110 matches
-
faceți de...” „Lasă-l pe profesorul Agliè să vorbească, Jacopo”, zise ațâțat Diotallevi. Agliè Îi mulțumi printr-un surâs amabil. Vorbea lăsându-și privirea să rătăcească pe tavan, dar mi se păru că această inspectare a tavanului nu era nici oțioasă, nici Întâmplătoare. Ochii lui urmăreau o pistă, ca și cum ar fi citit În imagini ceea ce el se prefăcea că deshuma din propria-i memorie. 48 Așadar, de la vârf la bază, măsurile Marii Piramide, În degete egiptene, sunt de 161 000 000
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de borfeturi și de gioarse inomabile, de căcățișuri pudrate cu mătreață și etalate cu dichis precar, sinistru, fără să fi fost și ele măcar odată curățate ori spălate, după dobândire, ci numai îmbrăcate și dezbrăcate periodic, într-o ordine hotărât oțioasă, după un anume algoritm obscur. Și se întristă de moarte... Am impresia, ba nu, sunt sigur, că mă trece și pe mine. Feedback. Conexiune inversă, glăsuiește el tern, către Dănuț. Până una alta, să-l lăsăm pe troglodit în plata
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mon petit... dar tu, vezi că la tine vin... Așadar, știu ceea ce vrei să mă întrebi : dacă aș avea încredere în prim-ministrul Brătianu, știind că sunt un independent, că opinia mea este sinceră, chiar dacă naivă... Sau problema însăși este oțioasă și doar întâmplarea, doar norocul vor face România Mare sau... Da, draga mea... Cine spui că a murit ? — Domnilor, se întoarce Profesorul, cu un glas grav. Domnilor, spune grav Profesorul și vocea îi sună atât de ciudat, de solemn ! Domnilor
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de o necesitate vitală pentru toate forțele angajate. Dacă voi încerca să glosez pe seama păguboasei incomunicări dintre scriitorime, corpul profesoral și mass-media, incomunicare din pricina căreia predomină disjuncția și se amână indefinit și ucigător conjuncția, voi fi taxat iute de pedanterie oțioasă. Și totuși, cum s-o spun? E limpede că dinspre lumea literară trebuie să vină disponibilitatea dialogală, dinspre școală trebuie să vină invitația și nesațiul cunoașterii, iar mediul ziaristic trebuie să asigure plasa de siguranță pentru „funambulismul“ celor înscriși în
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
în ultimul rînd - una utopică. În opinia lui Mihai Zamfir, „inovația primordial sintactică definește stilul fin de siécle din literaturile romanice“; ea ar avea drept scop „căutarea poemului unic, himericul poem total, adică o formă nouă ce transcende diferențele considerate oțioase (genuri, specii, rigori literare)” (ed. cit., p. 270). Acest sincretism sau sintetism poetic (ilustrat plenar de wagnerism) reprezintă, în fapt, o utopie, o fantasmă aspirînd să reintegreze ceea ce fusese artificial separat de modernitatea raționalist-pozitivistă. Ideea Poemei care îl obsedase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca ferment al intoleranței și obscurantismului. Întemeind prin rațiune ideea religiei naturale, curentul filozofic inițiat de Ch. Wolff (1679-1754) conchide prin vocea lui H.S. Reimarus (1694-1768), a lui Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) și a lui I. Kant (1724-1804) asupra caracterului oțios al oricărei revelații. Refuzând vectorialitatea orizontală a tradiției și verticalitatea magnetică a revelației, modernitatea împărtășește un dublu sentiment. Mai întâi, dezorientarea provocată de experiența alterității religioase, culturale și geografice. În al doilea rând, entuziasmul stimulat de succesul unei cunoașteri tehnice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
toate tipurile și intensitățile, care nu poate fi explicată prin natura reală a respectivului "obiect", ci doar printr-o proiectare a complexului matern."117 În cazul d-nei T., frumusețea inefabilă a acesteia se poate desluși prin definiția cea mai puțin oțioasă a conceptului de Anima, mai precis a uneia din cele trei straturi ale sale: "Alt strat al Animei are o sursă diferită. Este chiar feminitatea bărbatului. Trăsăturile feminine sunt refulate și se acumulează în inconștient. Bărbații își vor alege ca
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
decât cel dorit de el, Dubravka Ugresic, faimoasa autoare croată, și etnologul cu brățară, american de origine maghiară, cu un nume imposibil de ținut minte: Akos? Agyo? Eram după o masă grea, nu ne venea să ne ridicăm și prelungeam oțios desertul și cafeaua. Predrag nu ne-a lăsat să lâncezim totuși, ci a continuat o discuție despre clișeele de tipul "cum e sârbul, cum e ungurul, cum e rusul" etc, discuție la care, de fapt, nici înainte nu participase decât
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
poți citi. Ochii-ți alunecă fără să vrei de pe pagină pe ecran. Nu mai citim cu adevărat, nu doar copiii noștri, ci și noi. Nu avem timp, nu avem starea de spirit necesară (căci lectura e aristocratică, presupune o viață oțioasă), 278 nu avem, trebuie s-o recunoaștem, destui bani pentru cărți. Chiar când facem eforturi eroice ca să ne rezervăm, seara târziu, o oră pentru lectură - unde sânt vremurile când citeam chiar și șapte-opt ore pe zi? - ne pomenim că după
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
nume atribuite locurilor respective, le pot înlocui sau le „obligă“ să se specializeze pentru desemnarea unor topice mai restrînse ori colaterale. Există și dispariții nesigure (un fel de „elodii toponimice“), care, în ciuda investigațiilor științifice, uneori cel puțin la fel de complicate și oțioase ca cele întreprinse de organele de anchetă penală și de jurnaliștii de investigație, nu se lasă ușor „demascate“ de după perdeaua variantelor deformate din graiul popular sau din documente, care pot fi destul de puțin asemănătoare cu formele toponimelor actuale, continuatoarele „bănuite
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
o angajare gravă, la adăpost de subterfugii frivole, ce înțeles putuse dobîndi în propria aventură artistică a lui Dan Er. Grigorescu? Oricîtă eleganță promptă ar fi cheltuit în proiecțiile lui exploratorii, demersul n-avea, pentru el, nimic dintr-un lux oțios, dintr-o petrecere dezinvoltă. A recupera, pentru arcanele sufletului, prestigiul unor lumi incitînd la împăcată zăbavă - Roma și întreaga Mediterană -, devenea altceva decît un narcisism regurgitîndu-și arheologic deliciile. Ca Român, pelerinajul înspre Roma aeterna intra în urgențele pe care le
Roma Embleme și principii by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/8343_a_9668]
-
o documentare adecvată - e o regulă pe care toată lumea pretinde că o respectă. Nu s-ar putea spune că opera lui G. Călinescu nu a beneficiat de cercetări critice ample, în toate direcțiile, științifice, academice sau mai puțin academice, de la oțioasa bibliografiere la interpretările speculative. Dar, totuși, o ediție critică a operei, o ediție integrală, nu am avut până acum - și nici nu avem, dar suntem pe cale să avem. După două tentative, întrerupte în faze diferite (Opere, I-XVII, 1965-1983, ediție
Cronologia Publicisticii călinesciene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8654_a_9979]
-
și afectat, vădind o mare slăbiciune pentru paradoxuri și butade. De năravul digresiunii, al divagației nu scapă nici una din comediile de moravuri ale lui V. Intenția critică, uneori satirică, este evidentă în aceste scrieri care iau în discuție, nu o dată oțios, aspecte ale vieții sociale și familiale, moravurile politice ale vremii, chestiunea națională. Dar rezolvarea artistică e de multe ori facilă, de duioasă melodramă. Așa sunt Cămătarul („Literatorul”, 1881), adaptare după Émile Augier - cu varianta mai veche O căsătorie în lumea
VENTURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290486_a_291815]
-
care este, după Nietzsche, adevărata „voință de putere” -, el afirmă că ea, arta, creația umană se efectuează doar Într-o stare de beție, de beatitudine, o formă a supraexaltării simțurilor, dar și a conștiinței!Ă Ne-am rătăcit puțin În „oțioasa” problemă a morții, deoarece am vrut, tocmai, să o comparăm, În „absurditatea, În nefirescul ei”‚ cu cea amintită mai sus, a „sensului vieții”; concept, ca și alte câteva la fel de „enorme, diletante”, pe care filozofia contemporană nu și-l mai pune
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de asemenea, John Wilson, op. Cit., pp. 164-165. 30 A se vedea J. Wilson, op. Cit., pp. 189 sq. S1 Pentru motive pe care le-am analizat în altă parte (§ 20; a se vedea și Trăite, §§ 14,30), zeii celești deveniseră dii oțioși. Idei religioase și crize politice în Egiptul antic suveran i-a ridicat Marelui Preot al lui Amon dreptul de a administra bunurile zeului, retrăgându-i astfel izvorul puterii. Apoi, Faraonul și-a schimbat numele ("Amon este mulțumit") în Akh-en-Aton ("Cel
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în epoca Vedelor, să însemne "Cerul" sau "ziua". Vocabula indicând personificarea sacralității uraniene a sfârșit prin a desemna un fenomen natural. Este vorba de un proces destul de frecvent în evoluția zeilor celești: ei pălesc în fața altor zeități și devin dii oțioși. Doar în măsura în care este venerat ca Zeu Suveran, reușește un zeu celest să-și păstreze prestigiul inițial 20. Totuși, poeții vedici își amintesc încă de "Cerul care știe totul" (Atharva Veda, I, 32,4) și îl invocă pe "Cerul Părinte", Dyauspitar
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
singură, Munții. Nimfele și Marea sterilă (Pontos); Theo^nia, 129 sq. ' Starea de otiositas a lui Ouranos după castrarea &a ilustrează, deși într-un chip brutal, tendința zeilor creatori de a se retrage m cer și de a deveni dii oțioși după ce și-au isprăvit opera cosmogonică; vezi M. Eliade, Trăite, §§ 14 sq. Zeus și religia greacă instanță, vane, pentru că tatăl "ascundea" nou-născuții în sânul Gaiei, Mutilarea unui zeu cosmocrat de către fiul lui, care devine astfel succesorul său, constituie tema dominantă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
numai. Chiar în aceeași carte Emil Manu va reveni peste câteva paragrafe pentru a menționa data corectă a apariției ultimului număr al revistei Albatros: "Articolele lui Geo Dumitrescu stimulează o literatură de rezistență, atacând poezia momentului, creație a unor spirite oțioase și superficiale. Numărul 7 al Albatrosului a apărut în 15 iunie 1941. O săptămână mai târziu România avea să intre în război. După interzicerea revistei, grupul "Albatros" încearcă o formulă inedită de apariție și deci de luptă politică prin intermediul literaturii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Învechește”, este problema principală și nu e nici o exagerare dacă se afirmă că este o capodoperă. Explicația o dă autorul Într-un eseu („Echlibrul Între antiteze”) când abordează relația „tradiționalism și modernism”. Acestea devin „sub raport estetic formule inutile și oțioase”, dacă nu se realizează un raport dialectic: „ori o epocă imită servil... formele trecutului și atunci... devine manieră, ... ori vechea poetică se adaptează... și avem de a face numai În aparență de o artă veche, În realitate, fiind vorba de
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
publicitar. — Mă întreb, totuși, zise Elisav, cui trebuie să-i aparțină, într-un cuplu, inițiativa, dacă vreți, feromonială: femelei, ca în „mireasmă de mireasă“, sau masculului, ca în cazul lui moschus moschiferus? — Consider că chestiunea asta, dom profesor, e, oarecum, oțioasă, zise Carmen, de vreme ce feromoniali sunt, în principiu, ambii parteneri. Ca să adauge (în aparență, fără noimăă, citând din nu știu cine: „Sunt unii, în prezența cărora regreți că nările nu au, ca ochii, pleoape“. Carmen își duse mâinile la nas, iar Elisav își
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
care transfigurează pasiunea dintre bărbat și femeie, pictorul care dă imaginea zeiască a perechii tinere în marș triumfal de cucerire a vieții, toate acestea constituie magnifice hiperbole ale divinului instinct ce stă la temelia existenței. Nu e nevoie de discuțiile oțioase ce se fac de obicei pe acesta temă ca să înțelegem că toată filosofia reprezentării simbolice a acestui instinct constă în conformitatea artistului cu ordinea firească a vieții. Instinctul sexual în slujba continuității biologice e sanctificat de Biserică și ridicat la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ale diferitelor momente ale Creațiunii : plămădirea munților, smălțuirea mărilor mai mici, ajurarea marelui ocean și traforarea stâncilor. *34 Unele metafore de tipul natură > artă se mențin și în poezia neoclasică, dar cu condiția ca metafora să apară ca un epitet oțios. Pope, în ale sale Pastorals (Pastorale) și în Windsor Forest (Pădurea de la Windsor) ne oferă exemple de acest fel : 263 Fresh rising blushes paint the watery glass (O proaspătă roșeață vopsește oglinda apei) ; There blushing Flora paints th'enamelled ground
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de centru? De centru-dreapta? Sau, supremă eroare, de centru stânga? Situația este departe de a fi limpede. Tendințele populismului pe termen scurt sunt și ele încă mari. Pentru un ideolog-politolog precum V. T., disputa aceasta dreapta/stânga pentru mulți, azi, oțioasă sau neinteresantă este, dimpotrivă, capitală 21. Și el are, bineînțeles, dreptate. în politica actuală, nu se poate trăi numai din rentele trecutului și din bune intenții, fără idei limpezi. Am ajuns, în felul acesta, și la rolul partidelor politice, de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
disimulatoare, prin care definește, în metafizica sa a cunoașterii, cunoașterea umană, ambele idei cu o încărcătură puternic antinomică. De asemenea, antinomicul se regăsește în modalitatea de a concepe divinul, un amestec de creștinism și cosmicism ce dă o divinitate capricioasă, oțioasă uneori, în care greșeala și răul își găsesc un loc parcă legitim. În sfârșit, dogmaticul blagian vine pe fondul unui dogmatism al poporului român, ce își află sursa în anumite particularități ale gândirii omului de aici, dogmatism pe care îl
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
acelorași motive, acelorași obsesii ideatice cărora Încerc să le dau diversitate stlistică doar prin strategii epice cât de cât diferite. Dar... Înțeleg că azi În România literelor „lumea” nu are timpul sau „răbdarea” să se ocupe de astfel de probleme oțioase care țin de criteriile estetice și psihologice clasice; iar cât despre „abisalitate”, ea, această mare descoperire a spiritului modern, decelată chiar și la „Întemeietorii”, dacă vreți, ai spiritului modern, un Cervantes sau Shakespeare ( În piesele sale majore!Ă, dar mai
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]