152 matches
-
demersul liric, este, concomitent, divinul, sursa a toate, și un mesager al lui printre muritori - creatorul de artă -, drept care, grădina, în oricare dintre ipostazele aferente, captează toată atenția și toate efectele forței creatoare. Tinzând spre neoclasicism, dar și cu ecouri neoromantice, poemele lui Emilian Marcu oferă imaginea unui spațiu epurat de orice atingere cu urâtul, în orice formă de manifestare a lui, aglutinând senzații dintre cele mai înalte, prin intermediul picturalului concentrat în tablouri paradiziace, peste care tronează lumina, lăuză, dominate de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
echilibru interior, dezvăluite iubitei în special, destinatarul cuvintelor poetului, pentru care aceasta e o ipostază a femeii ideale, pe care o caută în ordinea umană, însă, adesea, și cu implicarea celei astrale, unde cele două influențe majore amintite, neoclasică și neoromantică, se întâlnesc: Doi îngeri fi-vor strajă în clipa cea divină / Când nunta în inele va viscoli supus sau: Din fulger se desprinde tot golul din inele...; în frigul dintre gânduri. Spațiul ideal de manifestare a dragostei este, adesea, cuibul
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
să rîzi sau să plîngi decît Într-o gamă a solfegiului de monede” - notează decepționat poetul, opunînd acestei interdicții „scrisul dumnezeiesc de liber”. Încît e de Înțeles de ce patosul negației unei astfel de constrîngeri duce și el la o retorică neoromantică ce dramatizează condiția creatorului, augmentînd prăpastia dintre „geniul” solitar și „mulțime”, făcînd totuși loc acelui public restrîns, de elită, al „inițiaților”: „Există o artă expresie pură, care nu ajunge pînă la creierul diluat al mulțimii. Apă regală, plăsmuirea abstractă nu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
adăugăm elogiul visului ca factor destructurant al legilor și formulelor („Dar În curînd, peste toate rădăcinile smulse, apele visului vor veni În puhoaie albe, și Înfățișările cu legi și cu formule vor fi duse În prăpastie”...), vom putea observa În ce măsură neoromanticul Voronca se apropie acum de programul avangardei suprarealiste, privit altădată, din perspectiva „constructivismului”, cu suspiciune. Chiar dacă nu numește direct „automatismul psihic pur” și „dicteul automat”, poetul le aproximează totuși În expresii similare, Înscrise pe orizontul mai vast al căutărilor avangardiste
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
El a propus actualizarea principiilor politicii europene din secolul al XIX-lea și aplicarea lor la circumstanțele timpului său. Numai că, după primii ani ai lui Kissinger în preajma lui Nixon, această idee s-a dovedit nu doar voit eroică și neoromantică (Hoffmann 1978), ci și irealizabilă. Ea nu reușea să se adapteze la procese precum emanciparea noilor state în afara controlului direct al concertului central bipolar și independența sectorului economic al relațiilor interna-ționale, care depășea capacitatea de cuprindere a diplomatului clasic. Eforturile
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și năruiri, pe alternanțe innumerabile. Pentru a ți-l apropia, contactele cu integralitatea operei sunt obligatorii; nici o categorie poetică nu-l cuprinde îndeajuns. Succesiv sau simultan, iată-l jucându-și nu rolul, ci rolurile: transparent ori ermetic, neoclasic, baroc ori neoromantic, instaurator de sensuri dar și de contrasensuri (frizând absurdul), paradoxal și filozofând liber (nu o dată cvasi-didactic) iată-l mereu în gardă, totdeauna de o mobilitate ficțională enormă, în funcție de text. Mai toate demersurile lui, ca poet, sunt modulațiile unui căutător fără
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
părăsea această lume, cutezătorul marcat de "un complex al singurătății mândre" (Eugen Simion) câștigase prinsoarea cu Metafora. EMIL BRUMARU UN ELEGIAC "GIOCOSO" Cu originalul Emil Brumaru intra în literatură (în 1970) un nonconformist structural. Nu primele lui Versuri în partitură neoromantică îl reprezentau; practicant al răsturnărilor, tentat de grotesc și fantastic, de substituiri și caricatură, poetul ieșean se lăsa condus de un demon interior care, stimulându-l, îl îndrepta sistematic spre parodie. Iată-l așa dar amuzându-se cu clătinarea formelor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ele reproduc texte din volumele precedente; li se adaugă însă pagini inedite, acestea demonstrând contacte cu Nichita Stănescu, cu Ioan Alexandru, cu alți colegi de generație. S-a vorbit de poezie "pură" în sensul sublimării expresiei prin decantare (Mihail Dolgan)*. Neoromantic, mesianic și polemic, partizan al prozodiei consacrate, tentat de marile teme ale timpului său și umblând Pe urmele lui Orfeu (cum indică eseurile sale din 1983), volumele lui Nicolae Dabija includ și versuri de agora, circumstanțiale (unele puse pe muzică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sunt conjurate să se ascundă. Autorul Unicornului, o capodoperă în stil folcloric, aspiră spre purități luminiscente. Poemele sale definitorii sunt niște frânturi de concerto grosso: "Încearcă să lumineze / orașul fără moarte, / să-ntoarcă rândunelele în streașina din / care picură cerul". Neoromantic în cheie patetică (împresurat de întrebări), privind în sinele tânjitor și contemplând necontenit largul, Vasile Nicolescu cultivă sistematic discreția clasicismului din totdeauna. Arhitectul s-a vrut un căutător de armonii. CĂUTÂND CUVÂNTUL MAGIC: GEORGE VULTURESCU Rădăcinile lui George Vulturescu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
după el, "materia primă" a filozofiei înseși)46. Beneficiind de această deschidere, spiritul romantic facilitează apariția unor orientări de gândire precum Lebensphilosophie, filozofia inconștientului și intuiționismul tendințe impulsionate într-un fel sau altul chiar de către Dilthey. Recunoscute îndeobște ca fiind neoromantice, acestea ar fi fost imposibile în condițiile unui raționalism clasic. În fine pentru a încheia șirul comparațiilor -, în vreme ce clasicismul, static, pune preț pe categoriile unei existențe date o dată pentru totodeauna, romantismul, mobil, cu vocația lui constructivă, cultivă categoriile devenirii 47
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cu romanticii Dincolo de raportările lui Dilthey la ceea ce numim îndeobște filozofia clasică germană, trebuie să ne reamintim însă că intrarea lui în scenă se produce la confluența a două dintre "curentele" majore ale secolului al XIX-lea: romantismul, sub variantă neoromantică, și realismul. Chiar dacă în legătură cu aceste două tendințe am găsit o filiație ce coboară până în iluminism, reacția antiromantică a pozitiviștilor care apelează exclusiv la faptic, la datele controlabile prin experiență, astfel încât empiricul devine la ei factorul decisiv în cunoaștere este incontestabilă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
se impună în fața celor "anistorice" și inerte, pe care mizase filozofia tradițională. Asemenea ecouri postromantice, ce-i drept, atenuate, răsună și în "filozofia vieții" și, implicit, în opera lui Dilthey, sau așa cum aminteam mai sus într-o serie de orientări neoromantice, impulsionate de el, cum sunt filozofia inconștientului și intuiționismul. "Conștiința mea este locul care cuprinde toată această aparent incomensurabilă lume exterioară", iar "întinderea" obiectelor care ne apar are ca rezultat o extindere a "conexiunii reprezentărilor" noastre, scria gânditorul german în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
von Humboldt..., p. 40). O altă dovadă a deschiderii iluminismului către romantism (fie el și în ipostaza de "iluminism istorist", cum îl numește Schnädelbach vezi infra nota imediat următoare) este faptul că prelungiri iluministe pot fi depistate până și în neoromantica "filozofie a vieții". În acest sens, Thomas Mann face o observație interesantă. Constatând că "apărarea instinctului împotriva rațiunii și a conștiinței a fost o corectură vremelnică" și că abia "corectura vieții prin intermediul spiritului, sau al moralei" reprezintă adevărata corectură "de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Dilthey se vede nevoit să revină deseori asupra conceptelor și ideilor sale, pe care le nuanțează sub rezerva unui "insondabil" care ne scapă (pe linia cercetării pozitive) sau a unei istorii în permanentă mișcare, a unei deveniri continue (pe linie neoromantică)68. Firește, același motiv îl împiedică pe autor să-i acorde filozofiei statutul de știință capabilă de o cunoaștere universal valabilă (fie și ca teorie a cunoașterii, care rămâne în sine tot o merkwürdiges Doppelwesen) și-l determină să relativizeze
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
posesorul unui teritoriu liric perfect individualizat și în consecință lesne recognoscibil. Au trebuit să o admită inclusiv criticii altminteri de top care s-au grăbit să îl situeze în descendența celor mai variate familii lirice (simboliste și postsimboliste, romantice și neoromantice, tradiționaliste, expresioniste și suprarealiste etc.), comparându-l cu poeții Văcărești, Ion Pillat și George Topârceanu, Ion Minulescu și Tudor Arghezi, B. Fundoianu, Ilarie Voronca și Urmuz, Constant Tonegaru și Radu Stanca, M.R. Paraschivescu, Leonid Dimov, Nichita Stănescu și Mircea Ivănescu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
reacție salutară la deconstrucția informa(ționa)lă a sensului" (citatele sunt selectate din articolul Polarități ale poeziei (de azi?) (II), publicat de Dan Bogdan Hanu în "Convorbiri literare", iunie 2007). Scriitorul se consideră, prin urmare, reprezentantul unei minorități poetice structural neoromantice, atente la palpitul vieții interioare, dornice oricând să transcrie fantasmele învăluitoare și, natural, imateriale, dar atât de persistente în străfundurile abisale ale ființei. Într-adevăr, deși interfața textelor pare a fi uneori asigurată de fața vizibilă a unei cotidianități atopice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
conferită tot de racordarea la tradiție, însă la cea orfică. Nu numai latura incantatorie a limbajului său, ce trimite în mod evident la un concept esențial în miturile orfice (epoide-incantația), probează acest tip de influență. La fel ca și ceilalți "neoromantici" ieșeni, Cezar Ivănescu pare atras și de problematica de fond pe care o cultivă credința și lunga tradiție orfică: metensomatoza (trecerea psyché-ei dintr-un trup într-altul și captivitatea ei în corporal, așadar sinonimia soma sema), respectiv imperativul sufletului nemuritor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o debandadă căutată, grație căreia întunecatele universuri epice dostoievskiene și camusiene se învecinează bine mersi cu Dimineața luminoasă a poeților autohtoni, drama exilatului tomitan consună cu suferința claustraților din Oran, iar desenele grotescului caragialesc sau arghezian cu reveriile suave ale neoromanticilor ori cu cele învălurite ale cerchiștilor. Coabitarea nu este însă deloc pașnică, din vina exclusivă a regizorului acestui spectacol sumbru al literaturii. El își contaminează (voit!) reprezentarea cu toate maladiile sale. Bolile poetului sunt, într-o mare măsură, și cele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Ursachi, Inel cu enigmă (Editura Junimea, Iași, 1970), Missa Solemnis (Editura Eminescu, București, 1971), Poezii (Editura Junimea, Iași, 1971), Poemul de purpură și alte poeme (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974). Masca preferată este, deocamdată, aceea anunțată, cu superbia orgolioasă a pozei neoromantice, în Solie ("Eu sunt ambasadorul Melancoliei,/ Și iată,/ Mult prea duioasele mele scrisori/ De acreditare:") și detaliată în Prima scrisoare, "Dată azi, în cetatea Mâhnire", de cel mai cunoscut alter al poetului: "Noi, Padișahul/ Întregii Melancolii,/ Împărat al Singurătății de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
spre edificare, câteva versuri incluse în Meditația din Golful Francezului: "Visez la strălucita logodnă/ a Cancerului cu Nebunia/ în zilele de aur al lunii Mai". Desigur că, la o primă vedere, în astfel de versuri se poate observa o retorică neoromantică, ce ar miza pe motivele și atitudinile existențiale consacrate (visul, temporalitatea grandioasă, logodna extinsă la nivelul elementelor cosmice, devenită chiar principiu otologic). Comentând aceste versuri într-un context în care detaliază formele de "răzmeriță a eului creator împotriva disciplinei ce
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Bacchelli sau Vincenzo Cardarelli.89 Orientarea ei preponderent antidannunziană, ce se opunea ecourilor naturalismului de secol nouăsprezece, tindea spre neoromantism, fapt care i-a atras numele Sturm und Drâng florentin, dat de Piero Gobetti, directorul piemontezei 'Baretti'. În cadrul acestei tendințe neoromantice Leopardi a fost readus în actualitate de către De Robertis, care scotea în evidență efortul recanatezului de a elabora formă poeziilor pe baza unui calcul combinatoriu eliberat de efuziuni sentimentale sau zboruri fantastice.90 În discursul aceluiași publicist, ce consideră că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
romantism la ermetism, de la generalizarea și deschiderea spre universal realizată de înaintaș, până la extremă subiectivizare și individualizare, de factură nu putem să nu remarcam preponderent romantică, specifice lui Quasimodo. Prezenta cercetare a încercat să completeze lipsa unor analize despre elementele neoromantice din opera sicilianului, despre acel mozaic de puncte-cheie împrumutate de el din rimele de secol nouăsprezece, în mare parte din poezia recanatezului. Pornind de la analiza lexicului versurilor scrise de poeții noștri ce constituie, firește, scheletul analizabil și cuantificabil al structurii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
personală din ziarul milanez 'Tempo'. Tonul sau, am constatat, este laudativ iar dialogul cu un tânăr cititor vădește disponibilitatea jurnalistului de a propagă verbul leopardian, considerat unul dintre fundamentele poeziei contemporane italiene. Deoarece se îmbogățise și cu acest ecou atenuat neoromantic cu rădăcini antice, arta quasimodiană, din ce in ce mai atentă la șlefuirea cuvântului, va sta la baza versurilor ce aveau să îi aducă mult mai tarziu recunoașterea că prima voce a poeziei ermetice, pe urmele precursorilor Ungaretti și Montale. Ermetismul își declară sorgintea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
literele componente ale tablourilor?" (p. 183). Tabloul acoperit cu litere care îi explică semnificația nu este un "obiect găsit" suprarealist, adică un obiect imposibil, fără destinație, precum cele desenate de Max Ernst, care transcend utilul și, astfel, servesc ca invitație neoromantică la desprinderea de real. Obiectul imaginat de Blecher desemnează posibilitatea ca toate lucrurile din lume să aibă un sens vizibil, aflat la îndemână, expulzând astfel absurdul, nonsensul din lume și creând o fantasmă a semnificației absolute. Un obiect acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
turci, a căror influență se exercită doar prin proximitate. Cititorul, ca și personajul central, nu-i vede niciodată, ci doar știe că sunt acolo, gata în orice clipă să se arate privirii. Nuvela are un sfârșit patetic, într-o situare neoromantică 80. Parabolicul este servit în chip magistral, însă lecția de etică nu reușește să efaseze efectele agresive ale eșuatului. scenariu redempționist. Evadarea, chiar atunci când pare fructuoasă, se dovedește ratată, și nu dintr-o carență actanțială a personajelor, ci pentru că umbra
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]