245 matches
-
același timp, tătarii crimeeni au devastat teritorii rusești și au ars și au prădat Moscova în timpul . Seceta și epidemiile fuseseră fatale pentru economia rusă, în timp ce guvernarea fusese și ea grav perturbată de '. După înfrângerea finală a forțelor crimeene și ale Nogailor în 1572, ' a fost relaxată și odată cu aceasta s-a schimbat și felul în care se formau armatele ruse. Ivan al IV-lea introdusese o nouă strategie prin care se baza pe zeci de mii de luptători autohtoni, cazaci și
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Până în anul 1947 satul a purtat denumirea oficială de Tropoclo, în acel an el fiind redenumit Trapîvka. De această comună depind administrativ satele Sărata-Mică și Sulița. În secolul al XVIII-lea pe locul acestei localități s-a aflat tabăra tătarilor nogai, cu denumirea de Tropoclo (în traducere "pauză" sau "oprire") Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est
Tropoclo, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318472_a_319801]
-
ale cumanilor și pecenegilor. În Bugeac periodic vedeau tătarii din Crimeea, care cumpărau de la aceștia prizonieri, capturați se presupune mai ales de pe teritoriul principatului Moldovei. În 1569 stepa între gurile Nistrului și Dunării a fost simbolic recunoscută ca proprietate a nogailor, de către sultanul Suleiman al II-lea. Numele său tătarii bugeaceni l-au primite în Ucraina și Podolia, asupra cărora aceștia la fel descindeau în scopul de jaf și captură de prizonieri în sclavie.
Tătari bugeaceni () [Corola-website/Science/333865_a_335194]
-
Kazan" sau "musulmani din Kazan", fără o altă conotație etnică. Religia de stat a hanatului era islamul. Nobilimea feugală era formată din etnici bulgari, dar curtea hanului și gărzile lui de corp erau tătari de stepă: kipciaci și, mai târziu, nogai. În conformitate cu tradiția ghinghizită, triburile locale turcice erau denumite "tătărești" de nobilime stepelor, iar mai târziu de aristocrația rusă. Unii dintre membrii marii nobilimi descindea din nobilimea Hoardei de Aur, aceștia fiind membrii a patru familii importante: Arghin, Barin, Qipchaq și
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
sau a Marelui Canezat al Moscovei. Cea mai mare parte a teritoriului hanatului era acoperit de păduri, iar în partea de sud se aflau stepe. Populația stepelor era formată în principal din triburi nomade, cunoscute ca tătarii de stepă sau nogaii, care nu recunoșteau tot timpul autoritatea hanului, de multe ori participând la raiduri de jaf în zonel locuite de tătarii și ciuvașii sedentari. Pentru a opri jafurile, nogaii au fost dislocați și au fost înlocuiți cu calmîci. Mai târziu, în
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
formată în principal din triburi nomade, cunoscute ca tătarii de stepă sau nogaii, care nu recunoșteau tot timpul autoritatea hanului, de multe ori participând la raiduri de jaf în zonel locuite de tătarii și ciuvașii sedentari. Pentru a opri jafurile, nogaii au fost dislocați și au fost înlocuiți cu calmîci. Mai târziu, în zonă s-au așezat tătari, ruși și ciuvași, ei participând la ample lucrări de construire a unor fortificații pentru apărarea granițelor de sud. După constituirea hanatului, trupele căzăcești
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
cu calmîci. Mai târziu, în zonă s-au așezat tătari, ruși și ciuvași, ei participând la ample lucrări de construire a unor fortificații pentru apărarea granițelor de sud. După constituirea hanatului, trupele căzăcești tătare au apărat teritoriul Kazanului de atacurile nogailor. Sursele medievale rusești afirmă că în hanat erau vorbite cel puțin cinci limbi. Cea mai importantă era limba tătară, iar limba tătară veche era limba oficială a cancelarie hanatului. Se mai vorbeau deasemenea limbile ciuvașă, protobulgară, mari, mordvină și probabil
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
Armata și echipamentul militar al hanatului erau formate din oameni și materialele de pe moșiile aristocraților sau de pe pământurile statului. Efectivele armatei variau foarte mult, de la 20.000 la 60.000 de oameni. În rândurile armatei hanatului au luptat și mercenari nogai, tătari crimeeni și ruși. Cultura Hantululi Kazanului își avea rădăcinile în cultura Bulgariei de pe Volga, fiind influențată în mare măsură de cultura Hoardei de Aur. Cea mai mare parte a populației orășenești era știutoare de carte. În moschei și madrase
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
a provoca răscoale precum cele din 1496, 1500 și1505, dar revoltele nu și-au atins țintelele. În 1521, Kazan s-a eliberat de dominația Moscovei, și a semnat un tratat de asistență mutuală cu Hanatul Astrahanului, Hanatul Crimeii și Hoarda Nogai. Forțele combinate ale hanului Muhamed Ghirai și ale aliaților lui crimeeni au atacat Cneazatul Moscovei și au capturat peste 150.000 de sclavi. În prima jumate a secolului al XVI-lea, cronicile rusești consemnează peste 40 de atacuri ale hanilor
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
a fost răsturat de pe tron, iar spijinitorul Moscovei Șahğäli a devenit noul han. După un an, Moscova a organizat mai multe campanii în hanat pentru a-și impune în mod definitiv dominația, dar toate încercările s-au dovedit eșecuri. Cu ajutorul nogailor, Safa Ghirai și-a recucerit tronul. El a executat 75 de nobili, în timp ce restul opozanților săi au fugit în Rusia. În acest timp, rudele lui Safa Ghirai, inclusiv Devlet I Ghirai erau în Crimeea. Venirea lor pe tronul Kazanului nu
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
În acest timp, teritoriile de la est de Volga fuseseră cedate Rusiei. Șahğäli a mai ocupat tronul Kazanului până în februarie 1552, când elementele antimoscovite l-au exilat, și au chemat în ajutor un prinț din Hanatul Astrahanului - Yadegar Moxammad - și pe nogai. Forțele lui Ivan cel Groaznic au atacat hanatul în 1552 și au asediat Kazanul. După înfrângerea trupelor tătare, rușii au incendiat mai multe castele și fortificații din hanat. După două luni de asediu și după distrugerea zidurilor de apărare ale
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
și câteodată cu tătari credincioși Moscovei. Dintre tătarii rămași în zonă, foarte mulți au fost convertiți la creștinism. Până în 1556, o parte a populației tătare a continuat să lupte împotriva ocupației ruse. Fără un sprijin serios din partea mai vechilor aliați nogai, care, mai mult, jefuiau agricultorii tătari, rebelii au fost rapid înfrânți, iar liderii lor au fost prinși și executați. După unele estimări, populația hanatului a scăzut cu mai multe mii în timpul războaielor. Noua administrație țaristă a declanșat o amplă campanie
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
Hoarda de Bugeac a fost o hoardă tătarărească ce a existat de-a lungul secolelor XVI și XVIII în sudul Basarabiei, aflându-se într-o stare de dependență față de Hanatul Crimeii și Imperiul Otoman. Tătarii nogai au apărut în Bugeac după campania sultanului Baiazid al II-lea împotriva principatului Moldovei în 1484, atunci partea sudică a interfluviului Pruto-Nistrean după o rezistență înverșunată din partea domnitorului Ștefan cel Mare. Regiunea a fost ocupată și inclusă în componența sangeacului
Hoarda Bugeacului () [Corola-website/Science/328691_a_330020]
-
după o rezistență înverșunată din partea domnitorului Ștefan cel Mare. Regiunea a fost ocupată și inclusă în componența sangeacului Silistra a Imperiului Otoman. O parte din teritoriu a fost acordat Hanului de Crimeea, care a stabilit aici supușii săi, tătari și nogai aduși din stepele nord-caucaziene. Hoarda a atins înflorirea în secolul al XVII-lea, atunci când deasemenea, un număr considerabil de turcici s-au stabilit aici, fugind din calea calmâcilor ce invadaseră stepele Astrahanului. Ca urmare a interacțiunii celor două grupuri (tătari
Hoarda Bugeacului () [Corola-website/Science/328691_a_330020]
-
din stepele nord-caucaziene. Hoarda a atins înflorirea în secolul al XVII-lea, atunci când deasemenea, un număr considerabil de turcici s-au stabilit aici, fugind din calea calmâcilor ce invadaseră stepele Astrahanului. Ca urmare a interacțiunii celor două grupuri (tătari și nogai) au apărut tătarii bugeaceni, cunoscuți mai târziu sub numele de Tătari dunăreni. Între principatul Moldovei, Creștin pe de-o parte și nogaii musulmani pe de alta au existat un număr mare de conflicte de frontieră, în ciuda faptului că ambele erau
Hoarda Bugeacului () [Corola-website/Science/328691_a_330020]
-
aici, fugind din calea calmâcilor ce invadaseră stepele Astrahanului. Ca urmare a interacțiunii celor două grupuri (tătari și nogai) au apărut tătarii bugeaceni, cunoscuți mai târziu sub numele de Tătari dunăreni. Între principatul Moldovei, Creștin pe de-o parte și nogaii musulmani pe de alta au existat un număr mare de conflicte de frontieră, în ciuda faptului că ambele erau vasale ai Imperiului Otoman. Hoarda cutreiera stepele din sudul Moldovei între gurile Nistrului și Dunării, având o populație estimată la 20,000
Hoarda Bugeacului () [Corola-website/Science/328691_a_330020]
-
mare de conflicte de frontieră, în ciuda faptului că ambele erau vasale ai Imperiului Otoman. Hoarda cutreiera stepele din sudul Moldovei între gurile Nistrului și Dunării, având o populație estimată la 20,000 - 30,000 de persoane. Principala activitate economică a nogailor constituia creșterea vitelor. Profituri mari le aducea comerțul cu prizonieri, de aceea hoarda constant ataca Moldova, Polonia și spațiul nord-pontic. Începând cu anii 20 ai secolului al XVII-lea hoarda intră sub suzeranitatea Porții. La sfârșitul secolului al XVIII-lea
Hoarda Bugeacului () [Corola-website/Science/328691_a_330020]
-
le aducea comerțul cu prizonieri, de aceea hoarda constant ataca Moldova, Polonia și spațiul nord-pontic. Începând cu anii 20 ai secolului al XVII-lea hoarda intră sub suzeranitatea Porții. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, sub presiunea noilor autorități ruse, nogaii au fost reîntorși înapoi în Caucazul de Nord, unii dintre ei devenind muhajiri, alții urmând hotarele otomane care tot mai mult se retrăgeau spre sud, s-au mutat trecând Dunărea, în Dobrogea, în care stapânirea turcă a durat până în 1878
Hoarda Bugeacului () [Corola-website/Science/328691_a_330020]
-
un câmp de bătălie între Turcia și Rusia. Situația se agravează după anul 1812 când Imperiul rus anexează Basarabia astfel că Dunărea devine frontiera între Rusia și Turcia. Cu acest prilej Sultanul și Țarul fac un schimb de populații : Tătarii "Nogai" și Turcii din Bugeac vin pe litoral în locul unui număr echivalent de Bulgari și de Găgăuzi care se stabilesc în sudul Basarabiei. După 1840, pe litoral, îndeosebi la Techirghiol și Costinești, au fost colonizați și germani, veniți din teritoriile țariste
Litoralul românesc () [Corola-website/Science/313374_a_314703]
-
-lea a ajuns sub controlul Hoardei de Aur. În secolul al XV-lea este inclus în componența Marelui Ducat al Lituaniei (atunci fiind cunoscut sub numele de "Dykra"), mai târziu a devenit un teritoriu al Hanatului Crimeei, vasal Imperiului Otoman. Nogaii nomazi au început să se stabilească în regiune după ce au fost forțați să părăsească Asia Centrală. Ulterior, Edisanul a fost încorporat în structurile administrative otomane, ca parte din Eyaletul Silistra cu cetățile Hagibei (Odesa) și Özi (Oceac) ca centre majore. În
Edisan () [Corola-website/Science/330822_a_332151]
-
cetățile Hagibei (Odesa) și Özi (Oceac) ca centre majore. În acest răstimp, Edisanul a fost, din punct de vedere bisericesc, încorporat în Mitropolia Proilaviei sub denumirea de "„Ucraina Hanului”". Edisanul a fost, de asemenea, arena unui conflict mai major dintre nogai care au erau clienții Porții otomane și Cazacii zaporojeni susținuți de ruși. Imperiul Rus sub Ecaterina cea Mare a început să se extindă în zonă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, și, în 1774, Edisanul la est de Bugul de
Edisan () [Corola-website/Science/330822_a_332151]
-
de Bugul de Sud este anexat ca urmare a războiului ruso-turc din 1768-1774. Prin Tratatul de la Iași din 1792, care a încheiat războiul ruso-austro-turc din 1787-1792, frontiera rusă a fost extins până la Nistru și a preluat regiunea complet. Cei mai mulți dintre nogai au fost deportați de ruși, regiunea devenind în esență, depopulată. În urma preluării rusești, este fondat orașul Odesa în 1794, iar zona a fost populată ca parte a Novorusiei de către coloniști moldoveni/români, ruși și ucraineni, împreună cu un element german semnificativ
Edisan () [Corola-website/Science/330822_a_332151]
-
, cunoscut și sub numele de "Han Temir", (în , poreclit "Sabie sângeroasă"; n. secolul al XVI-lea - d. 1637) a fost un han puternic al nogailor din Bugeac; el a format prin anul 1603 și a condus, ulterior, Hoarda Nogailor. Fiind un comandant militar și lider politic priceput, el a servit interesele Imperiului Otoman și a fost un dușman important al Uniunii Polono-Lituaniene. El a fost
Cantemir Bei () [Corola-website/Science/328757_a_330086]
-
, cunoscut și sub numele de "Han Temir", (în , poreclit "Sabie sângeroasă"; n. secolul al XVI-lea - d. 1637) a fost un han puternic al nogailor din Bugeac; el a format prin anul 1603 și a condus, ulterior, Hoarda Nogailor. Fiind un comandant militar și lider politic priceput, el a servit interesele Imperiului Otoman și a fost un dușman important al Uniunii Polono-Lituaniene. El a fost un conducător al hoardelor tătare de la Cetatea Albă, Bugeac și Dobrogea. A atacat teritoriul
Cantemir Bei () [Corola-website/Science/328757_a_330086]
-
și punctelor comerciale întărite și au devenit o parte integrantă a armatei ruse. În secolul al XVI-lea, pentru a apăra zonele de frontieră de năvălirile tătarilor, cazacii făceau servicu de patrulare și observație a mișcărilor hoardelor de tătari și nogai din regiunile de stepă. Cazacii ruși au jucat un rol important acțiunea de colonizare de către Imperiul Rus, între secolele al XVI-lea și al XIX-lea, a Siberiei, (în special datorită lui Ermak Timofeevici), Caucazului și Asiei Centrale. Cazacii au
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]