85 matches
-
erudiții care studiau istoria Bizanțului, au concentrat atenția în ce-l privește pe Ioan Damaschinul asupra scrierilor polemice ale acestuia contra iconoclasmului, operele lui principale sunt dedicate combaterii ereziilor locale, din lumea orientală, melkită, din care făcea parte, anume iacobismul, nestorianismul și alte astfel de erezii care mai atrăgeau sau confruntau încă populația melkită (a arabilor creștini fideli împăratului bizantin), aflată sub dominație islamică. Sf. Ioan Damaschinul (Yanah ibn Mansur ibn Sargum) s-a născut în Damasc, Siria, în a doua
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
patriarhii răsăriteni, pentru a fi semnat de Papa Vigiliu. În direcția gândurilor lui Iustinian împotriva lui Origene, Theodore Askidas, Bepiscop de Cezarea în Cappadocia, și-a îndreptat atenția asupra faptului condamnării deferitor reprezentanți a Scolii din Antiohia care a învins Nestorianismul, lucru ce ar fi făcut unirea monofizismului mult mai ușor. Împăratul, aflat sub presiunea de a forța victoria monofiziților, a fost de acord cu această propunere și în 543 sau 544 a emis un nou edict care condamna "Cele Trei
Papa Vigiliu () [Corola-website/Science/305406_a_306735]
-
ritul era grecesc și liturghia se făcea în limba greacă. Încă de la începuturile ei, Biserica Răsăriteană se autointitulase "Ortodoxă" („de dreaptă credință”), adică singura biserică ce propovăduia adevărata cale a Creștinismului, considerând restul formelor de Creștinism Răsăritean (monofizismul, arianismul și nestorianismul) ca fiind eretice. În secolele VI-VII, Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces de grecizare, și, astfel, Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult. Încă din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în conflict cu Bisericile Copte
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
datorată unor scriitori ca Diodor din Tars, Ioan Gură de Aur, Teodor al Mopsuestiei, Nestorie și Teodoret de Cyr. Uneori, diferența între cele două perspective a provocat conflicte înlăuntrul Bisericii, tensiunile atingând punctul culminant îndeosebi în timpul disputelor asupra arianismului și nestorianismului. Sfinți ca Ioan Gură de Aur sunt priviți întrucâtva ca autori ce au sintetizat cele două perspective teologice - cea antiohiană și cea alexandrină -, iar școala antiohiană de teologie, ai cărei susținători rătăciți au creat arianismul si nestorianismul, a ajutat totodată
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
asupra arianismului și nestorianismului. Sfinți ca Ioan Gură de Aur sunt priviți întrucâtva ca autori ce au sintetizat cele două perspective teologice - cea antiohiană și cea alexandrină -, iar școala antiohiană de teologie, ai cărei susținători rătăciți au creat arianismul si nestorianismul, a ajutat totodată Ortodoxia în lupta împotriva devierilor din cadrul școlii alexandrine, precum apolinarismul și eutihianismul. Disputele hristologice din timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon - controversa monofizită din timpul acestuia, în anul 451, au provocat o schismă în interiorul Bisericii
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
sec. al V-lea, Bisericile popoarelor armean, asirian, copt și alte câteva Biserici locale n-au primit deciziile dogmatice cu privire la natura lui Cristos, definită în Conciliul de la Efes (431) și cel din Calcedon (451) și astfel au rămas legate de nestorianism sau de monofizism au dat naștere acelor comunități creștine cunoscute astăzi cu numele de „Bisericile vechi orientale” sau „necalcedoneene”. Cei care au respins doctrina Trinității, au reacționat astfel pentru că aceasta a afectat multe alte doctrine, cum ar fi: închinarea, planul
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
Europa. Această răspândire în aria geografică mediteraneană a favorizat posibilitatea transmiterii mesajului creștin atât în limba greacă, cât și în cea latină. În primele trei secole ale erei creștine, în pofida apariției crizelor interne (pe teme doctrinare: gnosticismul, marcionismul, maniheismul, docetismul, nestorianismul, montanismul, pelagianismul ș.a.), crize care au dus la apariția unor Biserici cu caracter autonom, creștinismul a continuat răspândirea sa atât în Imperiul Roman, cât și în afara lui. Această răspândire n-a fost oprită nici măcar de persecuțiile dezlănțuite de unii împărați
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
loc la Ctesiphon un conciliu bisericesc ce a stabilit înființarea Arhiepiscopiei mitropolitane de Seleucia-Ctesiphon, întemeiată tradițional în anul 280. După Conciliul de la Efes din anul 431, creștinii din Imperiul Sasanid s-au separat definitiv de cei din Imperiul Roman, adoptând nestorianismul. Atunci, arhiepiscopia de la Ctesiphon a devenit Patriarhie a Bisericii Răsăritului (o altă denumire a Bisericii Nestoriene). De asemenea, pe lângă creștini și evrei, în Ctesiphon exista o puternică comunitate maniheistă, acest oraș fiind locul unde s-a născut fondatorul acestei religii
Ctesiphon () [Corola-website/Science/335349_a_336678]
-
precum și de nemulțumirile sectelor maniheiste și a coloniilor nestoriene. Triburile arabe din Transiordania și Hawran, ġassanizii, se convertiseră în bună parte la monofizism în secolul al IV-lea, după cum lahmizii ( Banū Lahm ) din confederația tribală Kalb trecuseră parțial la nestorianism; aveau deci și din punctul de vedere al credinței relații încordate cu suzeranii lor. Aceeași istabilitate caracteriza și situația socială, din cauza începuturilor citadinismului, concomitent cu păstrarea structurilor sociale nomade: clanurile se grupau în confederații, legătura sângelui continua să se
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
păgânismului arab de a evolua spre monoteism: apăruseră hanīfii, care contestau politeismul, fără a se alătura însă marilor religii monoteiste. Iudeii își răspândeau învățăturile talmudice în marile oaze ( mai ales Yaŧrib ); creștinii ( începând cu ereticii, cu monofizismul iacobit al ġassanizilor, nestorianismul lahmizilor ) erau cunoscuți beduinilor nu numai prin misionariate ( precum cel din Origene, secolul al IV-lea ), ci și prin călugării, sihaștrii care trăiau în pustiu, cântați de poezia preislamică ( e frecventă comparația „ca o torță de sihastru” ). Își mai făceau
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]