98 matches
-
dezordine, deși, cercetîndu-i poemele, vedem că haosul este elementul lor cel mai fertil. Seducția pe care o arată față de forțele dezlănțuite ale universului este serios concurată de frica de "dezmădulare" a universului. Față de obiectul liric, Heliade arată o impetuozitate, un nesațiu care se potolește îndată ce obiectul este cuprins, retorizat. Figura spiritului său poetic mi se pare a fi (spre a-i folosi o imagine) hrăpirea, provocată de o stare de mirare, înfiorare în fața lucrurilor sublime "din afară"". Între întemeietori și Grigore
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
afirmă cu cea mai mare vigoare În poezia lui, indiferent de natura temei, este mitul creației (paternității), cu o sferă largă de cuprindere: de la geneză la eros. O caracteristică a poeziei de Început este complexitatea, ambiguitatea discursului ei. Un „sfînt nesațiu” domină, de regulă, spiritul creator și nesațiul tulbură confesiunea lirică. Discursul cuprinde, În fapt, mai multe discursuri. După 1840, cînd psihologia romantică pătrunde mai adînc, poetul Începe să sufere de ceea ce s-a numit sentimentul incompletitudinii, dar, În aceeași măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poezia lui, indiferent de natura temei, este mitul creației (paternității), cu o sferă largă de cuprindere: de la geneză la eros. O caracteristică a poeziei de Început este complexitatea, ambiguitatea discursului ei. Un „sfînt nesațiu” domină, de regulă, spiritul creator și nesațiul tulbură confesiunea lirică. Discursul cuprinde, În fapt, mai multe discursuri. După 1840, cînd psihologia romantică pătrunde mai adînc, poetul Începe să sufere de ceea ce s-a numit sentimentul incompletitudinii, dar, În aceeași măsură, suferă de teama de dezordine În lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
umbră mică...”) este În spiritul unei galanterii obosite. Iancu Văcărescu este mai inspirat În cîteva imitații de cîntece bahice unde elogiază „marea sete” potolită cu „văduve, neveste, fete”, de-a valma, luate de peste tot: „Prinz românca d-orice loc”. Aici nesațiul Văcăreștilor găsește o ilustrare mai convingătoare și mai simpatic petrecăreață. În notele vesele ale canțonetei, Iancu rămîne, În fond, solidar cu proiectul lui liric bazat pe o imensă acumulare de lucruri, abstracțiuni, „Închipuințe” trecute, Întîi, prin tiparele literaturii. Discursul său
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din afara spațiului său de meditație. Acela sugera o statornicie, marea (un spațiu străin) dublează sugestia insecurității și limitează perspectiva salvării. VI Ion Heliade Rădulescu. Trei verbe esențiale: a crea, a plasma, a edifica. Impaciența și lăcomia acumulării „În sfîntul meu nesațiu, delirul meu cel mare” Pentru Ion Heliade Rădulescu a scrie Înseamnă, În sensul cel mai plin, a crea, a face. Noțiunea de gratuitate (plăcere) nu intră În limbajul său. Nici aceea de angoasă, răspîndită printre spiritele Întemeietoare. Limpede, hotărît este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de preoți, prin ocupațiunile demne de Înalta voastră misiune, veți face politica cea mai divină.” * Există În toate proiectele lui Heliade o impaciență și o lăcomie a acumulării pe care nu le găsim la alți autori din epocă, un „sfint nesațiu” trece prin versul său și nesațiul ajunge departe, pînă la „scaunul veciei” care este, totodată, și locul genezei. Deschiderea lui este enormă. Acestei extraordinare ambiții Îi corespunde și un scenariu literar care, În partea lui teoretică, Începe cu Geneza și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înalta voastră misiune, veți face politica cea mai divină.” * Există În toate proiectele lui Heliade o impaciență și o lăcomie a acumulării pe care nu le găsim la alți autori din epocă, un „sfint nesațiu” trece prin versul său și nesațiul ajunge departe, pînă la „scaunul veciei” care este, totodată, și locul genezei. Deschiderea lui este enormă. Acestei extraordinare ambiții Îi corespunde și un scenariu literar care, În partea lui teoretică, Începe cu Geneza și se Încheie cu proiectul de a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se află tronul divinității. Dar acest spațiu-matrice este inaccesibil ca și spațiul adamian deschis În Imnul creațiunii: modele pierdute, teme, În poezie, de meditație tristă și de reverie euforică. În peisajul evului de cremene sînt, totuși, cîteva locuri care satisfac nesațiul lui Heliade și statornicește, pentru o clipă, nestatornicia, disponibilitatea lui. Am citat deja tabloul cîmpenesc din Zburătorul, cu acea senzație de vitalitate calmă, de liniște progresivă, de pace astrală ce coboară peste o așezare rustică laborioasă. Fire de gospodar, poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
SÎnt momentele cele mai interesante din punct de vedere liric. Confesiunea atinge atunci zone mai profunde și coaja retorismului se subțiază. Semnificativă este partea a VIII-a a poemului, nu cu totul străină de o intenție explicativă: „În sufletul meu nesațiu, delirul meu cel mare, Pe dragele ființe ardeam să le privesc, Și s-aprindea În mine o naltă Înfocare De ele să m-apropii și dorul să-mi vădesc. Ele fugea de mine ș-În veci mi-era de față
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
d-a mea rușine mai repede zburam”, dar explicația este, din fericire, tulbure, imaginile sînt fugitive, dragile ființe” ale poetului se aburesc, pier În văzduh (văzduhul visului), și mesajul de la suprafața versurilor se Întunecă. Ce este, Încă o dată, acest sfînt nesațiu, acest delir mare, dar nalta Înfocare, dar, mai cu seamă, cum să citim versul: „Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-nțraripam”?! De citit Îl putem citi În litera alegoriei, dar ceva rămîne neexplicat, o temă nouă, scăpată de rația poetului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea și poezia constituie un binom binecunoscut. Cumpătatul părinte dă semne de nerăbdare. Erosul deșteaptă În el acel nesațiu sacru față de obiect, nesațiu pe care-l Întîlnim și În alte Împrejurări: „Și-n sacra mea ardoare ferice voi sorbi...” O imaginație mai bogată aduce Zburătorul, capodopera lui Heliade după opinia aproape unanimă a criticii literare. Că balada are valoare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea și poezia constituie un binom binecunoscut. Cumpătatul părinte dă semne de nerăbdare. Erosul deșteaptă În el acel nesațiu sacru față de obiect, nesațiu pe care-l Întîlnim și În alte Împrejurări: „Și-n sacra mea ardoare ferice voi sorbi...” O imaginație mai bogată aduce Zburătorul, capodopera lui Heliade după opinia aproape unanimă a criticii literare. Că balada are valoare deoarece analizează „psihologia personajului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
am nimica și parcă am ceva, ................................................... Că uite, mă vezi mamă, așa se-ncrucișă...” Imaginile sugerează nașterea unei forțe necunoscute ce tinde să dezlege trupul de legăturile lui terestre: „Ah! inima-mi zvîcnește! Și zboară de la mine! ......................................................... Și tremur de nesațiu și ochii-mi văpăiază”, aducînd o stare de voluptate și de durere („un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca din visare”, „că-ncepe de visează și visu-n
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iar mitul erotic ia, la Heliade și la un lung șir de poeți, forma unei himere care, furișată sub chipul unui flăcău cu vinele golite de sînge, declanșează ceea ce am văzut: un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie care coincide și cu dorința de dezlegare. Fior, fulger, nesațiu, tremur, foc sînt imagini ale intensității. O intensitate provocată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie care coincide și cu dorința de dezlegare. Fior, fulger, nesațiu, tremur, foc sînt imagini ale intensității. O intensitate provocată de o energie imaterială și desfășurată Într-un regim de neliniște voluptuoasă, de nelămurită seducție. Imaginile citate sînt, totodată, imagini purificatoare. Energia lor este ascensională, aeriană, prefigurînd trecerea În alt regim
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
A! bellă ești, dilecto! și capellura-ți blondă, De voluptate peplu, ca crinii lui Amor, Cu buclele lui Phebu te-mmantă, te circondă Electric radioasă. Te-acoperă, că mor!” Femeia provoacă nu numai un extaz spiritual, dar și delirul creațiunii, acel impavid nesațiu pe care l-am Întîlnit În multe versuri. SÎnt momentele (fericite) În poem cînd Heliade Își uită tema și deschide versul spre ceea ce am putea numi un discurs al discursului: „La singura-ți vedere delirul creațiunii Cu totul mă coprinde
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o dispersează Într-un spațiu vast. Numai În poemele satirice (Ingratul, Un mueroi și o femeie, Solcan, O festă În comemorară zilei de 23 septembrie 1854 sau cobza lui Marinică, CÎntecul ursului etc.) fantezia se ține mai aproape de materie și nesațiul, hrăpirea caută vorbele colorate, atingătoare. Există, În fapt, trei muze la Heliade, trei Învelișuri ale lirismului său, considerat global. O muză pe care, Într-un vers, el o numește cetățeană, și care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
retorica, să creeze un limbaj și, Încă o dată (s.n.), să Întemeieze poezia”. Cupidon face Într-adevăr din Conachi (cazul cel mai evident) un Închinător al Muzelor. Malițiosul zeu nu mai are Însă aceeași putere asupra lui Heliade cuprins de un „nesațiu” mai amplu, „sfint”. Eugen Simion nu omite să sublinieze acest lucru: „Limpede, hotărît este la Heliade sentimentul datoriei”, citind apoi din autorul Sburătorului această splendidă frază: „iată dar că adevărata lieratură a unei națiuni este adevărata ei politică”. O altă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și iubirea moderată. Figura retragerii. IV. Iancu Văcărescu. Psihologia unui poet profesionist. De la stihuri la ... Poezie, Iancu scrie ușor, dar citită greu. Poezia se deplasează din iatac În natură. Un discurs sincretic. Spațiul securizant: „vîrful de delișor”. Poet al juxtapunerii. Nesațiul familiei. V. Vasile CÎrlova. „Mila” față de lucruri. Poezia ca ușurare a spiritului. O euforie a „dulcelui”. Amorul ca izvor de Întristare. Petrecerea În singurătate. „Valea tristă” și sentimentul securității. O evaziune și un eșec. VI. Ion Heliade Rădulescu. Trei verbe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Valeriu Gherghel continuă. (Nu sînt singur!!!); - am încercat să reiau imensa pînză părăsită în ianuarie: durerea pe locul contuziei m-a făcut să urlu. Ahahaaa, a percutat, pe culoar, jubilația vecinului Aguridă; - și cîte încă... La care voi reveni cu nesațiu. 25 aprilie Nu numai pentru Iași, chestiunea galeriilor de artă e una problematică; Bucureștiul însuși se confruntă de foarte mulți ani cu ea, reușind doar simptomatic să o rezolve. Adevărat e că ingenioasa și intrepida Capitală a recurs la soluții
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
plină de umor, nu? 16 decembrie Ce ar mai fi fost de spus despre divinul monstru sacru? Tot secolul trecut acaparîndu-și-l de altfel în exclusivitate își consumase cvasitotal rezervele mediatice, bibliotecile (fie ele ale Congreselor sau nu) deveniseră neîncăpătoare pentru nesațiul exegetic picassian. Ș totuși mai rămăsese un loc de lățimea unui îngust cotor în care să încapă cartea nepoatei pictorului, Marina (evident, Picasso, evident, pentru că misticul nume avea să-i aducă, pe lîngă substanțiale beneficii, mai cu seamă după moartea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
plural, așa cum îl rostește Blândul Nazarinean: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Vrem înțelegere, vrem dreptate, vrem legalitate. Cerem respectarea legilor pământești și dumnezeiești. Întunecate minți, treziți-vă! CÂNTECUL Dincolo de puterea cuvântului începe puterea cântecului. Cântecul nu are hotar. Cântecul, nesațiu etern, izvor nesecat de îndârjiri, zidiri de veacuri viitoare, amic în bucurii și balsam în rostiri funebre. Cântecul trezește în suflet orice amorțire, împodobește lumini și împrăștie speranțe, înfruntă cotropiri și răpune șovăiri. Cântecul potolește jarul oricărui însetat. Cântecul înfruntă
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
s-a așezat albă și goală sub găteala podoabelor de pietre prețioase, perversa Salomee... Și călăul cu sabia picurând de sânge i-a adus într-o tavă de argint capul livid al Sfântului Ion, pe care ea-l privește cu nesațiu și cu satisfacția visului ce e gata să se împlinească... căci pe buzele ei vezi palpitând setea de sărutare, de sărutarea pe care i-o refuzase cu atâta dispreț... Da... îl va săruta... Și iat-o în alt tablou, întinsă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]