582 matches
-
plin: Au arestat criminalul Am căutat clasici în această bibliotecă. Fiind fixat și recunoscut în mod convențional, suportul nominal inițial al sintagmei nu mai acționează direct în procesul descifrării semnificației, dar rămâne recuperabil într-un plan secund. Simpla frecvență a ocurențelor de acest tip în limbajul colocvial este suficientă, de multe ori, pentru reactualizarea sintagmei inițiale, fără confuzii sau pierderi de semnificație: Românii sunt lideri la consumul de spirtoase ("Ziua", 2006) [băuturile spirtoase] Un maidanez a ucis un japonez (JN, 2006
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
tensiune [mare], un obiect de calitate [superioară] etc. 3. ASPECTE SEMANTICE ȘI REFERENȚIALE ALE SUBSTANTIVIZĂRII ADJECTIVULUI Problema diferențelor semantice și referențiale dintre adjectiv și nume e foarte veche și dezbătută în literatura de specialitate. Substantivul este un concept care decupează ocurențe specifice în universul referențial. Adjectivul în schimb nu beneficiază de referință proprie. Tipul calificativ reprezintă un concept descriptiv, caracterizant; adjectivul denotă proprietăți ale unor referenți deja constituiți. Tipul secund, categorial nu denotă proprietăți inerente numelor adiacente, ci îndeplinește în cadrul grupului
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
restrângere a predicației. Așadar, adjectivul, fie el calificativ sau categorial, poate participa la descrierea unui obiect, dar această descriere este referință numai dacă adjectivul se comportă substantival. Doar prin recategorizare (un pur, sublimul, săracii, un demisec), adjectivul poate determina direct ocurențe particulare. Adevărata transformare - arată și Guilbert (1975: 74) - nu este reprezentată de schimbarea de categorie gramaticală, din adjectiv în substantiv, ci de autonomizarea formei. Sunt aproape automat substantivizabile și nu pun probleme de decodare semantică adjectivele cu suport [+ Uman], fie
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
întrebării, în cercetarea lingvistică, a priorității descrierii sistemului și structurii, în defavoarea folosirii sale, a priorității competenței, în defavoarea performanței, sau, altfel spus, a interesului pentru limbă în defavoarea vorbirii. Aparițiile concrete, datate și localizate ale unui semn numite de Charles Sanders Pierce ocurențele acelui semn îi modifică, precizează și îmbogățesc sensul. Dacă limbajul științific a arătat Göttlob Frege aspiră, într-un mod impersonal, să determine adevărul, limbajul cotidian, preocupat numai de reușita comunicării, dorește să convingă, să emoționeze, sau să intereseze. De acord
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cel mai adesea, elemente cu referință deictică sau deictice. Înțelegerea modului de funcționare a deicticelor este înlesnită de distincția dintre enunțul tip (o abstracție des folosită în gramatică, ca de pildă, "celebrul" exemplu de abecedar "Ana are mere") și enunțul ocurență, care presupune înscrierea enunțului-tip în numeroase enunțări diferite, ce antrenează variații ale sensului. Prezentarea modului specific de funcționare al deicticelor de persoană relevă diferențe semnificative între eu și tu, identificabili prin raportarea la enunțare, și el, identificabil prin raportarea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțiativă. Pentru a înțelege mai bine ce este un deictic, trebuie să explicăm mai întâi deosebirea dintre enunțultip și enunțul-ocurență. Noțiunea de "enunț" doar pare a fi clarificată. De altfel, există două definiții diferite, în funcție de cum considerăm enunțul: "tip" sau "ocurență". Să luăm, de exemplu, următorul enunț din Jean-Jacques Rousseau: Malurile lacului Bienne sunt mai sălbatice și mai romantice decât cele ale lacului Geneva 49. Enunțul poate fi considerat produsul unei enunțări anume, situabile temporal, cea a lui Jean-Jacques Rousseau la
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
romantice decât cele ale lacului Geneva 49. Enunțul poate fi considerat produsul unei enunțări anume, situabile temporal, cea a lui Jean-Jacques Rousseau la începutul celei de-a cincea "Plimbări" din Visări: în acest caz, vom spune că este interpretat ca ocurență. Însă la fel de bine poate fi considerat un enunț independent de o enunțare anume: în acest caz, se consideră că toți enunțătorii care au putut sau vor putea produce acest enunț proferează "același" enunț, că este vorba de același enunț-tip
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
empiric nu putem întâlni decât enunțuri-ocurențe, produsul unor acte de enunțare punctuale. Când un gramatician dă un exemplu ca Pisica mănâncă șoarecele, el vizează un tip, însă faptul că enunțul apare într-un anume loc din cartea sa constituie o ocurență. Dacă ne raportăm la exemplul citat din Rousseau, diferența dintre tip și ocurență pare a avea o utilitate scăzută. Ce mai contează dacă enunțul-tip poate face obiectul unei infinități de enunțări, de vreme ce semnificația lui rămâne stabilă, în ciuda varietății contextelor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un gramatician dă un exemplu ca Pisica mănâncă șoarecele, el vizează un tip, însă faptul că enunțul apare într-un anume loc din cartea sa constituie o ocurență. Dacă ne raportăm la exemplul citat din Rousseau, diferența dintre tip și ocurență pare a avea o utilitate scăzută. Ce mai contează dacă enunțul-tip poate face obiectul unei infinități de enunțări, de vreme ce semnificația lui rămâne stabilă, în ciuda varietății contextelor de enunțare? De fapt, această obiecție nu mai este valabilă în cazul unui
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
destinatorul (iar "tu" pe destinatarul) mesajului din care face parte", după cum explică Jakobson (Eseuri de lingvistică generală). Însă "semnificatul" nu este cel al substantivelor obișnuite; în timp ce referentul deicticului nu poate fi identificat decât dacă este raportat la mediul spațio-temporal al ocurenței sale, semne precum fereastră sau lalea posedă o "definiție" permițând, în afara oricărei întrebuințări efective, delimitarea a priori a unei clase de obiecte ce pot fi numite ferestre sau lalele. În schimb, în afara desfășurării unei enunțări, nu există o clasă de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
chambranle, entre les vases de fleurs et les pendules Pompadour ? Elle était à Tostes. Lui, il était à Paris, maintenant ; là-bas !62 Plasticitatea semantică a pronumelui "on" îi permite Emmei înscrierea în fantasmele pe care le concepe. În primele două ocurențe, on o desemnează în realitate pe amanta Vicontelui. Cu o imaginație fecundă și personaj în propria ficțiune, spectatoare și actriță, datorită pronumelui "on", Emma este atât în afara, cât și în interiorul scenei, drept ea însăși și drept altcineva. În ceea ce privește al treilea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
două paciente, fapt ce o scoate din răbdări pe tânăra asistentă medicală Ruzena care lucrează [aici] la bazinul afectat tratamentului doamnelor sterile!75 În acest text, nu există un personaj efectiv sau virtual la care să putem raporta cele două ocurențe ale deicticului aici. Mai exact, singurul "personaj" care ar putea susține enunțarea acestor deictice este însuși naratorul care se adresează cititorului. Narațiunea implică într-adevăr o dublă scenă: cea a întâmplării povestite și cea a narării acestei întâmplări 76. Adverbele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
procesul de referință cunoaște traiectorii distincte. La Kundera, această alunecare discretă de la un plan la altul nu este făcută pentru a surprinde, deoarece naratorul este constant luat drept martor activ și ironic la aventurile eroului său. De altfel, aceste două ocurențe ale adverbului deictic aici sunt asociate în text cu câteva elemente care implică un subiect evaluator: "pare asediată", "vale fermecătoare", "se spune că...". Spre deosebire de romancier, autorul dramatic nu se confruntă cu aceste probleme de localizare. Având în vedere că el
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
interpretate; în acest caz, le putem schimba ordinea fără probleme. Dacă citesc un text în care apar succesiv " Doamna Bovary" și "Amanta lui Léon Dupuis" sau "Ludovic al XIV-lea" și "fiul Annei de Austria", cunoștințele de ordin extralingvistic (în ocurență, faptul că îmi sunt familiare romanul lui Flaubert și istoria Franței) sunt cele care îmi permit să identific cei doi termeni, substantivul propriu și descrierea definită, ca desemnând același individ: nu poate fi vorba aici de anaforă. În fabula lui
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Reluarea imediată Textul lui Balzac amestecă anaforele nominale cu articolul hotărât și cu demonstrativul. Această libertate de alegere pe care limba le-o lasă locutorilor i-a interesat pe lingviști, care s-au întrebat pe ce principii se poate baza ocurența dintre cele două forme. S-a observat adesea dificultatea cu care se folosește articolul hotărât la substantiv, dacă grupul nominal este plasat chiar după introducerea unui nou referent în universul discursiv: (1) Un călător își făcu apariția. Acest călător (*ul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
situația de enunțare. Această diferență este bine ilustrată prin impersonalele existențiale. După Era odată o regină, putem cu greu adăuga imediat Regina... Mai degrabă ar trebui să spunem Această regină... În schimb, dacă am adăuga elemente de determinare la prima ocurență (de exemplu "o regină foarte zgârcită care avea două fete"), regina ar deveni posibilă. În această versiune de la începutul poveștii Barbă albastră, de Charles Perrault, avem de-a face cu o reluare prin demonstrativ, însă și articolul hotărât ar fi
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nici el deictic; enunțătorul evocă o situație de enunțare trecută (cf. în ordinea temporală "în acel moment"), reperată grație cotextului și explicitată grație adverbului aiurea, care nu are nevoie de un reper: referința sa nu variază în funcție de mediul spațio-temporal al ocurenței sale enunțiative și nici în funcție de context. Elemente de morfologie demonstrativă: pentru a simplifica lucrurile, le-am separat de indicatorii spațiali. Inclus într-un fragment în discurs direct, primul cuvânt asta este deictic (chiar dacă referința sa este elucidată în mod indirect
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
persoana a treia singular și nici nu trece la o formă de discurs indirect. Cititorul se regăsește astfel atât în interiorul, cât și în afara universului familiei Chantal. Acest on prezintă de asemenea avantajul de a introduce referentul: după cotext, prima sa ocurență trimite la membrii familiei Chantal, în timp ce a doua sa ocurență, doar la doamna Chantal, însă fără a exclude atitudinea pe ansamblul familiei. Același noi desemnează atât familia, cât și pe fiecare membru în parte, ca și cum colectivitatea ar transcende individul: doamna
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
formă de discurs indirect. Cititorul se regăsește astfel atât în interiorul, cât și în afara universului familiei Chantal. Acest on prezintă de asemenea avantajul de a introduce referentul: după cotext, prima sa ocurență trimite la membrii familiei Chantal, în timp ce a doua sa ocurență, doar la doamna Chantal, însă fără a exclude atitudinea pe ansamblul familiei. Același noi desemnează atât familia, cât și pe fiecare membru în parte, ca și cum colectivitatea ar transcende individul: doamna Chantal se duce să facă "marile provizii", într-un fel
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
tinerei. ▪ 4.1 Acest text prezintă două părți cu un statut enunțiativ specific. Primele două paragrafe se prezintă ca o subminare parodică, în timp ce al treilea este un text ironic. La începutul povestirii, Voltaire parodiază un gen al literaturii religioase, în ocurență "legenda aurită", viețile sfinților din literatura populară. Caracterul parodic nu este perceptibil decât pentru cititorii cunoscători ai acestui gen. Ne aflăm în prezența a ceea ce Genette numește o "pastișă satirică", care diferă de pastișă prin prezența indicilor de distanțare meniți
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
parodic nu este perceptibil decât pentru cititorii cunoscători ai acestui gen. Ne aflăm în prezența a ceea ce Genette numește o "pastișă satirică", care diferă de pastișă prin prezența indicilor de distanțare meniți să discalifice enunțarea și pe enunțătorul ei (în ocurență un naiv sau un cleric cinic care ar abuza de popor). Acest tip de enunțare presupune un echilibru delicat între conformitatea cu discursul parodiat și distanțarea de acesta. În acest text, firul narativ se supune regulilor genului hagiografic, însă, în
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
18). Aceste fragmente conțin deictice al căror referent este interpretabil datorită cotextului; de pildă, aici (v.4), cu circumstanțialul la fereastră (v.3) sau eu (v.4) cu spuse animalul, din culcușul părintesc gonit (v.5) Discurs indirect: o singură ocurență: Dama cu nas ascuțit răspunse că pământul / Era al ei, că-l ocupase prima (v.9). Completiva directă, subordonată unui verb de comunicare este supusă concordanței timpurilor (era). Discurs indirect liber: fragmentul care cuprinde versurile 11-12 poate fi interpretat ca
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
grupului nominal anterior preluându-i mărcile de gen și de număr, acesta, prin valoarea lui deictică, se referă la forma anaforică prezentă în cotextul anterior ca la o entitate materială: astfel, el permite selectarea celui mai apropiat grup nominal (în ocurență un cal); anafora nominală fidelă: în fabulă nu există decât un singur șir de anafore fidele de tipul un ...-l: un cal (v.4) .... cal (v.7) ... calul (v.11); anafora nominală infidelă: tot un singur șir: un măgar (v.
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Pe scurt, este vorba despre introducerea secvenței conversaționale în secvența instrucțională (care, la rândul ei, domină secvența narativă) și despre introducerea secvenței instrucționale în secvența narativă, ca ultimă însumare. ▪ 7.5 a) Folosirile lui acest la A. Daudet: Cele trei ocurențe ale lui acest apar în urma unor întrebuințări distincte: acel pas sigur al omului care tocmai a luat o nestrămutată hotărâre: folosire bazată pe memorie, având valoare generalizatoare, cu efect de complicitate; acelei câmpii întinse și albe: folosire bazată pe memorie
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
care până și naratorul își compătimește personajul; această scrisoare: ca element inclus în scrisoarea Piciului, determinantul acest are valoare deictică (el desemnează întocmai scrisoarea pe care destinatarul, fratele Piciului, trebuie să o țină în mână, adică obiectul material care conține ocurența lui acest). Cititorul identifică referentul romanului datorită contextului. b) Determinanții din textul lui Flaubert: determinanții nehotărâți: "un apartament", "un baldachin din velur roșu", "un proletar". Enunțătorul introduce noi referenți în povestire, dar nu oferă alte lămuriri despre ei cu excepția faptului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]