227 matches
-
Persoane; examinează cristologia pentru a vedea cum pot exista două naturi și o singură persoană în Cristos și, în opere de mică întindere, dezvoltă o argumentație strînsă folosindu-se exclusiv de procedee riguros logice și de concepte derivate din filozofia neoplatonică, în care pătrunseseră multe procedee din logica aristotelică și multe doctrine ale Stagiritului; atestările extrase din Sfînta Scriptură, care serveau de obicei ca bază și ca instrument pentru controversele doctrinale creștine, sînt aproape absente din analiza dezvoltată de Boetius în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a cărui bunătate, în schimb, este „substanțială”, adică se transformă în substanță, și din care derivă tot binele lucrurilor existente, care tocmai de aceea nu sînt bunuri „substanțiale”. Scurta scriere este un simbol pentru creștinismul lui Boetius, în care speculația neoplatonică devine sprijin pentru credința ortodoxă. O atenție aparte merită și tratatul Contra lui Eutihie și Nestorie (Contra Eutychen et Nestorium) care constituie una dintre cele mai semnificative (și cu siguranță una dintre cele mai originale) contribuții occidentale la definirea cristologiei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dezvoltă după o structură cu climax, adică trece progresiv de la subiectele cele mai simple și mai previzibile, ca acelea preluate din literatura consolatoare antică, la cele implicînd o speculație complicată și subtilă, care provin în totalitate și exclusiv din filozofia neoplatonică. Astfel, inițial, Filosofia încearcă să-l consoleze pe Boetius, arătîndu-i că nenorocirile prezentului nu l-au împiedicat să aibă în trecut mari satisfacții, pentru a trece apoi la o analiză a instabilității și inconstanței norocului, ce guvernează întreaga lume: înțeleptul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unui dialog de cinci zile. S-au făcut diverse tentative de identificare a acestei scrieri: a fost propus Philalêthês, operă a lui Hierocle din Bitinia (anii 307-310), criticat de Eusebiu de Cezareea, însă s-a insistat în special asupra filozofului neoplatonic Porfiriu din Tyr, de la care ne-au rămas numeroase fragmente care par să facă parte dintr-o scriere în 15 cărți contra creștinilor, unde se găsesc practic toate obiecțiile filozofului din Apokritikos. A. Harnack, de pildă, s-a gîndit că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
perioada analizată aici, străini de disputele cristologice. 28. Enea din Gaza în școala din Gaza, cu puțin înainte de Procopius (cf. pp. 000-000), a apărut Enea. Născut probabil prin 450, a studiat filozofia la Alexandria, așa cum ne spune chiar el, cu neoplatonicul Ierocle; ulterior a ținut lecții de retorică, literatură, filozofie și drept la Gaza, dar și în alte localități din Palestina și Siria și, poate, și la Constantinopol. A murit puțin după 518. Prin 490 (invazia vandalilor din 484 e menționată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Egipt nu face altceva decît să deschidă dialogul; Teofrast reprezintă neoplatonismul, iar Euxiteu creștinismul care, la sfîrșit, este acceptat și de Teofrast. Bogat în citate și în aluzii la literatura clasică, dialogul apără doctrina facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfîrșitului lumii și a învierii trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din problematica neoplatonicienilor, autori pe care îi cunoaște foarte bine. Opera e o mărturie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
limba greacă. Cea mai vestită este Discuția în contradictoriu cu filozofii în legătură cu creația lumii, un dialog scris la Berit și localizat tot aici. în această scriere, Zaharia apără doctrina creștină a facerii lumii de către Dumnezeu polemizînd cu un elev al neoplatonicului Ammonius din Alexandria, care, în conformitate cu doctrina acelei școli filozofice, considera că lumea este coeternă cu Dumnezeu. La acest dialog participă și Ammonius, la ale cărui prelegeri Zaharia asistase pe cînd era student la Alexandria și de la care învățase doctrinele lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe cînd era student la Alexandria și de la care învățase doctrinele lui Aristotel. Opera e foarte interesantă și la nivel filozofic, dovedind că, în epocă, aveau încă loc discuții între creștini și intelectualii păgîni, în special între creștini și filozofii neoplatonici, care erau ultimii apărători ai păgînismului. Ne-au parvenit numai fragmente, în schimb, din Discuția în contradictoriu cu maniheii, scrisă în urma condamnării sectei respective, în 527, de către împăratul Iustinian. Discuția pare să fi pornit de la un episod real: doi manihei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
exeget; cel mult se poate observa că izvoarele pe care le folosește sînt mai cu seamă scrieri ale exegeților alexandrini (chiar dacă am văzut că, dintre istorici, este citat mai ales Teodoret). Alte opere sînt: un Răspuns la capitolele teologice ale neoplatonicului Proclus, scriere din care s-a păstrat doar un fragment (însă atît autenticitatea fragmentului, cît și existența unei opere în care Procopius îl combate pe Proclus sînt îndoielnice), și cîteva scrieri ce nu au conținut religios, ci retoric. E vorba
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
semnificative pentru reperele sale filosofice din perioada când începea să scrie dramă: Pseudo-Denys și Emmanuel Mounier. Cel dintâi era un anonim grec din secolul al V-lea sau al VI-lea, a cărui gândire realiza o sinteză creștină de factură neoplatonică; pe Mounier - fondator al revistei „Esprit” - îl întâlnise în timpul războiului, în sudul Franței, și datorită lui se apropie de gândirea creștină a lui Jacques Maritain și a lui Charles Péguy. În anii ’40 se hotărăște să învețe englezește, pentru a
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
context care, fie asiatic, fie medical, nu se potrivește. Totuși, și În principal pentru că Academia platonică din Atena s-a mutat după 529 În Iran, există o carieră absolut impresionantă a formulei din primul Alcibiade, de-a lungul unor filiere neoplatonice, așa cum a documentat Michel Tardieu Într-un articol excepțional, „ß³biens coraniques et ‘ß³biens de Harr³n”, JA 274 (1-2), 1986, pp. 1-44. Pentru tradiția europeană trebuie menționată, firește, sinteza lui P. Courcelle, Connaîs-toi toi-même, de Socrate à saint Bernard, Paris, 1974
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
un Ulise al cinicilor - model de ființă care poate îndura totul ducând o viață ascetică, dar liberă; există un Ulise al stoicilor, preluat și de platonicieni - biruitorul monștrilor, adică înțeleptul victorios în lupta cu pasiunile; există și un Ulise al neoplatonicilor - figură de inspirat mistic care o anticipează pe cea hristică. Și mai există și alți Ulise, zugrăviți în Porphyrii, Numenii și Cronii, cu alte scopuri decât slăvirea personajului homeric. Diferă ei? Și da, și nu. * Iată-l pe Ulise al
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
răspunsuri, întrucât aplicațiile tematice ale filozofiei sunt nemărginite. Cu Aristotel, prelegerea câștigă tot mai mult prestigiu. Stoicii au preferat să includă filozofia în jurnale sau epistole pedagogice. Era un mod de a sublinia importanța ideii de comunitate, rămasă intactă la neoplatonici, la autorii patristici și chiar până la scolastici. Totuși, în creștinismul primului mileniu - pe vremea când lectura era încă un eveniment eclezial, precedând banchetul euharistic -, doar uzul liturgic al Scripturii legitima pasiunea bibliofilă. Inspirat de teologii alexandrini, Henri de Lubac prefera
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care practică obligatoriu „ateismul” conceptual în rugăciune (refuzând identificarea lui Dumnezeu cu orice concept sau imagine) - pot percepe absența lui Dumnezeu doar ca retragere și niciodată ca dispariție. Pentru a folosi o imagine din Sf. Maxim Mărturisitorul (recurentă și la neoplatonici), această fenomenologie a retragerii și revenirii are un ritm cardiac de sistolă-diastolă și implică o raportare de tip pascal la misterul credinței 1. Dimpotrivă, idolatria conceptuală a teologiei seculare construiește o „metafizică a prezenței” derivată din premisa grecească conform căreia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Niceea, Părinții capadocieni au fixat distincția în cuplul ousia-hypostasis la nivelul diferenței de tip aristotelic între realitatea generică (ousia deutera, la Aristotel, sau katholiky ousia, la Porfir) și realitatea particulară (prote ousia, în limbajul Stagiritului, sau meriky ousia, la comentatorii neoplatonici)1. Or, părintele Sofronie asociază în mod paradoxal ideea de ipostas cu noțiunea de universalitate, referința sa indirectă fiind dogma hristologică de la Calcedon (două firi și voințe în Hristos, dar o singură persoană). Din punct de vedere strict conceptual, această
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
et in quantum mali sumus, in tantum etiam minus sumus - face următoarea precizare: „Concepția aceasta despre rău nu se află numai la Fericitul Augustin, deși el a sistematizat-o mai complet și nici nu e liberă cu totul de influențele neoplatonice. Pseudo-Dionisie (sic!) Areopagitul a preluat și el cunoscuta imagine a neoplatonicilor după care Dumnezeu e conceput ca un soare ontologic din care se revarsă toată existența Într-o densitate tot mai diluată cu cât aceasta cade mai departe de focar
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
următoarea precizare: „Concepția aceasta despre rău nu se află numai la Fericitul Augustin, deși el a sistematizat-o mai complet și nici nu e liberă cu totul de influențele neoplatonice. Pseudo-Dionisie (sic!) Areopagitul a preluat și el cunoscuta imagine a neoplatonicilor după care Dumnezeu e conceput ca un soare ontologic din care se revarsă toată existența Într-o densitate tot mai diluată cu cât aceasta cade mai departe de focar”. Așadar, aici susține teza acceptată de lumea științifică occidentală, dar pe
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Nu glumesc deloc. Mi-am dat seama că era să intru într-un clișeu de autoculpabilizare când de obicei cel clasic este de victimism. Drept să spun, îmi priește simțul nuanțelor pe care mi-l imprimi. Probabil că educația mea neoplatonică își scoate prea adesea colții. M-am învățat să judec după standarde normativiste destul de severe pentru o viață de om. Uneori cred că tentativa mea de a produce o teorie a convenabilității nu-i altceva decât o anumită compensare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dezvăluie viitorul Romei. Cicero, prin narația lui Scipio, rezumă doctrine filosofice din vremea sa despre destinul și nemurirea sufletului omenesc. Întâlnim idei stoice (divinitatea e sufletul lumii din care emană sufletele individuale) și idei epicureice (filosofia astrală) dar și idei neoplatonice (nemurirea sufletului și cultivarea virtuții care asigură nemurirea). Cicero, prin forța de reprezentare cosmică și prin și prin stilul său înalt, rivalizează cu Platon. Ideile ciceroniene au sorginte variată, dar valorificarea lor poartă pecete romană. Cicero respiră sentimente pure și
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
între ascuțit și grav, în teoria elementelor recurge la structura binară de calități (I, 6, 25-26), a căror combinație de identități și contrarietăți determină iugabilis competentia, deși scopul întregului excursus era evidențierea caracterului special al numerelor 3 și 4, diviziunea neoplatonică a Universului (I, 11, 10-11). 1.7.3. de constanța și consecvența cu care aplică teoria contrariilor, opoziția sensibilă ascuțit - grav este ridicată în inteligibil și devine fundamentul muzicii sferelor; termenii progresiei geometrice, rezultate din îmbinarea numerelor pare și impare
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
intrinsece. Pe de o parte, exista muzica romanilor, strâns legată de sărbătorile și spectacolele păgâne și, într-o oarecare măsură, dependentă de cultele religioase importate din Orient, dar neadaptate la noua religie, iar pe de altă parte, era gândirea speculativă neoplatonică și neopitagoreică ajunsă la Roma prin intermediul culturii elenistice, capabilă să fie regândită de creștinism, care ar fi putut să primească unele aspecte utile din aceeași tradiție muzicală greacă. Prin urmare, creștinii au simțit nevoia să regândească teoria muzicală greacă, astfel încât
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
sistemului cosmologic antic, el nemaifiind teatrul transmigrațiilor sufletului, ci reflexul unei armonii hipercosmice, în care sufletul își va găsi locuința stabilă în veșnicie, anticipată deja acum, în timpul istoric, prin experiența armoniei angelice recreată de cântul liturgic. 2.2 Renașterea pitagorismului neoplatonic În general, părinții bisericii au operat o distincție netă între muzica păgână, adică muzica existentă înainte de apariția creștinismului, și noua muzică creștină, „cântecul nou”, instrument de mântuire. Discriminarea valorică între cele două muzici nu constă în caracterul formal, ci în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
să se apropie sau să se identifice cu percepția armoniei cosmice: „Cine caută armonia lumii, ordinea și concordia creaturilor înalță un cântec sacru”. Aceste motive, care, în ciuda noului fundal religios, din punct de vedere conceptual, derivă din doctrina pitagoreică și neoplatonică, își vor găsi o sistematizare mai originală, mai coerentă și mai puțin fragmentară în Sf. Augustin. 2.3 Epoca sintezei: secolele IV-VI Începând cu jumătatea secolului al IV-lea, datorită Edictului din Milan (313 d. Cr.), care a promulgat
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
mai mult mintea decât sensibilitatea credinciosului. Tot ceea ce era în plus putea îngreuna inteligibilitatea textului. Dacă în marea majoritate a scrierilor sfinților părinți se manifestă o anumită tendință sceptică față de arta muzicală, în sintonie cu o anumită antropologie de tip neoplatonic, acest lucru se datorează neîncrederii față de plăcerea sensibilă legată de audiția unei melodii frumoase. Am văzut în acest sens lupta interioară a Sf. Augustin, care, abia convertit, se temea să nu păcătuiască, delectându-se cu plăcerea urechilor. Cu toate acestea
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
lăsat deoparte, desconsiderându-i-se dreptul la informație și la cunoaștere, cu toate acestea, din când în când, mai dai peste câte o excepție în această fastidioasă lume a repetițiilor, cum ar fi numit-o înțelepții orfici, pitagoreici, stoici și neoplatonici, dacă n-ar fi preferat, cu poetică inspirație, să-i dea numele mai frumos și mai sonor de eternă reîntoarcere. Marta nu protestă, nu făcu o scenă, se mărgini să spună, Mă supăram pe dumneata dacă nu-i povesteai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]