213 matches
-
unor somități filologice ca Matteo Bartoli, Karl Jaberg ș.a. În 1931 este numit conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, iar în 1934 câștigă, prin concurs, titlul de profesor titular la Catedra de limbi și literaturi neolatine a aceleiași facultăți. Trece, tot prin concurs, în 1940, profesor de filologie romanică la Universitatea din București, la catedra devenită vacantă prin moartea lui Ovid Densusianu. În același an e director la Accademia di Romania din Roma. Predă (grație prieteniei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287181_a_288510]
-
superior al Academiei din Iași (fosta Academie Mihăileană). În 1860 pleacă la Torino, continuându-și studiile la Universitate, unde urmează teologia și dreptul, luându-și doctoratul în 1864 cu o disertație de drept civil. Este ales secretar al Societății Internaționale Neolatine din Torino. Revenit în țară la începutul anului 1865, se prezintă la un examen pentru Catedra de procedură civilă și penală la Universitatea din Iași, dar fără succes. Procuror la Tribunalul de Comerț Ilfov (1865), va ajunge prim-procuror la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289575_a_290904]
-
care cooperarea internațională în domeniu este una dintre cele mai importante tendințe. Apar primele rețele internaționale de terminologie, în care țările participante au preocupări comune și /sau se regrupează în funcție de originile lingvistice comune. Un exemplu în acest sens sunt țările neolatine, care dezvoltă proiecte comune în cadrul rețelei Realiter. Efortul de standardizare și amenajare lingvistică ia amploare. II.1.1. Școala de la Viena. Eugen Wüster Terminologia este o disciplină ce aparține științelor limbii. Cu toate acestea, fundamentele teoretice au fost puse de
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
care: • titlul ramurei medicale: pediatrie (cf. fr. pédiatrie; en. pediatrics); • unitatea de măsură: pediometru (cf. fr. pédiomètre; en. pediometer); • caracteristica: pediatric etc. Lat. filius,ii (s.m.) avea sensul uzual de "fiu supus autorității părintești", în limba latină. În epidemiologie, limbile neolatine conceptualizează prin constructe metaforice ideea de "succesiune a apariției cazurilor de boală": ro. filiație (cf. fr. filliation) al cărei model preconceptual poate fi regăsit în filius. Limba engleză utilizează constructul metaforic consanguinity in direct line. În serologie, patternul conceptualizează noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Sibiu, atestată documentar din 1494), iar în Muntenia și Moldova circulau sinonimele spiciar (consemnat în 1651, în timpul domniei lui Matei Basarab) și spicer (termenul datează din vremea lui Constantin Brâncoveanu); termenii spițer (it. speziale) și spițerie (it. spizeria) sunt derivate neolatine, intrate în limbajul de specialitate, prin filieră neogreacă. Din același câmp conceptual fac parte formele actuale - farmacie (fr. pharmacie) și farmacist (fr. pharmacien), menționate pentru prima dată în Țările Române, la 1819 (M. Purdelea Sitaru, 1999). Actualizarea sistemului limbii depășește
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
en. anticonvulsants); ro. antidepresiv (cf. en. antidepressant); ro. antipiretic (cf. en. antipyretic); ro. antihistaminic (cf. fr. antihistaminique). Între derivatele cu prefixe de circulație internațională se stabilesc numeroase legături de sens. Sunt echivalente semantic denominativele cu prefixul anti- datorită dublei influențe, neolatine și engleze, dar și productivității formațiunilor românești: antiflogistic (< en. antipholgistic; lat. antiphlogisticus) și antiinflamator (formațiune specifică numai limbii române). Și antimiotic / antifungic sunt sinonime - intrate în limba română prin filiere culturale/ sociolingvistice diferite: ro. antimiotic (es. antimiόtico, port. antimiόtico; cf.
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
lat. circum "de jur împrejurul", foarte puține la număr, sunt împrumuturi savante provenite din limbile franceză și latină (unde circum- era deosebit de productiv): ro. circumferință (cf. lat. circumferentia;), ro. circumscizie (cf. lat. circumcisio), ro. circumvoluțiune (cerebrală). În trecerea de la latină la limbile neolatine, pierderea cuvintelor de bază a fost un fenomen general, coocurent compunerii, derivării verbale și nominale. Dacă în limba latină, circumferenția era analizabil prin radicalul ferentia (formă nepersonală a verbului fero, fere, tuli, latum) și prefixul circum-, în limba română, forma
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
de o mică productivitate, cu sensul "în afară, în exterior": exfoliere (lat. exfolio; en. desquamation, germ. desquamaton). Particula ex- apare în majoritatea cazurilor, în împrumuturi savante, neanalizabile ale căror cuvinte de bază existente ab initio s-au pierdut în formațiunile neolatine. Factorul de organizare lexicală a acestor formațiuni este condiționat de semantica lui ex- în raport cu termenul - bază latin, prin care sunt actualizate valori precum: (1) apartenența: ro. excoriere (cf. fr. excoriation; es. escoriaciόn; en. excoriation; lat. exarh. corius s.n.) - julitură, eroziune
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Isabelle, 1993: Isabelle Stengers, L invention des sciences modernes, La Decouverté, Paris. STENGERS, I., SCHLANGER, J., 1989: I. Stengers, J. Schlanger, Les concepts scientifiques. Invention et pouvoir, Ed. La Découverte et UNESCO, Paris. TAGLIAVINU C., 1977: Carlo Tagliavini, Originile limbilor neolatine - Introducere în filologia romanică, Editura Științifică și Enciclopedică, București. TENESIERE, L., 1959: Lucien Tesnière, Éléments de syntaxe structurale, préface de Jean Fourquet, Librairie C. Klincksieck, Paris. TOMA ALICE, 2006: Alice-Cristina Toma, Lingvistică și matematică. De la terminologia lexicală la terminologia discursivă
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
vorbite. Într-adevăr, atât limba latină cât și cea greacă începuseră să evolueze în jurul secolului al treilea după Cristos (ca să ne exprimăm cu mare aproximație) de la un sistem cantitativ către un sistem bazat pe accent așa cum este cel al limbilor neolatine și al limbii neogrecești; această evoluție a avut loc, așa cum e logic, întâi în mediile populare și s-a răspândit apoi în clasele cultivate deși era combătură de învățământul tradițional. Într-adevăr, acest învățământ, fiind bazat și pe poezia clasică
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
În substanța Întruchipării simbolice, anvergură, dar este implicat În strădania omului de a influența În bine destinul noului născut prin cuvânt și acțiune magică. Zeitățile feminine, mesagere ale destinului, au purtat dintotdeauna la români denumirea de Ursitoare, românii fiind singurii neolatini care n-au mai păstrat pentru aceste reprezentări mitologice apelative derivate din vocabulele latine Fatae sau Fatum. Importanța acțiunii pe care o Împlineau a creat un tabu lingvistic, fapt ce se vede În evitarea unor denumiri care desemnau ființe sau
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
le lingue antiche", idem, pp. 11-29) sunt deosebit de numeroase referirile la limbile italiană, latină, greacă, dar și franceză, spaniolă, română și chiar chineză, arabă, ebraică, pe care poetul filolog le privește din perspectiva sincronica și diacronica. Dedică pagini întregi limbilor neolatine. Despre limba română (valacca) scrie, printre altele, că este derivată dai soldați români che vi și lasciarono stazionarii da Traiano. Zibaldone, 656. 422 Nostră amica, madre, nelle scienze ed arti e lettere maestra (...) è giusto che le siamo grati, Canzone
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
latină vulgară, în care au fost înglobate importante elemente din limba dacică, iar mai târziu și din limbile unor populații migratoare (germanice, slave etc.), s-a format pe parcursul primelor secole din mileniul I un complex lingvistic numit limba română, limbă neolatină (vezi formarea poporului român). Deși în cursul Evului Mediu, românii au trăit separați de granițele politice ale celor trei Țări Românești, ei s-au numit între ei români și ăși dădeau seama că vorbesc aceeași limbă și fac parte din
Mic dicţionar de istoria românilor pentru ciclul primar by Carmen-Laura Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/100978_a_102270]
-
bătălii etc.) (vezi Grigore Ureche, Miron Costin). limba latină - limba statului roman, folosită în administrația romană și vorbită în întreg Imperiul. Limba latină vorbită de popor, adoptată și de daci, este fundamentul limbii române actuale. Limba română este o limbă neolatină la fel ca italiana, franceza, spaniola. Latina a fost considerată în Evul Mediu limba de cultură a Europei Apusene, după cum limba slavonă și limba greacă erau limbi de cultură a estului european. limba literară - aspectul cel mai corect al unei
Mic dicţionar de istoria românilor pentru ciclul primar by Carmen-Laura Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/100978_a_102270]
-
în limbile moderne / 205 Creativitate lexicală și tipologie / 219 Consecințe ale expansiunii limbilor romanice și germanice / 227 Partea a treia: Temeiuri ale unității culturale și lingvistice / 233 Adstratul germanic al limbilor romanice / 233 Adstratul latin al limbilor romanice / 238 Adstratul neolatin al limbilor romanice / 243 Comunicarea interromanică / 247 Comunicarea intergermanică / 253 Adstratul latin și romanic al limbilor germanice / 257 Aportul limbilor romanice la tezaurul lexical general european / 263 Convergențe romanice și germanice pe baza împrumutului latin / 268 Interferența influențelor lingvistice în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
necesitatea: He shall not do it. "Nu trebuie s-o facă." sau, cu o altă valoare modală, sfatul, opinia: You should not speak so loud. "Nu vorbi așa tare". Întemeietorul lingvisticii romanice, Friedrich Diez, a propus o clasificare a idiomurilor neolatine în două grupe, una estică (care cuprindea româna și italiana) și alta vestică (franceza, provensala, spaniola și portugheza). Criteriul acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
două pîini". Dacă articolul partitiv se folosește cu un substantiv la plural, ideea de partiție devine secundară, pe primul plan rămî-nînd cea de nedeterminare cantitativă: fr. Je vois des hommes, it. Vedo degli uomini, "Văd niște (cîțiva, mulți) oameni". Idiomurile neolatine au și un articol nehotărît, care provine din numeralul latinesc unus, una: rom. un, o, it. uno, una, fr. un, une, sp. un, una, pg. um, uma. Acest articol prezintă obiectul denumit de substantiv ca fiind individualizat în cadrul clasei din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prin supletivism a comparativului și a superlativului la unele adjective și adverbe. Pronumele demonstrative latinești ille și ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd evoluția uzurilor independente, de pronume propriu-zis. Acest fenomen a fost posibil (și necesar) deoarece, în latină, pronumele personale erau prin excelență substituți ai vorbitorilor și aveau forme numai pentru persoanele întîi și a doua (ego, tu, nos, vos), încît
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
tins spre crearea unor modele de reorganizare a flexiunii, fără însă ca procesele analogice să poată înlătura întotdeauna aspectele divergente. Dacă declinările substantivului latinesc se regăsesc nu-mai parțial în limbile romanice, conjugările verbului din limba-bază se regăsesc în toate idiomurile neolatine, chiar dacă uneori cu schimbări importante. Ca atare, limba franceză are trei conjugări, dintre care doar prima se poate raporta direct la conjugarea întîi din latină (fr. parler < lat. para-bolare), căci cea de-a doua, în -ir, și, mai ales, cea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prin legile fonetice specifice acestor două limbi romanice, care nu au constat în schimbări atît de mari ca în alte idiomuri: fr. chanter, voir, écrire, venir; sp. cantar, ver, escribir, venir; pg. cantar, ver, escrever, vir. Din perspectiva conjugărilor, limbile neolatine realizează, prin urmare, două tipuri, unul cu patru conjugări (ca în latină) și altul cu trei conjugări, acesta cu două subtipuri, iberic și francez. O unitate accentuată dovedesc limbile romanice din perspectiva categoriei diatezei, în sensul că prezintă împreună alt
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mai întîi prin faptul că toate limbile germanice au păstrat genul neutru și, apoi, prin caracteristica de a avea la persoana a III-a singular pronume speciale pentru acest gen, ceea ce nu se întîmplă nici măcar în limba română, singura limbă neolatină care a menținut neutrul la substantive. În sfîrșit, există trăsătura ca, în neerlandeză, daneză, suedeză și norvegiană, în cazul substantivului, masculinul și femininul să se unească într-un gen comun (utrum) și să se opună împreună neutrului. Din punctul de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cazul modurilor personale, obligativitatea prezenței pronumelui personal, care îndeplinește rolul de marcă a persoanei, întrucît desinențele nu realizează o distinc-ție suficientă în acest sens. Din acest motiv, numai franceza prezintă în grupul romanic o corespondență cu această situație, celelalte limbi neolatine avînd mijloace desinențiale care nu presupun o astfel de necesitate. Prin urmare, limbile germanice nu au posibilitatea de a reda în mod sintetic categoria persoanei, fiind, din acest punct de vedere mai analitice decît cele romanice, iar faptul că toate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
hebben și zijn [zein] din limba neerlandeză, precum și have și v(re din daneză. Situația urmează același model în cazul limbilor franceză și italiană din familia romanică, care uzează de aceleași auxiliare și la aceleași timpuri, acestea fiind și limbile neolatine ce atestă la nivelul lexicului o însemnată pondere a adstratului germanic. Pentru redarea timpului viitor, idiomurile germanice prezintă mai multe tipuri, uneori cu situații complexe în interiorul aceleiași limbi. Germana prezintă sub acest aspect situația cea mai simplă, deoarece uzează de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
urmă, -less, este un sufix al privațiunii, realizînd antonime ale cuvintelor-bază, și are corespondente în toate limbile germanice: germ. -los, neer. -loos, dan., norv. -løs, sued. -lös. Uneori, construcțiile realizate cu aceste sufixe au corespondente romanice cu prefixe negative, limbile neolatine neavînd sufixe negative, dar sînt suficiente cazuri în care pot fi redate prin perifraze sau prin derivate cu prefix în aceste limbi: engl. debtless rom. lipsit de datorii, engl. homeles rom. fără casă, fără adăpost, neer. moederloos rom. orfan de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de fapt multe tendințe comune care le caracterizează pe toate. Limbile romanice au păstrat în mai mică măsură decît cele germanice trăsăturile sintetismului în sistemul de formare a cuvintelor și recurg mai mult decît ele la împrumuturi. De aceea, limbile neolatine, între care franceza se remarcă în mod deosebit, absorb din alte limbi, îndeosebi din greacă și din latină, elementele necesare în evoluția cunoașterii și a exprimării, pe care le pot oferi apoi altor limbi europene. Pe de altă parte, această
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]