1,031 matches
-
istorice din același secol tind să cred că țăranul român are dreptate. Poate că știința face mai vizibilă prostia deoarece îi pune la îndemână mijloacele tehnice necesare pentru a merge până la capăt. Lăsăm deseori pe ceilalți să brodeze pe seama sensului nespuselor noastre fără ca noi să fi încercat să-l turnăm în cuvinte. Și când te gândești că multe din trăsăturile chipului în care ne văd ceilalți iau naștere pe această cale! Un raport interesant dintre minte și timp îl găsim la
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
mergi pe un drum pustiit fără vreun rost, Să știi că risipa de clipe printre alții este un act prăfuit Mă determină să întreb retoric dacă nu cumva sunt anost... Învălmășit Și vântul e microb al uitării în neant, Bucurii nespuse, trăiri în instant. E o boală nevrotică și socio-culturală Iar inimile noastre s-au golit ca o veche hală. Cantități uriașe de risipă placidă. Încruntări nebănuite într-o lume morbidă. Către acest vizibil misteru-mi lugubru Se îndreaptă totul și încă
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
cufundat în sine./ Sînt cufundat, Doamne, în nesine./ Dumnezeu infinitul este întotdeauna întredeschis. în el intră/ sufletul meu infinit" (Psalmul 22). Relativ rareori apare invocat inefabilul ca atare: "cum stăteam înconjurat de/ lumina rădăcinilor/ mă întîlnii deodată/ cu vocea/ aceea nespusă// cum stăteam răsturnat/ în pădurea de crini/ lîngă răsuflare auzii/ deodată/ vocea aceea nespusă" (cum stăteam înconjurat...). De regulă autorul are tactul de a-și învălui năzuința mistică în figuri materiale, de a-și face inteligibile efuziunile prin tropi circumscriși
O poezie religioasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9705_a_11030]
-
el intră/ sufletul meu infinit" (Psalmul 22). Relativ rareori apare invocat inefabilul ca atare: "cum stăteam înconjurat de/ lumina rădăcinilor/ mă întîlnii deodată/ cu vocea/ aceea nespusă// cum stăteam răsturnat/ în pădurea de crini/ lîngă răsuflare auzii/ deodată/ vocea aceea nespusă" (cum stăteam înconjurat...). De regulă autorul are tactul de a-și învălui năzuința mistică în figuri materiale, de a-și face inteligibile efuziunile prin tropi circumscriși, evident, unei convenții literare, dar nutriți cu ardoarea de ucenic perpetuu a convertitului. Prospețimea
O poezie religioasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9705_a_11030]
-
cu Nelu Nutwailer, stoperul naționalei de fotbal, cel care umbla Îmbrăcat numai cu echipament de firmă și era iubit de cele mai frumoase bucureștence. O privi pătimaș, a strânse În brațe și se iubiră fără cuvinte, dar cu multe cuvinte nespuse și cu trăiri speciale, pentru care În multe milenii și În foarte multe anotimpuri, mulți oameni s-au Înălțat și foarte mulți au căzut sau chiar au murit! În altă seară de sâmbătă, Ger spuse cu o bucurie șăgalnică În
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
aștept, Mitruță. Vezi de te pregătește pentru drum și duminică tragi o fugă pe la toți, cum ți-am spus. Să n-ai nici o grijă moș Dumitre - a răspuns Mitruță, ieșind pe poartă grăbit și oleacă mai vesel. Intr-adevăr, o nespusă bucurie i se citea pe chip. Asta se vedea și din felul de a păși. Călca apăsat, gospodărește, și privea drept înainte. Nu mai căuta ziua de ieri în colbul drumului, cum i-a spus odată Pâcu... Uite aici, Dumitre
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
supradimensionată și mișcătoare, adică tremurătoare, întocmai așa cum apare imaginea cuiva pe linele valuri, ce se unduiesc liniștit pe suprafața unui lac. „Doamne ferește! Ăsta-i vis sau realitate?!”, îngână el sugrumat de tot de spaimă. Atunci, foarte repede, un clocot de nespusă amărăciune 1 Întâlnire (în limba franceză). îl umplu pe bietul tânăr și un tremur jalnic de regret îl cuprinse numaidecât, încât se simțea robul încătușat al unei spaime neobișnuite. Teama și groaza i se manifestau printr-un necontenit noian de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și iscoditoare, fire ce și-o vedea cum, pe zi ce trecea, îi amorțește și nu mai răspunde la neliniștea tinerească a sufletului său. Pentru majoritatea lumii, dar, mai cu seamă, pentru el, diversitatea în muncă însemna întotdeauna o plăcere nespusă. Ei bine, exact lucrul acesta nu-i putea oferi defel acel loc de muncă. Asta îl făcu să fie un funcționar prost. Astfel, pe de o parte, scârbit, iar, pe de altă parte, de-a dreptul plictisit, acesta, intuind bine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Inima începu să-i bată tare în piept și imediat se îndreptă spre acolo. Se opri în ușa beciului și văzu urme multe. Când intră și văzu ce rămase din toate cele adunate de ei, începu a plânge. O durere nespusă îi strângea inima ca în clește. Cum putuse să se întâmple lucrul acesta? Credea în acel moment că Dumnezeu îi părăsise. Se simțea atât de vinovat, până la durere. Ce să facă acum? Nu știa cum să-i spună Anei despre
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se uita plictisit la tine, nu mai aveai putere nici să te miști de pe scaun, într-un târziu te-ai ridicat, ați plecat din locul acela ca de la mort, fără să scoateți un cuvânt, ție îți vuia capul de gânduri nespuse, corpul tău era aprins de dorințe neîmplinite, el a mai căscat o dată îndelung, în mijlocul străzii, ți-a zâmbit cu zâmbetul acela catifelat și s-a scuzat ca întotdeauna, "te rog să mă ierți, dar sunt foarte ocupat", veșnica scuză, și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pe obraji se prelinseră câteva lacrimi rotunde, ca niște stropi de ploaie veniți așa ca din senin. Era întuneric. Nimeni nu putu să le vadă. Noaptea le ascunse și întovărăși inima ei de mamă grijulie. Rafira luă toate acele gânduri nespuse, făcându-le nevăzute în tainițele cortului. Se culcară cu toții. Intrară în dunele de pene, se cocoloșiră cum putură mai bine, dar nici căldura acestora și nici luna care lumina spornic întreaga șatră, nu reușiră să le aducă odihnă în trupurile
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
-i reproșeze lucruri ce nu se bazau decât pe simple bănuieli!? Totuși, nu putea rămâne impasibil. Alex era minat de neliniști. I se părea întotdeauna că existau în exprimările, în fizionomia feței, în comportamentul ei general, multe lucruri care rămâneau nespuse, suspendate undeva în eter. Uneori ea își învăluia ideile într-o haină enigmatică; le lansa asemenea unei rachete, urmărind din spatele privirilor dacă și-au atins țința. El se prefăcea a nu înțelege. Alerga la acele prezumții și, de fiecare dată
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Mamă, Alex m-a părăsit, se căsătorește! Apoi urmă: a ales pe o alta. Și iar izbucni în plâns. - Cum așa? Ce a intervenit între voi, fata mea!? Ce? Mama Olgăi făcu o pauză voită, o privi pe fată cu nespusă nedumerire, dar găsind că nu trebuie să toarne benzină pe un foc, deja aprins, își reveni pe dată: te rog să te liniștești! N au pierit toți bărbații din lume. Frumoasă ești, deșteaptă ești, încă nu ai vârsta care să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
vagi amintiri. Mă privi din nou cu ochii ei căprui, umezi și strălucitori. Părul ei lucea arămiu; îmi vine greu să cred că altă dată mi s-a părut că a început să îmbătrânească. Buzele ei rujate se modelau cu nespusă tandrețe. — Foarte bine, minunat, mă bucur că ești aici! am spus și am luat-o de mână. — Iubitule, nici nu știu ce să-ți spun pentru că nu știu cât știi din toată povestea, spuse Antonia. — Care poveste? — Dintre mine și Alexander. — Dintre tine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
totdeauna, după câte spune el. — Vasăzică te-ai despărțit de Palmer? L-ai părăsit? am întrebat. Totul s-a terminat? Voiam să știu clar cum stau lucrurile. Voiam să mi se spună în mod explicit că ceea ce îmi doream cu nespusă ardoare este adevărat. Ea se îndreptă și se sprijini de spătarul scaunului. Fața ei era acum complet imobilă. Da. — Înțeleg. Și Georgie? am întrebat. — Se pare că Palmer și Georgie au ajuns să țină foarte mult unul la altul, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nici o pierdere - nici pentru mamă, nici pentru copil... — Un comportament nu tocmai demn de Hipocrate. N-a zis nimeni că acela care depune jurământul medicilor reușește să-l și respecte, mai ales dacă lucrează ilegal. Aceasta este una dintre tragediile nespuse ale epocii În care trăim. În mod curios, Karp dădu din nou drumul la proiector. Aveam impresia că vrea să-mi arate ceva ce păstrase tocmai pentru sfârșit. Dar nu se vedeau decât niște lumini șterse și Întunericul de necuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Totuși, mi-am dat eu seama În timp ce patrulam din hol spre salon, aveam mult spațiu de Înfrumusețat. Trebuia să recunosc că era intimidant. Chiar atunci sună telefonul. Era Milton. —Te obsedează cartea? mă Întrebă cu dezinvoltură. —Milton, mi-a plăcut nespus... —... ai putea să muți șezlongul, să zicem... cu vreo 16 cm spre dreapta? Nu, un pic mai mult, așa, da, nițeluș către terasă... așa. Stop! Stoooop! a țipat el. Scuze, sunt la lucru. —Să te sun eu mai Încolo? l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și cu Fred, și cu mine! Cu frați! Era perversă! Dumnezeule, poate chiar cu amândoi deodată! M-am întrebat dacă avea și o soră. Cred că da. Mă simțeam straniu și comic și bine și rău. Am privit-o cu nespusă duioșie. - Sărută-mă, a zis. Și ce puteam să fac? 28/29 septembrie 2004 IN HEAVEN (EVERYTHING IS FINE) BUM! făcuse avionul rupându-se în două bucăți: cea din față și cea din spate. Eu eram în a doua. „Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
atunci pentru că mai repede sau mai încet se apropia prin vreme de adevăratul răspuns. Vedea din ce în ce mai limpede cum răspunsul se contura, acum încă era învăluit într-o ceață albăstrie, dar nu exista scăpare, îl va vedea într-o ultimă clipă nespus, paralizant de clar. Și, o dată cu deslușirea răspunsului, se limpezea întrebarea, o întrebare pusă ca într-o oglindă. De o parte scena ce este viața?, iar în reflexul ei întrebarea era ce este moartea? Iar el, chiar el era oglinda, luciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sub așternut. Binecuvântată clipă, după trei zile chinuite pe drumuri. Pleoapele i se lăsară peste ochii obosiți și adormi, visând la prețurile pe care avea să le afișeze a doua zi la depozit. Fata îl privea neputincioasă, cu atâtea dureri nespuse, cu sufletul încărcat de resentimente și o adâncă suferință. Se așeză lângă bărbatul adormit, plecat în cine știe ce clipă a căsniciei lor tare departe de ea. Nu mă cunoști, Ștefan. Într-o zi îmi voi strânge lucrurile și te voi părăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în ei. E timpul să-ți faci o familie, Ștefan. Să ai o soție și proprii tăi copii. Întinse brațul și-l mângâie ușor pe obraz iar el îi întoarse palma și-i sărută, cu mii de trăiri și adorații nespuse, căușul cald și imaculat al mâinii. Îmbătându-se cu imaginea chipului drag, de albeața zăpezii proaspăt căzute, pe care nu-l putea uita, nu-și dori să tacă și să plece fără să privească înapoi. Ești lumina ochilor mei, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
el avu curajul să vorbească. De ce ești supărată? Ea îi întoarse o privire aprigă, plină de ciudă. Ochii mari, negri, vii și luminoși, așa cum alta nu-i avea, l-au primit în adâncul lor și el a tresărit cu o nespusă fericire. Nu vorbesc cu tine. Îi veni să râdă. Trăiseră împreună atâtea momente de supărare că unul, în plus, nu mai conta. Aștepta doar, cu toată ființa, cu toată viața, clipa unică și mistuitoare a împăcării. Ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ai fler, nu era ceva greu, ea oferea privirilor o mâna cu încheietura delicată, degete lungi, îngrijite, o gambă prelungă cu glezna subțire și un chip cu o mobilitate a expresiei uimitoare. Din aceste date îți puteai reconstitui întregul cu nespusă ușurință, n-aveai decât s-o faci sau să n-o faci, ce importanță avea ea oricând putea exclama: ah, ce greu este să vezi cum te cuprinde bătrânețea, să fii conștient că viața ți s-a scurs printre degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mult, nici nu mai reținea numele autorului era vorba de o femeie cu un defect la un picior care ațâțase un bărbat, pe urmă fugise din calea lui mimând disperarea, fugise, urcase un deal, cu agilitate, cu prețul unor eforturi nespuse, bărbatul o urmărea, îi auzea respirația din urmă. În momentul în care a ajuns-o și a întins-o pe iarbă lângă el, în acel moment omul uitase cu desăvârșire de defectul de la piciorul ei. Își mai aminti de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întotdeauna crezuse că recunoaște în celule tipul femeii căreia nu-i sunt străine treburile casnice. Și Fana părea a fi un asemenea exemplar, devenit tot mai rar. Dar și unul și altul simțiră, în simpla atingere a palmelor, o căldură nespusă. Noi tocmai voiam să plecăm, îi făcu atenți Sidonia. Vă eliberăm masa. Se află așezată într-un loc strategic, o să înțelegeți voi la ce mă refer. Zâmbi cu un aer viclean. Își dăduse seama dintr-o privire că pe Dimitrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]