330 matches
-
de egocentrism și devin detestabili: Fostul secretar de partid, soția lui Remus Răceanu, Miroiu. Alții oscilează, indeciși, între acești poli, având un conținut sufletesc ambiguu, neconsolidat, imatur (Nistreanu). Indiferent de nișa în care se află pe această scală, cei mai mulți fac neostoite eforturi de a-și găsi loc în propria viață, în realitatea care dă senzația că aleargă prea repede pentru putința omului de a ține pasul cu ea. Unii izbutesc, alții nu. Și, totuși, chiar cei care izbutesc nu au o
PROZA LUI IULIAN CHIVU SAU VIAŢA CA SUPRAVIEŢUIRE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383004_a_384333]
-
ai întrebat, ce vei face, dacă jucăria își va lua și pușculița? -Nu, nu m-am întrebat! -Ești un om bun! Așa mi-aș dori să fie soțul meu. Mă uit în ochii tăi, văd atâta dorință, căldură și iubire neostoită. Dă-mi mie prinosul tău de iubire, mângâierile tale, dragostea ta. -E prea târziu pentru mine. -Intră! Bătaia în ușă l-a smuls din gânduri. Violeta cu o tavă în mână pe care se găsea: ceașca cu cafea, pachețele cu
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385338_a_386667]
-
veneam!” „Te cred cumetre, da’ apoi, / Nu e așa precum vrem noi, Ci după cum bine s-a spus: / „E cum voiește Cel de Sus”. Capra pornește-apoi plângând, / Iar lupul după ea mergând Se prefăcea că-i necăjit / Plângând și el, neostoit. „Doamne, cumetre” - capra zise / După ce se mai potolise - „Să nu ai parte-n lumea asta / De ce ți-e drag. Asta-i năpasta...” „Așa-i cumătră. Bine spui!” Răspunse lupul. „Altfel nu-i! Că de-ar ști omul ce pățește, / Mai
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
CUM AU îNCĂPUT DOI VREDNICI CĂLUGĂRI îNTRO SUTANĂ Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă, dar la o iscodire mai atentă se vădea a fi un tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai slab. In chip firesc, din gunoiul memoriei tale încercate, răsări-va întrebarea: „Da’ de ce?” „Iac-așa!”, am putea răspunde noi, dacă n-am ști de câtă osârdie dai dovadă urmărindu-ne vighil preumblarea noastră epică, dacă n-am cunoaște neostoita ta vrere de a înțelege cum de, cu aceleași personaje și uneori cu aceleași vorbe, un episod iese lin, curgător, că-ți vine să-l mai citești o dată, iar altul iese câș, că-ți vine să-l citești de trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acele întâmplări și ființe care bat la înalta Poartă a înțelegerii dumneavoastră... — Frumoasă frază! - răspunse sultanul ștergându-și ceafa. De unde-ai scos-o? — Din Tacit, luminăția-ta - răspunse viziriul. — A fost un mare cărturar. Pămătuful! - porunci sultanul. — Cunoscând așadar interesul neostoit al luminăției-tale pentru trebile împărăției - continuă viziriul - am îndrăznit împreună cu aceiași preaplecați slujitori din Herțegovina... — Din Moldova, prealuminate! - șopti fâstâcit Barzovie - ... sau, mă rog, din Moldova - se corectă viziriul - să intrăm în acest loc al forței și îndemânării din totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vistiernice Ximachi! - șopti armașui. Aș vrea să te cred - răspunse Ximachi vistiernicul, căci el era. Aș vrea încă o dată să te cred, armaș Abăluță. Acuma du-te și deschide-le poarta. Apoi se aplecă peste parapet: Cuvioșiile voastre, Vodă, cu neostoita-i înțelepciune, doarme momentan, dar sunt treaz eu. Poftiți înăuntru. O, biată țară a Moldovei! Pe mulți venetici oploșita-i la sânu-ți, multe guri venite de-aiurea îndestulat-ai și mulți și-au lăsat ciolanele pe mănosul tău pământ! Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ținut de mici pe genunchi și care când au crescut au început a-i zice melodioase vorbe în doi-trei peri, copile ale acestora ce nu puteau îndura eșecul mamelor, slujnicuțe care l-au îngrijit când era încă în puterea de neostoit a bătrâneții, două chelărese care au picat moarte după el când au observat cum se târguie pentru niște morcovi, o contesă poloneză care aflându-se în trecere prin Veneția și văzându-l cum iese pe canal în gondola lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
văzut, ca să nu-ți aduci aminte că am fost aici, ce trebuie să fac să pier mai repede, oameni întunecați ce m-ați ghidat către această cameră în care ascundeți de mii de ani rodul căutărilor voastre neobosite de idioți neostoiți? De ce nu-mi spuneți, ca să am un motiv suficient de bun să vă ucid, de ce? Înainte însă ca eu să pot avea vreun răspuns de la cine știe cine, pentru că nimeni nu are obiceiul să vorbească omenește în tot locul ăsta nebun, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
păcătuit dacă ar fi cunoscut consecințele păcătuirii sale. Dar nici atâtea spirite alese nu ar mai fi căutat, mai apoi, modalitatea de a lecui această vină, propovăduind calea virtuții. Omenirea ar fi lipsită de zestrea ei cea mai de preț, neostoita căutare a adevărului. Singura care o răscumpără În ochii cumpliți ai lui Dumnezeu. Bătrânul izbucni Într-un râs amar. - Ar trebui să fii mai precaut, messer Alighieri, când dai astfel glas convingerilor dumitale. Nu cred că, pe pământul Inchiziției, această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adevărat. Bernardo nu mințea. O răsfoi cu iuțeală, parcurgând cu frenezie anii de fapte vitejești și de glorie. Nașterea lui aproape miraculoasă la Jesi, lupta pentru coroană. Intrarea triumfală În Ierusalimul cu o sută de turnuri, triumful și căderile, dorința neostoită de cunoaștere și strălucirea curții sale. Versurile lui... Sări la ultimele file. Proza solemnă a episcopului scanda sfârșitul Împăratului În tonurile unei drame antice. Chinul provocat de boală, speranțele Înșelătoare ale unei aparente Însănătoșiri. Tulburea Împletire de patimi și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
visul i se Împlinise, s-a trezit brusc, cuprins de o panică rece, fiindcă femeia din vis fusese o Clara toantă, cu părul cânepiu, fără irizări aurii În plete și cu o mulțime de banalități picurându-i insipid de pe limba neostoită. Dar ea a fost prima femeie rasată pe care a cunoscut-o și unul dintre puținii oameni care l-au interesat cu adevărat. Clara Își transforma bunătatea Într-un mare avantaj. Amory se decisese că majoritatea oamenilor buni ori Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Stanțe) nu e vorba de invenție, ci de purificare și de reducție. Veți binevoi să ne iertați mania inocentă - adevărată deformare profesională - de a recuge, pentru a-l compara și a-l înțelege mai bine, la cutare matematician. Moréas evocă neostoit formalismul lui Felix Klein sau, mai degrabă, purismul logic al lui Hilbert. Într-adevăr Din Grundlagen der Geometrie - pe care unii o numesc "noul Euclide" - această cărțulie a lui Hilbert, apărută în 1899, chiar în anul primelor Stanțe, va sta
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
credinței creștine ... Studiul operei eminesciene, și când spunem asta nu ne gândim numai la poezie, ci la întreaga producție literară pe care o găsim consemnată în manuscrisele sale, în articolele apărute în presa timpului, ne descoperă o personalitate cu o neostoită sete de cunoaștere, dornică de a-și însuși tot ceea ce oferea gândirea omenească în cele mai variate domenii de manifestare a spiritului. Nu e ramură de știință, afirma Ioan Slavici despre Mihai Eminescu, pentru care el n-avea, cum zicea
DESPRE MIHAI EMINESCU, CREDINŢA CREŞTINĂ ŞI BISERICA ORTODOXĂ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361274_a_362603]
-
de nefastă pentru liniștea lui Moș Orion. Cum stătea el pe prispă, cu fața sa mică, rotundă, cu chelie, doar cu două-trei fire de păr în vârful capului ca niște antene misterioase, era victima sigură a uneltirilor fără de sfârșit ale neostoiților de copii care se distrau folosind niște rachete și rachetuțe artizanale pe care le lansau aproape nonstop și care, cât ai clipi din ochi, dădeau ocolul planetei Jupiter și se întorceau înapoi spre a sfârși în groapa cu nisip de pe
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363816_a_365145]
-
obiecte într-o masă transparentă, conferindu-le autenticitate și, mai ales, acțiune. Treabă care presupune mult simț artistic, răbdare de miniaturist, îndemânare de bijutier și imaginație de poet. Gyuri posedă toate aceste calități, la care se adaugă o mare și neostoită dragoste pentru natură. Uneori, el preia o temă clasică, cum ar fi celebra fabulă a lul La Fontaine cu „greierele și furnica”, sau nu mai puțin cunoscuta povestire a scriitorului Ernest Hemingway din „Bătrânul și marea”. Este remarcabila mișcarea personajelor
FRUMUSEŢI NEOBSERVATE de DOREL SCHOR în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362857_a_364186]
-
Mihoc Publicat în: Ediția nr. 1433 din 03 decembrie 2014 Toate Articolele Autorului Atât de multe depind de-o vorbă bună, Prea multe simțind prin tolba străbună, Când toate depind de-o minte ascuțită, De vorba, simțirea și inima-ți neostoită. Atât de multe depind de un cer senin, Multe mai depind de-un suflet heruvim, Ce face cerul meu interior să sclipească, Destin cuprinzând vorbe să nu clipească. Atât de multe depind de a ta seninătate, De calmul prea profund
BUCHETUL DE ZÂMBETE... de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362279_a_363608]
-
la cei 65 de ani, pe care-i va împlini anul acesta). Ca orice iubitor de folclor și contemporan cu acești "nemuritori" pe care i-am ascultat, i-am admirat, (unii mi-au fost modele minunate în sădirea dragostei mele neostoite pentru melosul cu armonii celeste), fiindcă m-am bucurat nespus... că destinul mi-a întins o mână spre a reuși să gust din fructul dulce al muzicii și să ofer cu dragă inimă din comoara vieții mele, din agoniseala unor
PARTEA A I-A ÎN CETATEA CÂNTECULUI ŞI DANSULUI de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 943 din 31 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/361208_a_362537]
-
-l sune pe Galiț, gândul la închisoare fu suficient pentru a-l opri. Nu era un nenorocit de informator și nici un distrugător de familii, chiar dacă avea suficientă afurisenie în el încât să jubileze la mătăniile pe care Preda le făcea neostoit la picioarele lui. Până la urmă, important era să nu se mai fure în firma lui și să nu mai fie privit ca un fraier ușor de dus de nas. Îl mai lăsă câteva minute pe contabil să se târască în fața
CÂNTECUL FAZANULUI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1757 din 23 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368309_a_369638]
-
Hrănite cu secundele celui care, simțind, învață să nu mai simtă și, plângând, să nu mai plângă. Și, peste toate, uitarea, grozavă conspirație a timpului ... Risipind pe cel pur deopotrivă cu cel maculat și pe cel împăcat laolaltă cu cel neostoit de suspin. Mi-amintesc doar că am trecut pe acolo cu gândul, apoi cu sufletul... Am trecut, dar n-am plâns,l-am lăsat pe cel iubit să rămână, să plângă, și mai apoi să uite trecerea mea. Referință Bibliografică
UITAREA, GROZAVĂ CONSPIRAŢIE A TIMPULUI de CAMELIA PETCU în ediţia nr. 2020 din 12 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368452_a_369781]
-
cuvant”. Apropiindu-mă de finalul exegezei, am o senzație și un sentiment de preaplin sufletesc. Doamna Cezarină Adamescu este o investigatoare neobosita cu vocația esenței, dar și a detaliului, aș putea chiar să afirm că există la dansa o sete neostoita de detaliu... Exegeta notează absolut tot ce simte că este interesant și valoros, si cum în opera doamne Buni mai toate sunt interesante, profunde, revelatoare doamna Adamescu are ce adună, o bogăție imensă. Pentru că o bogăție imensă este și opera
CRONICĂ DE ÎNTÂMPINARE LA CARTEA DOAMNEI ELENA BUICĂ de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368471_a_369800]
-
de la mama că era născută pe malul Oltețului, din legătura de dragoste dintre o copilă de rudar și un țigan-spoitor aflat în trecere pe-acolo. Stigmatul patern dobândit din naștere se transferase odată cu firul vieții și în micuță, devenind călătoare neostoită în neastâmpărul vieții. Doar ceva eforturi ale anilor postbelici îi domoliseră fortuit starea, familia-i adăpostindu-se dincolo de Bariera Moșilor, în ograda unui binevoitor românaș burlac, fost hangiu scăpătat și cu trecere la necăjiți ai sorții ori ai legii. Acolo
SPOI’TINGIRI, PRETINO! de ANGELA DINA în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368049_a_369378]
-
un artist desăvârșit. Dumnezeu l-a înzestrat cu un glas răscolitor, cu talent și sensibilitate; și pentru că a socotit, pesemne, că nu i-a dăruit destule, i-a mai dat o minte ascuțită, o seriozitate aproape germanică și o dorință neostoită de autoperfecționare. Toate aceste calități, care foarte rar se găsesc înmănuncheate într-un singur om, fac ca Grigore Leșe să fie o voce unică în spațiul public românesc. El vine parcă de la începuturile noastre, aducând cu sine toate bucuriile și
INTERVIU CU ARTISTUL GRIGORE LEŞE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367313_a_368642]
-
îl poarte; căci e femeia totul în viață trecătoare, licoarea ce omoară și cea vindecătoare **** De-as mai putea sorbi din tinerețe Că dintr-o apă neînceputa de izvor Și chipul tău să facă fete, fete, Când te privesc cu neostoitul dor. De-as mai putea să fiu o creangă verde, Iar tu boboc pe ram să mi te-anini, Sub frunze să ne-acundem de vecini Și-apoi să ne iubim cu tinereasca sete. De aș putea să fiu pe ceruri
INCANTAŢII de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366970_a_368299]
-
zidului simbolul statorniciei în dragoste. Acum oamenii trec indiferenți pe langă zidul devenit o inutilitate și nimeni nu-și amintește dramatică poveste de dragoste a tânărului căruia i se lipiseră ochii, la propriu zicând, de acest zid privind cu dragoste neostoita la grecoica ce-l fascinase. Tulburarea continuă și în fața altor schimbări că cele trăite în fața rămășițelor casei în care se desfășurase cândva profundă dramă a Caterinei, văduva de război. Proza te cucerește și prin felul cum autoarea captează inefabilul, cum
MARIANA BRĂESCU: „ÎMI AMINTESC ŞI-MI IMAGINEZ” de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 153 din 02 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367269_a_368598]