351 matches
-
romanului. A sosit în clipa asta sau a auzit lectura de la început? A intrat pe tăcute, fără să bată la ușă? Era deja aici, ascunsă printre biblioteci? (Venea să se ascundă aici, spusese Irnerio. Vin aici să facă lucruri de nenumit, spusese Uzzi-Tuzii.) Sau e o apariție evocată de vraja degajată de cuvintele profesorului-vrăjitor? Uzzi-Tuzii își continua recitarea, și nu părea să se mire de prezența noii ascultătoare, de parcă ar fi fost acolo dintotdeauna. Nici nu tresare când ea, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
îi iartă femeii păcatele, spunându-i că propria ei credință a izbăvit-o. Să reluăm povestea din punctul de vedere al studiului nostru. Luca moralizează tâlcul scenei, introducând un personaj despre care se știe că este o „păcătoasă”. Această păcătoasă, nenumită, ca și în cazul lui Marcu și Matei, intră în casa fariseului Simon cu un vas de alabastru în mână. Ea se așază timidă, cu vădită jenă și sinceră umilință, „la picioarele” Domnului, „în spate” și începe să-I stropească
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sub povara permanentă a tânjirii după un dincolo, după o totalitate în care să fie vindecată ruptura, să ne fie redată unitatea. Chiar și atunci când părem a fi uitat datul nostru fundamental, reușind să-l ignorăm, rămânem pradă unui dor nenumit, a unei melancolii, a unei nostalgii inexplicabile după un tărâm în care constrângerile lumii reale să fie suspendate, și aceasta pentru că sufletul nostru își amintește, halucinat, de matricea lui ideală, din care s-a coborât în trup. Invitația poetului la
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
strig, ca singură posesoare a adevărului numai eu capabilă să retez capul hâd al minciunii și să curm această înjosire a demnității umane, fie ea liber consimțită și consfințită prin zâmbet? Această imolare de sine, pe ce altar grotesc și nenumit? Sau poate că nu. Nu înțelegeam eu, nu înțelegeam nimic, era evident, și, de aici, revolta sisifică, pe care orice străin a simțit-o cu necesitate în Japonia. Însă voiam să înțeleg. În țara în care semnul instituie realitatea, aveam
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
jucăriilor stricate?), cu orașul ei necunoscut, spălat de ploi. Ploi care nu dizolvă lumea, nici pe departe, ci doar îi amestecă, pastelat, culorile. Lipsa de avengură, chiar și în problemele cele mai vitale, lipsa de curaj, chiar, a unei provincii nenumite se simte, întreagă, în aceste mici crize de nervi, pocnind domestic, fără nerv, ca porumbul pus la înflorit. Un peisaj edulcorat, în care se mișcă ei și ele, făcîndu-și fade declarații. Ceva ridicol, sau poate doar jucat ca atare, aducînd
Facilități by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7860_a_9185]
-
ales, de alaltăieri. Într-un loc, pledează convingător pentru credința în inspirație. Fără ea, literatura ar rămâne exclusiv la mâna grafomanilor ambițioși. În altul aduce în discuție geniul, raportându-l la orice, numai la singurătate nu. Altundeva, schițează principiile unei nenumite anxietăți a influenței. Toți scriitorii de forță au început prin a imita, angoasat, câte-un autor destul de incert valoric. La un moment dat chiar invocă originalitatea ca pe o piatră de moară care i-a pierdut pe George Sand sau
O cale de acces by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7011_a_8336]
-
dicționar de autori, mulți critici buni au contestat atunci proiectul. Nu-i pun la socoteală pe cei inspirați de ideologia comunistă. Scrisă în exil, Istoria a conservat principiul eliminatoriu de odinioară. Este meritul ei principal." (pag. 920) Carența cu pricina, nenumită, dar deductibilă, face ca simpla colecție de articole critice să nu conducă numaidecât la un principiu istoric. Negoițescu își pune judecățile cap la cap, nu, așa cum ar fi indicat, corp la corp. Episoadele nu comunică între ele decât accidental. Narațiunea
Câteva fire epice (IV) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7423_a_8748]
-
cu tot partizanatul ei, critica deschide "cele mai largi orizonturi", care nu sunt deloc incompatibile cu precizia metodologică, atâta timp cât această exactitudine înseamnă tocmai condiția estetică a criticii. În definitiv, critica pentru care pledează Marian Papahagi, odată cu maeștrii săi numiți sau nenumiți, este critica suplă, "tehnică" fără rigidități, reflexivă, simpatetică și, evident, cu clară personalitate. Să nu ne speriem deci de metode, modele de lectură și interpretare, dacă ele nu presupun vreun fel de constrângere. Valabilitatea unei metode ar depinde, în credința
Marian Papahagi, critic literar by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7970_a_9295]
-
la rându-i. Și, desigur, pretențios, ca toți autenticii cunoscători. Herdan, Herman erau marii brutari ai urbei - autoarea îl scapă din vedere pe Gagel, maestru în franzele, precum mai vechiul Babic, cel cu coltucul, Rochus servea mezeluri, dar și Potsudeck, nenumit, cofetăriile sunt amănunțit descrise, cu produsele și prețurile lor. Vine apoi vorba de localurile unde bărbații își luau aperitivele - un obicei pierdut. Un aperitiv la "Oteteleșanu", "Capșa", "Frascatti", "Continental", "Carul cu bere", "Grădina Blanduzia", "La Iordache Ionescu" de pe Covaci, sau
București, oraș frumos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7688_a_9013]
-
a trăi cu gîndul că vei fi trădat, povestea ciobanului nuntit cu cerul. Pe-o gură de raiu, volumul cu ilustrații de G. Zlotescu, scos de Naționala Gh. Mecu în 1943, e reorchestrarea, pentru altă mamă, a cîntecului de moarte nenumită. A presimțirilor, a îndoielilor și, peste toate, a temerii de tot ce alții ar putea afla. De tranzitivitatea unei reflecții, de publicul nepoftit în sala unui monolog fără martori. Șir de mărturisiri usturătoare, față de care empatia imposibilă l-ar împinge
Urcarea la cer by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7584_a_8909]
-
subțire/ se cațără peste mine/ Ťsunt poezia pe care o vei scrieť/ scrâncește și scrâncește/ Eu o aud și mă întreb ce să spun/ despre inima mea/ în care se înfig cuțitele/ acestei îndoieli.// Cuvintele ies unul câte unul nedumerite/ nenumite." (Cum se face poezia, p. 76). Parcurcând versurile lui Ion Beldeanu - care, între noi fie vorba, nu sună deloc rău - ai impresia, uneori, că te plimbi prin poezia română din ultimul secol. Intertextualitatea, aluziile livrești, unghiurile din care este privită
Melancolii și dileme by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7498_a_8823]
-
firesc și mai plat. Al meu însumi să fiu ? Mare pricopseală! Nu țin neapărat. În schimb, să fiu eu însumi mi-e ușor, nu și avantajos. Sunt eu însumi când sunt cum mă vor ceilalți. Cineva din antichitate, citat și nenumit de Rousseau: „Nu sunt niciodată mai puțin singur decât atunci când sunt singur.” Iar el însuși: „...eu nu sunt singur decât în mulțime.” Poți să te miri că un antic știa că nu e singur când e singur. Avea dreptate și
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4936_a_6261]
-
2010: cel de-al cincilea roman al ei. Formula: brevetată de Vicky Baum în 1929, în Menschen im Hotel, romanul după care s-a turnat în 1932 filmul Grand Hotel. Locul acțiunii: hotelul de lux Miraflor din capitala unui stat nenumit, leit Guatemala. Timpul acțiunii: șapte zile din noiembrie 2003. Planul acțiunii: alcătuirea unui tablou vivant (sarcastic, dar și poetic) al problemelor întregului continent. Personaje principale: șase (clienți și personal din țări latino-americane și nu numai). Situația politică: fostul dictator candidează
Logodiți cu moartea by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5994_a_7319]
-
nu-i doar un roman a cărui acțiune e plasată în U.R.S.S. E un roman rusesc. Sau, mai precis, un izbutit exercițiu de stil în linia romanelor rusești. Dar, în afară de această dramă cotidiană, conștiința lui Saproșkinov mai adăpostește una. Nenumită ca atare. Sugerată doar, la răstimpuri. Aceea de a fi, cum spuneam, un fiu al războiului al doilea. Adevăratul său tată e un soldat român necunoscut. Altceva, Ivan Mihailovici nu mai știe. Întors de pe front când nimeni nu se mai
Un om din Est by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5707_a_7032]
-
răsturnare de destin? Pesemne că trecerea de la o viață contemplativă, de indrăgostit fără speranță care plânge la icoana, portretul cu cheie al femeii iubite, Galateea lui, la asumarea iubirii, prin uciderea, pe o străduță a vechii Florențe, a acelui asupritor nenumit, tiranul tinereții Ceciliei, e cea care-l califică pentru fericire. Gestul lui de curaj și de nesăbuință îi schimbă sorții, așa încât reîntâlnirea cu prietenul care i-a ascultat greul sufletesc pus în frânturi de mărturisire, într-o trăsură încurcată din
Remember by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6123_a_7448]
-
iar noi plângem pe corzile rupte ale harfei care a tăcut.” Un alt pasaj menționează un geniu care „mai este în viață - și fie ca viața să-i fie cât mai lungă!” S-a considerat mai târziu că acest artist nenumit - Goethe, desigur - a fi fost Schubert, dar în 1827 nimeni nu s-ar fi gândit să-l compare pe relativ obscurul compozitor cu Beethoven și să-l așeze în rândul artiștilor exemplari ai epocii. Într-adevăr, peste șapte ani, când
Christopher H. Gibbs Viața lui Schubert () [Corola-journal/Journalistic/5292_a_6617]
-
cu scop de către discursurile puterii (Natură); că ceva rău ne pîndește în chiar clipa în care o anumită turnură pune în evidență o noțiune sau o imagine inedită, pe care văzînd-o avem senzația că o știam dintotdeauna (doar ceva de nenumit, o orbire, ne făcuse să-i ignorăm prezența). În raportul secret din 1949, unde descrie funcționarea discursului stalinist, Barthes vorbește despre petiția de principiu ca despre procedeul său de fond. Dă ca exemplu sintagma „putregai occidental”, care „nu e niciodată
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
Făt-Frumos din tei). Tavanul - negru (Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, Scrisoarea I). Lumina "rărită" (Diana), "stinsele lumini" (Din noaptea) se schimbă de mai multe ori cu întunericul deplin, rece de cavou. Labirintul. Labirintul, numit ca atare sau nenumit (reprezentările lui în operă: palatul, domul, piramida, pădurea), aparține zeilor și ființelor superioare, vii (poetul și îndrăgostiții) și morți, nu celor de rând. Poate fi arhitecturat în oniric (Avatarii faraonului Tla). Ori în acvatic: "O vorbă zice (Odin, n.n.) - murii
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
de Excelență acordat creatorilor „Faust"-ului presupune, implicit, un omagiu față de toți cei capabili să realizeze această performanță. Atunci cînd, la Uniunea Scriitorilor, un scriitor primește un premiu pentru creație, pentru cartea sa, cu alte cuvinte, distincția recompensează, deopotrivă și nenumit, și intuiția editurii de a publica opera respectivă, travaliul infinit al unui redactor, al tehnoredactorului, al graficianului etc. Tristețea mea vine, însă, din altă parte. Din lipsa de reacție a unor mari creatori europeni cum sînt Silviu Purcărete, Helmuth Sturmer
O gală cu nori by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6379_a_7704]
-
impact asupra cititorului așa cum papilele gustative percep gustul piersicii după ciocolată: fad. Firește că cele două cărți aparțin unor genuri literare diferite, dar calitatea este punctul în care ele se despart ireconciliabil. Nu îmi explic rațiunea unui fel de regulă nenumită care se aplică celor mai mulți dintre scriitorii contemporani: debutul editorial marchează cartea cea mai bună a autorului. Există excepții, destule, din fericire, în care promisiunea făcută la început este onorată cu asupra de măsură. Cazul romanului Despărțiri, însă, urmează regula generală
Poveste glossy by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4563_a_5888]
-
administrator imperial ; cealaltă cuprinde considerații pe marginea hotărârii Congresului de la Paris referitoare la români”. Să adăugăm că d-na Filitti a tradus scrisorile din franceză, că una este din 1855 iar cealaltă din anul următor, că prima are un destinatar nenumit („Dragă prietene”), iar a doua pe cineva numit Anghelescu („Dragă Anghelescu”). Ar putea fi una și aceeași persoană. Inedite sau nu, cele două scrisori îl exprimă în întregime pe Ghica, alternând umorul cu reflecțiile amare despre starea românilor, cu dezbinările
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4395_a_5720]
-
studiile necesare, ba dimpotrivă. Este băiatul cel mare al popii din sat, evident retardat, cu un frate despre care putem deduce că este complet autist, la limita umanului. Are o tovarășă de joacă șchioapă, Ninia, însoțită permanent de niște animale nenumite a căror imagine în interiorul poveștii e cu atât mai intensă, cu cât naratorul le descrie într-un mod natural, în treacăt, fără a denunța bizareria totală care se naște în ochii cititorului. La sfârșit, personajul le omoară prin neglijență, în urma
Un pact de lectură pe dos by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4501_a_5826]
-
și prin ‘a sluji’. O servitute care implică nu doar somma luce preamărită de Dante și explicată astfel de o glosă hermetică: „lumina aceea sunt eu, mintea, dumnezeul tău” (lumen illud ego sum mens, deus tuus)3, dar și pe nenumita și inefabila umbră, emoția, misterul de la care începe metafizica și care a fertilizat mereu tărâmul ideilor. În numele acestui mister ontologic, filosofia ocultă a propus, dincolo de pretențiile ei operative, o doxografie a imaginarului, o ilustrare prin metafore și simboluri a tot
Originile oculte ale fanteziei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3428_a_4753]
-
zadarnică, s-au întîlnit în fine ca să-i țină cununa, iar natura întreagă, "munții mari", de strajă, pontificînd, stelele luminînd și păsările cîntînd ceremonial, consfințesc visul său lăuntric, de voievod al plaiurilor, cununat cu "o mîndră crăiasă A lumii mireasă" nenumită, dar unanim înțeleasă: Moartea. Nu cumva perspectiva morții, în loc să-l sperie și să-l înspăimînte pe cioban, l-a fascinat cu o forță de atracție oarecum vrăjitorească (științificește vorbind, magnetică)? Iar dacă este așa, nu era firesc ca suprema forță
Miorița și Mircea Eliade by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/6911_a_8236]
-
izbucnită în ei de cum s-au văzut. Paul, un tânăr scriitor cunoscut, Alicia, o tânără regizoare, și ea cunoscută, se întâlnesc ca participanți la un festival de artă cinematografică, desfășurat trei zile într-un mic oraș de la Mediterana. Țara e nenumită, iar despre personajul narator, Paul, nu ni se spune mai mult decât că este latin. Provine, oricum, dintr-o țară latină, după cum și orășelul de la Mediterana este tot latin. Latinitatea este mereu invocată, alt fel de a vorbi despre exuberanță
Noul romancier by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3732_a_5057]