644 matches
-
Desdemonei. Ca și ochii lui Othello, hăituit de propriile limite, de propria masculinitate. Maurul-lup de mare clătinat și destabilizat de tenebrele geloziei. Statura lui impozantă nu mai privește departe, întinderea mării, ci aproape. Prea aproape. Acolo este deșertăciunea. Pierzania. Derizoriul nimicniciei. Moartea. Personajele se agită de colo dincolo. Ca pe puntea unui vas ancorat într-un port ciudat. Privit de departe, vasul pare să aibă pînzele strînse pentru popas. De aproape, pînzele sînt hamace în care protagoniștii dispar pentru somn, veghe
Shakespeare mai presus de orice (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8453_a_9778]
-
lor curățită de patimi. Omul generic, aflat pe dealul Perchiu, purtând în ochi o negură "strînsă/ de pofte anonime și-o voluptate a decăderii" este ucenicul, dar și călăuza altora pe calea amarnică a inițierii (poetice), smerită încununare, într-o nimicnicie glorioasă, a unei vieți de trudă: "îmi privesc palmele cu-o nesfîrșită milă/ de parcă ar fi ale femeii truditoare/ căreia nimeni nu-i spune/ că trage după mine doar un cap de mort". Orizontul țintei se preface în damnațiune, pentru
Despre demnitate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8451_a_9776]
-
cîțiva adulți - ce actori excepționali! - povestesc despre ei, despre viață și despre moarte. Cu disperare, cu teamă, cu ironie și autoironie, cu frică, cu umor negru, cu un firesc paralizant. Cu o emoție răvășitoare. Un comentariu fin, demn, asumat, despre nimicnicia omului pe pămînt, despre derizoriul existenței, despre șansa pe care apropierea morții o poate da, uneori, ca să descoperim ceva esențial despre noi înșine, despre relația cu cei din jur, despre ce ni s-a dat, cu generozitate, și nici n-
Fiecare cu vioara lui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8609_a_9934]
-
că este asemănător Genezei pentru că se desfășoară în șase mișcări asemenea zilelor Creației, iar partea a VII-a folosit-o ca final în următoarea simfonie ( Viața cerească ) glorificând prin vocea sopranei ( Jennifer Johnston-Cano ) viața angelică în spațiul sideral, departe de nimicnicia terestră. Frumusețe, dramă, lumină, surâs, natură... fără sfârșit... Gauthier Capuçon / Semyon Bychov/ Die Münchener Philharmo- niker au concertat în seara zilei de 17 septembrie având în program Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră op. 8 de Enescu și Simfonia I-
Pe marginea unui itinerar violonistic by Corina BURA () [Corola-journal/Journalistic/84000_a_85325]
-
rezonanță, la rangul de veritabile esteme". Din rândul acestora făcând parte rob și temniță, primul "dominând autoritar întreaga arie semantică a restrângerii libertății", capacitatea lui expresivă fiind "determinată de o asociere rară de sunete care produc o anumită senzație de nimicnicie, uscăciune și neputință", iar cel de al doilea semnalând "sonoritatea aspră, de geamăt surd, produsă de asocierea grupului consonantic mn cu africata ț, efect întărit de accentul pus pe prima silabă, creează impresia unui icnet dureros, născut într-un trup
Folclorul detenției by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/8126_a_9451]
-
aproape roiurile de fluturi / întunecați / foșgăind hămesite. // Și soarele cît un pui de găină și cît buricul / degetului...". (Între draperiile experienței) Și totuși, față de întîlnirile rilkeene cu transcendentul, dominate de înfricoșare și de pierdere de sine în fața Îngerului, de sentimentul nimicniciei personale, încorporarea mesagerului divin în trupul poetului poate fi citită drept semnul unei căderi. Accentuată în final: "și-apoi coboară-n mine, / se îneacă, / borborosind lasciv, se îndepărtează", ea semnifică și decăderea puterilor divinului. Tema e reluată într-un poem
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
să nu observăm proliferarea brutală a spiritului comercial. D. Av. - Devine dictatorial. în materie de gust. De manipulare a individului, a maselor. Este un alt tip de opresiune. Sub pretextul unei adresări largi, democratice, pot fi induse vulgaritatea și derizoriul, nimicnicia și brutalitatea. Și totuși anume distincții pot fi făcute. H. R. - Desigur. între muzică, teatru - pe de-o parte - și - pe de alta - artele plastice. în pictură, în sculptură, comunicarea cu publicul este directă, nu este mediată. în artele plastice
Horațiu Rădulescu în dialog cu Dumitru Avakian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/8150_a_9475]
-
Livius Ciocarlie Îneacă într-un sos de vorbe deciziile - „...a fi inutil până la religiozitate; a trasforma existența într-un pretext al nimicniciei personale” - de la care nu s-a abătut. Ar fi și acestea numai vorbe dacă nu le-ar scrie când e lipsit realmente de mijloace și de perspective, neștiind că nu mai are decât să scape de așa o carte până la
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4341_a_5666]
-
topesc Și lanțul greu al mortii-l port prostește, Cu sârguință și încrâncenare Îți sorb iubirea, noaptea ta o sorb Cu-ncrâncenare, Doamne, negrul corb Îmi soarbe moartea lentă. Cu răbdare. Fiindcă-ntruna trupul ți-l doresc, Fiindcă-n hăul de nimicnicie Mă prăbușesc, și noaptea ta mă-mbie, Și vreau să mor și veșnic să trăiesc În trupul tău. Dorință, boală grea. E tot ce vei găsi la moartea mea. Antonio Garmendia Vârstă Ce adăpost ai? Unde ți-e sălașul? La
Poezie spaniolă () [Corola-journal/Journalistic/4345_a_5670]
-
urmei, totu-a fost nimic, Deși fusese-n zorii zilei tot. Acum, când praful s-a ales de tot, Am înțeles că totu-a fost nimic. Strig: „Tot!”. Ecoul îl aud: „Nimic!” De strig: „Nimic!”, răspunsul vine: „Tot!” Acuma știu: nimicnicie-i tot, Cenușă-i tot, e pulbere, nimic. Nimic nu se alege din nimic. (O-nchipuire-i ce credeam că-i tot; La urma urmei, nu a fost nimic.) Nimicnicie-i totul, și nimic Nu dăinuie, se ofilește tot. Din
Poezie spaniolă () [Corola-journal/Journalistic/4345_a_5670]
-
aud: „Nimic!” De strig: „Nimic!”, răspunsul vine: „Tot!” Acuma știu: nimicnicie-i tot, Cenușă-i tot, e pulbere, nimic. Nimic nu se alege din nimic. (O-nchipuire-i ce credeam că-i tot; La urma urmei, nu a fost nimic.) Nimicnicie-i totul, și nimic Nu dăinuie, se ofilește tot. Din tot ce-a fost n-a mai rămas nimic. În românește de Andrei Ionescu
Poezie spaniolă () [Corola-journal/Journalistic/4345_a_5670]
-
cea trecută, culminația inițierii fiind aprinderea candelei iubirii cu flacăra farmecului ei sfânt. În lirica profund amară a lui Giacomo Leopardi, poemul Infinitul ocupă un loc privilegiat, semnând o secvență de înseninare, de exorcizare a acestei vieți a suferinței și nimicniciei care l-a făcut pe poet să exclame "E funesto à chi nasce il di natale"nefericit e cel ce se naște în ziua sa de naștere. Refugiat în natură, așezat la marginea unui lac și cufundat în binefăcătoarea pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Vinci; goana penelului după lumina fără umbră din pânzele lui Vermeer și Van Gogh; eroismul dureros supraomenesc în Prometeu înlănțuit al lui Eschile și Antigona lui Sofocle. Viziunea cosmică axiologică a lui Omar Khayyam se reflectă în constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o, răsărit divin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de amplitudine de asemenea cosmică: Cătălina luceafăr: înfruntarea dintre creat și increat, noroc-moarte și nenoroc-nemoarte; Cătălina-Cătălin: confruntarea dintre aspirația uranică și cea telurică; Demiurg-Hyperion: eonul cere norocul omenesc al iubirii, dar demiurgul refuză, din două motive: pe de o parte, nimicnicia lumii umane, pe de altă parte, urmarea posibil funestă pentru increat de a abdica de la statutul său. Finalmente, are loc punerea de acord a făpturilor muritoare și, paralel, punerea de acord a între cele două entități cerești, Hyperion-Demiurg, și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al unui păstor nomad din Asia, al lui Leopardi, de un adânc pesimism și care se încheie profund amar: "E funesto à chi nasce il di natale" "este funestă ziua de naștere pentru cel care se naște", reducând astfel la nimicnicie vastul spațiu selenar pustiu care se întinde în celebrul poem în contrast cu nemărginirea cosmică, astrală, desfășurată în Miorița. * Este bine cunoscut de asemeni faptul că viziunea cosmică reprezintă una din trăsăturile esențiale ale creației eminesciene. Acest fapt nu numai pentru că orizontul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
răpit și dăruit oamenilor, lumina minții care, într-o zi, îi va judeca pe zeii răzbunători, astfel că oamenii îi vor alunga din Olimp. Sublimitatea morală întrece sacrificiul la care sunt supuse Antigona și Ifigenia. Pentru Omar Khayyam totul este nimicnicie. Oamenii sunt jucării de care timpul se amuză și apoi le sfarmă și le preschimbă în cenuși spulberate de-a lungul veșniciei: O clipă-n nesfârșirea neantului, și-o clipă Din dulcele vieții gustăm și-apoi, nimic. Sus neclintiți stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cromatismul feeric și melancolia cuceritoare la Trakl și Nerval, exorcizează umbrele angoasei. Poezia lui Eminescu este o vastă epopee a neliniștii pe diverse planuri. Neliniștea față de moarte este inaugurată cu Mortua est! și culminează cu Strigoii. Neliniștea față de efemeritate și nimicnicia lumii străbate întreaga perioadă creatoare: Totuși este trist în lume". Luceafărul este o chintesență de neliniști: neliniștea fetei de împărat invocând, așteptând și refuzând pe luceafăr, neliniștea luceafărului în coborârile sale soldate cu eșec, intensa neliniște a zborului lui Hyperion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pământ, poetul viețuiește diversele bucurii ale vieții, speră ca dincolo să se dizolve în iubirea eternă: Liberi, în zbor arzător Vom sui fără hotare Și în veșnica Iubire Ne vom pierde, vom dispare. Omar Khayyam, după ce deplânge în robaiyate măiestre nimicniciile destinului omenesc: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care Timpul le spulberă, cenuși... își încheie periplul vizionar cu o deschidere care ne rămâne inaccesibilă: "Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
am spus,/ Căci pana-mi are-o taină și scrie cu nespus." Petrarca, cel care a instituit una din formele prozodice cele mai prestigioase ale liricii, sonetul, cu strictele sale rigori, ajunge și el la acea culminativă "deschidere" intercauzală către nimicnicie, definitorie pentru destinul uman: "dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria; iar timpul aruncă totul în uitare". Și iată deschiderea, ieșirea nu numai din cvadratura cercului a unei poezii cu construcție fixă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nefericită este ziua sa de naștere, pentru cel care s-a născut cu concluzie în Eminescu: "...Mai fericiți aceia ce n-au mai fost să fie/ Și din a căror leagăn nu s-au durat sicrie." Căci noi suntem ..."copiii nimicniciei/ Nefericiri zvârlite în brazdele veciei". Și Lucian Blaga, în partea a doua evoluției liricii sale, a condamnat absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
abisul ontologic profund tragic, suferința l-a aruncat pe Eminescu în sus, viziune formulată de contemporanul Nietzsche. Adresându-se Fecioarei Maria, poetul o roagă să-i redea credința în viață, conștient de străinătatea sa în lume, ca geniu, și de nimicnicia sa în raport cu absolutul onto-axiologic: Străin de toți, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. ...Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința... Și reapari din cercul tău de stele: Ca să te ador
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
formulată de contemporanul Nietzsche. Adresându-se Fecioarei Maria, poetul o roagă să-i redea credința în viață, conștient de străinătatea sa în lume, ca geniu, și de nimicnicia sa în raport cu absolutul onto-axiologic: Străin de toți, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. ...Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința... Și reapari din cercul tău de stele: Ca să te ador de-acum pe veci, Marie! Afrodita Anadyomene se întruchipează și se înalță din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
visat, se sinucid. De fapt, e un fel de a spune sinucidere, în loc de eternizare: deși vor să trăiască suprema fericire, sunt mânați spre moarte de obscura dorință ca momentul unic, clipa să devină eternitate. Suprem omagiu adus de om propriei nimicnicii: „Deoarece nimic nu ține prea mult, ei, bine! îmi voi da viața (cui? - nota dactilografei) pentru ca măcar ceva să țină o eternitate: neființa mea traversând această clipă!” Presupun că așa s-ar raționa atunci, dacă acceptăm că pe marginea prăpastiei
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Trebuie să știi numai să descifrezi poziția celor zece sefirot. Gaspadin știe asta. în cartea Sufăr Iuțirea, cele zece sefirot sunt următoarele, dispuse după cum a vrut înțelepciunea nepotrivită a vechilor evrei: în fiecare din aceste cuvinte, Nur Iulian găsește confirmarea nimicniciei sale. Este o înțelepciune care-l depă șește. Oare Gaspadin o să ghicească de ce-a venit? Când apasă haiducește pe butonul soneriei, vede cum și-a ros unghiile de spaimă și nervi. Lângă buton e o placă metalică: M. Gaspadin
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
însăși a existenței. Fără muzică nimic nu e fiindcă totul este ea, muzica. Vă amintiți? Sub mii de forme, asta a crezut și a spus o viață întreagă . Pentru asta s-a luptat, pentru asta s-a lăsat devorat de nimicnicia cotidiană, pentru asta a trăit exemplar, pentru asta a militat fără să ostenească. Niciodată nu i s-a părut că este îndeajuns să vorbească despre muzică și întru muzică. Despre valoare și întru valoare. Superbe discursuri. Un om, o operă
Iosif Sava by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8764_a_10089]