144 matches
-
6 Tocmai pornind de la această înțelegere a cunoașterii s-a legitimat metafizica tradițională drept cunoaștere intuitivă a transcendentului, a ceea ce nu este accesibil experienței. Conceptului cunoașterii orientat spre conținut i-a oferit o caracterizare izbitor de asemănătoare un eminent autor neokantian, contemporan cu Schlick, Ernst Cassirer. Este o apropiere al cărei sens va reieși tot mai clar pe parcursul acestui studiu. În „Introducerea” celui de al treilea volum al monumentalei sale scrieri Filosofia formelor simbolice, intitulat „Fenomenologia cunoașterii”, Cassirer caracterizează drept o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să explice cum este posibilă știința matematică a naturii. De aici marea rezonanță a îndemnului adversarilor idealismului absolut: „Înapoi la Kant”. Modelul filosofic german, așa cum s-a profilat el îndeosebi prin opera lui Kant, Schopenhauer și, mai târziu, prin scrierile neokantienilor, domina conștiința filosofică europeană. Situarea multor tineri intelectuali români, fondatori de școli, instituții de cultură și societăți culturale, precum și de publicații culturale, va fi în mod firesc marcată de această stare de spirit. Gheorghe Lazăr, care studiase la Viena, obișnuia
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a ales-o Rădulescu-Motru. Lipsa oricărei reacții critice față de un asemenea mod de a te raporta la filosofia kantiană este ea însăși un prilej de reflecție. Căci dacă Torouțiu care, în lucrarea citată, caracterizează poziția filosofică a lui Motru drept „neokantiană”, nu avea evident pregătirea necesară, de ce au tăcut cei care puteau sesiza cu ușurință acele confuzii care susțin în mod constant referirile pe care le face Motru la filosofia lui Kant? De ce nu a reacționat un rafinat cunoscător ca Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a Marelui Anonim, nici a lumii inconjurătoare, nici a propriei sale ființe.” (Op. cit., p. 486.) 18. Ființa istorică, în Op. cit., p. 486. 19. Ibidem, p. 489. 20. Știință și creație, p. 207. 21. Idem. 22. „Atât Kant, cât și școlile neokantiene, dar și pozitivismul de toate nuanțele, examinând structura științei, au încercat o simplificare abuzivă și inadmisibilă a situației... «Interpretareaă datelor sensibile în lumina unor «idei teoreticeă are loc, în ultimă analiză, în funcție de liniile de forță ale unui «câmp stilistică. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tot mai numeros ideea că omenirea, În stadiul În care ajunsese, putea și trebuia să controleze ansamblul evoluției lumii - și, În special, putea și trebuia să-și controleze propria evoluție biologică. În lupta lui, a primit sprijinul prețios al unor neokantieni care, profitând de refluxul general al gândirii de inspirație nietzscheană, preluaseră mai multe pârghii de comandă importante din lumea intelectuală, universitară și editorială. Totuși, după părerea generală, adevărata lovitură de geniu a lui Hubczejak a fost alta: printr-o evaluare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
sau Max Weber (1864-1920), religiei îi este recunoscută destinația extrasocială prin accentul pus pe dimensiunea subiectivă a experiențelor religioase (de unde apropierea de categoria kantiană a sublimului). Cazul lui M. Weber 1, deși mai complex, e prezentat în continuarea reprezentanților sociologiei neokantiene. Profesorul bavarez n-a introdus o cezură drastică între Naturwissenschaften și Geisteswissenschaften, utilizând explicația cauzală ca argument în arhitectura unei înțelegeri narative. Pentru Weber, religia se naște prin violența originară a unei forțe subiective („profetul”) într-un cadru saturat de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teoriilor științifice cu plecare de la datele și observațiile empirice; c) construcția ca fabricare în laborator a artefactelor, dependentă de resursele disponibile și de natura intervențiilor materiale; d) construcția ca pregătire ideală a obiectelor de gândire și a reprezentărilor, în sens neokantian"11. A doua dificultate se referă la determinarea angajamentului normativ al constructivismului de pe pozițiile teoriei cunoașterii științifice. Această mișcare normativă are o dezvoltare puternică în lucrările și studiile de filosofie postmodernă, mai ales în S.U.A. De pildă, I. Hacking (2001
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
critică, derivate din curentele de gândire descrise mai sus23. Constructivismul poate fi considerat că își are originile în operele lui Immanuel Kant unde Ian Hacking îl descrie ca pe un "mare pionier al constructivismului"24 și este apoi dezvoltat de către neokantieni la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Kant credea că deși cunoașterea poate spune ceva despre realitatea obiectivă, ea trebuie să fie "redusă la domeniul fenomenelor sau ceea ce apare în conștiință" ("hermeneutica obiectivă" kantiană)25
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Kant credea că deși cunoașterea poate spune ceva despre realitatea obiectivă, ea trebuie să fie "redusă la domeniul fenomenelor sau ceea ce apare în conștiință" ("hermeneutica obiectivă" kantiană)25. Neokantienii au continuat gândirea lui Kant, afirmând că a cunoaște înseamnă impunerea a priori a formelor umane de gândire despre structurile naturii și apoi transmiterea acestora de la natură la cultură. De pildă, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
au accentuat pe natura intersubiectivă a cunoașterii comune și pe natura interpretată a realității sociale, dezvoltate pe conceptul "construcția socială a realității". Neokantianismul, privit ca o concepție obiectivă a hermeneuticii, se preocupă cu domeniul rațiunii, nevoia de a înțelege conștiința. Neokantienii, prin programul de dezvoltare a constructivismului în științele sociale, au declanșat versiunea modernistă a constructivismului în relațiile internaționale, prin intermediul lingvisticii moderne ("hermeneutica subiectivă" lingvistică). Acest program se bazează pe întoarcerea de la conștiință la limbaj și de la hermeneutica obiectivă la cea
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
altminteri, cei mari rămân în slujba individualului, chiar și atunci când caută legi. Ce voia până la urmă Aristotel să prindă cu cele zece categorii ale sale, dacă nu individualul, dacă nu ființa lui ti, a lui "ceva anumit"? Chiar și matematismul neokantianului Cohen termină prin a pune kantianismul în slujba experienței, a unui concret determinat; la el, calculul infinitezimal este un mod de a împlînta infinitul în finit. Iar astăzi, științele spiritului au ajuns în situația de a vrea să le domine
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
opera sa un spațiu problemelor limbii și limbajului, unii dintre adepții săi din secolul al XX-lea, în condițiile în care cercetarea filozofică a limbii este reluată, se opresc asupra acestor probleme. Se distinge în acest sens, în primul rînd, neokantianul Ernst Cassirer care integrează cercetarea limbii în cercetarea mai amplă a formelor simbolice realizate de spiritul uman. Ca chestiune de principiu, se poate constata că, spre deosebire de (neo)hegelianism, (neo)kantianismul nu pune un preț la fel de mare pe subiectivitate, deși afirmă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
luminilor, opera acestui mare filozof reflectă aspirațiile de libertate și progres social, fundamentate pe încrederea în valorile științei. Ernst C a s s i r e r este unul dintre reprezentanții de seamă ai Școlii filozofice de la Marburg de orientare neokantiană. Este autor al funcționalismului, un curent de gîndire de tip integralist, și întemeietorul unei logici a funcțiilor. Reflecțiile sale asupra funcțiilor simbolice ale gîndirii sînt susținute de o erudiție neobișnuită, iar, printr-o evidentă deschidere către spiritul științific, Cassirer rămîne
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
luat act de impunerea științei limbii în secolul al XX-lea și a ajuns la ideea că filozofia limbii, deși este altceva, nu poate face abstracție de realizările ei. Cassirer definește omul ca ființă făuritoare de simboluri și extinde concepția neokantiană la analiza limbajului, a mitului, a religiei, a artei și a științei, în care vede structuri autonome în sistemul unitar al formelor culturii. Ca atare, el nu reduce filozofarea la cercetarea limbii, cum se întîmplă în unele sisteme neopozitiviste contemporane
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în explicarea costurilor și a prețurilor. Analiza marginalistă este considerată mai mult o "tehnică de gîndire" fără mari posibilități de a inspira politici economice. De altfel, această analiză nu a fost niciodată aplicată în Europa Centrală. Inspirîndu-se din școala filosofică neokantiană, cu principiile sale epistemologice ce se bazau doar pe metoda matematică, Cassel a încercat să introducă conceptul de raritate în locul celui subiectiv de utilitate marginală, făcînd prozeliți numeroși în Germania și Austria, dar fără să conducă la o doctrină mai
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
a lui Schleiermacher, de la care pornește Dilthey o comprehensiune a autorului și a intențiilor lui -, are puțin de-a face cu ceea ce la cumpăna dintre veacuri era atacat sub numele de psihologie în critica psihologismului întreprinsă de Husserl și de neokantieni". Acest tip de înțelegere poate fi interpretat "exclusiv ca o formă a comprehensiunii expresiei și a sensului", ceea ce înseamnă că are, indubitabil, o dimensiune hermeneutică. Schnädelbach subliniază că tocmai "componenta hermeneutică, în sens mai restrâns" rămâne esențială pentru fundamentarea de către
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
acestor replici și, implicit, al succesiunii stilurilor). Numai cele două tendințe rămăseseră dominante către sfârșitul veacului. În tumultoasa epocă postkantiană și posthegeliană când Dilthey avansează proiectul unei "critici a rațiunii istorice" -, raționalismul universalist își pierduse autoritatea de altădată, iar încercările neokantienilor și ale neohegelienilor de a menține treaz interesul pentru modelele lor glorioase constituie în fond expresia dorinței de readapta o paradigmă clasică la exigențele noului Zeitgeist. Contestată ca ontologie, ca o construcție a priori cu privire la întreg, filozofiei îi mai revenea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
dintre tradiția hermeneutică și cea pozitivistă, distincție pe care von Wright o va clarifica ulterior în mod riguros. Anume, Metzger observă că pozitivismul nu are pentru Dilthey "semnificația unui factum brutum (ca în kantianism sau în conceptul de <<viață>> al neokantienilor)", ci "este mai degrabă o <<rădăcină>> care conține corelațiile pe baza cărora putem interpreta apoi orice experiență și gândire" (s.n.)157. Aici, autorul sugerează în fond că Dilthey se diferențiază de pozitiviști în ceea ce privește modul de interpretare a științelor. O dată cu delimitarea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Verstehen avem nevoie de Einfühlung, așa cum vom arăta în cap. III, 1C)210 și nici despre "o emancipare" în raport cu valorile. În această ultimă privință am spune mai degrabă că viziunea lui Dilthey asupra științelor spiritului se apropie de perspectiva normativistă neokantiană și că aici asistăm la o deplasare de accent dinspre filozofia teoretică spre filozofia practică. De altfel, Riedel însuși subliniază ulterior că obiectul științelor spiritului se constituie la Dilthey "între rațiunea teoretică și rațiunea practică" (s.n.)211. În fine, o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Aici nu ne referim strict la personajul literar promovat de romantici, ci la individualitatea romantică în general. De altfel, unicitatea acesteia este un reflex al cultului pe care romanticii îl manifestă pentru tot ceea ce e singular. Dacă, de exemplu, un neokantian precum Heinrich Rickert mai susținea faptul că unicitatea unui eveniment stă în valoare, un Lebensphilosoph ca Georg Simmel are în vedere "inserarea evenimentului în sistemul nostru temporal, pentru a-l individualiza istoric, a-l face unic". Ideea potrivit căreia temporalitatea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nici nu avea cum să urmărească obținerea unor rezultate universal-valabile, fiindcă atunci ar fi intrat în contradicție cu propria-i Weltanschauungslehre. 141 A. Metzger, op. cit., p. 87. 142 Ibid.p. 86. 143 În această privință, Dilthey pare să se apropie de neokantienii Școlii de la Marburg. Bunăoară, pentru Hermann Cohen, categoriile "nu sunt concepte înnăscute, ci direcții fundamentale în care se desăvîrșesc judecățile" (apud A. Dumitriu, Istoria logicii, p. 665). În acest fel, Dumitriu încearcă de fapt să stabilească o distincție între Kant
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
paradigmatic (vezi I, 2).193 În acest sens, Schnädelbach face o observație interesantă, enumerând printre consecințele "istoricizării filozofiei" "numeroasele renașteri ale sistemelor din trecut", fiindcă o mulțime de filozofi se redefinesc prin raportarea la filozofii mai vechi (neoaristotelici, neotomiști, neoleibnizieni, neokantieni, neofichteieni, neohegelieni, neomarxiști etc.). În zona științelor, un asemenea fenomen "se petrece aproape în exclusivitate pe tărîmul filozofiei", remarcă același autor; altminteri, "renașterile" sunt mai ales apanajul artelor.194 Fenomenul acestor renașteri îl determină pe Schnädelbach să constate "cât de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
istorice în care reapar; altfel spus, ele sunt reconstruite pe baza caracteristicilor individului, ale societății, ale culturii, ale spațiului și timpului în care se manifestă. Totuși trebuie subliniat faptul că ele nu sunt factori constitutivi în procesul cunoașterii ca la neokantieni -, ci slujesc doar ca repere ordonatoare, pe de o parte, și elemente-etalon, pe de cealaltă parte (vezi și III, nota 6, unde din această perspectivă facem o comparație cu "filozofia formelor simbolice" a lui Ernst Cassirer). Referindu-se la Blaga
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
conceptelor și a judecăților". În acest context, Schnädelbach reține trei "proiecte teoretice" prin care s-a căutat o fundamentare epistemologică a filozofiei istoriei: istoria (Historik) lui Droysen, fundamentarea de către Dilthey a științelor spiritului și filozofia transcendentală a istoriei (reprezentată de "neokantienii din sud-vestul Germaniei") ibid., pp. 77-79. 123 Ibid., pp. 70-71. 124 Cf. M. Flonta, Metafizică a cunoașterii..., p. 518. 125 Ibid., p. 509. 126 Id., Istoria științei și analiza culturală a cunoașterii pozitive în ***, Lucian Blaga cunoaștere și creație, p.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Schnädelbach, Hegel zur Einführung, p. 14. 218 W. Dilthey, Das Wesen..., pp. 61-62. 219 Ibid., p. 65. 220 Utilizăm, firește, cuvântul "construind" în sensul pe care-l are în vedere și Dilthey, bunăoară, în Der Aufbau..., și nu în sens neokantian (vezi în acest sens III, 1B). 221 W. Dilthey, Einleitung..., p. 128. 222 M. Flonta, Metafizică a cunoașterii..., p. 517. 223 Cf. M. Florian, Recesivitatea..., II, pp. 377-378. 224 W. Dilthey, Einleitung..., p. 46. 225 Ibid., p. 51. 226 Ibid.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]