107 matches
-
tiraniei. Poetul simte teroarea istoriei, dar neagă vinovăția sa legală (error este culpa, nu scelus) și perseverează în tentativa obținerii grațierii și a întoarcerii sale la obârșii. Augustus e numit caesar, sinonim cu autocrator, sau, alteori, emfatic, deus sau caeleste numen. Adulația și lamentația sunt însă semne retorice, cu rol persuasiv, într-un discurs poetic de restitutio in integrum a destinului său schimbat de tiran. Prin atitudinea sa din exil, Ovidiu inaugurează un model atipic de rezistență și reabilitare în fața teroarei
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de încredere al familiei, care "cu mult curaj, justificându-și în sfârșit numele" scoate pumnalul din pieptul sângerând al Lucreției și vobește fără teamă: "Eu jur pe acest sânge puternic și cast și pe sufletul tău care-mi va deveni numen că Tarquinius și neamul lui vor plăti pentru aceasta cu exilul: prea mult mi-am ascuns curajul". "Per tibi ego hunc iuro fortem castumque cruorem, perque tuos manes, qui mihi numen erunt, Tarquinium profuga poenas cum stirpe daturum, Iam satis
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cast și pe sufletul tău care-mi va deveni numen că Tarquinius și neamul lui vor plăti pentru aceasta cu exilul: prea mult mi-am ascuns curajul". "Per tibi ego hunc iuro fortem castumque cruorem, perque tuos manes, qui mihi numen erunt, Tarquinium profuga poenas cum stirpe daturum, Iam satis est virtus dissimulata diu."253 Și într-adevăr... în acea zi, domnia regilor a luat sfârșit (dies regnis 254 illa suprema fuit). Acest personaj, Brutus, care, grație vicleniei și curajului său
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se cuvine și de aceea le reproducem în întregime: In Scythia nobis quinquennis Olympias acta est: Iam tempus lustri tranzit in alterius. Perstat enim Fortuna tenax, votisque malignum Opponit nostris insidiosa pedem. Certus eras pro me, Fabiae lux, Maxime, gentis, Numen ad Augustum suplice voce loqui. Occidis ante preces, causamque ego, Maxime, mortis Nec fuero tanti me reor esse tuae. Iam timeo nostram cuiquam mandare salutem: Ipsum morte tua concidit auxilium.415 Tocmai atunci când poetul nutrea cele mai roze speranțe, mai
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lumea de dincolo, dar sub o formă intelectualizată, spiritualizată, debarasată de încărcătura magică a originilor). Semnificatul este diminuat, semnificantul îngroșat. Referentul divin, care la început era un sacru sumbru și de temut, capătă încetul cu încetul chip uman. Trecerea de la numen la lumen. Dar, în același timp, din simplă legătură cum era la început, imaginea mediumnică dobândenște consistență și densitate, interpunere grea și curând opacă între sacru și profan. Ca o vitrină care s-ar transforma pe nesimțite în sticlă mată
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cum se numește orice credință împărtășită. Postura descriptivă sau documentară cere așadar, în mod evident, un ochi eliberat de servitudinile mâinii. Mai profund, ea presupune un sacru care se luminează, un cosmos ușurat de toată greutatea nopții, sumbra față a numen-ului originar. Ceva ca rotunjirea unghiurilor, un climat nou de conivență sau de cordialitate între om și mediul lui. Și deci o primă îmburghezire. Individualismul și capitalismul sunt condiții prielnice pentru a îndrăzni să deschizi ochii, în mod profan, spre
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
rugăciune o latină prețioasă și poetică. Adeptul spunea: Regina caeli, sive tu Ceres... seu Tu caelestis Venus... seu Phoebi soror... quouo nomine, quoquo rito, quaqua facie Te fas est invocare. Iar zeița răspundea: En adsum, deorum dearumque facies uniformis. Cuius numen unicum multiformi specie, ritu vario, nomine multijugo totus veneratur orbis. Acum însă tânărul Împărat asculta cuvintele poetului și se întreba: „Ce sunt de fapt religiile? Niște încercări de a ne apropia de ceea ce nu vom înțelege niciodată?“ Cine era, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Israel, așa cum este narată în Vechiul Testament, este teologia istoriei prin excelență. Dacă odată cu Adam omul devine conștient de existența răului, a păcatului, cu Israel dobândește conștiința sa istorică 33. Istoria sa nu este doar un fenomen, este și un numen, ea fiind permeată de ideea mesianică, pivotul ei. Poporul evreu cu deosebire ilustrează lupta aceasta stăruitoare pe care o atestă istoria la fiecare pas, pe care o resimțim și noi, lupta omului cu lumea și a lumii cu Dumnezeu, lumea
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
splendide, sofisticate, minuni ale minții umane, clădite pe nisip? Mai mult... pe nimic, un „nimic” ciudat totuși, mai viu uneori decât tone de materie?!...Ă Și, exemplul cel mai celebru, nu-i așa, În modernitatea, În clasicitatea filozofiei, este acel numen al lui Kant, das Ding an sich, lucrul În sine, esența transcendentalității. Cu care s-a războit Întreaga sa școală, Fichte, Schelling, Hegel, Schopenhauer, Nietzsche Însuși, negându-i existența, dar refuzând să fie „confundat” cu „vulgarii” atei sau materialiștiă. Și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ceea ce ne cade sub simțuri”; Kant, marele Kant ne Învață că materia este o „categorie preconcepută”, „apriorică”, cum Îi zice, și În acest fel este la fel de eternă ca și timpul sau spațiul, ele Însele, Însă, În „nemurirea lor”, depinzând de numen, ceea-ce-nu-poate-fi-numit și, În această calitate, face „echilibru”, „simetrie” dacă vrei, fenomenului... Da, bine, Îți acord această calitate la care se pare că „voi” țineți atât, vreau să zic imortalitatea. Iată, În acest fel se explică și nuanța pe care am
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
să le recite cu fraze cu tot luate din cărțile pe care le răsfoiau, rezumate sau sinteze ale altor rezumate sau sinteze, dar cu morga necesară când pronunțau tocmai aceste cuvinte „ezoterice”: destin, personalitate, eul nostru profund, hazard și posibilitate, numen și fenomen, lucrul În sine, contingent și transcendent etc., etc. Poză? Nu, nu era numai poză la „acei adulți” educatori ai copilăriei și pubertății mele sau... ce mai Înseamnă poză? Oare și aceștia sau unii dintre ei pozau ca să Înțeleagă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
parcurgea unui drum fără țel. De aceea aceasta semnifică totodată o căutare, o transformare, iar fiecăruia dintre noi care pășim pe această cale ne poate înflori în drum un vlăstar întâmplător din natură, o floare albastră o chemare prietenească, un numen al inconștientului. El indică celui pierdut pe cărare un germene al mântuirii. Producând la rându-i lumină, întunericul fiind parte din natura sa1227. Piatra esențială hermetică conduce și îndrumă pașii celui ales, al poetului. Stă pregătită-n port solara navă
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Așadar, poesis (poezia) recreează lumea sensibilă, iar sofia (înțelepciunea, reflecția) îl călăuzește spre lumea inteligibilă. Personajele simbolice imaginate de tânărul poet sunt oarecum simetrice și cu cele două concepte fundamentale din gândirea filosofică de la Platon la Kant: idee și lucru, numen și fenomen. După moartea (simbolică) a celor două surori din amintitul roman, Sofia și Poesis, Ioan „se aruncă întreg în curentul timpului”, adică intră într-un detașament românesc și moare în luptă, în anul 1848. Se înțelege de aici că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Așadar, poesis (poezia) recreează lumea sensibilă, iar sofia (înțelepciunea, reflecția) îl călăuzește spre lumea inteligibilă. Personajele simbolice imaginate de tânărul poet sunt oarecum simetrice și cu cele două concepte fundamentale din gândirea filosofică de la Platon la Kant: idee și lucru, numen și fenomen. După moartea (simbolică) a celor două surori din amintitul roman, Sofia și Poesis, Ioan „se aruncă întreg în curentul timpului”, adică intră într-un detașament românesc și moare în luptă, în anul 1848. Se înțelege de aici că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
calea unui dublu demers. Primul are drept cadru cetatea, unde elitele locale aduc în mod spontan ofrande pe altare: la Narbonne, către anii 26-25 î.I.C., un particular invocă pax Augusta, pacea augustină și în anul 11 d.I.C., orașul celebrează numen-ul imperial, organizînd ceremonii destinate să onoreze conținutul religios al funcției imperiale. Sînt construite temple, dedicate Romei și familiei imperiale: Casa pătrată la Nîmes sau templul lui August și al soției sale Livia la Vienne. Un notabil, flaminul, asigură serviciul
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
lor, Lily Weiser, Otto Höfler, Stig Wikander, Geo Widengren, H. Jeanmaire și Georges Dumézil au făcut să avanseze sensibil cunoașterea confreriilor militare indo-europene, mai ales a ideologiei lor religioase și a ritualurilor lor inițiatice” - cf. „Les Daces et les loups”, Numen VI (1959), p. 19 - „Dacii și lupii”, ZGH, p. 15. Sau: „Din nefericire, nu putem insista aici asupra sociologiei, mitologiei și ritualurilor asociațiilor masculine germanice care au fost atât de strălucit studiate de Lily Weiser, Otto Höfler și Georges Dumézil
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
însemna să împărtășești moștenirea nefastă a metodei comparative, care prea des s-a concentrat asupra religiilor popoarelor zise «necivilizate», adăugând în mod sporadic câteva ilustrări luate de la civilizațiile antice, clasice și orientale” (p. 170) - cf. Geo Widengren „La méthode comparative”, Numen XVIII (1971), fasc. 3, pp. 161-172. „În notele sale despre lucrările lui Mircea Eliade, care tratează despre diferite aspecte ale cercetării fenomenologice, Pettazzoni a reacționat violent împotriva atitudinii acestui savant, pe care îl caracterizează ca anti-istoric” - cf. op. cit.,p.170
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
and Ritual School” -, cf. Nostalgia originilor, mai ales pp. 57-59, și Carl-Martin Edsman, „Zum sakralen Königtum in der Forschung der letzten hundert Jahre”, în The Sacral Kingship - La regalità sacra, Leiden, 1959 (= Studies in the History of Religions, Supplements to Numen, vol. 4). Alături de Wikander și H.S. Nyberg, Widengren a contribuit la configurarea unei poziții specifice a școlii uppsaliene în materie de iranistică,prin susținerea teoriei „marilor zei” iranieni (vezi teza sa din 1938, Hochgottglaube im alten Iran, UUÅ), contestată de
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
intersectat constant una dintre pozițiile dominante ale Religionsgeschichtliche Schule, privind originea iraniană a eshatologiei și apocalipticii iudaice. Pentru pozițiile teoretice ale lui Widengren în cadrul Școlii de la Uppsala, vezi Walter H. Capps, „Geo Widengren on Syncretism: On Parsing Uppsala Methodological Tendencies”, Numen XX (1973), fasc. 3, pp. 163-185, și Carl-Martin Edsman, „Ein halbes Jahrhundert Uppsala-Schule”, in Festschrift für Anders Hultgård, Walter de Gruyter, Berlin, RGA - Band 31, pp. 194-209. Toate aceste referințe ar fi incomplete însă fără memorabilul portret realizat postum de către
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Eliade va relua aceste tematici dezvoltate în jurul unuia dintre „oamenii primordiali” ai tradiției iraniene (după Yima, înainte de ViÍtaspa, Zarathustra...), în studii precum: „Gayomart et la mandragore”, Ex orbe religionum. Studia Geo Widengren, Studies in the History of Religions, Supplements to Numen, vol. II, Brill, Leiden, 1972, pp. 65-74; „Adam, le Christ et la mandragore”, Mélanges d’histoire des religions offerts à Henri-Charles Puech, Paris, 1974, pp. 611-615. Vezi și „La Mandragore et l’arbre cosmique”, RITL XXXVII (1988), nr. 3-4, pp.
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Culianu, 9 decembrie 1978, cf. Europa, Asia, America..., pp. 212-213. „Misiunea” lui Eliade a fost parțial îndeplinită - prețioase volume din colecțiile celor mai prestigioase reviste de istorie a religiilor și orientalistică, History of Religions, Revue de l’histoire des religions, Numen, Temenos, East and West, au ajuns, ca „donație Mircea Eliade”, în fondurile Bibliotecii Centrale Universitare din București. Parte din biblioteca sa pariziană a ajuns, după moartea lui Christinel, în gestiunea Institutului „Sergiu Al-George” din București. XXXVItc "XXXVI" 1. Este vorba
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
îngrijită de Nicolae Mocanu, Ioana Anghel și Heinz Hoffmann, p. 76. XLItc "XLI" 1. Exact în aceeași zi, Eliade îi scria lui Pettazzoni: „La sugestia mea, profesorul Ichiro Hori, de la Universitatea din Tôhaku, vă va trimite un studiu lung pentru Numen: «The Concept of Hiziri (Holy-man)». Prof. Hori, care este un mare specialist al folclorului japonez și în șamanism, a fost pentru doi ani Rockefeller Research Scholar și a ținut cursuri la Universitatea noastră din Chicago” - cf. Eliade-Pettazzoni, 21 martie 1958
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
de Istoria Religiilor de la Amsterdam, 1950, celebrează deopotrivă fondarea Asociației Internaționale de Istoria Religiilor (IAHR - International Association for the History of Religions), avându-i ca președinți pe Raffaelle Pettazzoni, Jouco Bleeker și Geo Widengren, și inaugurarea periodicului oficial al IAHR - Numen. Începând cu Amsterdam 1950, congresele urmează să se țină la fiecare cinci ani, în 1955 la Roma, în 1960 la Marburg. Totuși, depășind ritmicitatea în cvintă, în 1958 are loc, la Tokyo, congresul „extraordinar”, al IX-lea, al Asociației Internaționale
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
ca moment al deciziei separării istoriei religiilor de teologie și anumite tipuri de filosofie a religiilor, moment când s-a stabilit o „platformă” căreia, printre alții, i-au fost semnatari Eliade, Kitagawa și Ch. Long, vezi Ninian Smart, „Beyond Eliade”, Numen XXV (1978), fasc. 2, pp. 171-183. XLVItc "XLVI" 1. În cele din urmă, Eliade nu a publicat nici un articol cu acest titlu, dar este foarte probabil ca esențialul conferinței de la Harvard să fi fost inclus în ceea ce a devenit capitolul
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
el: a ideilor a priori, înăscute, și a ideilor a posteriori sau dobândite prin simțuri, probând că sunt o mulțime de lucruri pe care ni le dăm drept cunoscute și pe care, în realitate, nu le cunoaștem, deosebind aparițiunea lucrurilor, numenele, de însăși lucrurile, fenomenele; și arătând că cele dintăi, în care intră și Dumnezeu, sunt pur și simplu problematice și nu putem zice nici că există, nici că nu există. După el, ființa aceasta ideală nu e decât o iluziune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]