857 matches
-
mai originală cu cât a renunțat la orice retorică și simbolistică. Versurile, aparent plate, inerte, puse pe hârtie între paranteze și parcă în treacăt, sunt absolut uimitoare. Realitatea e fărâmițată și tocată de o privire obosită, care proiectează asupra exteriorului obscuritatea și petele unei vieți scurse într-o cameră sumar mobilată: "(azi când mergeam pe stradă/ niște copii se băteau cu pietre// în stația de tramvai am/ văzut o femeie care/ avea un scuipat pe spate// acum stau lungit pe saltea
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
școală, un academism decît o perspectivă aptă a dezvălui fondul sensibil particular al autorului, ce-l diferențiază într-o privilegiată familie (și Ion Barbu e prin apropiere). Nemulțumindu-se a înscrie victoria spiritului, puritatea impersonala a acestuia în raport cu natura, cu obscuritatea să colcăitoare, nemărginit proliferanta, Ilie Constantin nu șovăie a descinde în zona celei din urmă. Face abstracție de rețetă clasicității, fie și ŕ la page, de care dispune, de eleganță prețioasă, cu tangente parnasiene, a detașării ce-i stă la
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
fala unei înțelepciuni pe care nu o aplică, de "popi", în fond, avînd în gură numai snoave și-n fapte neorînduială. Lumea lui Nastratin Hogea, sfîntul care se împuținează pe măsură ce trăiește. Acestei lumi, salvîndu-l, o clipă, pe Anton Pann de obscuritatea care-l paște, îi dedică Barbu Isarlîkul, magna copia a purgatoriului turcesc, pe care el, conlucrînd cu strămoșul, îl inventează și-l descrie. La mijloc de rău și bun e, în fond, culcușul oricărei pedagogii. Primum non nocere. Nu pot
Școala veche by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9088_a_10413]
-
ordalițiu la capătul căruia simți că citirea unei cărți poate fi uneori neașteptat de solicitantă. Iar ceea ce e paradoxal la lucrarea lui Adorno este că de aici îi vine și doza de incitare. Mai precis, Minima moralia te atrage prin obscuritate și te ademenește prin forma bizară a jargonului folosit. E un fapt știut că ceea ce e obscur incită atenția mai mult decît ceea ce este clar, și că o carte scrisă prea limpede își pierde potențialul de stîrnire a curiozității: o
Jocul dialectic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9247_a_10572]
-
a lumii de astăzi: "Depuis que le passé a cessé de projeter sa lumiere sur l'avenir, l'esprit de l'homme erre dans l'obscurité" ("De când trecutul a încetat să-și proiecteze lumina asupra viitorului, spiritul omului rătăcește în obscuritate") (Alexis de Tocqueville) (traducerea mea, ca și cele ale celorlalte pasaje de mai jos). Un astfel de motto ar trimite cu gândul la nostalgii paseiste, dar oare atitudinea critică - uneori chiar hipercritică - poate fi etichetată drept "conservatoare", epitet pe care
O carte explozivă by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/9315_a_10640]
-
pe pămînt, doar un cerc desenat de cărbuni de jăratic. Cărbuni nestinși ce conțin focul în ei, cărbuni ce mocnesc în noaptea avignoneză. Apoi actorul pătrunde parcă pe neobservate în mijlocul cercului, și, cu fața de-abia luminată, negru dispărînd în obscuritatea nocturnă, el pare a fi mai degrabă o voce. Imobil, grav, Dieudonné Niangouna povestește o istorie africană de azi cu personaje și aventuri bizare, cînd comice, cînd neliniștitoare. Auzindu-l, privindu-l, avem sentimentul că în el se reunesc o
Avignon, 60 de ani by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/9408_a_10733]
-
asociații, reviste și edituri proprii. Nu mai sunt niște outsider-i organizați în falangă macedoneană și desant autohton, ci individualități dispuse pe toate palierele vieții literare și ale canonului: de la nivelul maximei reprezentativități și vizibilități (Mircea Cărtărescu) la cel al obscurității conștiente de sine și doritoare de altceva. În plus, istoria literară nu s-a sfârșit, nu a încremenit o dată cu cristalizarea acestei generații. Explozia socio-politică din 1989 a fost dublată - chiar dacă nu și reflectată - de creația insurgentă, iconoclastă a "nouăzeciștilor", care
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9679_a_11004]
-
legalizarea acesteia și reglementarea tuturor aspectelor nevralgice pe care le presupune. Atât parcursul istoric al fenomenului cât și compararea ambelor tipuri de regim (permisiv sau prohibitivă ne indică cea de-a doua variantă (a legalizăriiă drept una rațională, necantonată În obscurități tradiționaliste și adecvată condițiilor sociale contemporane. POVEȘTILE DE VIAȚĂ Subiectul nr. 1 Amelia 18 ani - oraș din provincie „Salut. Sunt una din fetele din club. M-ai rugat să Îți spun povestea mea. Trebuie să recunosc că mi-a luat
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
la o facultate, după care Ina nu mai spuse nici un cuvânt. Alex nu mai insistă nici el; i se părea că discuția aceasta avea numai început, sfârșitul nu bănuia nimeni unde putea să se afle. Seara se încheie cu unele obscurități, fiind minată de vestea pe care le-o adusese Vișinel. Părinții se culcară târziu. Lumina din camerele lor nu se stinse multă vreme chiar după primul cântat al cocoșilor. Alex ieși pentru puțin timp pe terasă. Simțea nevoia să ia
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
plăcere. Porii se deschid, nervii cad pradă unei moleșeli rapace, oasele mi se lichefiază. Desenez În aburul memoriei un pantof lăcuit, o gleznă albă, de fildeș. Un nas mic, ușor arcuit spre În sus. Pulpe lucioase, plinuțe, intuite vag În obscuritatea unei rochițe atârnând, În limita decenței, deasupra genunchilor. Rotunzi, mici, ca două pleoape Închise. Mă inundă o tristețe solemnă și un val de melancolie mă izbește În țeastă. Probabil că am nările lărgite, aburinde, asemeni animalului feroce pândindu-și ca
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dispoziție precisă de lege, rezultă, În sistemul actual În vigoare, (din art. din „Dispozițiile preliminare ale Codului civil asupra publicării, interpretării și aplicării legilor În general”). Mai remarcăm că judecătorul nu poate În nici un caz refuza o sentință, invocând tăcerea, obscuritatea sau insuficiența legii. Trebuie să existe o normă pentru fiecare caz; dacă n-a fost În mod expres formulată de legiuitor, cade În sarcina judecătorului s-o găsească, folosindu-se de mijloacele indicate. S-a discutat și se mai discută
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Ajutorul analogiei este foarte important pentru judecător, ca și apelul la principiile generale de drept, când o controversă nu poate fi rezolvată printr-o dispoziție precisă de lege. Oricum, „judecătorul nu poate În nici un caz refuza o sentință invocând tăcerea, obscuritatea sau insuficiența legii. Trebuie să existe o normă pentru fiecare caz; dacă nu a fost În mod expres formulată de către legiuitor, cade În sarcina judecătorului să o găsească, folosindu-se de mijloacele indicate (analogia și principiile generale de drept). Foarte
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și, prin urmare, de justiție. Putința de a provoca În fiecare caz asigurarea dreptului e, prin sine, o garanție constituțională de primă importanță. Autoritatea judecătorească nu poate niciodată să refuze a da o sentință, pentru motivul lipsei de norme, a obscurității sau a tăcerii legii. Din principiile generale ale Dreptului, adică din rațiunea juridică naturală, trebuie să fie și e Întotdeauna posibil a scoate criteriul pentru rezolvarea cazurilor Îndoielnice și restabilirea ordinii juridice tulburate, chiar când expresiile sale pozitive ar fi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să renunț la a O vedea? Până la urmă, în ziua următoare, plin de temeri și tremurând, m-am hotărât să pun sticla de vin la locul ei. Am tras perdeaua; peretele era acolo, în fața mea, negru, tenebros, acoperit de acea obscuritate care îmi invadase viața. Nici gând de deschizătură, nici gând de fereastră dând în exterior. Lucarna pătrată era astupată ermetic, iar amplasamentul pe care-l ocupase nu se mai distingea de restul peretelui, ca și când n-ar fi fost acolo niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pe toată suprafața corpului. Era aproape de asfințit. Cădea o ploaie fină. Involuntar, am luat urma pe care o lăsaseră roțile dricului; când s-a făcut întuneric, m-am rătăcit. Fără țintă, fără să mă gândesc la nimic, mergeam încet, în obscuritatea opacă. Nu știam unde mă duc. O pierdusem; Îi văzusem ochii mari în sângele închegat și mergeam înăuntrul unei nopți tenebroase, înăuntrul unei nopți profunde, care îmi copleșise întreaga viață. Se stinseseră pentru totdeauna cei doi ochi ce o luminaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ce o luminaseră. Mi-era totuna dacă ajungeam sau nu undeva. Domnea o liniște absolută. Am simțit că toate ființele mă abandonaseră; m-am refugiat lângă obiectele neînsuflețite. O legătură se stabilise între mine și ritmul naturii, între mine și obscuritatea profundă care coborâse în sufletul meu. Pentru oameni, o astfel de liniște e ca o limbă neinteligibilă. Voluptatea mă amețea. Mi se făcu greață, iar picioarele mi se înmuiară. Pradă unei oboseli nesfârșite, m-am așezat pe o piatră funerară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ochi strălucitori țâșnind dintr-un sânge negru, închegat. O tihnă plăcută mă cuprinse. Dar vasul îmi apăsa pe piept ca un cadavru. Copacii suciți, cu ramurile lor strâmbe, păreau că se țin de mână, de teamă să nu alunece în obscuritate și să cadă. Case bizare, ca dinții de ferăstrău, de forme geometrice, cu ferestre întunecoase, de parcă erau părăsite, străjuiau drumul. Dar pereții revărsau aceeași lumină alburie și bolnavă ca a licuricilor. Copacii treceau înfricoșători, grupuri-grupuri, rânduri-rânduri, fugind unul după altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mult. Zorii urmau să vină, în astfel de momente, bolnavii o știu bine, pare că viața se retrage departe de frontierele lumii. Inima îmi bătea foarte tare, dar nu-mi era frică. Țineam ochii deschiși, fără să văd pe nimeni; obscuritatea era desăvârșită. Trecură așa câteva minute; un gând morbid mi-a trecut prin minte. Mi-am spus: „Poate este Ea!“ În aceeași clipă, am simțit o mână rece pe fruntea fierbinte. Mă cuprinse tremurul. Poate era mâna Îngerului Morții. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nu mai eram victima somnului. Cu calm și în liniște, le analizam, le comparam. Mi se părea atunci că eu eram necunoscut de mine însumi. Lumea, așa cum mi-o reprezentasem înainte, își pierdea semnificația și vigoarea și, în locul ei, domnea obscuritatea nopții - nu mă învățase nimeni să privesc noaptea și să o iubesc. Nu știu dacă, în astfel de momente, brațele mă mai ascultau sau nu. Credeam că, dacă mi-aș fi lăsat mâna fără control, ea s-ar fi pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în vizuina lor, cu atât urechile mele percepeau distinct vocea celorlalți și auzeam mai clar propria voce răsunându-mi în gât. Singurătatea, impasibilitatea care apăsau asupra mea semănau cu nopțile fără sfârșit, adânci, dense, cu acele nopți pline de o obscuritate stăruitoare, compactă și contagioasă, care se pregătește să coboare în orașele pustii, unde mișună himerele dezmățului și urii. Dar, față de acest gând cu care mă indentificam în întregime, propria mea existență nu era decât un postulat absurd. Presiunea ce, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
visa? Avea o intonație voalată, răgușită, ca a unei fetițe care s-ar juca de-a v-ați ascunselea pe malul Surenului: Pentru un moment, rămăsesem nemișcat. Spuse din nou: „Vino, desfă-ți fularul de la gât!“ Am pătruns încet în obscuritate. Mi-am scos haina și fularul; m-am dezbrăcat. Nu știu cum, dar intrasem în patul său fără să las din mână cuțitul cu mâner de os. Căldura așternutului ei mă reanima și, posedat de amintirea fetiței palide, plăpânde, cu ochii inocenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
forjat nu se mai zărea. Lămpile de pe peron erau estompate și nu reușeau să arunce nici un pic de lumină prin ceața nemiloasă care parcă îți pătrundea în creier. Siluete fără contur, animate de o vioiciune și o euforie ciudată, scrutau obscuritatea, apoi o traversau în grabă. O astfel de siluetă se mișca prin preajmă purtând o mică sferă de lumină palidă înghițită de noaptea opacă și totuși luminoasă din care se materializau cu uimitoare iuțeală oameni și obiecte. Era ora șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pentru că mintea-i era Încă plină de fraze grandilocvente, de retorică socialistă. Semnele de exploatare Îl făceau Întotdeauna să devină dur, dar pe moment Îi lipseau cuvintele cu care s-o combată. Acestea existau, era conștient de asta, undeva În obscuritatea minții sale - fraze fosforescente, cuvinte tot atât de amare ca și fumul. — Și? Doamna Peters Începu să-și recapete curajul. — Ce te bagi? Asta le-ntrece pe toate. Întâi o băgăcioasă, apoi altul. Herbert, fă ceva! Dr. Czinner Începu să vorbească. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
putea să fac! Cel mult să-i rog să mai citească o dată. Răsfoiesc voluminoasele volume de lux Humanitas, Nichita Stănescu, Opera poetică, și găsesc hectare de cuvinte fără noimă, șiruri căznite, versificații mecanice, de dragul rimei, gen Păunescu în degringoladă, o obscuritate câtuși de puțin fertilă, menită să înfășoare nimicul, un vid de simțire poetică. Am aceeași senzație de stinghereală ca lângă o frigidă care mimează cu sârguință disperată orgasmul. Și mi-e milă de hârtia bună, plină și netedă, pătată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
totuși, explorarea mea răbdătoare, noapte după noapte, a kilometri Întregi de tunele mi-a adus În cele din urmă recompense care, din punctul meu de vedere, erau superioare mîncării. Trebuie să țineți minte că aceste puțuri intramurale se aflau În obscuritate totală. Am o vedere de noapte excelentă, Însă aici trebuia să-mi croiesc drumul cu ajutorul mirosului și al simțului tactil. Era o muncă greoaie și epuizantă și au trecut cîteva zile pînă cînd am dat peste un rostogol care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]