152 matches
-
ales din perspectiva viitorului, a luptei dintre antic și modern, dintre vechi și nou, a impactului filosofiei asupra a ceea ce a devenit cultura și conditia umană în lumea modernă și contemporană. În ultimele decenii, pe fondul reînoirii interesului pentru modalitățile neoromantice de a examina creațiile culturale, asistăm la potențarea efortului în direcția cercetării acestora și din perspectiva valorilor trecutului, cînd, se pare că omul, cel puțin din punct de vedere spiritual, avea o mai bună situare în raport cu plăsmuirile sale și cu
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Eminescu, ECH, 1990, 1-2; Monica Spiridon, Conceptul de Eminescu, R, 1990, 2; Sanda Cordoș, A douăsprezecea elegie, APF, 1990, 3-4; Alexandru Duțu, Vedere și viziune, VR, 1990, 3-4; Petru Poantă, O „integrală” a eminescologiei, TR, 1990, 24; Gabriela Omăt, Critică neoromantică, RL, 1990, 31; Ion Simuț, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, F, 1990, 8; Diana Adamek, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, TR, 1990, 42; Ion Vlad, Harul deplinei dăruiri, TR, 1990, 42; Regman, Nu numai, 284-286; Florin Manolescu, De la poetica vederii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
rămânem mai departe/ În hexametrii noștri fără moarte.” Procesul devine mai evident în poemele din volumul Monolog în Babilon (1967), singurul pe care poetul l-a publicat după al doilea război mondial. În multe dintre piesele de aici, din nou neoromanticul se însoțește cu neoclasicul. Atât prozodia veche, apelul insistent la miturile Antichității, situarea accidentalului în universal, a excepției în generalitate, cât și pledoaria implicită pentru rațiune („Cunoașterea e tot o cucerire”) sunt parametri ai clasicității. Istoria, văzută prin gândirea unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
Cu cărțile, 17-22; George Arion, Alexandru Philippide sau Drama unicității, București, 1982; Bucur, Poezie, 222-236; Cândroveanu, Printre poeți, 7-13; Horia Avrămuț, Alexandru Philippide, București, 1984; Cheie-Pantea, Palingeneza, 170-178; Flămând, Intimitatea, 69-75; George Gibescu, Alexandru Philippide, București, 1985; Ovidiu Ghidirmic, Poeți neoromantici, Craiova, 1985, 105-128; Scarlat, Ist. poeziei, III, 94-108; Alexandru I. Philippide în dialog cu contemporanii, I-II, îngr. și pref. I. Oprișan, București, 1986; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 291-302; Alex. Ștefănescu, Alexandru Philippide sau Visul ca viață, RL, 1990, 15; Regman, Nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
consecvența. El a evoluat, desigur, dar rămânând conectat la aceleași surse, la tensiunile spirituale originare, mereu active. Și aceasta într-un climat de artă care a încurajat mai cu seamă discontinuitatea, evoluțiile fracturate, rupturile. De fapt, lirica lui Dan Laurențiu, neoromantică, se plasează în afara cursului dominant din proza actuală, impregnată cum este ea de „cotidian“, de „concret“, de „istorie“. Poetul este inaderent la acestea din rațiuni conceptuale. Cotidianul, contingentul, lumescul sunt marcate, în viziunea sa, de un semn negativ, delimitează un
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
literare”, „Argeș”, „Astra”, „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Viața românească”, „Contemporanul”, „Fakty” (Torun - Polonia), „Journal des poètes” (Belgia) ș.a. Culegerea de poezii Sunetul visării (1978) a fost distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova. Poet al expresiei elegante, cu o sensibilitate neoromantică, R. scrie versuri suave închinate iubirii, în tonalitate elegiacă, cu frecvente nostalgii de toamnă, transpuse adesea în ritmuri tradiționale. O constantă ar fi aspectul calofil și grațios al poemelor, prezent încă din Plânsul oglinzilor. Motivul liric fundamental al cărții este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289388_a_290717]
-
violent, direcționat asupra lui Eminescu", acesta înțeles cu evidență ca un reprezentant al Junimismului. Sunt luminate astfel punctele de interferență ca și cele de disjuncție între cei doi poeți, "în cadrul ecuației" Eminescu Macedonski, relație posibilă avându-se în vedere "constituția neoromantică a ambilor". În dialectica Eminescu-Macedonski, exegetul descoperă "nu numai conjugarea etică, temperamental romantică a celor doi, dar și o corespondență de natură estetică, de natură neoromantică, explicabilă prin ancorarea lor în spiritul veacului al XIX-lea și prin deschiderea spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cei doi poeți, "în cadrul ecuației" Eminescu Macedonski, relație posibilă avându-se în vedere "constituția neoromantică a ambilor". În dialectica Eminescu-Macedonski, exegetul descoperă "nu numai conjugarea etică, temperamental romantică a celor doi, dar și o corespondență de natură estetică, de natură neoromantică, explicabilă prin ancorarea lor în spiritul veacului al XIX-lea și prin deschiderea spre veacul XX". Deosebirea fundamentală, ni se atrage atenția, este "activismul literar al lui Macedonski, spirit prin excelență doctrinar, și structura interioară eminesciană, în genul primilor romantici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
relevă un spirit justițiar, mai puțin doctrinar, ce-i drept". O lectură "novatoare" probează, în totul, "impactul" major pe care l-a avut eminescianismul asupra liricii românești moderne. Iar Florin Oprescu face o asemenea analiză privind cataliza eminesciană. Un alt "neoromantic", un "modern autentic", din perspectiva exegetului, este George Bacovia, care "ascunde în substraturile recviemului de tip simbolist profunda prefacere eminesciană a temelor grave, a motivelor de natură metafizică". Influența eminesciană se resimte aici la nivelul "intrapoetic" și, nu mai puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
probabil cea mai acerbă luptă a creatorului cu modelul romantic eminescian, cea mai intensă convulsie a spiritului creator, chinuit de contrarietatea influențelor, fie cea modelatoare, tentantă și facilă, fie cea catalitică, dinamică și fertilă"). Philippide se prezintă astfel ca un "neoromantic clasicizat", rolul eminescianismului fiind aici de natură catalitică, impunând "osmoza dintre structura romantică, cristalizarea clasică și alienarea de tip modern". Impactul cultural dintre cele două culturi franceză și germană se manifestă activ în secolul al XIX-lea la noi arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
interes de noutate, măcar prin inconformismul scrisului său și materialul lui de bazar, iar alteori, adică o singură dată, și prin Încer carea lui de a Însemna o mică revoluție În teatrul nostru cu a lui Maica cea tânără, dramoletă neoromantică Într-un act, căzută pe scena Teatrului Național În iarna lui 1911, când era să fiu și eu, cât p-aci, un fel de combatant În vestă roșie, ca Théo phile Gautier la premiera lui Hernani, Împotriva unui grup de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ale vieții decât pentru rațiunile ei aspre și grijile urmărind și scontând beneficii neapărate; zvârlindu-mă totuși uneori În vâltoarea unor trebi peste puterile oricui, Însă numai din simplă voluptate a mea de a acționa sau dintr-un exces temperamental neoromantic la origine - am dat, bineînțeles, partea cuvenită seriosului vieții, dar parcă și mai mult acelor nimicuri esențiale și indispensabile, singurele care dau sens, farmec și interes aces tei vieți, Întemeiată, orice s-ar spune, pe sentiment mai mult decât pe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
fiind pus în scenă la Teatrul „C. I. Nottara” încă din stagiunea 1979-1980, precum și a unor scrieri diaristico-memorialistice: Clipe și nopți (2002) și romanul-document Plâng, iubite prinț (I-V, 2000-2001). Așezare de lucruri o înscrie pe T. pe o orbită neoromantică postblagiană, cu câteva exuberanțe ingenue în care se simte influența tânărului Nichita Stănescu, ca în Amețit vibrează timpul. Universul se circumscrie în genere satului (tiparul versificației e, de altfel, de sorginte folclorică), iar motivele aparțin unei singure sfere semantice: destrămare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
G. Călinescu, așa cum reiese din aprecierile lui, nu era prea înclinat spre formele unui romantism al intuițiilor obscure, larvare, preraționale sau infraraționale. Preferințele lui mergeau, cum se știe, în „sensul clasicismului” (deși a „experimentat” poetic, în chip deliberat, și formula neoromantică). Cu toată propensiunea lui pentru clasicism (de unde și predilecția pentru „neptunismul” pe care îl vedea în postume), el avea, totuși, o concepție despre lume apropiată de sistemele sincretiste, totalizante, trimițând la Boehme și mai departe la gnostici, concepție mistică ce
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ca o favoare, un noroc. Norocul - un cuvânt foarte românesc, pe care generații mereu mișcătoare de scriitori români l-au interpretat În fel și chip. Sărmanul Eminescu Își ignora, iată, norocul, crezându-se nefericit sau era mai degrabă o poză neoromantică? Omul de la țară prin noroc Înțelege o vreme acceptabilă, potrivită semănării și strângerii recoltei, sănătatea animalelor și a familiei, copii harnici, bisericoși, și, poate nu În ultimul rând, un anume prestigiu În sânul comunității. Un nume. O viață lungă. Strămoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nu mai amintește de romanticul întârziat de odinioară, poetul dovedind odată cu înaintarea în vârstă nu doar o vitalitate (uneori exacerbată), dar și capacitatea de adaptare la noile formule poetice, ceea ce i-a determinat pe comentatori să îl considere fie un „neoromantic orientat spre expresionism” (D. Micu), fie un exponent al „neobarocului, cu similitudini în poezia marelui Góngora” (Ion Lungu). Relațiile apropiate cu Lucian Blaga (căruia, de altfel, i-a și dedicat câteva culegeri de documente biobibliografice) ar fi presupus și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287378_a_288707]
-
fiecare ființă se recunoaște / După fulgerele pe care stă...” (Clubul spațiului). De bună seamă, adâncirea în oniric este emblematică pentru concepția lui Z. despre creație. Vizitat de fantasme vizionare, pe alt palier al cunoașterii poetice, el reface legătura cu tradiția neoromantică și expresionistă a lui Al. A. Philippide, de pildă. Ca o boală cosmică eruptivă, visul bântuie imaginația aprinsă a lumii, prilejuind o disecție nemiloasă în străfundul conștiinței omenirii: „Se taie-adânc și-n ele se desfundă mări, / Cangrena-n care vise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290689_a_292018]
-
B.P. Hasdeu. Vedeți revenind aici majoritatea numelor pe care le-am întâlnit în poezie și roman. Arta dramatică nu este încă o specialitate: fiecare are pretenția că excelează în ea. Emil Isac s-a pus în slujba simbolismului; drama sa neoromantică Maria cea Tânără a marcat debutul și eșecul acestei școli. Lui Adolf de Herz (Dinu Ramură), născut în 1887, i s-au jucat pe scena Teatrului Național Iliaș-Vodă, În noaptea Învierii, Domnița Ruxandra, drame istorice. A tradus Phedra de Racine
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
turci, a căror influență se exercită doar prin proximitate. Cititorul, ca și personajul central, nu-i vede niciodată, ci doar știe că sunt acolo, gata în orice clipă să se arate privirii. Nuvela are un sfârșit patetic, într-o situare neoromantică 80. Parabolicul este servit în chip magistral, însă lecția de etică nu reușește să efaseze efectele agresive ale eșuatului. scenariu redempționist. Evadarea, chiar atunci când pare fructuoasă, se dovedește ratată, și nu dintr-o carență actanțială a personajelor, ci pentru că umbra
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
buclă perfectă, evoluția stilistică a evocării infernului insectivor, pe care o inițiase Costin în tabloul invaziei lăcustelor. Nemairezistând, sătenii, în frunte cu preotul, decid să continue confruntarea afară, unde îngerii nu întârzie să-și facă apariția, într-un tablou generat, neoromantic, prin opoziție cu cel infernal: "prin strunga de lumină prinseră a ninge îngerii, încinși cu arcuri și tolbe cu săgeți, purtând lăncii lungi în mâini, fluturându-și în coborâre buclele de sârme de aur". Noii aliați sunt invincibili: ei "loviră
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să râzi sau să plângi decât într-o gamă a solfegiului de monede” - notează decepționat poetul, opunând acestei interdicții „scrisul dumnezeiesc de liber”. Încât e de înțeles de ce patosul negației unei astfel de constrângeri duce și el la o retorică neoromantică ce dramatizează condiția creatorului, augmentând prăpastia dintre „geniul” solitar și „mulțime”, făcând totuși loc acelui public restrâns, de elită, al „inițiaților”: „Există o artă expresie pură, care nu ajunge până la creierul diluat al mulțimii. Apă regală, plăsmuirea abstractă nu sapă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
adăugăm elogiul visului ca factor destructurant al legilor și formulelor („Dar în curând, peste toate rădăcinile smulse, apele visului vor veni în puhoaie albe, și înfățișările cu legi și cu formule vor fi duse în prăpastie”...), vom putea observa în ce măsură neoromanticul Voronca se apropie acum de programul avangardei suprarealiste, privit altădată, din perspectiva „constructivismului”, cu suspiciune. Chiar dacă nu numește direct „automatismul psihic pur” și „dicteul automat”, poetul le aproximează totuși în expresii similare, înscrise pe orizontul mai vast al căutărilor avangardiste
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
înroșit, seara / alții / au vopsit iarba în verde și cei mai răutăcioși / au făcut-o cenușie”), constatarea fiind însoțită de o săgeată trimisă spre făcătorul lumii („Ce puțin gust estetic / are Dumnezeu!”). Versurile anterioare stabilirii în Occident exprimă, în tonalitate neoromantică, nu o dată cu inflexiuni simboliste, o stare de spirit comună generației sale. Asemenea atâtor confrați, poetul se simte, pe asfaltul desfundat, „o groapă [...] în care picură coșmare de-ntuneric”, vede sufocându-se totul în jur și are sentimentul de a fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
ideologic al epocii realismului socialist și contribuie în mod semnificativ la restabilirea legăturilor literaturii postbelice cu marea tradiție spirituală românească și europeană. Spirit elegiac, trăindu-și cu estetism și voluptate nostalgiile, poetul conturează un univers liric dominat de o sensibilitate neoromantică, în care pasiunile și sentimentele sunt îndelung șlefuite de o conștiință artistică superioară: „Odată despărțirile noastre n-o să mai sfâșie. / Am să plec... totul o să-ți pară firesc... / A fost o toamnă cenușie, / o seară cu alcool într-un cadru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
reușitele, consideră Andrei Marga. Obiectivul ICR trebuie redefinit, de la inițierea organizarea și dezvoltarea capacității asociative la producerea de valori. Promovarea limbii române în Europa devine o prioritate a mandatului Marga. Până acum, scrie Andrei Marga, ICR a avut o concepție neoromantică privind cultura, adică a acordat puțină atenție științelor economiei, dreptului sau tehnologiei. Accentul trebuie mutat pe cultivarea științelor, în general, pornind de la o concepție modernă asupra culturii. ICR nu va mai promova experimente, ci doar opere validate și autori care
Marga: ICR renunță la experimente și finanțează doar autori consacrați () [Corola-journal/Journalistic/81150_a_82475]