213 matches
-
superior al Academiei din Iași (fosta Academie Mihăileană). În 1860 pleacă la Torino, continuându-și studiile la Universitate, unde urmează teologia și dreptul, luându-și doctoratul în 1864 cu o disertație de drept civil. Este ales secretar al Societății Internaționale Neolatine din Torino. Revenit în țară la începutul anului 1865, se prezintă la un examen pentru Catedra de procedură civilă și penală la Universitatea din Iași, dar fără succes. Procuror la Tribunalul de Comerț Ilfov (1865), va ajunge prim-procuror la
SCRIBAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289575_a_290904]
-
V. desfășoară o consecventă activitate de românistă, ca profesoară, traducătoare, autoare de lucrări și studii despre literatura română și ca organizatoare a unor acțiuni în aceeași direcție: cursuri de învățare a românei, comunicări la simpozioane de românistică sau de limbi neolatine la universități din Padova, Udine și Cluj-Napoca, participarea la schimburi academice sau între instituții culturale din Praga, Cluj-Napoca, Cracovia și Bratislava. În lucrarea colectivă Slovník spisovatel˚u rumunsko (1984) semnează aproximativ o sută de articole privind literatura interbelică și critica
VALENTOVÁ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290415_a_291744]
-
Ischi”, „La Quotidiana”, „Annalas”. P.-M. începe din 1973 studiul retoromanei, abordând atât lingvistica (mai ales asemănările dintre română și retoromană), cât și literatura, mai ales din spațiul elvetic, și se afirmă ca prima traducătoare în România din acest idiom neolatin. Cunoscând bine cultura romanșă, contribuie la cunoașterea acestui spațiu în România. O primă lucrare, Antologie de poezie romanșă (1980), este realizată împreună cu profesorul american Augustin Maissen. Au urmat mai multe transpuneri: Toni Halter, Călărețul de la Greina, Gion de Crap Sais
POPESCU-MARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288950_a_290279]
-
tinerețe. Ca și în cazul lui Petru Creția mai târziu, acestea se dovedesc hotărâtoare în dobândirea disciplinei filologice (aplicare la text, rigoare, acribie) și a unui solid fundament cultural, cu funcție de reper valoric. Lucrarea La Poésie néo-latine... demonstrează că literatura neolatină franceză nu e o „simplă imitație și nu e de tot mediocră”, iar unele manifestări ale ei revelează deja un „spirit francez”, reușind, înainte de Pleiadă, să arate cum „cultura antică a pătruns în poezia modernă și cum, spre a o
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
a pătruns în poezia modernă și cum, spre a o asimila, din simplu material de erudiție, ea urma să devină, într-o bună zi, element de inspirație”. Și încă: „Pleiada pare să fi retrăit în limba franceză evoluția pe care neolatinii o trăiseră în limba latină”. În demonstrație, autorul e nevoit să se bazeze aproape exclusiv pe propriile-i investigații, deoarece nu a găsit „vreun studiu sintetic asupra poeziei neolatine și nici o bibliografie completă”. Recenzând cartea, Pierre Jourda observă „omisiuni regretabile
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
Pleiada pare să fi retrăit în limba franceză evoluția pe care neolatinii o trăiseră în limba latină”. În demonstrație, autorul e nevoit să se bazeze aproape exclusiv pe propriile-i investigații, deoarece nu a găsit „vreun studiu sintetic asupra poeziei neolatine și nici o bibliografie completă”. Recenzând cartea, Pierre Jourda observă „omisiuni regretabile”, „lacune supărătoare” și încă altele, însă concluzia nu descurajează, de vreme ce se afirmă că M. „a desprins cu acuratețe caracterele generale ale poeziei neolatine” și că lucrarea merită a fi
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
găsit „vreun studiu sintetic asupra poeziei neolatine și nici o bibliografie completă”. Recenzând cartea, Pierre Jourda observă „omisiuni regretabile”, „lacune supărătoare” și încă altele, însă concluzia nu descurajează, de vreme ce se afirmă că M. „a desprins cu acuratețe caracterele generale ale poeziei neolatine” și că lucrarea merită a fi continuată. Istoricul literar va avea și alte preocupări de clasicist, traducând cu exactitate și fluență din Lucrețiu (Poemul naturii) și din Vergiliu (Eneida, Bucolice și Georgice). Activitatea ulterioară are însă în centrul ei cercetarea
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
i se oferă un post stabil de profesor la Școala Militară din Iași, iar din 1894 la Școala Normală Superioară de pe lângă Universitatea ieșeană. Între 1892 și 1895 l-a suplinit pe Șt. G. Vârgolici la Catedra de istoria literaturilor moderne (neolatine) de la Facultatea de Litere din Iași. Titularizat în 1897, avea să predea până în 1907. „Pudicul Naum”, cum i se spunea, a devenit membru al Junimii în 1872, colaborând numai la „Convorbiri literare”, unde a și debutat în același an, cu
NAUM-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288372_a_289701]
-
poezia română, spaniolă și portugheză (varianta în limba franceză, în 1977), o încercare de studiu comparativ al acestui motiv liric, definind dorul ca sentiment de solitudine nostalgică. Fără preocupări de analiză critică, lucrarea se mărginește să semnaleze în sfera lirică neolatină incidențe ale reprezentării lirice de atitudini existențiale, propunându-și o metodă comparatistă (menționează teoria circulației internaționale a temelor literare, cu exemplificări de coincidențe intenționate sau similitudini), și investighează similitudinile semantice ale cuvintelor saudade-soledad-dor, semne ale unui posibil paralelism în „atitudinea
BALAN-OSIAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285572_a_286901]
-
să ne gândim la un titlu foarte oximoronic, ceva care să reflecte și arhaismul autohton, și exhibarea lui e-mailată. Doamne, când mă uit la ce expresii folosim, rămân mută. Brazda, brazda și mânzul se combină într-o veselie cu această neolatină academică, engleza sans frontières. E un fel personal de a trăi raportul globalizare-localism. Hamburger și mititei. Ștevie la grătar și pizza. Suntem ca-n bancul despre dacii disidenți care îngăimau la Sarmizegetusa: barză, varză, brazdă, viezure, mânz în timp ce comandantul legiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu se desfășoară în sfera obișnuită, profană, ci în cea sacră, în serviciul divinității (Simián-Yofre și Ringreen 1986). Conceptul acesta e cel mai frecvent în multe limbi, precum în limba germană Gottesdienst sau engleză [religious] service, în schimb, în limbile neolatine este o excepție. b) Nu mai este o noutate că în Biblia ebraică cultul este produsul confluenței mai multor elemente diferite, astfel încât este imposibilă în cadrul religiilor o separație netă (cum s-a încercat de mai multe ori). Originalitatea cultului în
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
latină vulgară, în care au fost înglobate importante elemente din limba dacică, iar mai târziu și din limbile unor populații migratoare (germanice, slave etc.), s-a format pe parcursul primelor secole din mileniul I un complex lingvistic numit limba română, limbă neolatină (vezi formarea poporului român). Deși în cursul Evului Mediu, românii au trăit separați de granițele politice ale celor trei Țări Românești, ei s-au numit între ei români și ăși dădeau seama că vorbesc aceeași limbă și fac parte din
Mic dicţionar de istoria românilor pentru ciclul primar by Carmen-Laura Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/100978_a_102270]
-
bătălii etc.) (vezi Grigore Ureche, Miron Costin). limba latină - limba statului roman, folosită în administrația romană și vorbită în întreg Imperiul. Limba latină vorbită de popor, adoptată și de daci, este fundamentul limbii române actuale. Limba română este o limbă neolatină la fel ca italiana, franceza, spaniola. Latina a fost considerată în Evul Mediu limba de cultură a Europei Apusene, după cum limba slavonă și limba greacă erau limbi de cultură a estului european. limba literară - aspectul cel mai corect al unei
Mic dicţionar de istoria românilor pentru ciclul primar by Carmen-Laura Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/100978_a_102270]
-
îngrijit de Franco Pittau, Antonio Ricci și Alessandro Silj, Nadia Laura Neagu, care a semnat capitolul rezervat activității pastorale a bisericii ortodoxe române în Italia, scrie în mod corect că: identitatea poporului român este caracterizată de originea daco-romană, de limba neolatină, de religia creștină și de tradiția bisericească bizantină 35. În emigrația românească din Italia religia greco-ortodoxă este cea mai răspândită 36. La Roma și în zona circumscrisă care gravitează în jurul Capitalei, funcționează (de puțini ani) o structură ecleziastică. Aceasta este
Românii. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine by Alina Harja şi Guido Melis () [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
fiică), conform căreia (1) limba română descinde direct din latina dunăreană, care ar fi evoluat de sine stătător într-un spațiu limitat, la sud de Dunăre, în apropierea zonei ilirice, până în secolul a XV-lea, când începe să capete aspect neolatin unitar; (2) în secolele V-VII acest idiom primește, din substratul daco moesian înrudit cu albaneza, o sumă de cuvint e, c are imediat s au latinizat complet; (3) în secolul al IX lea sl avii mai cu seamă sparg
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de doctrină și spirituale puse de evoluția gândirii și a vieții patristice din Apus. Limba latină este cea care suține romanizarea profundă a Daciei, astfel încât, mai târziu, deși a urmat o perioadă slavă a culturii noastre câteva secole bune, limba neolatină născută din trunchiul daco-roman, limba română, a apărut ca un nou fenomen foenix din rădăcina ei stăveche. g. Prin traducerile unora din operele Părinților greci în limba latină, scriitorii din Scythia Minor au contribuit la lucrarea ecumenică (Dionisie Exiguul). Cunoașterea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
celor din Apus învățătura Răsăritului în latina clasică, învățată în Sciția Minor și desăvârșită după aceea în Apus. Dionisie Smeritul, alăturându-i-se lui Ioan Cassian reprezintă expresia anticipativă a continuității poporului român însuși, care, deși ortodox, vorbește o limbă neolatină, moștenind astfel și credința și limba celor amintiți mai sus. 2. Model de erudiție și trăire spirituală Lucrarea lui Cassiodorus De institutione divinarum et humanarum litterarum (seu lectionem) - Despre metoda artelor divine și umane (sau a celor ce se citesc
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
germenii solidarității ei și sub raport moral și social. Noile relații politicodiplomatice ale populațiilor încă nestabilizate se pare că au știut să se folosească de premisele care apăruseră în istoria spirituală comună lor. Având același sistem de cronologie, popoarele Europei, neolatine mai întâi, au putut să se apropie treptat între ele. Sistemul cronologic al lui Dionisie Smeritul a putut deveni sistemul lumii civilizate, fiind o cucerire a întregii omeniri până în vremea noastră. Chiar dacă de-a lungul veacurilor calendarul creștin a suferit
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
de a-i arăta celuilalt că „nici noi nu suntem mai prejos”). 2. Stilul de a vorbi al românilor Stilul de a vorbi al românilor reflectă valorile culturale care îi configurează personalitatea. 2.1. Limba Limba română este o limbă neolatină, cu substrat traco-get și superstrat slav, care s-a dezvoltat multe secole (din secolul al IV-lea până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea) în izolare față de alte limbi romanice („insulă de latinitate într-o mare slavă”). Astfel
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
diverse, exercitate de idiomuri non-romanice. O dată cu Școala Ardeleană (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea) a început reorientarea culturii spre culturile occidentale și relatinizarea limbii române ca urmare a contactelor directe (studii, călătorii) și livrești (traduceri, manuale) cu culturile neolatine. Formele care siluiau „firea limbii” au fost înlocuite cu altele, „în haine latinești”. A fost o mișcare politică și culturală conștientă, dirijată de cărturarii români din Transilvania, în numele unității de neam și limbă, al ralierii la spiritul limbilor noastre surori
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
limbi, româna (în primul rând) și italiana. Faptul că ambele limbi sunt, pentru Gabriella Bertini Carageani, materne, se simte în certitudinea cu care traducătoarea stăpânește atât copleșitoarea informație enciclopedică a lui Steinhardt, cât și nuanțele artistice ale celor două idiolecte neolatine. Citind Diario della felicità, nu ni se pare exagerat să-l comparăm pe autorul român cu marii eseiști Chesterton, Benjamin Constant, Denis de Rougemont, Simone Weil, Edith Stein, André Frossard sau Fred Hoyle, fapt ce explică lansarea europeană a lui
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
rudimentare, însă cu totul inadecvată spiritualității noastre în ansamblu. Strategia diversiunii a fost pusă la lucru și în acest domeniu, semănând confuzie și dezorientate, îndrumând spiritele pe căi aberante și creând noi surse de tensiune înăuntrul societății. Nu mai eram neolatini, de vreme ce latinitatea ne sugera și opțiunea politică fundamentală, cu o lume curioasă, hibridă, informă, despre care nu se putea spune mai nimic precis, dar căreia trebuia să i se recunoască primatul în multe. Manifestările tracomane din perioada interbelică se arată
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ascultat de imperium. În Europa, mai ales, creația respectivă a avut urmări hotărâtoare, o bună parte a continentului fiind romanizată în grade și forme diferite. "Sigiliul Romei", pentru a relua expresia lui N. Iorga, nu se recunoaște doar la popoarele neolatine, ci în spații mult mai largi și structurează o întreagă cultură. Renașterea a însemnat nu atât o întoarcere la valorile acelei culturi, cât un nou impuls creator extras din moștenirea latină. Măreție sau declin, cultură sau tehnică, totul interesa cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Spinoza. O geografie a latinității se configurează complexă, cu frontiere de tot felul în timp și spațiu, cu o subtilă distincție operată între ceea ce Eco numește "ordinea lucrurilor și ordinea limbajului". Explorări în lumea latină de odinioară sau în cea neolatină de azi au întreprins între alții D. Fernandez, Ph. Levillain, M.A. Ladero Quesada, F. Mauro, M. Rivosecchi, Ph. Rossillon, A. Houaiss, M. Kane, în textele din Civilisation latine, texte ce conțin nu doar constatări erudite, ci deopotrivă căutări anxioase
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
se ocupă de Dacia romană, cu apel la mărturiile antice. Se reia întrebarea lui Hasdeu de acum un secol și mai bine despre dispariția dacilor și se evocă retragerea legiunilor romane. A doua prezintă argumentele lingvistice, raportând româna la limbile neolatine, la albaneză, la idiomurile slave și germanice, cu interes special pentru vocabularul agricol, pastoral, religios, adică pentru elementele lui cele mai arhaice. Partea următoare sistematizează argumentele toponimice. A patra, la fel de sintetică și expeditivă, pe cele de ordin arheologic. Dovezile continuității
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]