88,338 matches
-
anul jubiliar și să îmbrace forme dintre cele mai grotești, inhibiția pe care prognoza o producea în rîndul spiritelor lucide, mi se părea totuși nu numai de neînțeles ci de-a dreptul alarmantă." Această frică de public nu mai este normală la puținii "lucizi" eminescologi. La atitudine fermă, la rezistență în fața nocivei mitizări sînt îndemnați cei mai pasivi factori ai criticii literare - exegeții... Un alt semn bun cu care începe acest volum este recunoașterea meritelor numărului "anti-Eminescu" din revista Dilema. Pentru
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
și totuși egiptofilia nu se reduce la aceste surogate". Urmează demonstrația limpede a faptului că Eminescu citise cărți serioase de egiptologie, cunoștea bine mitologia respectivă, cu alte cuvinte, își asumase această modă în profunzimea ei... Studiile despre Eliade conțin o normală schimbare de atitudine exegetică. Analiza "Domnișoarei Christina" conțiține o importantă schimbare de ton. Criticul face o descriere exactă a contextului în care a fost scris romanul (simpatiile legionare mai ales). Foarte puțini critici au analizat literatura interbelică a lui Mircea
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
invadate de oameni care iubesc teatrul, te simți liber și în dulce fraternitate cu toată lumea. Ai senzația, nu contează cît de înșelătoare, că ai putea să faci orice și să fii oricum, iar micul tău spectacol ar fi privit ca normal. Așa cum pare normal ca, pe străzi tăbăcite de afișe, să te trezești, la fiecare pas, că ți se pasează cîte un nou "fluturaș", invitîndu-te la un spectacol; așa cum pare la fel de normal că peste tot se face teatru - pe trotuare, în
Teatrul unor nopți de vară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14910_a_16235]
-
editor cu experiența pieței occidentale ar spune că e poate prea mult într-o perioadă atît de scurtă, dar cum la noi asemenea considerații nu se fac pentru că nici piața și nici publicul din România nu funcționează după principii comerciale normale, nu putem decît să ne bucurăm că avem prilejul încă o dată să-l recitim pe Radu Cosașu. în Autodenunțuri și precizări textele erau reluate și revizuite după un principiu pe care l-am putea numi moral. Autorul recupera diverse pasaje
Comunismul cu Stan și Bran by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14923_a_16248]
-
copilul, același efect de simpatie la cititor. Două lucruri însă esențial diferite: lipsa tragismului (nici nu se comentează de fapt evreitatea numelui, ci doar exotismul sonorității) și lipsa analizei nesfîrșite, a psihologizării, a comentariului. Oscar e un băiat mult mai "normal". Cam nepăsător, foarte precoce sexual, cu obsesii specifice: poze cu fotbaliști, filme, jocuri de cuvinte, dintr-o familie burgheză, dar suficient de înțelegătoare, personajul se anunță simpatic și neproblematic. Placată pe acestă normalitate intervine însă istoria și nu orice istorie
Comunismul cu Stan și Bran by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14923_a_16248]
-
morală cu cîteva reguli bine stabilite, deși funcționează aparent după reguli paradoxale. Nu e de mirare pentru că Nicolae Breban e acela care ține prima pagină a revistei "Contemporanul" încremenită în Nietzsche, al nu știu câtelea episod. Completa rupere de lumea "normală" a literaturii și a culturii în general, aceasta este o etichetă sigură care poate fi aplicată scriitorului Nicolae Breban (unul dintre mulți alții). Cum spuneam, cîteva carcatere puternice se bat în discuții, în ideologii, în ritualuri erotice, pînă la epuizare
Aceeași veche poveste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14950_a_16275]
-
ușor decît aerul" etc.) e un indiciu suficient de transparent (de ce nu, "ca lacrima") că nu e nici urmă de seriozitate aici, nici urmă de asumare. De altfel, revărsarea transcendentului e folosită ca pretext pentru a trece de la o lume "normală", căreia îi este cu cinism denunțată lipsa de sens, la una infuzată de "sfințenie" sardonic prezentată drept deopotrivă de absurdă. Căci dacă vedem ironia tăioasă în prima parte (care prezintă orășelul de cîmpie cu procedee de insolitare care amintesc mai
Misterioasa literatură din sertar by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14967_a_16292]
-
evenimentului din pricina dispariției neașteptate a lui Florin Mitroi, au reușit să creeze un discurs a cărui unitate lăuntrică și expresivă trece cu mult dincolo de orice presiune tematică sau conjuncturală. Deși așezată sub semnul jertfei, al sacrificiului, perspectivă care, în mod normal, ar fi trebuit să introducă la nivelul lecturii o notă ușor epică, dacă nu cumva una de-a dreptul discursivă, expoziția are, în mod paradoxal, mai curînd o dominantă melancolică și reflexivă. Compatibilitatea profundă a celor trei expozanți, fie în
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
care s-au scris despre nazism și fărădelegile lui, în mod special despre Holocaust și, desigur, despre antisemitism și îndelungata lui istorie. Faptul că acest fenomen e cu atît mai izbitor în Israel, o țară zidită pe cenușa Holocaustului, e normal și de înțeles. Toți acești oameni care și-au pierdut frați, surori, părinți și copii la Auschwitz mai respiră încă fumul înnecăcios al cuptoarelor, mai au încă în urechi urletele militarilor nemți (ca și sunetele însoțitoare ale muzicii lui Wagner
Dialog despre erori by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15287_a_16612]
-
cu voluptate... cu ceva inexprimabil, ținând de indiferența zeilor. Și moartea este un triumf. Însă unul, tot negru, și care desfide morala creștină. Un triumf ilogic, pentru că totul se petrece în sfera întunecată a patimii și instinctului. Raportat la logica normală, ideea s-ar exprima astfel: triumf decurgând dintr-o consecvență dementă. Triumf ce îl face pe erou să vomite... față de această "oroare și spurcăciune" - carnea, condiția degradantă a cărnii... Totul se sfârșește într-o apoteoză, neagră și ea, monstruoasă, cu
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
fetișcane întârziate la minte, două retardate, care ne agasează cu veșnica lor sporovăială. Iată ce sunt: "în termeni financiari, o datorie neonorată poartă numele de arierat întrucât se consideră a fi o plată în întârziere. Datoria este o stare financiară normală. Este asociată creditului, fără de care nu se poate concepe funcționarea economiei. Arieratul nu este o stare normală pentru că reprezintă o datorie restantă, adică ajunsă la scadență, dar neplătită. Un arierat (de pildă un consumator industrial nu-și plătește factura de
România în cifre by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15339_a_16664]
-
termeni financiari, o datorie neonorată poartă numele de arierat întrucât se consideră a fi o plată în întârziere. Datoria este o stare financiară normală. Este asociată creditului, fără de care nu se poate concepe funcționarea economiei. Arieratul nu este o stare normală pentru că reprezintă o datorie restantă, adică ajunsă la scadență, dar neplătită. Un arierat (de pildă un consumator industrial nu-și plătește factura de electricitate) provoacă un alt arierat (compania de electricitate nu-și plătește furnizorul de cărbune), creându-se un
România în cifre by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15339_a_16664]
-
mergem". - Unde? - întreabă soția profesorului. - La casa de nebuni, - răspund oamenii. Soția profesorului a început să strige și să se revolte, dar oamenii au înșfăcat-o și au dus-o la casa de nebuni. Și iată că soția profesorului, absolut normală, stă pe un pat din casa de nebuni, ține în mîini o undiță și prinde de pe podea niște peștișori invizibili. Această soție de profesor e doar un trist exemplu despre cum există în viață o groază de nenorociți care nu
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
pistolul atîrnînd neglijent, avea o biografie destul de încîlcită și, de la un moment dat, i s-a interzis portul uniformei). În film, lucrurile sînt mult mai limpezi: Gerstein, jucat cu o teribilă putere de concentrare de Ulrich Tukur, e un om "normal", împovărat de crima la care asistă și la care participă, un om care se vrea "ochiul Domnului" în infern, un mesager al adevărului înnebunit de ineficiența demersurilor lui și încadrat, mereu, de un înger și de un diavol. Îngerul e
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
curent) de gradare. Adverbul indică și o orientare argumentativă a enunțului: cel puțin dacă e implicată funcția sa de atenuare, se presupune că elementul marcat de cam e simțit de vorbitori mai curînd ca negativ: îmbinarea cam rău e mai normală decît cam bun, iar enunțul "a venit cam repede" presupune că ar fi fost preferabil ca venirea să se producă încet. Evident, regulile de uz folosesc mai ales pentru a se putea descrie efectele încălcării lor. în astfel de cazuri
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
specializat, care oferă servicii de poșta electronică: "Mesaj necitit, cu atașament(e)" (email.ro). Pînă la urmă, s-ar putea ca și în acest caz obișnuința să-și spună cuvîntul și, peste o vreme, soluția "atașament" să ni se pară normală.
Atașament by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15450_a_16775]
-
factologie pentru următoarele sale lucrări și proiecte) rolul de om-schemă. Chiar și în clipele de amor, Dudden face experiențe, palpând, sub pleoapele închise, globii ochilor iubitei: "Hai la spionat/ cu ochiul fermecat". Râsul și plânsul se învecinează, se străvăd marginile normalului și ale anormalului. Cu toate că personajele au țeluri precise și luptă pentru împlinirea lor, Casa somnului e o carte a neîmplinirilor. Fostul student, devenit doctorul Dudden, ratează experiențele de "desființare a somnului" (care ne cheltuiește peste o treime din viață) și
Împotriva orbirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15437_a_16762]
-
indescifrabil)... Bach, Debussy, Schoenberg, Weber, iar înainte de a mă culca, Oda Ceciliei de Haendel și concertul pentru orgă și orchestră de Francis Poulenc (lapsus, zice Freud, că vine, că mă gândeam la "orchestră", când scriam cuvântul): asta e o zi "normală", adică săracă, banală, cu muzică. La cinema se dă "Caligula" cu P. O'Toole, se zice că e o mare Schweinerei sado-mazochistă pentru bătrâni libidinoși. Vă sărut cu drag și pe curînd!!! Nego (VAMPIR, cu majusculă) Curioasă soarta acestei cărți
Ilustrata germană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15452_a_16777]
-
concert care urma să se desfășoare, conform dogmei proletcultiste, într-un club de mare uzină moscovită), e nevoit să fugă de acasă pentru a nu fi deportat, conform "modei" delațiunilor "bine orchestrate". Nevoia îl duce departe de o posibilă viață normală, de "sonoritatea unei muzici compuse ca pentru o defilare de stadion", dar și de crimele fără milă față de "arta burgheză" (arderea unei viori... amintindu-ne de distrugerea mașinilor de scris...) Ascuns, o vreme, la o rudă depărtată din Ucraina (solidaritatea
Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]
-
din vechea cetate au fost și sînt în continuare furate ca să fie folosite de riverani. La sfîrșitul secolului XVIII, printr-un astfel de furt de pietre de construcție, Bastilia a furnizat prizonierilor material pentru locuințe. Pe vremea aceea lucrul părea normal, dar, în condițiile legislației și protecției moderne a monumentelor, el echivalează cu o crimă. Ce se întîmplă pe Șimian e de domeniul absurdului. Hoții au profanat mormintele neștiind că turcii nu se îngroapă cu bijuterii ori valori, precum unii creștini
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15464_a_16789]
-
În contextul unui film relativ banal, se decupează o idee regizorală inspirată: aceea de a șterge cu totul granița dintre nebunie și normalitate; personajele și situațiile produse de boală sînt tratate în cheie realistă, pe picior de egalitate cu "lumea normală"; spectatorul e prins într-o capcană și obligat, pînă la un punct, să ia nebunia drept realitate și să creadă, la rîndul lui, în adevărul halucinațiilor. Nebunia are logica ei de fier, uneori mai puternică decît viața (ilogică din belșug
Misterioasele ecuații by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15458_a_16783]
-
pe hoți să dea atacul. Să auzi și să nu crezi: va să zică, democrația e bună, însă nu pentru căței! Parcă nu acesta era mesajul cu care ne obișnuise partidul maghiarilor din România. Parcă nu acestea erau idealurile în numele cărora mințile normale ale țării au apărat, de oricâte ori a fost cazul, U.D.M.R.-ul. E mai puțin important că în virtutea "construcției sale clientelare" (cum îl definește dl Bakk Miklos) U.D.M.R.-ul "încearcă să obțină și să prezinte maghiarimii, votanților Uniunii
Stridența cu ifose democratice by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15484_a_16809]
-
Eugenia Vodă A apărut pe piață primul film românesc al lui 2002 - Noro, de Radu Gabrea - și primul film românesc, după nici nu mai știm cîtă vreme, care a fost lansat "normal", adică cu premieră și caiet de presă. Pentru că, între timp, au mai apărut niște "filme românești", dar de un nivel atît de descumpănitor de scăzut, încît înșiși autorii lor n-au mai vrut nici conferințe de presă, nici cronici, nici
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
a acestui copil, miraculoasa demnitate cu care își trăiește handicapul. Ideea - bună - a scenariului (scris de Răsvan Popescu și de regizor) e aceea de a pune într-o continuă balanță dramaturgică forța secretă a unui copil neajutorat și vulnerabilitatea lumii "normale" din jur. O altă idee interesantă e aceea de a plasa copilul, iubit de fiecare din părinți, în infernul unei familii fără iubire - un tată și o mamă pe care nu îi mai ține împreună "decît" acel copil dependent... O
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
prevăzute cu peniță și cu pensulă pentru tuș. M-am apucat să pictez. Am tot pictat, am tot pictat, și din prima clipă în care am început să mînuiesc culoarea s-a întîmplat un lucru care cred eu că este normal. S-au succedat, adică, niște momente pe care eu le socotesc absolut firești: mai întîi, am pictat în plan, apoi planul nu mi-a mai ajuns. Atunci am început să-l încarc. Să-l încarc mecanic, fizic. Dar în scurt
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]