143 matches
-
adevăr încă din Grecia antică, chiar și la Hesiod și Homer cu referințele alegorice la zei, dar mai ales începând cu Thales, primul care pune sub semnul îndoielii locuirea zeilor în Olimp, și cu Anaximandros, Xenofan, Aristotel, Empedocle, Parmenide, Platon, neoplatonicienii și stoicii, fără însă a respinge întotdeauna și rolul funcțional al mitului, adică "meditația prin intermediul mitului" ("gândirea prin intermediul mitului" fiind propusă în locul "gândirii mitice", sintagma lui Mircea Eliade, pentru a evita eventuala confuzie cu gândirea generatoare de mit).226 Miturile
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
am putea adăuga. Emerson și Thoreau reprezintă într-adevăr o etapă de tranziție, deoarece au încercat să pună capăt formelor stilistice, continuând, în același timp, să "fie de acord" sau să se reînscrie prin ideile lor în totalizările sau formele neoplatoniciene. Într-adevăr, Thoreau a absolvit Harvard-ul în anul 1837 devenind un savant în clasicismul latin și grec. Astfel, nu este de mirare că în Walden invocă anticii pentru profunzimea lor, deși caută să cerceteze în același timp "prezentul infinit" al
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
experienței umane a timpului este aici fundamentală. Lumea și umanitatea nu sunt simple abstracții; ele se țin împreună într-un destin împărtășit. Gândirea simbolică a mitului organizează experiența lumii într-un poem pe care unii filozofi greci, mai cu seamă neoplatonicienii, au decis ulterior să-l interpreteze alegoric. Povestea degradării temporalității originare nu este mai mult decât o poveste. Istoria începe acolo unde omul este supus degradării ontologice, corupției și morții. Abandonul mitului coincide, în lumea greacă, cu vârsta de aur
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mistic al întoarcerii sufletului în sine însuși: el se retrage din împrăștierea în lume a lucrurilor exterioare în unitatea sa interioară, din viață întru aparență și din timpul unei vieți în realitate și în eternitate..." [348]. Mai mult decît mistică neoplatoniciană, cum definește Jamanna acest proces, noi sîntem convinși în baza documentației prezentate pînă în acest moment că este vorba de mistică indiană veche: însăși disciplina susținută pentru a sa autoeliberare (termenul ne duce la conceptul, important și foarte dezbătut în
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
unei noi terminologii necesare pentru descrierea unor secvențe primare empirice ale psihicului. Firește, la o analiză mai atentă reiese că metodologia scolasticii este departe de a fi fost una originală, că ea a fost extrasă și ajustată noilor vremuri de la neoplatonicieni, de la atomiști. De altfel, și nu întâmplător, cel mai cunoscut autor al epocii este același Aristotel din Antichitate. Învățătura sa a fost însă convertită de reprezentanții scolasticii, din gândirea aristotelică despre suflet a fost extirpat și trunchiat elementul vital, atât
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
de către teologi (cu dorința de a-l pune în serviciul credinței), provocând totodată o adevărată revoluție în istoria gândirii occidentale, revoluție care în Europa de Sud-Est avea să fie declanșată de nu mai puțin celebrul Georgios Gemistos Plethon, promotorul filosofiei neoplatoniciene. Socotit „al doilea Augustin” al catolicismului, Toma d’Aquino a fost o personalitate covârșitoare a scolasticii medievale, în scrisul lui prevalând raționalismul care avea să deschidă nesfârșitul câmp de manifestare al umanismului renascentist. Opera sa capitală, Summa Theologiae, a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
reprezentările mentale ale unor noțiuni abstracte sau concepte, dar și în ceea ce privește semnificația pe care o dobândesc obiectele în cadrul procesului reprezentării mentale. Abordarea imaginii din perspectivă filosofică își are punctul de plecare în opera filosofilor antici, Platon și Aristotel, continuând cu neoplatonicienii, filosofii evului mediu, care au elaborat teze despre imaginea divinității, ai Renașterii și ai epocii moderne și contemporane. Din perspectiva tezei de față, ideile exprimate de Platon, Aristotel, Berkeley, Husserl, Sartre, Wittgenstein și Wunenburger sunt relevante pentru studiul imaginii, ca
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
sporește prin sine valoarea lucrului care trebuie învățat", scrie Plutarh (Despre viața și poezia lui Homer, 92). Medicina, ca și filosofia, posedă, se știe, "secrete inițiatice", pe care diverșii autori le comparau cu aspectele eleusiniene 1}. În epoca neopitagoricienilor și neoplatonicienilor, unul din clișeele cele mai folosite era scrisul anume enigmatic al marilor filosofi, ideea că maeștrii nu-și revelau adevărata doctrină decât inițiaților. Acest curent de idei își va afla sprijinul cel mai de nădejde în "secretul" de la Eleusis. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
multor sisteme dualiste (dualism cosmologic, etic, religios); mitul Mântuitorului; elaborarea unei eshatologii "optimiste" proclamând triumful definitiv al Binelui și salvarea universală; doctrina învierii trupurilor; foarte probabil unele mituri gnostice; în fine, mitologia lui Magus, reelaborată în vremea Renașterii, atât de către neoplatonicienii italieni cât și de către Paracelsus sau John Dee. Totuși, de îndată ce lectorul nespecialist se apropie de izvoare, el este decepționat și contrariat. Trei sferturi din Avesta veche s-au pierdut. Printre textele care ni s-au păstrat, numai găthât compuse probabil
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
elemente își pot declina identitatea. Genealogia Cuvîntului este cunoscută. Acest mixaj iudeo-creștin s-a născut din încrucișarea cuvîntului lui Iahve, cauza eficientă a creării lumii încă de la începuturile Genezei, cu logosul lui Heraclit, al lui Filon din Alexandria și al neoplatonicienilor. În el se reunesc suflul dumnezeiesc și principiul logic al lucrurilor. A acționa coincide cu a gîndi pentru Divinitate: este singura Ființă care nu vorbește în gol. Verb se traduce în latină prin sermo și ratio deopotrivă (Tertulian, Adversus Praxean
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ei, numai sufletul supraviețuiește. Chiar dacă Sfîntul Pavel și Sfinții Părinți opun corpul spiritual corpului fizic sau natural (principiu de viață). În lumea alexandrină, materia este sinonimă cu moartea, și spiritul, cu viața. Trecerea de la corpul-temniță la corpul-eliberare inversează toate temele neoplatoniciene ale exilului și căderii. Căutarea perfecțiunii este pentru un grec urcarea de la Pămînt la Cer, de la ponderabil la imponderabil; înseamnă separarea sufletului de trup prin eliberarea de materie. Fedra lui Platon face din întrupare cel mai mare obstacol al vieții
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
este un iudaism extravertit și suplu, mobilizator prin dinamism. Părinții bisericii au avut șansa intelectuală de a se suprapune unui puternic moment de sincretism care le-a permis să îmbogățească un soclu intelectual rudimentar folosindu-se de toate contribuțiile păgîne, neoplatoniciene, stoice, neopitagoreice etc. Discipolii lui Hristos revendică același Dumnezeu, aceiași profeți, aceeași istorie ca și poporul evreu. Dar ecuația care a produs diviziunea sectei (în cele două sensuri, ca traseu și reacție) este Întrupare + Difuzare. Creștinism = sfîntul Ioan + codex. Codexul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
desacralizarea textului Noului Testament. Nici vorbă! Însă oricine este familiarizat cu textele „sacre” ale școlilor filozofico-religioase din Antichitatea târzie știe că pentru un neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca și Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația În sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
În mod deliberat fără Pseudo-) În anii „apostolici sau postapostolici”. Începând cu lucrările lui Stiglmayr și Koch (sfârșitul secolului al XIX-lea, Începutul secolului XX), primele care au arătat Într-un mod absolut convingător dependența autorului Numelor divine față de filozofia neoplatoniciană, În general, și de cea a lui Proclus, În special, dovezile În favoarea unei datări târzii a acestui corpus misterios s-au Înmulțit. E de ajuns să amintim contribuțiile lui F. Müller, G. della Volpe, R. Rocques, M. Schiavone, Lilla, H.D.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
totul altfel. E adevărat că spre deosebire de Școala din Alexandria, care era și ea centrată pe idei de inspirație neoplatonică, însă într-o formă conciliantă cu tradiția creștină, Academia din Atena a fost pe poziții mai degrabă intransigente în privința valorii doctrinei neoplatoniciene, neacceptând compromisul. A fost cazul dezvoltărilor doctrinare ce au aparținut, de pildă, lui Proclos sau Damaskios. Să reținem totuși că acest radicalism nu a luat o formă agresivă, motiv pentru care a și fost tolerat, atacurile virulente ale reprezentanților Academiei
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
cazul dezvoltărilor doctrinare ce au aparținut, de pildă, lui Proclos sau Damaskios. Să reținem totuși că acest radicalism nu a luat o formă agresivă, motiv pentru care a și fost tolerat, atacurile virulente ale reprezentanților Academiei având ca țintă pe neoplatonicienii moderați din Alexandria și nu ideologia oficială. Însă un alt aspect contează aici, și anume că, până spre finele veacului al V- lea, elita ateniană își mai găsea reflectate în paideia școlii lui Platon opțiunile sale și, în consecință, susținea
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
despre el că a format o echipă de profesori de geometrie, astronomie, gramatică, al cărei scop era normarea gramaticii. Scrierile lui Homer erau, în special, cele asupra cărora trebuiau aplicate aceste reguli, dar și recitirea textelor lui Platon și ale neoplatonicienilor ca și reevaluarea disciplinelor științifice constituiau exerciții de bază. Ducellier îl consideră pe Leon Matematicianul ca fiind adevăratul inițiator al Renașterii bizantine, poate și pentru asemănarea lui cu unii reprezentanți ai Renașterii apusene de mai târziu, în ceea ce privește entuziasmul care sfârșește
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
Unu și multiplu Tradiția filosofică bizantină a fost, de la originea sa, pusă în situația de a formula propria înțelegere a dialecticii raportului unumultiplu plecând de la o înțelegere a numărului, care de la pitagorei, eleați și Platon, dar mai cu seamă odată cu neoplatonicienii, dobândise o dimensiune ce depășea înțelesurile simple ale matematicii, către implicații metafizice și mistice. Spiritualitatea creștină aducea în spațiul bizantin o înțelegere nouă în multe aspecte, dar mai ales în chestiuni care au preocupat peste tot lumea anticității târzii: înțelegerea
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
această temă, implică în mod constant o relație între un Fiu și un Tată, care sunt în același timp copărtași dumnezeirii, și se anunță venirea Duhului ca o altă persoană dumnezeiască. Într-un mediu care era dominat de înțele¬gerea neoplatoniciană a divinității, așa cum era formulată de Plotin, viziunea creștină părea a însemna o încălcare a regulilor după care trebuie înțelese caracterele Unului, accentul fiind pe suprema sa simplitate. Mistica neoplato- niciană își revendica raționalitatea din regulile pe care clasicismul filosofic
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
mereu necesitatea unor precizări și justificări pe care spiritualitatea și filosofia bizantină le-au reluat de la origini și până în vremea apusului său. Apologeții au fost primii creștini care au încercat o justificare a raportului unu-trei în disputele lor cu neoplatonicienii și gnosticii. Marea dificultate pentru autorii creștini era că erau nevoiți să utilizeze limbajul cristalizat de speculațiile neoplatoniciene asupra ființei, o terminologie care la acea vreme nu cunoștea o îndeajuns de mare flexibilitate pentru a putea reda paradoxalitatea și necesarele
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
până în vremea apusului său. Apologeții au fost primii creștini care au încercat o justificare a raportului unu-trei în disputele lor cu neoplatonicienii și gnosticii. Marea dificultate pentru autorii creștini era că erau nevoiți să utilizeze limbajul cristalizat de speculațiile neoplatoniciene asupra ființei, o terminologie care la acea vreme nu cunoștea o îndeajuns de mare flexibilitate pentru a putea reda paradoxalitatea și necesarele nuanțări care însoțeau o doctrină a unitreimii. Acest lucru se poate resimți în scrierile lui Justin Martirul. Viziunea
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
de creație, la actul de neîncetată întreținere a ființei lumii, până la pronia ce privește fiecare ființă în parte. Este în același timp o susținere, o direcționare, o comunicare, o comuniune, o împărtășire. O asemenea idee nu trebuie interpretată în context neoplatonician, pentru că nu este implicată doctrina emanației, a împuținării, diminuării naturii divine prin ceea ce Plotin numea procesiune. Deși este o participare și împărtășire potrivit unor trepte ce ți de putința de parti- cipație a fiecărei ființe, comunicarea acestor „raze” sau „purcederi
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
nimic prin energiile sau lucrările divine conform rațiunii lor, trecând astfel din Suvapig, din potență, în svspysia, în starea de a fi create efectiv. Aoyoi nu sunt siSog (forme) ce ar forma, ca în cazul lui Aristotel sau cel al neoplatonicienilor, un fel de materie preexistentă ci sunt energiile divine ce constituie planul înțelepciunii Logos-ului, a cărui lucrare se desfășoară conform lor. Grigorie Palama preia termenul svspysia cu toată încărcătura pe care o dobândise până în vremea sa, folo- sindu-l mai
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
dimensiunea unei relații de reprezentare, o relație a imaginii cu obiectul reprezentat. Iar cunoașterea acestei relații este un fapt dinamic ce presupune putința de împărtășire a minții din obiectul reprezentat prin intermediul imaginii sale. Plotin, Porphyrios, Jamblicos sau Proclus, maeștrii tradiției neoplatoniciene, își vor construi doctrinele având modelul participativ ierarhic al ființei și calea analogiei drept elemente esențiale. Este mediul intelectual în care va apare faimosul corp de scrieri areopagitice ce vor utiliza din plin schemele explicative platoniciene, motiv pentru care până în
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
târziu. Acest cadru neoplatonic, care sub aspect schematic este integral adoptat de Dionisie, conține termenii procesiunii și reîntoarcerii ca doi termeni ai unei triade ce mai conține și pe cel al remanenței, al rămânerii în sine. Cea mai bună expresie neoplatoniciană a acestei scheme aparține lui Proclus cu a sa Elemente de Teologie. Proclus oferă o exprimare sintetică a schemei atunci când afirmă că „Fiecare efect rămâne în cauza sa, purcede din ea și se reîntoarce la ea.” Neoplatonicienii afirmau existența unor
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]