fier negru, e neantul. Proprietarii stau în căsuțele lor vechi, aflate în spatele vilei sau, cel mult, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ca să te urmărească pe sub plapumă. Dacă mai exista un viitor - și o cruce strălucitoare și roșie ca să-l anunțe -, el trebuia să mai aștepte. Cam până ce după-amiaza apărea grăsună după un colț, căscând și frecându-se la ochi, toropită de nemișcare și de inutilatea albumului duminical, trimițându-i pe frații mai mari la un fotbal în curtea școlii, iar pe cei mijlocii până la scara B, etajul 1, în fața ușii unui băiat pe care-l chema Radu. Despre acest băiat Radu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
expresia unei armonii, ci a unei deficiențe. El nu acoperea nici măcar contradicții lăuntrice latente, ci liniștea amărâtă a unui suflet nerealizat. Va trebui să vedem care este specificul național al României, care a ținut-o o mie de ani în nemișcare, pentru a-l putea lichida împreună cu mândria ridicolă care ne atașează de el.” De asemenea, s-ar putea vorbi și despre apatia omului contemporan, care se înstrăinează de Dumnezeu într-un univers propriu material. Despre această apatie, filozoful Constantin Noica
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
pentru îndemânaticul dulgher era imposibil să astupe crăpăturile în timp ce vasul se deplasa. Însă, ceva mai tarziu, când cei de gardă confirmară că nu se zarea nici o urmă de ambarcațiune la orizont, Navigatorul-Căpitan ordona să fie oprit Peștele Zburător, pentru ca in nemișcarea oceanului, care părea acoperit cu ulei, să se facă reparațiile. Pentru aceasta, toți oamenii trecură pe puntea din stânga, făcând în acest fel că partea dreaptă a vasului să se ridice din apa atât cât era nevoie, insă încercând în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nord, cât și cele din sud, își pierduseră, încetul cu încetul, toată forța, transformându-se într-o atmosferă densă și zăpușitoare. La căderea serii se ridică o briză ușoară, care se menținu vreo oră, lăsând apoi oceanul cufundat într-o nemișcare de moarte, în care totul era tăcut; nici macar apă nu mai clipocea, nici nu le mai șoptea vorbe dulci carenelor vasului. Urcară iarăși fantome din adâncuri și, după miezul nopții, Tapú Tetuanúi bagă de seamă că silueta firava a prințesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
masată. Inelul ei de diamant scânteiază, strălucitor ca un far. Costumul ei de bumbac, mai întâi prins în bolduri și trasat cu creta, apoi croit și ajustat până i se potrivește doar ei, nimănui altcuiva. E toată un monument închinat nemișcării în timp ce o echipă de experți antrenați lucrau din greu în jurul ei pentru o grămadă de bani. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: Un văl format din femei târându-și blănurile. Senzația mătăsii i se așază pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
c-ar trebui să te obișnuiești cu ideea că s-ar putea să nu fim În stare să-ți găsim tatăl. Adam Își privea degetele Încă unsuroase. și-a pus mâinile pe masă și le-a privit parcă fascinat de nemișcarea lor. — S-ar putea totuși să se Întoarcă cumva. Nimic nu e imposibil. Așa ziceai, nu-i așa? Margaret a Încuviințat. — Adevărat, așa e. Cred că o parte stupidă din creierul meu o să continue să gândească În felul ăsta. Numai
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
dispară. Îi dăduse atât de puțină importanță, fusese atât de neglijentă, iar acum se ruga să-l găsească la locul lui. Slavă Domnului, era. A avut nevoie de ceva vreme ca să revină la mașină. Așa cum erau, cufundate În Întuneric și nemișcare, nu mai recunoștea poziția clădirilor din campus. șoferul de la ambasadă stătea lângă Buick; i-au văzut vârful aprins al țigării. Lăsase motorul să meargă, iar când i-a văzut apropiindu-se s-a urcat În mașină și și-a pus
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de afară, stinge lumina, plătește telefonul, trezește-mă la șapte, curăță mărarul, scoate sîmburii la vișine...". Narațiunea din "Ca frunza-n vînt" e construită din instantanee, în succesiunea unor figuri aproape închise ermetic în portrete făcute fără cusur, împietrite în nemișcarea unor marionete pe care le-a părăsit păpușarul, uneori sau scufundate în curgerea cleioasă a unui cotidian cenușiu, amorf; acolo, personajul e "ca frunza-n vînt", luptă pentru existență, se agită în raporturi de forță (noră/soacră, soție/soț, mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
porumbului. Din când în când pe fată o depășea câte o mașină, șoferii îi plasau o vorbă, două, o invitau în cabină. Praful stârnit de mașină plutea cu gustul sălciu pe deasupra spicelor. Curând avea să coboare spre rădăcini lăsând în loc nemișcarea. Într-adevăr, liniște, lanul a înghițit în adâncul lui mașina. Doi oameni, patru, șase, lanul înghite oricât. Și totuși, tragic, tulpinile porumbului sunt seci, parcă fără vlagă, știuleții mari sunt puțin dezveliți. De câtva timp lumina nu mai cunoaște decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
concentreze toată forța magnetică, măcar pentru două secunde să-l știe transfigurat, radiind de emoție, umanizat. Oare el este OMUL ACELA, se întrebă și în interiorul ei simți o difuză căldură erotică. Atunci Alexe întinse calm mâna după o țigară, rupse nemișcarea, acesta era un semn de slăbiciune, cedase. Carmina se întoarse pe călcâie, dorind mai mult ca niciodată să fie feminină, frapant feminină. Ce faci, mă, pleci? Îl auzi din urmă, la fel de calm, de imperturbabil, în prag ea se împiedică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
clipă îți simți încheieturile moi, credea că-i gata să leșine. Porni spre locul unde tocmai fusese invitată, se așeză picior peste picior pe scaun, cercetă în pripă biblioteca veche, prăfuită, plină de cărți ce păreau că zac acolo în nemișcare de ani și ani și tocmai acea stare statică, suprasaturată, crea o senzație de tensiune, de amenințare, poate tocmai în acele zile, între paginile cărților se produceau reacții de macerație lentă. Carmina avea impresia că, dacă ar fi deschis la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
privi în jur ca și cum ar fi căutat pe cineva. La început soarele o orbi, pe urmă începu să perceapă oameni, pălării, mingi, saltele, zgomotul mării. Avea un apăsător sentiment de pierdere a cuiva drag, apropiat. Se întoarse pe cearșaf, așteptă. Nemișcarea o scotea din minți, i se părea o tortură pentru cineva care voia să alunge imagini recente, cutremurătoare. Mult timp nu reuși să se mențină opacă. Îi văzu fața lui Ovidiu, foarte aproape, printr-o lupă puternică: porii dilatați, mimica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
împrăștiind. Și după ce toate rezervele de furie din mine secătuiau, mă trezeam epuizat în mijlocul dezastrului pe care-l creasem, înghițind lacrimile și mai amare ale disperării derivei totale, sau, după mai mult timp, căzând într-una din acele perioade de nemișcare inexpresivă cauzate de epuizarea emoțională. Totuși n-am găsit nimic. Nici o fotografie. Nici o hârtie. Nici o scrisoare. Toate spațiile accesibile din casă erau larg deschise și nu exista nici măcar o singură urmă solidă lăsată de mine sau de trecutul meu. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
același loc în care ne-am culcat. Locul nostru în univers, universul însuși, totul se schimbă din ce în ce mai repede, cu fiecare secundă care trece. Noi toți care ne aflăm pe această planetă înaintăm și nu ne întoarcem niciodată. Adevărul este că nemișcarea e o idee, un vis. E gândul la prietenoasele, primitoarele lumini ce încă strălucesc în toate locurile pe care am fost siliți să le abandonăm. — Cum? — Nu. Doctorița Randle purta un pulover verde, cu cerbi sau reni roșii și pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
partea spate a noului dictafon, împingând-o pe fiecare la locul ei, împotriva tensiunii arcurilor. Dacă nu-mi dorisem asta, puteam să rămân acasă împreună cu cărțile de bucate ale maestrului bucătar și cu televizorul, să continui cu toată senzația de nemișcare și rătăcire și să mă ascund de umbrele care se mișcau pe sub valuri. Ludovicianul m-ar fi găsit în cele din urmă, probabil, dar tot aș fi putut rămâne acolo. Casa, antrenamentul, fragmentele, astea reprezentau o lume pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ești cam scârboasă, știi asta? — Mda, cum zici tu, încuiatule. Am zâmbit a încuviințare, uitându-mă în foc, lăsându-l să mă tragă înăuntrul lui și nerăspunzând în nici un fel. Secundele se scurseră, adunându-se aproape într-un minut, comicul, nemișcarea, toate evaporându-se în sus și dispărând prin sticla spartă de deasupra noastră. Podeaua de ciment era tare și rece sub picioarele mele încrucișate, iar spațiul enorm și întunecat și pustiu. Am coborât privirea spre degetele mele, degetele, mâinile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bătrîn decît mine. Șezi, îi spun. Mă mîrîie: Doar n-o să stau ca dogii lui Hette. Cultivatul meu Tano îi știe pe cei doi cîini sculptați de Richard Hette, păzind intrarea în Vila Sonet. Le-a privit cu frățească mîhnire nemișcarea și cu indiferență nemurirea în bronz. Vin mai aproape de drum. Cîțiva băieței încearcă să descifreze inscripția de pe pantalonașii unui puști, fudul că are haine noi. Se chinuie ei cu b, trec la a, sar peste p, ajung la t: "Batistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
numai de trei ori într-o săptămână și sunt capabile să facă continuu dragoste pe durata a câtorva zile, ca și cum timpul lor în raport cu cel al nostru s-ar dilata. Ochiul lor înghețat te poate privi cu orele, fără nicio tresărire; nemișcarea lor predispune la liniște, reflectare și introspecție. Dacă vei fi urmărind cu orele o țestoasă, vei realiza acel sentiment al transcenderii timpului. Dintotdeauna broasca țestoasă a însemnat longevitate și legătura dintre cer și pământ. De la naștere, pielea și înfățișarea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]