275 matches
-
de imagistica suprarealistă. Se călătorește dincolo de limitele rațiunii, într-un spațiu al umbrelor înșelătoare. Universul astfel constituit e mai puternic, mai pregnant decât orice realitate. Eumene, numele folosit pentru eufonie, cu rezonanțe grecești, are o semnificație ambivalentă, sugerând o făptură neomenească la marginea dintre vis și realitate, a cărei existență, dar și sexualitate e incertă. Numele, masculin în zona de proveniență, a fost asociat, mai târziu, cu feminitatea. În cazul lui Stelaru, se constată evidențierea unor trăsături care sugerează identificarea cu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
proza scurtă, alternând normalul cotidian cu fantasticul parabolic. Într-un ținut al somniei, în care poți face absolut ce dorești, treptat se naște plictiseala pe care o dă libertatea fără limite și sens, lumea de aici fiind apăsată de „singurătatea neomenească, lipsită de suferință și tristețe”. Lui Vicol Antim i se va revela că nu e de ajuns să fii fericit (ceea ce se spune în basmul Tinerețe fără bătrânețe..., pe care U. pare a-l relua cu infinite conotații), mai trebuie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
cuvîntului rar, INTERVENȚIE ÎN TEXT Adevărul laic este schimbare de limbaj. SFÎRȘITUL INTERVENȚIEI ÎN TEXT călătoria populează vorbind petrecerea ei aridă în urmări, traversarea Siretului moment de stăruință a-l însemna, serată de lumini tot ce fură deplin mintea, amploarea neomenească a visului de epocă în tot reducționismul literar, Pașcani momentele de suficiență, val albastru la a cincea linie, sîngele Blaga se trage înapoi în părinți, în ei prefacerea mase deplasate de mărfar la nord, vagoane poloneze, reluarea relevmentului local, impunerile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
aceleași datini, cântece și povești și, din nefericire, aceleași doruri și dureri pe care le-am avut și noi cât am fost sub stăpânirea austriacă. De sute de ani ei trăiesc acolo în cel mai negru întuneric, sub cea mai neomenească apăsare din partea fostei stăpâniri rusești. ... La 17 decembrie 1918 ei au ținut în orașul Tiraspol, pe malul stâng al Nistrului, o mare adunare la care au cerut într-un glas: să ne unim cu țara. Cu frații noștri din Moldova
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
românii bucovineni aparțin glorioasei monarhii austro ungare”, la 13 ianuarie 1900, Patria vede și spune deschis în paginile ei că limba română este persecutată: „copiii noștri care îndrăznesc a vorbi în școală limba maternă sunt persecutați în modul cel mai neomenesc, îndurând pe lângă pedepse trupești și torturi sufletești; cine este surprins că vorbește românește trebuie să poarte un măgar de lemn aninat de grumaz.” Originea românească este exprimată și așa: „Din Hadic la Seletin / Numai Jalbe și suspin...” Chiar dacă în suplimentele
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
asirianul maga - „sacerdot”; grecescul mAgeia - „vrăjitorie”, „farmece”; latinescul magus - „preot persan”; chaldeeanul maghdim - „înaltă înțelepciune”, „filosofie sacră”. Magia este, așadar, un sistem de ritualuri și practici întemeiate pe credința în puterea magului de a acționa asupra realității cu ajutorul unor forțe neomenești, prin mijloace oculte sau paranormale. Supoziția gândirii magice este aceea că, în cosmos, există forțe oculte pe care omul le poate manipula în favoarea sau Împotriva lui. În mentalitatea veche, tradițională, magia era „știința și religia magilor”. Magii erau preoții lui
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
și prin oameni atât de valoroși și care a fost, în sfârșit, consolidat prin atâtea bogății, va putea să dispară într‑o zi. Căci este cu neputință ca ceea ce este făcut prin putere omenească să nu fie distrus prin putere neomenească. Cu adevărat, lucrurile pieritoare sunt lucrare a celor pieritori” (7, 15). Imperiul Roman va urma pur și simplu destinul altor mari imperii care l‑au precedat: egiptean, persan, grec și asirian (respectăm ordinea dată de Lactanțiu). Viziunea politică a apologetului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
crisparea glacială a respingerii binelui. Paradoxal, el urcă pe o scară ce coboară, se perfecționează în tehnica neantizării altor personalități degradându-și spiritul și obligându-l la descendența către suburbiile ontice. Reflectându-se în oglinda conștiinței, privirea lui ratează surprinderea neomenescului ce irumpe din lăuntric și întunecă suveran chipul părăsit de seninătate. Această nesesizare a erorii în care structura interioară proprie este ancorată susține perseverarea și progresul negativității individuale. Conceptual, eroarea sau greșeala este corelată planificării, calculului elaborat. Prin urmare, a
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
drumurilor"25, omul e pregătit de urmare. Dar "nu putem urma/ decât fiind asemeni"26, prin asemănarea cu lumina neasemuită a chemării. Ultima treaptă e prima pe calea urmării, intrarea în imagine ca în pulberea drumului, în cuvântul ce are "neomeneasca putere/ de-a numi neasemuirea"27. Imaginea de sub imagine A te asemui cu neasemuirea nu înseamnă a fi după chipul și asemănarea celui fără asemănare și fără chip? A da morții "tot ce știai" pentru a dobândi suprema cunoaștere a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
un element al naturii, trupul său fiind una cu imensa masă lichidă inertă, așa cum îl vedem lăsîndu-se, ca o uriașă plantă, năpădit de viețuitoarele sîngelui; în puhoaiele Buzăului, orbul pășește uriaș prin albia rîului și se salvează prin prodigiu, forța neomenească manifestîndu-se din nou: în picioare, ținînd piept vîrtejurilor ucigașe, el iese din ape ca un renăscut la lumină. Așa îl văd, pentru prima dată, martorii înfricoșați ai grozăviei apelor care, de altfel, îi vor omorî pe însoțitori; pe moșia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu caii, îi ucideau cu lăncile, îi tăiau cu săbiile despi-cându-i în două, asmuțeau câinii, care-i sfâșiau și apoi mâncau, îi ardeau de vii și-i supuneau la torturi de tot felul, cât se poate de nemiloase și mai neomenești" (p. 264). Așa cum avea să raporteze Amiralul suveranilor, băștinașii au fost supuși și obligați să plătească, din 1496, "tribut pen-tru pământul ce-l stăpâneau", Las Casas concluzionând că " Datorită măcelurilor din timpul luptelor, a foamei, a bolilor, lipsurilor și opresiunii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
așa a rămas toată viața până în clipa când a trecut pragul veșniciei. Dumnezeu să-l odihnească! Amin. Stăteam împreună cu mama numai duminica. Timp de nouă ani de zile am trăit fără tatăl nostru. Tata suferea pe nedrept chinurile unei detenții neomenești, în timp ce mama lupta din răsputeri să supraviețuim într-o lume în care dragostea față de aproapele dispăruse. Ne-am apropiat și am făcut roată împrejurul fratelui care dormea liniștit pe salteaua de paie zâmbind îngerește spre noi parcă ne-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
peste măsură. Îmi vine să țip, să fluier, să mă împotrivesc, să intervin în curgerea nebunească a acțiunii, ca odinioară, în sala de cinema, tot ce am văzut în aceste vise mă nemulțumește, mă umple de revoltă, este cumplit, este neomenesc. Totul e atât de strâmb alcătuit, atât de crud și de irațional!... Aceasta e lumea, lumea oamenilor, lumea până de curând și a mea?! Aș dori ca „filmul“ care a „rulat“ în visele mele să nu fie real, aș prefera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Dar în aceste vremuri atît de nefericite, în care Biserica lui Dumnezeu pare să piară cu desăvîrșire, Cristos își aduce aminte de cuvîntul său, se trezește și inspiră un om deosebit, care printr-o imensă putere morală și, cu siguranță, neomenească, înfruntă totul, rezistă la orice și rămîne superior tuturor lucrurilor; repune în drepturi Biserica, îi compensează pierderile și, aș spune, reîntinerește domnia celui Veșnic pe Pămînt. Toată lumea a înțeles care este Trimisul lui Dumnezeu în vremurile despre care vorbim: oricine
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
o biruință a principiului moral asupra ispitei vinovate. Preotul Tonea e iubit nebunește de tânăra sârboaică Borivoje, de care se simte, la rândul său, irezistibil atras. Asemenea sfinților, el își reprimă pornirea spre păcat și respinge, cu o putere aproape neomenească, chemările adoratei. Preotul își asumă virtutea cu prețul de a o vedea pe Borivoje dându-și sufletul chiar în timpul spovedaniei. Implicându-se în trăirile personajelor, naratorul atribuie situației o măreție apoteotică („Ceea ce Borivoje dorise până la moarte, fără ca să se împlinească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
oare totul, totul a fost zadarnic?! Ștefan se îneacă, tușește... Durerile Măriei tale, ale Moldovei sunt. Înțeleg. Ai purtat războaie tot cu noroc. Ți-e greu să înduri înfrângerea... Înălțarea, ascunde în ea și căderea; izbânda, ascunde și înfrângerea. E neomenesc gândul fudul că ești de neînvins. Omenească este și bucuria îzbânzii, omenești sunt și lacrimile înfrângerii. Să te smerești și să rabzi cu gândul la izbânzile viitoare. Să crezi și să aștepți. Rabdă, Ștefan al Moldovei! Așa ne e soarta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scâncete și doi ochi injectați, care-l sfredeleau ca două burghiuri. Cu greu recunoscuse În arătarea care-i stătea În față pe cântărețul bisericii, bătrânul cu vocea cea mai frumoasă din ținut. Din buzele uscate ieșea un hârâit răgușit, aproape neomenesc. De la el aflase că toți copiii, de la pruncii de câteva zile până la cei mărișori, fuseseră Închiși Într-o colibă căreia Îi dăduseră foc. — Au bătut ușa În cuie și au tras cu săgeți aprinse În acoperișul de paie. și râdeau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îndestulător de victime. Oamenii nu știau ce să creadă. Dar faptele erau fapte, dansul morții Își găsise sfârșitul, așa că cei rămași În viață Începură să-l privească cu respect și chiar cu teamă pe omul care părea să aibă puteri neomenești. Astfel că Îi clădiră o colibă, chiar lângă bisericuță, pe locul ales de el. I-ar fi făcut și o casă de lemn arătoasă, dar sfântul - așa Începură să-l numească - se Împotrivi, spunând că pentru păcatele lui și o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
curînd, zăgazurile aveau să fie spulberate și șuvoaiele vor mătura totul în cale. Curînd, foarte curînd. Simți o arsură puternică, de parcă barosul se trans for mase într-un fier înroșit și i se îndesa în pîntece. Îl trezi un urlet neomenesc. Era al lui. Deasupra, încă lecată pe el, nevastă-sa plină de sînge și cu un brici în mînă. Îi flutură, triumfătoare, o bucată de carne prin fața ochilor și apoi o aruncă peste umăr, pe geamul deschis. Penisul lui John
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
iar cei din Porumbacul de Sus zic: «suntem siliți să câștigăm darea împăratului și pâinea noastră cu câlți și cu meșteșugul olăritului». Pentru încasarea dărilor sau a restanțelor, pentru împăratul, năpădeau satele executorii, bețivi, lacomi și necinstiți a căror purtare neomenească revolta iobagii și așa destul de necăjiți. Iată câteva mostre din faptele lor condamnabile : «Pe fiecare zi iau bani de potcoavă câte un șuștac, chiar și dacă au stat numai un ceas. Beau și mânâncă pe cheltuiala iobagilor fără nici o măsură
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
la nivel psihologic neofitul, pentru a-l conduce către pedeapsa cu valoare de recompensă. Chipul ascuns al mirelui din altă lume provoacă o încălcare aparent ingenuă a legii contactului cu sacrul. Silită să accepte un soț dezagreabil, cu o formă neomenească, fecioara greșește prin gestul ce încearcă să modifice dubla condiție a perechii speciale. Proba inițiatică ține acum de capacitatea feminină de a purta povara minunii instaurate prin măritiș și, în mod evident, ea nu poate fi conspirată. Deși avertizată asupra
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o tulbure, dar nu ar lăsa să moară în inima ei speranța pe care, știu bine, o păstrează chiar dacă nu-și înțelege prea bine sentimentele. Despărțit în chip crud de ea și de voi, nutresc visul, irațional pentru aceste vremuri neomenești, că voi veni într-o zi să-mi așez mâna pe ceafa ei gingașă, a cărei amintire este, în această clipă, singurul punct luminos din viața mea, și s-o cer în căsătorie..." Nel citea iar și iar această parte
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
neagră de afară. Ceva fâlfâi grăbit pe deasupra acoperișului spre fântână scoțând un sunet strident de pasăre de noapte. Pentru câteva momente le era teamă și să respire. Femeia se repezi la bărbatul ei și strigă cu un sunet ascuțit parcă neomenesc: -Octave nu muri mă, lasă să se facă ziuă, mergem la spital, acum mergem... Țipătul ei îl scoase iar din amorțire pe ciudatul de pe scaun care strigă spre geamul șiroind de apă „Trebuie să răspunzi cu biologicul unei lumi care
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
să-l îndepărteze. - Opriți-vă, spunea cu glas tremurător. Opriți-vă. Ce-aveți de gând să faceți? Centurionul a făcut o plecăciune și a bâiguit ceva despre trădători longobarzi care voiau să-l omoare pe solul exarhului. Cu o sforțare neomenească, am strigat: - Uită-te ce-i afară, slujitor al lui Hristos, și o să fii numit de toată lumea Iuda! O lovitură de spadă primită-n cap m-a făcut să leșin. M-am trezit într-o celulă, întins pe niște paie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în fața lui. Totul fusese reclădit, câmpurile, cultivate, meșteșugarii, în atelierele lor, mănăstirea, impunătoare, cu cei o sută cincizeci de călugări. Iar Colombano murise doar cu treizeci și patru de ani în urmă. Regula impusă de el era considerată de multă lume aproape neomenească. El o urma, chipurile, pe cea a lui Benedict, dar o făcuse atât de neîndurătoare, încât ultimii doi abați avuseseră grijă să o mai reformeze puțin. Totuși, un călugăr trebuia „să ajungă sleit la culcușul său, să doarmă chiar în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]