132 matches
-
manifestul fiind unui „de sinteză”: Futurismul e accesat întru combaterea trecutului expirat, constructivismul - întru construirea viitorului luminos. În faza „activismului artistic”, Contimporanul va populariza — oarecum nediscriminativ — toate orientările novatoare europene, chiar dacă ponderea dominantă o va reprezinta constructivismul abstracționist, purist și nonfigurativ. În această etapă, poetul-fanion al grupării este Ion Barbu, care își publică în Contimporanul aproape toate textele care vor face parte, în 1930, din volumul Joc secund, dar și poeme pitorești, ludice și „corozive”, pe care nu le va include
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai „stridente”, mai radical-demitizante, cu tentă avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare, maladiv interiorizate. Colajul „simultaneist”, în flash-uri al versurilor e mai degrabă static, infuzat de melancolii și spaime. Prin sistemul lor nervos circulă crispări expresioniste, apocaliptice. „Acroșul” la linia revistei se manifestă fie prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția unor experimente extreme și a cîtorva manifeste, nu se poate vorbi nici despre existența unei „literaturi dadaiste” propriu-zise. Dacă acceptăm ideea că există, la Contimporanul din perioada 1924-1927, o dominantă constructivistă, abstracționistă și nonfigurativă, trebuie să subliniem totodată ponderea masivă - cel puțin egală cu aceea a literaturii - pe care au avut-o în economia revistei artele vizuale: arhitectura, sculptura, pictura modernă, teatrul și filmul, artele decorative. Acest constructivism hibrid, impur, impregnat de futurism și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de atitudinea pozitivă față de tehnică, urbanistică și industrie, așa cum punctul de întîlnire dintre constructivism și expresionism este dat de cultul „anonimatului” colectiv, al „stilizării” și al „esențializării” formelor artistice, iar cel dintre constructivism, dadaism și onirismul suprarealist - de elogiul artei nonfigurative, sintetice și sincretice, bref de refuzul imitației exterioare. VI.4. Declinul. Etapa postavangardismului „eclectic” (1929-1932) În 1928, Contimporanul își încetează apariția, revenind - în 1929 - pe format mare, cu o atitudine sensibil modificată. Începe acum cea de-a treia fază - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintîi fuseseră îndeplinite. Vocile reprezentanților „tinerei generații” își fac tot mai des auzită vocea în paginile revistei, fiind receptate, probabil, ca tendințe „novatoare” de către Vinea & Co, pe fondul creșterii seducției orientalismelor și arhaismelor (consonante cu „bizantinismul” constructivist și cu ideea nonfigurativului de extracție folclorică). Încep să fie tipărite poeme tot mai „cuminți”, iar adevăratul purtător de cuvînt al Contimporanului devine, în această ultimă etapă, tînărul Romulus Dianu, autor avînd atingeri tot mai superficiale cu avangardismul. Estetici și ideologii divergente coabitează în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
interioritate și subconștient, respingerea „imitării naturii” în favoarea „creației autonome” (nonreferențiale) sînt elemente care îl apropie pe Ion Vinea de abstracționismul cubist și constructivist, fapt evident cu precădere în comentariile sale despre plastică. „Note de pictură“ - primul său text despre pictura nonfigurativă - face o succintă trecere în revistă a evoluției artei moderne: pictura mimetică, apoi pictura-interpretare (fază în care „asemănarea rigidă e jertfită și lăsată fotografilor”), „sforțarea înceată a picturii de a se degaja de constrîngerea realității pentru o cît mai liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noi ca pe un rebus de descifrat, în loc de a le lua drept ceea ce sînt: creațiuni strict subiective, construcțiuni intelectuale în care nu intră mai nimic din realitatea exterioară”. Termenul de „natură nouă”, atribuit de Iancu, vine să precizeze caracterul nonreferențial, nonfigurativ și organic al abstracționismului, bazat strict pe „raporturi de forme și culori”: „Trebuie repetat publicului, pus în fața unui tablou abstract, să-l ia ca pe o realitate de sine stătătoare, ca o nouă formă de viață, un organism inedit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea - apare cu adevărat, sub presiunea „stilului nou al planetei unificate”, posibilitatea construcției unei tradiții (moderne) universalizabile prin intermediul acțiunii unei elite independente și novatoare, pornind de la necesitățile „colective” și de la filonul artei noastre populare „fără subiect”. Nevoia de ancorare a nonfigurativului modern („arta fără anecdotă”) într-o tradiție premodernă balcanică - în cazul de față, musulmană - e afirmată în parabola euristică din „Promisiuni“, sub forma unui dialog între Hamlet și Polonius: „Mohamet a interzis credincioșilor reproducerea chipului omenesc și porunca lui s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de autor, Editura Humanitas, București, 1990, p. 179). Cu deosebirea esențială că tradiția internă este negată integral, iar cultura tradițională țărănească - repudiată ca minoră și „fatalistă”. Mai „futurist” și mai „constructivist”, în această privință, decît Vinea și Iancu (care valorizau nonfigurativul artelor populare), eseistul disperării admiră „cultura de tip funcțional”, monumentală și industrială, arhitectura lui Le Corbusier, muzica atonală, filozofiile nesubstanțiale, costumele simple ale muncitorilor și „uniforma” politică a țărilor dictatoriale, deplînge paseismul și reacționarismul naționalismului românesc, pledînd exaltat pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de unde spectacolul universal se întinde nesfîrșit, divers, contradictoriu” (Mențiuni critice III, ed. cit., p. 293). Comparația - din nou, contrastivă - între „abstractizarea” romantică (subiectivă, „laminată” expresiv și profund personală: „stilul eminescian e unic”, „imposibil de imitat”) și cea modernisto-avangardistă (imagistă, impersonalizată, nonfigurativă, mult mai pîndită de „spiritul de școală”, de tirania „formulei”) îi prilejuiește lui Perpessicius cîteva relevante disocieri teoretice între poezia tradițională și cea (ultra)modernă. Treptat, adeziunea criticului la poezia lui Voronca se transformă în critică de susținere. Comentariul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Hristache), pe Caragiale, pe Minulescu, pe Barbu (care se crede așa de altfel decît Arghezi), pe Arghezi, pe Mateiu Caragiale, pe Urmuz și alții, pe marii sensibili schimonosiți”. Poezia ludică a lui Arghezi din Hore este plasată - apoi - în zona nonfigurativului de extracție folclorică, pentru Călinescu folclorul fiind adevăratul nostru clasicism și, totodată, un filon „specific” al poeziei pure: „Intenția de joc se face din ce în ce mai clară în poezia lui Arghezi, ca dealtfel în toată lirica română și, lucru de reținut, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Expozițiile internaționale, spectacolele sincretice de artă nouă, relațiile privilegiate cu avangardele străine beneficiază de o atenție particulară în cadrul prezentei lucrări. Eforturile celor doi conducători ai revistei de a căuta în folclor și în bizantinism o posibilă tradiție autohtonă a artei nonfigurative au fost puse în relație cu demersurile artiștilor expresioniști de la revista tradiționalistă Gîndirea (un element de legătură reprezentîndu-l aici Adrian Maniu, „convertit” de la estetismul iconoclast și ironic al începuturilor la imagismul htonic de coloratură tradițională, din anii ’20). Format în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evident, mai numeroase și mai complexe). Cu toate că pledează pentru integrarea într-o „internațională a artiștilor de pretutindeni” (corespunzînd „noului ritm al planetei unificate”), Contimporanul se deosebește de celelalte reviste și grupări avangardiste printr-o obsesie românească vizînd, deopotrivă, universalizarea artei nonfigurative autohtone (prin intermediul relațiilor internaționale) și legitimarea ei locală (prin tradiția artei populare și bizantine); într-un text programatic, membrii grupării își asumă misiunea de a „îndruma societățile înapoiate din Balcani” și de a „atrage atenția militanților celebri ai artei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
respectivei mărci de parfum. Orice decodare a imaginii unei reclame ar trebui să înceapă cu problema iconicității, si anume a depistării sistemului semiotic al participanților reprezentați. Grupul µ asociază semnele iconice cu înțelesul vizual figurativ, iar semnele plastice cu înțelesul nonfigurativ, acesta referindu-se la culoare, forma și textura. Spre deosebire de Roland Barthes (1964), pentru care culoarea aparține semnului plastic, Grupul µ (1992: 135) menționează trei sisteme bazate pe parametrii vizuali, si anume cromemele, texturemele și formemele. Acestea coincid cu acronimul SRP25
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
Economiei prin sumarizarea adevărurilor cu care operează distinct nivelurile micro-, macroși socioeconomiei ceea ce ar ieși n-ar avea capacitatea de reflectare a unui sistem, a unei unități funcționale, ci mai degrabă ar fi vorba despre un mozaic, cu un desen nonfigurativ lipsit de ceea ce se cheamă centrul privirii. Dar toate aceste constatări sunt provocate de defectele de conceptualizare, a căror corecție rămâne ca o miză deschisă pentru teoreticieni. Soluția ar putea să fie dată, pornind de la aceste constatări, părăsind exemplul configurării
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
asemenea, încercând să creioneze un "diagnostic" al discursului filosofic postmodern, Codoban afirmă: "Ceea ce rămâne sigur este diagnosticul filosofiei la posibilul capăt al modernității: ea a ajuns să fie un discurs de comentariu într-o cultură de citate. Este o filosofie nonfigurativă, care trăiește din exploatarea semnificațiilor gândite fie altcândva, fie altundeva. Singura întrebare pe care și-o mai poate pune este autoreflexivă și privește condițiile sale de posibilitate. Discursul ei s-a reîntors de la epic la liric, fără ca prin aceasta să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
muzical titlu: „Canta che ti passa” („Cântă, că-ți trece”) Eugène Ionesco Limbaj pictural „Duhul seriozității este plictisitor...” „O, glasul meu prea mic, / la voi cum să-l ridic?” (Eugène Ionesco) Pentru Ionesco, desenul este precum un joc. Un joc nonfigurativ, iar ceea ce i se cere privitorului, așa cum - de altfel - recomanda și regizorului care (în anul 1952) urma să monteze piesa Scaunele, ar fi să te lași „modelat” imaginii, să te „supui” vizualului, pentru „a nu-i micșora efectele”. în viziunea
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
în parte, deosebind tradiția trecutului de permanentele tendințe novatoare ale perioadelor ce au urmat. Cunoaștem, desigur, faptul că până în preajma deceniului șase al secolului trecut s-au afirmat o multitudine de curente, stiluri și orientări artistice îndreptate în speță spre nonfigurativ, care au determinat o perioadă extrem de activă în plan creator. Acest interval de timp a marcat un moment de maximă importanță, deschizând noi căi de afirmare, printr-o atitudine specială, caracterizată de opoziția față de tendințele artistice ale trecutului și impunerea
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
altele acesta a devenit un simplu semn grafic sau o simplă structură vizuală. Alături de aceste aspecte, mai remarcăm, totodată, o serie de tendințe actuale, încurajate în special de manifestările artistice (moderniste) ale secolului trecut. Una dintre acestea constă în promovarea nonfigurativului în rândul artei de inspirație sacră și religioasă, paradigmă artistică ce se opune la propriu modelului expus de icoana bizantină, consacrată în creștinism de însăși posibilitatea figurării vizuale a persoanei divino-umane a lui Iisus Hrisos. În același timp însă, la
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
postmoderne, de pildă, stabilesc în mod clar această direcție. Pentru a înțelege un text e necesar un anumit tip de conexiune logică. Analiza prezentată pe baza acestei teze poate fi probată și în sfera criticii vizuale, chiar dacă lucrările abstracte sau nonfigurative par să nu aibă o prea mare legătură cu narațiunea. Sculptura lui Mary Longman Co-dependents (1996) îi evocă cititorului forma unor oase. Însă acest schelet susține în mod plauzibil "scheletul" analizei pe care acest capitol încearcă să o aplice fabulei
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
este servit cu lingurița; dar prima înghițitură realizează miracolul, carnea pare să se recompună în gura meseanului uimit; deconstrucției materiei prime, efectuată în orice proces alchimic, îi urmează renașterea sa la o altă treaptă de existență culinară: esența. Această bucătărie nonfigurativă (expresia îi aparține lui Hervé This și se referă la ultimele creații ale lui Gagnaire, dar credem că i se potrivește de minune și lui Ferran Adrià) nu este lipsită de umor, tehnica sa sofisticată fiind pusă în slujba unui
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
care, ce-i drept - așa cum se obișnuia atunci -, a putut fi trecută definitiv sub tăcere, dar care a fost reînnoită decenii mai târziu. Cercetători ai arhivelor afirmau că serviciile secrete americane, CIA, ar fi promovat, din calcul politic, pictura numită nonfigurativă și informală de dragul inofensivității ei decorative, și pentru că astfel noțiunea de „modernism“ promitea să rămână în proprietatea fermă a Vestului. Când îmi evoc din perspectiva de astăzi această dispută și o cântăresc, devine limpede cât de mult a contat vrajba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
School of Painting) în primul deceniu ale Războiului Rece (vezi COLD WAR), expresie (abstractă, și nu reprezentațională!) a spiritului iconoclast, a spontaneității creatoare, a spiritului individualist și a libertății de exprimare asociate cu Lumea Nouă. Numele său arată combinația dimensiunii nonfigurative cu trăsături moștenite din expresionismul german de sorginte modernistă de la începutul secolului XX. Pictura renunță la reprezentarea figurativă, este văzută ca acțiune (un alt nume al expresionismului abstract este Action Painting), un gest semnificativ îl arată pe Jackson Pollock (Jack
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
acestei noi școli artistice la Chicago și ca o formă de răspuns polemic la foarte americana Pop Art. Dacă aceasta din urmă este figurativă, reciclând și recontextualizând obiecte promovate de societatea de consum contemporană, Op Art (optical art) este eminamente nonfigurativă, precum contemporanul ei artistic pentru o vreme, expresionismul abstract, și se bazează pe efecte de trompe l'oeil, creând iluzia mișcării, transformării dinamice într-un spațiu altminteri imobil. P PAC În cultura politică americană, este evident că inițialele de mai
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
compoziții în două, trei, patru, cinci etc. registre care etajează narațiunea plastică și ne propune o citire pe orizontală a întâmplărilor asemenea unei istorisiri în imagini. Arta modernă a făcut saltul de la compoziția narativă la compoziția liberă de forme plastice nonfigurative, care impresionează prin noile sale structuri și noul mod de organizare a imaginii. Este interesant de constatat că și grafica de șevalet contemporană ne propune compoziții în mai multe registre, povestiri în genul benzilor desenate, lucrări care ies din tiparele
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]