137 matches
-
întreaga fenomenalitate sufletească, au căpătat preeminența de care aminteam. Aceste modalități ar putea fi interpretate, provizoriu, ca fiind tot una cu ceea ce în condițiile logicii constituite vor fi schemele logice bazate pe principiile gândirii (mai cu seamă pe identitate și noncontradicție) și pe alte reguli care exprimă, în ultimă instanță, tot principiile. Identitatea sugerată acum (între modalitățile gândirii justificatoare pentru practici umane și principiile logice) nu are încă decât o îndreptățire convențională (și provizorie); dar ea poate fi justificată suficient prin
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar chiar prin aceasta, ea dobândește "puterea" de a pune în ordine tot ceea ce ține de rostire (mijlocul care îi asigură exprimarea) și de făptuire (domeniul care îi confirmă valabilitatea); căci tocmai cele ce exprimă o necesitate față de ea identitatea, noncontradicția, de exemplu -, devin necesare și pentru rostire și făptuire. O asemenea gândire autonomă are nevoie de un suport, un "susținător", temei: ceea ce numim "subiect", potrivit tradiției noastre filosofice, reprezintă un astfel de "purtător" al ei. Prin urmare, subiectul "suportă" gândirea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândirii, rostirii, făptuirii, fiind respinse toate traseele de gândire care nu se aliniază la aceste reglementări; b) la dialectică, deoarece construiesc discursuri după regulile analitice și pretind valabilitate totală în virtutea "corespondenței" cu aceste reguli, respectând principii logice, cum este principiul noncontradicției, dar ajungând la aporii pe care nu le recunosc în privința forței lor de a semnala ceea ce poate căpăta valabilitate dincolo de prescripțiile formale "analitice". Desigur, de fiecare dată va fi vorba despre reguli de corectitudine a gândirii (rostirii și făptuirii) și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structurală, semnificativă în privința funcțiilor sale logice, adună mai întâi la un loc, în mod direct, cele două poziții logice, S și P, apoi, indirect, cele trei principii (reguli fundamentale) ale gândirii cunoscătoare, intuite și formulate de către filosoful din Stagira: identitatea, noncontradicția și terțul exclus. Dar am putea spune că însuși sistemul aristotelic al categoriilor își are fundamentul în acest enunț (S este P). Și, de asemenea, filosofia și știința de la Aristotel încoace; apoi, așa cum afirmam și ilustram mai sus, ontologia presocratică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
implicate", cum ar spune Wittgenstein, reguli al căror simbol face parte din procesele de înțelegere etc.39). Tocmai din acest motiv, logica, un corpus normativ (regulativ și constitutiv), organon, esențialmente formal, își întemeiază demersurile pe cele trei principii formale identitatea, noncontradicția, terțul exclus sau chiar pe mai multe, în felul acesta constituind ceea ce putem numi aspectul formal al dictaturii judicativului (care devine "formalist", dat fiind faptul că dictatura judicativului este ea însăși numai forma logos-ului). Dar lor trebuie să li
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ele conțin un sens predeterminat care devine evidență pentru gândire, rostire, făptuire; iată astfel de structuri "arhetipale": a) raționament corect sofism; b) cunoaștere veritabilă cunoaștere părelnică; c) formă logică obiect real; d) real aparent; este admis însă un "prim principiu": noncontradicția. Toate aceste opoziții contradictorii vor fi ilustrate în partea următoare, de aplicații, a lucrării; 4) corespondența între două naturi diferite (de exemplu, între forma logică și "realitate"; sau între "limbajul obiect" și "metalimbaj") constituie, în ultimă instanță, esența adevărului; 5
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
introduce, cum spuneam mai sus, criza în subiect. Desigur, distincția dintre timpul ca atare și timpul ca ființare a unui subiect anume nu trebuie luată doar și mai cu seamă în sens judicativ, adică după regula adevărului corespondență, după principiul noncontradicției, după regulile predicației etc. Ea trebuie gândită, pentru că altfel timpul nu ar mai putea reprezenta însăși esența obiectuală și operațională a dictaturii judicativului, pierzându-se în ființare. El, timpul, trebuie gândit deja ce fiind ceea-ce-este: de aici și duplicitatea despre
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dacă un alt tip este, de asemenea adevărat sau, dimpotrivă, dacă acesta este fals. E vorba de un joc între abstracții, tipuri de judecăți, dar, desigur, un joc reglat prin câteva "legi", dintre care cea mai importantă este aceea a noncontradicției. Dar dacă o asemenea schemă capătă interpretare, atunci intră în joc sensul existențial al verbului; acesta din urmă, de fapt, capătă o asemenea interpretare prin intervenția timpului. Toate cele trei sensuri existențiale ființare, ființa ființării, ființa au drept condiție de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al legii, un spațiu strict "raționalizat". Iar legea nu este pusă în discuție decât în sensul de a i se înfățișa puterea, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului cu principiile gândirii formulate de logica clasică, îndeosebi cu principiul noncontradicției. În contextul de față poate primi un sens și ceea ce unii filosofi contemporani numesc "ființa ființării". Desigur, aceasta este timpul; el reprezintă ființa, în măsura în care ființa este adusă, prin în-ființare "temporală", în condiție de ființare; dar el nu este ființa întocmai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
probleme, fiindcă atunci când ea este abordată prima dintre tematizările semnificative, devenită model, fiind cea a lui Platon din dialogul Parmenide este gândită după regulile unei reducții judicative, trecându-se dincolo de alte convenții, cum sunt, de exemplu, cele ale logicii principiului noncontradicției, sesizându-se astfel rolul timpului, sau recunoscându-se întemeierea temporală a sensurilor reducțional "refăcute" pentru Unu și multiplu și pentru "interpretările" lor. Și în acest caz, urmările propriu-zis pragmatice, acelea care se înserează spațiului public, loc "natural" al lor și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fapte de graniță, cărora li se aplică proceduri speciale de autorizare, foarte apropiate de argumentările și justificările filosofice. Toate au de-a face cu o situare nonconstitutivă a unor legi logice fundamentale (principii logice ale logicii clasice, îndeosebi cel al noncontradicției și al terțului exclus), în sensul că faptele exemplificate par a nesocoti aceste reguli. Dar, în fapt, este vorba despre o regulativitate judicativă, care doar măsoară prin proceduri speciale adecvarea acestor fapte la exigențele dicturii judicativului. Ele aparțin, astfel, mai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asupra posibilității pe care acesta nu o adoptă 23. Kant consideră că posibil este "ceea ce se acordă cu condițiile formale ale experienței (în ceea ce privește intuiția și conceptele)" (CRP, p. 223). Pentru ca ceva să fie posibil nu este suficient să satisfacă principiul noncontradicției. Că nu trebuie să încalce acest principiu este "fără îndoială o condiție logică necesară, dar această condiție este departe de a fi suficientă pentru a constitui realitatea obiectivă a conceptului, adică posibilitatea unui obiect așa cum e gândit cu ajutorul conceptului." (ibidem
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
a conceptului, adică posibilitatea unui obiect așa cum e gândit cu ajutorul conceptului." (ibidem, p. 224). Dar noțiunea de posibilitate logică folosită în interpretarea de mai sus, care ar lăsa loc liber acceptării geometriilor neeuclidiene, este una în care se ia principiul noncontradicției drept condiție și necesară și suficientă. Viziunea lui Kant este categorică din acest punct de vedere: nu se pune problema acceptării (nici măcar a posibilității logice 24 a) geometriilor neeuclidiene. Pentru a accepta că o figură geometrică este posibilă ne trebuie
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
în care caută esența unei metode. Pe scurt, urmărește semnificația metodologică a dogmelor. Din punct de vedere logic, adică din punctul de vedere al intelectului uman obișnuit, dogmele sunt formule antinomice. Ele afirmă proprietăți contrare despre același subiect, încălcând principiul noncontradicției: substanța primă e integră și totodată produce din sine existențe distincte, Dumnezeu e unu și totodată multiplu, Isus Hristos este Dumnezeu și om în același timp. Datorită acestui lucru, dogmele au fost privite cu jenă și dispreț în mediile filosofice și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
dogmele au fost privite cu jenă și dispreț în mediile filosofice și științifice, susține Blaga. Ce semnificație filosofică pot să aibă dogmele, dincolo de acest fapt clar, că sunt antinomii, adică structuri de gândire ce încalcă legea fundamentală a logicii, principiul noncontradicției? Aceasta a căutat să afle filosoful român. El va susține că există în dogme încă ceva foarte important, în afară de simpla antinomie logică. Acest ceva face din ele mai mult decât nonsensuri logice sau simple obiecte de credință religioasă. În acest
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
a fost dezvăluit aspectul antinomic al simbolului și s-a făcut asimilarea dintre simbol și metaforă 222. Sesizarea antinomiei dublei naturi a simbolului a fost posibilă datorită faptului că perspectiva culturală europeană era guvernată de principiile aristotelice ale identității și noncontradicției (menite să prevină antinomiile), principii pe care simbolul le transgresa. Înainte ca ea să fie tratată negativ sau să fie considerată o formă de imaturitate a rațiunii, "gânditorii romantici au perceput această antinomie a simbolului într-un mod mult mai
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
a universului natural, a schimbării, cea a lui Parmenide "se sprijină pe exigențele logicii"244, care intră în conflict cu mărturia experienței cotidiene. "Intelectul nostru funcționează supunându-se unei scheme de identitate, numită principiul identității și având drept corolar principiul noncontradicției", în timp ce în experiență avem de-a face cu schimbarea, care "înfrânge neîncetat principiul identității"245. Parmenide și filosofii eleați adoptă, așadar, o poziție logică, afirmând principiul identității. Astfel, în chestiunea raportului dintre substanță și schimbare, ei vor argumenta că mișcarea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
proprie, inexprimabilă (...), dar pe care le comunică totuși efectiv, constituindu-se astfel în categoria fundamentală a unei viziuni spirituale dintre cele mai adânci ..."322. În construcția viziunii mistice lucrează o logică ce abolește cele două legi fundamentale ale logicii, principiul noncontradicției și cel al terțului exclus și aduce în joc identitatea contrariilor și conceptele dialectice 323. Multiplul este identificat cu Unul și Unul cu multiplul, partea este identificată cu totul și totul cu partea. Gândirea de tip mistic este prezentă în
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
condiționat la necondiționat este considerată ilegitimă din punct de vedere logic și epistemologic de către Kant, iar motivul este apariția antinomiilor. Aceasta înseamnă că atât cunoașterea în sens strict cât și cunoașterea în sens extins se supun regulilor logicii clasice a noncontradicției. Hegel a încercat să treacă dincolo de acest punct critic al gândirii kantiene tocmai prin integrarea antinomiilor în cunoașterea metafizică. Dar lucrul acesta se va face printr-o regândire a cunoașterii, a facultăților de cunoaștere și a logicii care o guvernează
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
expérience microphysique et la pensée humaine, apărută pentru prima dată la București, în limba franceză 450. Entuziasmul autorului era atât de mare, încât cartea se încheia cu o propunere de schimbare a discursului asupra metodei, în care logica aristotelică a noncontradicției să fie schimbată cu una care să aibă în centru ideea "complementarității contradictorii"451. Voi încerca să urmăresc modul în care Ștefan Lupașcu a gândit posibilitatea acestei logici a contradictoriului, într-un expozeu intenționat mai extins, având în vedere puțina
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
a încercărilor de logică polivalentă, n-a fost contestată niciodată, susține filosoful francez de origine română. Chiar logica lui Hegel, care prin introducerea contradicției poate părea o "emancipare revoluționară" de logica aristotelică, stă tot sub semnul acesteia, regăsind identitatea și noncontradicția în Ideea absolută 456. În privința logicii moderne (logistica), aceasta n-a făcut decât să se degajeze de suportul metafizic aristotelic, devenind pur formală. Însă, a păstrat neschimbate principiile directoare ale logicii clasice 457. Tocmai de aceea, Lupașcu înglobează în expresia
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
va fi numit și "principiul de complementaritate contradictorie"471 și pus drept nucleu al schiței pentru un nou discurs al metodei, pe care autorul îl vede ca imperios necesar, urgent chiar: Principiul de complementaritate contradictorie trebuie să înlocuiască principiul de noncontradicție, ca fundament al logicului. În fața unui fenomen oarecare, nu va mai trebui să cercetăm, drept condiție logică a posibilității sale de existență, dacă ceva nu-l contrazice, ci tocmai ce anume îl contrazice, care îi este fața complementară contradictorie: condiția
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
sale este contradicția sa. Câtă vreme nu vedem decât unul din termenii unui cuplu contradictoriu, altfel zis, câtă vreme ne găsim în fața aspectului noncontradictoriu al unui fenomen, oricare ar fi el, nu observăm decât o parte din realitatea lui. Nu noncontradicția, ci contradicția trebuie să devină regula. Trebuie întotdeauna să ne întrebăm și să cercetăm, cu titlu de complement existențial și constitutiv al unui dat oarecare, care este termenul lui contradictoriu (...). Noua metodă va consta deci în a cerceta, în prezența
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
cerceta, în prezența unui fenomen oarecare, în primul rând care este fenomenul său contradictoriu (...). Trebuie să îmbrățișăm cu curaj universurile contradictorii și să facem din ele însuși fundamentul realității. Legea logică cea mai profundă este legea contradicției dinamice (nu legea noncontradicției)"472. Acest principiu este destinat să schimbe fundamentele gândirii și cunoașterii științifice. Dacă știința clasică și gândirea umană în genere au fost orientate spre căutarea legilor de permanență și de identitate care să condiționeze schimbările și variațiile, va trebui să
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
riguros integrale"473. Pentru a realiza acest lucru, Ștefan Lupașcu considera că va trebui să se înceapă cu o reformă a logicii. Logica clasică este una a lui "da sau nu", a alegerii între aceste două situații, guvernată de principiul noncontradicției. Este o logică a evitării contradicției, prin actualizarea absolută fie a unui termen, fie a opusului său extrem, suprimând, în felul acesta, termenul complementar. De aceea, este o "logică ideală", care nu se poate realiza în practică. În logica practică
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]