220 matches
-
montat pe șasiul modificat al tancului ușor T-70, SU-76i, SU-122, SU-152, ISU-122 și ISU-152. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal ca de exemplu varianta M4(105) a tancului Sherman înarmată cu un obuzier de 105 mm. În producția armelor de calibru mic au apărut noi metode de producție, ca de exemplu: ștanțarea, nituirea, sudura care prin randamentul mare și costurile reduse de producție permiteau producție de masă și fabricarea armelor în numărul necesar
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
din sudul sectorului Meuse-Donchery. O parte dintre tunurile Diviziei a 102-a de infaterie s-a alăturat efortului francez deschizând focul din partea de nord-vest, de la Charleville. Singura posibiltate a germanilor de răspuns la puternicul atac de artilerie a fost folosirea obuzierelor. Divizia a 2-a Panzer nu mai avea disponibile decât 24 de tunuri, de timp ce restul le împrumutate Divziei I. mai mult, cel 24 de obuzier au sosit târziu, doar la ora 17:00. Ca lucrurile să se fie
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
posibiltate a germanilor de răspuns la puternicul atac de artilerie a fost folosirea obuzierelor. Divizia a 2-a Panzer nu mai avea disponibile decât 24 de tunuri, de timp ce restul le împrumutate Divziei I. mai mult, cel 24 de obuzier au sosit târziu, doar la ora 17:00. Ca lucrurile să se fie și mai grave, obuzierle aveau numai câte două proiectile de piesă datorită coșmarului logistic din Ardeni. Totate încercările germanilor de debarcare pe malul sudic al Meusei au
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
în plin întuneric aducând întăriri capului de pod cucerit de tanchiști în regiune. Procedând la fel cu Divizia a 2-a, Divizia a 10-a Panzer își detașase artileria grea în sprijinul vecinilor. Divizia a mai rămas cu doar 24 obuziere ușoare de 105 mm. În plus, obuzierele duceau lipsă de muniție. "Luftwaffe" nu a ajutat atacul Diviziei a 10-a, principalul atacuri ale aviației germane fiind date în zona de lupte a Diviziei I, în sectorul central. Din acest motiv
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
pod cucerit de tanchiști în regiune. Procedând la fel cu Divizia a 2-a, Divizia a 10-a Panzer își detașase artileria grea în sprijinul vecinilor. Divizia a mai rămas cu doar 24 obuziere ușoare de 105 mm. În plus, obuzierele duceau lipsă de muniție. "Luftwaffe" nu a ajutat atacul Diviziei a 10-a, principalul atacuri ale aviației germane fiind date în zona de lupte a Diviziei I, în sectorul central. Din acest motiv, artileria și pozițiile de mitraliere franceze puteau
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
cu bazele la întrarea în Valle Stura di Demonte, era formată din șase batalioane și o legiune a Cămășilor Negre (MVSN) și era dotată cu 30 d mortiere de 81 mm, 24 de tunuri montane 75 mm Skoda și 12 obuziere 100 mm. Regimentul mai avea în dotare 3.500 de catâri pentru transportul pieselor de artilerie, 68 de camioane, 71 de motociclete și 153 de biciclete. Dispunerea inițială a trupelor a fost una defensivă. În analizele făcute mai înainte de izbucnirea
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
emisie recepție radio nu au funcționat în condițiile vremii ploioase, iar trupa a rămas fără alimente, rămase mult în spatele coloanei. Cu toate acestea, pe 23 iunie, italienii au ajuns în Pasul Maddalena. Până aici, italienii reușiseră să transporte doar un obuzier de 100 mm. Din Pasul Maddalena, italienii au început coborârea în Valea Ubaye din Franța. Condițiile meteo au încetinit înaintarea italienilor dar, în egală măsură, i-au împiedicat pe artileriștii francezi să își regleze tirul. Divizia "Acqui" nu ajuns în fața
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
Obuzierul Berta cea grasă (în ) a fost un tip de obuzier construit de fabricile de arme Krupp din Germania la începutul Primului Război Mondial. Obuzierul a fost proiectat în principal de directorul secției de proiectări al Krupp, profesorul Fritz Rausenberger, și predecesorul său
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
Obuzierul Berta cea grasă (în ) a fost un tip de obuzier construit de fabricile de arme Krupp din Germania la începutul Primului Război Mondial. Obuzierul a fost proiectat în principal de directorul secției de proiectări al Krupp, profesorul Fritz Rausenberger, și predecesorul său, directorul Dräger. Unele surse indică faptul că numele "Bertha" ar
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
Obuzierul Berta cea grasă (în ) a fost un tip de obuzier construit de fabricile de arme Krupp din Germania la începutul Primului Război Mondial. Obuzierul a fost proiectat în principal de directorul secției de proiectări al Krupp, profesorul Fritz Rausenberger, și predecesorul său, directorul Dräger. Unele surse indică faptul că numele "Bertha" ar veni de la Bertha Krupp, moștenitoarea imperiului industrial Krupp. Geneza obuzierului vine din
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
începutul Primului Război Mondial. Obuzierul a fost proiectat în principal de directorul secției de proiectări al Krupp, profesorul Fritz Rausenberger, și predecesorul său, directorul Dräger. Unele surse indică faptul că numele "Bertha" ar veni de la Bertha Krupp, moștenitoarea imperiului industrial Krupp. Geneza obuzierului vine din lecțiile învățate de către germani (și austrieci), de la Războiul ruso-japonez din 1904-1905. În timpul războiului, japonezii au demontat o serie de obuziere de apărare de coastă de 28-cm și le-au folosit pentru a ajuta la asediul bazei navale ruse
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
Dräger. Unele surse indică faptul că numele "Bertha" ar veni de la Bertha Krupp, moștenitoarea imperiului industrial Krupp. Geneza obuzierului vine din lecțiile învățate de către germani (și austrieci), de la Războiul ruso-japonez din 1904-1905. În timpul războiului, japonezii au demontat o serie de obuziere de apărare de coastă de 28-cm și le-au folosit pentru a ajuta la asediul bazei navale ruse fortificată de la Port Arthur. Aceasta a fost o noutate ca, până la acea dată, experții militari considerau că cele mai mari tunuri transportabile
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
majoritatea țărilor europene nu a reușit să tragă învățăminte din lecția japoneză - în afară de, cum s-a menționat, germani și austrieci (și acesta din urmă a dezvoltat, de asemenea, o serie de arme supergrele transportabile pe drumuri publice ca de exemplu obuzierul "Schlanke Emma" (Emma cea suplă) de 30,5 cm, obuzierul "Barbara" de 38 de cm, și obuzierul Gudrun). Numele a fost folosit impropriu de presă pentru alte tunuri de mari dimensiuni, mai ales pentru tunul cu care a fost bombardat
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
lecția japoneză - în afară de, cum s-a menționat, germani și austrieci (și acesta din urmă a dezvoltat, de asemenea, o serie de arme supergrele transportabile pe drumuri publice ca de exemplu obuzierul "Schlanke Emma" (Emma cea suplă) de 30,5 cm, obuzierul "Barbara" de 38 de cm, și obuzierul Gudrun). Numele a fost folosit impropriu de presă pentru alte tunuri de mari dimensiuni, mai ales pentru tunul cu care a fost bombardat Parisul. În revista Muncă și Voe Bună nr. 12 din
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
germani și austrieci (și acesta din urmă a dezvoltat, de asemenea, o serie de arme supergrele transportabile pe drumuri publice ca de exemplu obuzierul "Schlanke Emma" (Emma cea suplă) de 30,5 cm, obuzierul "Barbara" de 38 de cm, și obuzierul Gudrun). Numele a fost folosit impropriu de presă pentru alte tunuri de mari dimensiuni, mai ales pentru tunul cu care a fost bombardat Parisul. În revista Muncă și Voe Bună nr. 12 din 15 iunie 1940, p. 28 apărea un
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
un singur Corp de armată (al XI-lea) comandat de generalul Marmont. Napoleon a masat de asemenea o importantă artilerie pe insula Lobau: 28 de piese de 18 livre, 24 de 12 livre, 17 mortiere grele de 28 cm, 10 obuziere și o serie de tunuri de calibru mai mic, în special de 4 și 6 livre, toate plasate inițial sub comanda generalului Aubry, apoi sub cea a generalului Reynier. Aceste baterii, împreună cu un regiment și 5 batalioane detașate pentru a
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
transferat diviziile pe malul stâng și s-a îndreptat apoi spre Sachsengang, apărat de două batalioane austriece cu câteva piese de calibru mic. Văzând apropierea francezilor, acestea au deschis focul. După ce a explorat împrejurimile, generalul Tharreau a mutat în față obuzierele, ale căror proiectile, trase de la mică distanță, au anihilat dorința de a rezista a apărătorilor. Comandantul acestora a capitulat în jurul orei 8. La stânga, oamenii lui Masséna depășiseră deja Enzersdorf, dar satul continua să reziste. Totuși, apărătorii, cele două batalioane din
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
jena dispunerea lui Masséna și risca să compromită succesul traversării Dunării. Împăratul a concentrat deci un număr maxim de piese grele pe insulele Espagne și Lannes pentru a-l zdrobi. 22 de piese de 18 livre, 14 mortiere și 10 obuziere au aruncat peste o mie de proiectile asupra clădirilor, care au fost înghițite curând de flăcări. Observând situația disperată a apărătorilor, generalul Klenau, comandantul Corpului al VI-lea, a încercat să le vină în ajutor, însă cavaleria lui Marulaz s-
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
și avea ca obiectiv să gonească inamicul de pe poziția dintre Aderklaa și Süssenbrunn. Era formată din artileria ecvestră a Gărzii Imperiale, care a intrat prima în acțiune și care cuprindea 6 baterii de tunuri de 6 și 8 livre și obuziere grele de 24 de livre, sub conducerea colonelului d'Aboville, urmate de artileria pedestră a Gărzii, 4 baterii grele de câte 6 tunuri de 12 livre, sub comanda locotenent-colonelului Drouot. Acestora li s-a alăturat apoi artileria „Armatei din Italia
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
Hyane: cinci LST-uri, fiecare tractând câte un LCM, cu Regimentul 12 Cavalerie și alte unități cu echipament, între care cinci "Landing Vehicles Tracked" (LVT-uri) ale regimentului 592 EBSR, trei tancuri ușoare M3 de la Compania 603 Tancuri, și douăsprezece obuziere de 105 mm de la Batalionul 271 Artilerie de Câmp. Regimentul 12 Cavalerie a primit ordine să urmeze escadrila a 2-a din Regimentul 7 Cavalerie în înaintarea sa spre nord, și să captureze Plantația Salami. Drumul spre Salami era doar
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
precedat de un bombardament aerian și unul de artilerie efectuat de Batalionul 271 Artilerie de Câmp. LVT-ul de luptă a tras 24 de rachete M8 de 4,5 țoli. Japonezii au răspuns cu mortiere și mitraliere, precum și cu un obuzier de 75 mm. Primul val a trebuit să reziste singur în fața focului venit de la buncărele japoneze timp de 45 de minute până când LVT-urile au revenit în valul următor. Ulterior, ei au respins un contraatac efectuat de circa 30 de
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
Obuzierul de calibrul 152 mm, model 1955, D-20 este o piesă de artilerie cu încărcare manuală, tractată, fabricată de Uniunea Sovietică în anii 1950. A fost observat pentru prima dată în Vestul Europei în anul 1955, fiind denumit M1955 (Model
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
model 1955, D-20 este o piesă de artilerie cu încărcare manuală, tractată, fabricată de Uniunea Sovietică în anii 1950. A fost observat pentru prima dată în Vestul Europei în anul 1955, fiind denumit M1955 (Model 1955). Indexul GRAU al obuzierului este 52-P-546. D-20 a fost produs sub licență și în alte țări, inclusiv în România cu denumirea Model 1981, și a fost copiat de către China, fiind fabricat sub denumirea Tip 66. Tunul-obuzier a fost dezvoltat la sfârșitul celui de-
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
Birourile F.F. Petrov din Ekaterinburg, fiind denumită D-20. Lungimea țevii este de 25 de calibre. Piesa de artilerie era deplasată inițial cu ajutorul tractoarelor de artilerie AT-L și ATS-59, însă în prezent este folosit camionul Ural 365 6×6. Obuzierul D-20 are un afet similar tunului lung D-74 (dezvoltat concomitent cu modelul D-20) de calibrul 122 mm, ambele piese de artilerie fiind dotate cu o placă de bază. Prezența plăcii de bază asigură o stabilitate mai mare
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
fiind dotate cu o placă de bază. Prezența plăcii de bază asigură o stabilitate mai mare și o manevrabilitate mai bună. Tunul poate fi rotit 360° prin fixarea plăcii de bază, ridicarea fălcelelor cu ajutorul cricurilor mecanice și coborârea roților ajutătoare. Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a fost fabricat sub licență de către uzinele Reșița, acest lucru fiind posibil după experiența realizării tunului antitanc de calibrul 100 mm Model 1975/ 77. Documentația de licență a fost obținută din China până la sfârșitul anului
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]