112 matches
-
sau de la Dumnezeu. Orice ai face, nici o reacție nu vine să-ți tulbure intimitatea, nici sub forma dezaprobării, nici sub chipul încuviințării. Gesturile ți se irosesc în vid, nici un răsunet nemaiîntorcîndu- se la tine. Iar cazul dramatic e cînd nici numenul nu-ți dă semne de înduplecare. Atunci te afli pe picior de solipsism radical, singur cuc într-un unives ingrat. Consecința imediată e pierderea echilibrului interior, și nu întîmplător urechea (cohleea), pe lîngă rostul auzului, îl are deopotrivă pe cel
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
mai poate fi perceput. Tăcerea lumii devine insuportabilă pentru ureche. Sub acest unghi de vedere, putem atribui fiecărui simț o latură a vieții spirituale: auzul e organul sensului în viață (teleologia), gustul e simțul frumosului (estetica), mirosul e flerul adulmecării numenului divin (teologia), tactul e simțul cunoașterii prin contopire (iubirea și mistica), iar văzul răspunde de ierarhia morală (tot ce ține de ținută și atitudine - postúri eminamente etice, din care poți ghici caracterul unui om -, poate fi percepute prin văz, nu
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
sînt realități propriu-zise (potrivit autorului, avem realitate acolo unde ceva opune rezistență simțurilor sau gîndirii noastre), cea de-a patra instanță e dincolo de realitate, adică transcendentă. Terțul ascuns e un alt cuvînt pentru sacru, un fel de eufemism tehnic pentru numenul divin. Pe el îl postulăm din nevoia de a da coerență celorlaltor niveluri, care, în lipsa unui brîu exterior care să le țin la un loc, s-ar risipi în neant. Din păcate, brîul acesta nu opune rezistență omului, de aceea
Transa fizicianului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4914_a_6239]
-
excesul de durere morală îi provoacă un paroxism intelectual de ordin lucid, pentru filosof neavînd importanță decît acele clipe cînd atenția îi este distrasă de la propriul chin. Iar singurul care îl poate scoate din sine pentru o vreme e chiar numenul descris de Rudolf Otto: ceva fascinant și deopotrivă de rău-augur. De aceea tot ce-l ajută să scape de sine - muzica lui Beethoven și Mozart, poezia lui Goethe sau vreo controversă iscată de o chichiță speculativă („propoziția e un complex
Logica cu virtuți etice by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3856_a_5181]
-
oximoronică menită a terfeli spiritul. „Filosofia burții“ ține de aceeași carență din cauza căreia filosofii arată un apetit straniu pentru teme deșucheate, al căror conținut atrage prin insolit și respinge prin absurditate. Gastrosofia face ca appetitus-ul medieval, acea aspirație rațională spre numenul divin, să decadă la banala poftă a celui care simte cum îi crește apetitul culinar. Că numeroase concepte moderne sunt rodul secularizării unor noțiuni ce odinioară purtau sens teologic se vădește chiar în cazul apetitului și gustului (pregustarea lumii ce
Caleidoscop gustativ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2576_a_3901]
-
în dispoziția pe care ți-o insuflă: entuziasm senin sau excitație trecătoare. Dar cine n-are aderență la ficțiunea artei, iar Dan Iacob intră în această categorie, acela își cultivă atenția pentru detaliile imediate ale vieții, în spatele cărora caută mereu numenul divin, de aici grija pentru ecourile fine de esență duhovnicească. Să-ți resimți cu bucurie reacțiile la contemplarea lumii și să stărui în această bucurie, avînd speranța că un canal nevăzut te leagă de logosul transcendent - iată ecuația de suflet
Spiritul vacilant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5398_a_6723]
-
împuternicire mistică, cu acea prerogativă pe care ți-o ei iei singur atunci cînd simți că ceva ți-a adus atingere pe dinlăuntru. În schimb, calea cea mai lesne de măsluire a spiritului athonit e să simulezi revelații inspirate de numenul aflat în spatele Muntelui. Genul de pietism postiș ivit din nevoia de a ascunde constatarea că Athosul, lăuntric vorbind, te-a lăsat acolo unde erai înainte de a-l atinge cu piciorul. Nimic din toate acestea la Dan C. Mihăilescu, criticul fiind
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
decît o colcăire a resentimentelor: "îndărătul frazelor atent controlate mocnește iritarea, înverșunarea și, uneori, ura. Cînd respinge o idee, un principiu, o practică dăunătoare, Maiorescu are dinaintea ochilor persoanele pe care le întrupează. Ca să fie mai bine încercuit și lichidat, numenul primește neapărat un nume". Nefiind capabil a practica "o discuție cinstită", e un familiar al "tertipurilor", "subterfugiilor", "deturnărilor". Simplist, didacticist, Maiorescu e mortal devansat de "gîndirea estetică europeană". Nu e întîmplătoare împrejurarea că din rîndul "favoriților" săi "aveau să se
Un duel cu aerul (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7705_a_9030]
-
stă legea cauzalității. A înțelege un fenomen înseamnă a intui relația cauzală din care a luat el naștere. Fără cauzalitate, omul nu poate înțelege nimic, numai că relația cauză-efect, fiind valabilă numai în tărâmul fenomenelor, nu poate fi extinsă asupra numenului divin. Apoi, pentru Schopenhauer, intelectul este o activitate a creierului, așa cum digestia este funcția stomacului și secreția de bilă funcția colecistului. Creierul secretă gândire, iar această gândire nu se poate desfășura decât în timp și spațiu și numai în tiparul
Marele neconsolat by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6465_a_7790]
-
trăiesc decuplat, în două dimensiuni separate, cînd erosul cu intuițiile pe care le stîrnește, cînd munca intelectuală cu ordalițiile pe care le impune, și că separarea aceasta nici măcar nu depinde de voința lor, ci de ceva constitutiv, un fel de numen temperamental care, dictîndu-le preferințele, îi condamnă la sterilitate speculativă. Acestor „decuplați lăuntric" le lipsește fie empatia pentru esențe, așadar rafinamentul, fie inflexiunea menită a le exprima, așadar subtilitatea. Ei nu pot lega latura sensului de latura afectului, nu pot provoca
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
lumești, pe cînd Cabasila e mai occidental, îmbrățișînd ridicarea anafatică cu puterea minții spre Dumnezeu. Nicoleta Baciu e palamitică in pectore (în inimă), dar cabasilică în spațiul academic. Știe carte, dar mai știe că, fără rugăciune, erudiția te desparte de numenul transcendent. Uneori erudiția autoarei surprinde detalii atît de infime încît scoate la lumină personaje de care nici măcar nu știai că există în opera lui Dostoievski. E cazul lui Semion Iakovlevici din Demonii, personaj „scrîntit întru Domnul, cu darul prezicerilor“, cum
Omul lăuntric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2407_a_3732]
-
a patru constrîngeri imediate: timpul, spațiul, cauzalitatea și materia. Numai că sub această crustă se află izvorul din care pornesc toate, adică esența intimă a lumii. Și cum intimul e superlativul de la interior, gradul suprem de interioritate a lumii e numenul, adică lucrul în sine, care la Schopenhauer e totuna cu voința. Tot ce ține de numen e scutit de cele patru coerciții pomenite anterior, iar facultățile cognitive ale omului (sensibilitate, intelect, rațiune) nu pot atinge numenul, domeniul lor de aplicare
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
izvorul din care pornesc toate, adică esența intimă a lumii. Și cum intimul e superlativul de la interior, gradul suprem de interioritate a lumii e numenul, adică lucrul în sine, care la Schopenhauer e totuna cu voința. Tot ce ține de numen e scutit de cele patru coerciții pomenite anterior, iar facultățile cognitive ale omului (sensibilitate, intelect, rațiune) nu pot atinge numenul, domeniul lor de aplicare fiind crusta fenomenală. Viața omului e un slalom printre fenomene fără putința de a le atinge
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
interioritate a lumii e numenul, adică lucrul în sine, care la Schopenhauer e totuna cu voința. Tot ce ține de numen e scutit de cele patru coerciții pomenite anterior, iar facultățile cognitive ale omului (sensibilitate, intelect, rațiune) nu pot atinge numenul, domeniul lor de aplicare fiind crusta fenomenală. Viața omului e un slalom printre fenomene fără putința de a le atinge esența. Voința, ca motor al lumii și echivalent al lui Dumnezeu, e partea inaccesibilă la care cunoașterea omului nu va
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
care e sensul lumii și ce intenții are voința universală. Îi constatăm prezența în noi înșine și deopotrivă în toate regnurile, dar altceva despre scopul ei nu putem ști. În plus, voința nu se învață. Laitmotivul cărții e . Voința ca numen e un tărîm interzis omului, nici o facultate cognitivă neavînd putere asupra ei. De pildă, rațiunea, ca facultate a conceptelor (spre deosebire de Kant, unde intelectul e facultatea conceptelor, nu rațiunea, căreia îi revin doar ideile), e neputincioasă în cunoașterea voinței, doar intuiția
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
a conceptelor (spre deosebire de Kant, unde intelectul e facultatea conceptelor, nu rațiunea, căreia îi revin doar ideile), e neputincioasă în cunoașterea voinței, doar intuiția (contemplația) avînd sorți de izbîndă în sesizarea ei. Dar ceea ce sesizează intuiția nu e voința, care în calitate de numen nu poate fi obiect pentru un subiect, ci doar aspectul ei ideal, adică ideile în sens platonician (matricea formelor intime). Asta înseamnă că esența lumii are un conținut, care e voința (lucrul în sine) și o formă, care sunt ideile
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
facultate discursivă care face uz de abstracțiuni, iar abstracția nu poate trece dincolo de aparențe. Gîndirea abstractă e pentru mediocri. Dintre arte, singura care reușește să dezvăluie voința universală e muzica, celelalte arte fiind precare sub unghiul putinței de a surprinde numenul. E totuna cu a spune că în vreme ce muzica atinge temeiul universului, celelalte arte (pictura, sculptura, poezia) se mărginesc la ideile platoniciene. Inadvertența e că la început Schopenhauer spune că voința nu poate fi obiect pentru un subiect, ca acum să
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
ideile platoniciene. Inadvertența e că la început Schopenhauer spune că voința nu poate fi obiect pentru un subiect, ca acum să spună că prin muzică subiectul uman poate atinge voința. Voința se manifestă prin muzică, și atunci nu mai e numen, ci fenomen. Despre consecințele acestei inadvertențe data viitoare.
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
Așadar, poesis (poezia) recreează lumea sensibilă, iar sofia (înțelepciunea, reflecția) îl călăuzește spre lumea inteligibilă. Personajele simbolice imaginate de tânărul poet sunt oarecum simetrice și cu cele două concepte fundamentale din gândirea filosofică de la Platon la Kant: idee și lucru, numen și fenomen. După moartea (simbolică) a celor două surori din amintitul roman, Sofia și Poesis, Ioan „se aruncă întreg în curentul timpului”, adică intră într-un detașament românesc și moare în luptă, în anul 1848. Se înțelege de aici că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Așadar, poesis (poezia) recreează lumea sensibilă, iar sofia (înțelepciunea, reflecția) îl călăuzește spre lumea inteligibilă. Personajele simbolice imaginate de tânărul poet sunt oarecum simetrice și cu cele două concepte fundamentale din gândirea filosofică de la Platon la Kant: idee și lucru, numen și fenomen. După moartea (simbolică) a celor două surori din amintitul roman, Sofia și Poesis, Ioan „se aruncă întreg în curentul timpului”, adică intră într-un detașament românesc și moare în luptă, în anul 1848. Se înțelege de aici că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
rugăciune o latină prețioasă și poetică. Adeptul spunea: Regina caeli, sive tu Ceres... seu Tu caelestis Venus... seu Phoebi soror... quouo nomine, quoquo rito, quaqua facie Te fas est invocare. Iar zeița răspundea: En adsum, deorum dearumque facies uniformis. Cuius numen unicum multiformi specie, ritu vario, nomine multijugo totus veneratur orbis. Acum însă tânărul Împărat asculta cuvintele poetului și se întreba: „Ce sunt de fapt religiile? Niște încercări de a ne apropia de ceea ce nu vom înțelege niciodată?“ Cine era, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a acelui mysterium tremendum, a acelei majestas care emană o putere copleșitoare; descoperă de asemenea teama religioasă de un mysterium fascinans, în care înflorește ființa în plenitudinea ei desăvârșită. Otto desemnează toate aceste experiențe prin termenul de numinoase (din latinescul numen, "zeu"), pentru că sânt determinate de revelația unui aspect al puterii divine. Numinosul este un fel de ganz andere, ceva cu totul deosebit, care nu are nimic omenesc și nici cosmic, și care-i dă omului sentimentul nimicniciei sale, făcîndu-l să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ți se deschidă în viață, realizezi cât de fără poveste este acest adevăr; și că viața e o poveste a neadevărului, nonșalant, neglijent și fermecător cum numai efemerul, trecătorul, poate naște o poveste de iubire devoratoare. * ...de priveghi la căpătâiul numenului, copii ai lui Kant, șomeri ai sufletului, singuri știind ce înseamnă să fii mort. Ratații. * Scriind toate câte le scriu, nu fac de fapt altceva decât să mă gândesc pe mine însumi ca și cum nu aș exista. * Viața ca o noapte
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
să aflu și voi afla, își spune el mereu. Nu mă las, să se împace alții cu filosofia, să încheie armistiții, să-mi zâmbească disprețuitor, prostule, bucură-te, frate, de ce poți cunoaște, nu mai umbla după ce nu poți, zi-i numen și bună ziua, nu se poate ști ce e, aia e, ce te frămânți atâta? Și totodată să se ocupe alții de trocul avantajos cu lumea de apoi, să-și asigure locuri bune în parcare, treaba lor, să le fie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
unui creștinism văzut ca religie absolută, fiind supus unor îmbunătățiri ulterioare, înțeles ca atare și de apologeții creștini prin adevărata religie. Respectul pentru creștinism, care transpare dintr-o asemenea aserțiune, nu-l împiedică în definirea realității Dumnezeului biblic generic ca numen sau divinitas, asimilându-l astfel cunoscutelor divinități ale panteonului. Chiar dacă în opera sa se vorbește despre o mare divinitate, aceasta nu trebuie înțeleasă în sensul unei reprezentări monoteiste a lui Dumnezeu; aici se regăsește trăsătura henoteistă prezentă în religiozitatea contemporană
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]