165 matches
-
fi preferat să alerg desculț pe miriște decât să-mi zică tata "mergem la domnu' din jos". 9. E atât de pustie această curte, strivită de o lumină dură la amiază, încît din ce în ce mai des mă cred în afara timpului. Văd aceiași oțetari, cu frunzele întunecate de soare, ceea ce îi face misterioși. N-a plouat demult, iar oțetarii se asociază bine cu seceta. Îmi vin în minte tablourile lui Vermeer, în care e evident că pictorul nu suportă opacitatea zidurilor. De aceea deschide
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
din jos". 9. E atât de pustie această curte, strivită de o lumină dură la amiază, încît din ce în ce mai des mă cred în afara timpului. Văd aceiași oțetari, cu frunzele întunecate de soare, ceea ce îi face misterioși. N-a plouat demult, iar oțetarii se asociază bine cu seceta. Îmi vin în minte tablourile lui Vermeer, în care e evident că pictorul nu suportă opacitatea zidurilor. De aceea deschide în ele ferestre sau, dacă nu, așează pe pereți hărți care sunt tot un fel
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
energie decât pentru a nu mai vrea nimic. Mă împac din ce în ce mai greu, văd, cu handicapurile impuse de bătrânețe și cu grijile aduse acum de infarct. Poate, chiar, faptul că, în vara aceasta, m-am atașat de verdele mohorât al unor oțetari nu e o întîmplare. Și totuși, invariabil, mă întorc la bănuiala că impulsurile mele negative au ca punct de plecare și ca punct final pasiunea de a trăi. Nici o oboseală sufletească nu se compară, probabil, cu una care provine dintr-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nu mă simt un dezrădăcinat. Probabil, Lisa e ultimul loc unde m-aș retrage, dacă aș crede în refugii. Am impresia că tună. M-am înșelat. Cerul e și azi pârjolit de secetă. Nu se vede nici un nor, iar frunzele oțetarilor par amorțite. 38. Când se prăbușeau nori amenințători, bolovănoși, de grindină, dinspre Olt, întunecînd cerul, se porneau să sune clopotele de la cele două biserici, implorîndu-l pe Dumnezeu să cruțe recoltele. De fiecare dată, asistam la un spectacol cosmic, în egală
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mai puțin naturală, limitată strict la biserici. 39. Flaubert (parcă) zicea că e suficient să privești îndelung ceva ca acel ceva să devină interesant. Deocamdată, nu m-am convins că are dreptate. Dar ce contează? Mă uit mai departe la oțetari, ca să treacă ziua. Să ies în curte, nu pot, n-am voie, din cauza caniculei. Să citesc, nu sunt capabil, n-am starea necesară. Într-un proiect mai vechi decât "Asybaris" (părăsit și acela), descriam arderea pe rug a unor vrăjitoare
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să mă uit în jur, bănuitor, și pe urmă să merg mai departe. Am devenit și din necesitate egoist, închistat în mine, ursuz. Egoismul a jucat rolul "zidului" de care a trebuit să mă sprijin. 48. O adiere răscolește frunzele oțetarilor. Un nor pătează cerul decolorat de secetă. Va ploua? Pendulele Monseniorului și monologurile doctorului Luca sunt, la fel ca amintirile, tot un soi de zid. Încerc să uit de boală. De aceea bat câmpii, într-o zi mi-am zis
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cameră izolată, culcîndu-mă pe plajă fără să mă sinchisesc de radiații, o amintire aproape dureroasă. Vara a încetat să-mi mai poarte noroc. Mi-a devenit ostilă. Aerul e, acum, atât de apăsător încît, dincolo de zidul unde au încremenit, imobili, oțetarii, se află, parcă, un deșert. Până și nopțile sunt bolnave. Nu mi-am imaginat că descriind sezonul secetos din Asybaris voi ajunge să-l suport. Am uitat de când n-a mai căzut o picătură de ploaie. De fapt, tot ce
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
un efort special de voință. Concluzia a fost seacă. E necesară o operație. Opțiunea îmi aparține, desigur. Eu, însă, aș fi preferat să fiu pus în fața unei decizii pe care să n-o pot discuta. Deocamdată, am revenit acasă, la oțetari, și voi lăsa timpul să rezolve ceea ce nu reușesc eu. Cred că știu acum ce e cu obsesia deșertului la mine. Simt o mare uscăciune în suflet. Singurătatea adevărată nu e cea din jur, care nici nu mai contează, ba
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
uneori slăbiciunea e mai primejdioasă decât forța. 22. Sinucigașii provin, probabil, nu dintre cei scârbiți de viață, ci dintre cei cu vitalitate excesivă. Dar de ce va fi vrut Dumnezeu să amestece ceea ce emoționează și ceea ce ne distruge? 23. Uitîndu-mă la oțetari, îmi amintesc că aveam douăzeci de ani când m-a surprins antipatia lui Baudelaire față de arbori, dusă până la a nu suporta să vadă un peisaj nici la saloanele de artă. "Nu voi crede niciodată ― zicea el ― că sufletul zeilor locuiește
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
onestitate. Nu văd cum îți poate fi de ajutor onestitatea într-un deșert când, încotro te întorci, nu mai există decât nisip. Ai nevoie de egoismul care caută o speranță în disperare, atunci. O lumină tăioasă întunecă în clipa aceasta oțetarii sub un cer spălăcit, care se va colora abia spre seară. Sunt bucuros că nu trebuie să înfrunt mirosul de hoit al gunoaielor din București ori să mă feresc de câinii vagabonzi care, probabil, caută acum petice de umbră cu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
afla prin taverne ultimele zvonuri. De data aceasta, însă, s-a uitat lung la pendula din perete, de parcă o zărea prima oară atunci. ― Nu. N-am auzit nimic. 9. Pe măsură ce se apropie data plecării, mă cuprinde mai mult teama. Nici oțetarii nu-mi mai spun mare lucru. Ar trebui să mă relaxez, cumva, altminteri îmi compromit și puținele ore în care reușesc să închid ochii. Și, Doamne, ce sănătate de fier am avut! M-am străduit mult ca s-o zdruncin
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sugrumată de emoție. El a râs. Mai auzeam acest râs când m-am trezit. 23. Dimineața anunță o zi cu lumină agresivă. Niște zdrențe albe atârnă pe cer. N-a mai plouat de mai mult de o lună, încît ramurile oțetarilor au ajuns să scârțâie de câte ori le clatină vântul. Geamantanul mi l-am pregătit de aseară. I-l dau șoferului care a venit cu taxiul și-l rog să mă aștepte câteva minute. Cum e suficient timp până la plecarea avionului, nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
poartă, ascult cum sună pașii pe dalele de ciment. Ce-ar fi -îmi spun- ca vara aceasta să fi fost doar un vis, din care mă voi trezi într-o toamnă ploioasă, mirat că am studiat o vară întreagă niște oțetari anoști? E unul din micile jocuri cu care caut să nu mă las prins în apele putrede ale fricii. E de ajuns că fac parte din specia celor care se consumă pentru orice fleac și pun totul la inimă. Din
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ai să ai, habar să n-ai! Hu hu! Hu hu! Și cu acestea, huhurezul fâlfâi din aripi și se lăsă la vale înspre apă, dispărând în întunericul plin de arbori. Căci totuși sunt mulți arbori în orașul nostru încâlcit, oțetari, salcâmi, plopi, castani, sălcii, tei. Kerch are de vizitat două bănci, facilitatea ultramodernă de îmbuteliere a produselor Coca Cola, Ateneul Român, Muzeul Țăranului și fosta IMGB prefăcută în bază atomică. Dimineața, la prânz și seara mănâncă și bea la supeuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
arheologie și filologie, I, 1882, fasc. I, p. 74-78).” Cercetătoarea se oprește din scris și se gândește. Va să zică undeva a crescut un pom. Apoi ridică privirea de pe foaie, așa cum face de obicei ca să se gândească mai bine, și dă de oțetarul din curtea muzeului. Ah cât m-am săturat să mă uit la pomi și să răscolesc printre lucruri moarte, se supără cercetătoarea. Unde ești, Adame? Băiatul amestecase puțină glicerină în niște ceară de parchet. Soră-sa, cu aerul inocent al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Cuza cu 10 taleri pentru că făcuse un pat nou, cu baldachin, pentru dormitorul Mariei Obrenovici, în casele ce aceasta le ținea pe podul Mogoșoaiei, pe lângă Biserica Amzei. Un al document, din 1890, vorbea de un Rapsodilea Goncea, birtaș, din mahalaua Oțetarilor, eliberat din prizonul de la Măgurele, unde fusese depus ca un „priscaveț“ (mincinos) ce era. Subprefectul de Prahova, Teofil Marțu, îi plătise răscumpărarea. Referire la episodul cu arestarea și întemnițarea lui Rapsodilea făcea și profesorul Astrih Georgescu în monografia Localuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Măgurele, unde fusese depus ca un „priscaveț“ (mincinos) ce era. Subprefectul de Prahova, Teofil Marțu, îi plătise răscumpărarea. Referire la episodul cu arestarea și întemnițarea lui Rapsodilea făcea și profesorul Astrih Georgescu în monografia Localuri de petrecere și desfătare din Oțetari (Editura Calea Din Nou Îndreptată, București-Urziceni-Bazargic, 1927). În ziua de 22 mai 1890 (stil vechi), când în capitală se sărbătorise pentru prima data ziua de 1 Mai, a muncitorilor de pretutindeni, Rapsodilea organizase o petrecere în birtul său la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
încrețind Dunărea în mari bulboane, răsucind apa în largi cercuri, un fel de răsfăț al plictisului de a curge leneșe în neștire. Se întindeau apoi razele peste malul celălalt, tot printre scame de nori, înroșind lutul, târându-se printre bozii, oțetari, printre bălăriile înalte, printre care, abia se ghiceau, șerpuiau sârmele atârnate de niște șpalieri parcă. Se duceau apoi razele, obosite, până lângă zidurile bătrânei biserici, ziduri negre, arse, înconjurate de un brâu de schele. Încercaseră probabil să refacă biserica, schimbaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sulițând cerul În micul scuar - țăcănit de zaruri și ghiocei înflorind Pâclă-n pădure - lumina se înalță dintre ghiocei Plouă necontenit - mocnește-n pământul ud jarul ridichei În ploi cu spume spălate-s noroaiele - reînviere Numai un melc pe trunchiul oțetarului - tot cerul vânăt Gardul prăbușit - cireșul înflorește pentru prima oară Liniștea din zori - guguștiucii uguind într-un singur glas sursă foto: LEONOV VALERIU Copaci înfloriți - în ciripitul nesfârșit mi-ascult tăcerea Vântul răvășind petale de corcoduș - ninsoare de-april Din
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
spre câmpul Cuțaridei. Era răcoare și noaptea de septembrie avea o limpezime strălucitoare. În depărtare se vedeau luminile Bucureștiului, ca un policandru atârnat de cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz, chioare și rare, pierdute sub oțetari sălbatici. În urma 59 cailor rămânea o dâră lungă de praf, care se așternea greu peste iarba scurtă a maidanelor. Drumul era lung și pungașul amorțise. II durea spatele și i se făcuse somn, hâțânat pe șira ascuțită a calului. Mânzocul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai aproape. Dinspre Filantropia se deschisese un drum nou cu prăvălii de cărămidă, și noaptea, peste câmpul rămas, felinarele cu gaz răspândeau o lumină albastră, puțină, pâlpâitoare. Pe șoseaua de piatră, treceau convoaie lungi de căruțe goale. În margini răsăriseră oțetari cu frunze lungi și rare, ca niște degete rășchirate. Numai spre groapă nu se îndesa nimeni. Deasupra gurii ei largi, căscate, plutea un abur greu, alb. Drumul camioanelor se schimbase, trecea peste maidan, făcea un ocol spre curtea lui Stere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
moi și se uita cu grijă când într-o parte, când în alta. Nașul îi spunea: - Ce, ți-e frică? De, că nu mai ai șaisprezece ani și-ai stat cu el în pat... Soarele strălucea vesel deasupra, și în oțetarii Cațaveiului se zbăteau vrăbiile gureșe. Toată mahalaua era la porți și-o privea pe țigancă. Bozoncea se gândea că lăsase casa pe mâna lui Mitică Ciolan, care trebuia să fie cu ochii-n patru pe lăutari, să nu-i facă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iluzii. Secțiunea de aur, își spuse. De aceea nici omul cu fața ascuțită și mersul de nevăstuică nu putea să lipsească. Îi cercetase cu băgare de seamă curtea încă din zori. Casa se afla în fundul curții, între două pâlcuri de oțetari cu miros înțepător. În curtea aceea nu rodeau pomi fructiferi, poate și în asta era o taină. „Eu nu m-am născut nici prea devreme, nici prea târziu“, își spuse Maca. „Sunt cât se poate de potrivit pentru lumea asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nimic nu se potrivește cu nimic.“ Într-un fel era bucuros, ceea ce îi lipsea era motivul, dar asta nu-i știrbea cu nimic bucuria. După un ceas de așteptare, îl văzu meșterind la ușă. Din cât zărea printre brusturi și oțetari, bătrânul încuia pe îndelete, fără să i se pară ceva de prisos. Încercă ușa, apoi ferestrele, îngrămădi cheile într-un portofel, portofelul îl înveli într-o pungă de plastic și îndesă totul pe fundul unei sacoșe vărgate cu mânere rotunde
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că Oroveanu, după ce a primit să pună pe picioare un Muzeu de Artă Contemporană în clădirea "Casei Poporului", a constatat că partea "invizibilă" a edificiului, cea din spate, devine treptat o ruină: fațada cade, terenul este invadat de bălării și oțetari. În plus, locul este bântuit de legenda (fantoma) unei macarale. Se anunță o vizită a lui Ceaușescu în care e plănuit un tur al clădirii. În locul de care vorbim se afla o macara stricată. Nu putea fi reparată de pe o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]