395 matches
-
serii“. Dar a trecut timpul, circa două ore, și cavalerii mai puțin subtili ar fi făcut bine să-și Îndrepte privirile pseudo-pătimașe În altă parte, fiindcă ora unsprezece i-a găsit pe Isabelle și pe Amory așezați pe canapeaua din odăița de lângă biblioteca de la etaj. Ea știa că formează un cuplu frumos și părea că se abandonează exclusiv acelei izolări, În timp ce frumuseți mai puțin izbitoare se foiau și pălăvrăgeau la parter. Băieții care treceau prin fața ușii le aruncau priviri invidioase; fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
strigat domnul Ferrenby În timp ce mașina lua colțul și Începea să urce pe alee. Noroc bun dumitale și ghinion pentru teoriile dumitale! - La fel și dumneavoastră, domnule! a răspuns Amory, zâmbind și făcând semne cu mâna. „AFARĂ DIN FOC, AFARĂ DIN ODĂIȚĂ“ Când mai avea opt ore de mers până la Princeton, Amory s-a așezat pe marginea șoselei din Jersey și a contemplat ținutul Înghețat. Pentru el natura, un fenomen destul de grosolan, alcătuit mai ales din flori care, la o inspecție mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
înger absent. Undeva, pe Pământ, un puști negru de la N.A.S.A. sări în sus de bucurie - primise în sfârșit semnul că Există. Bucuria negrului străbătu pământul ca o rețea fină de mătase, întunecând ochii lui Zelea, care arseră ușa odăiței în două puncte mici și pătrunseră direct în inima adormitului Horațiu. Acesta auzi chemarea. - Aici sunt, Contesă, spuse Horațiu, făcându-și apariția printre corzile harpei. - Ai reușit! se bucură Contesa și îl luă de mână spre locul ei preferat. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
realiză târziu ce s-a întâmplat. După ce sărise ca o leoaică să scape portretul lui Zelea, amintire de familie, i se făcuse puțin rău de la băutură. Și nici n-avea voie să bea, că era gravidă. Așa că se întinse în odăița din spate să-și vină în fire. Când se trezi a doua zi dimineață, în patul în care însurățeii petrecuseră de nevoie noaptea nunții (erau prea amețiți ca să mai ajungă acasă la mire), doamna Popa află de la un Mișu energic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ai un mare viitor, deșteptarea României. Vino să prezic cum și când. Descântec de putere și celebritate. FINAL PASAJ RETRAS Celebritatea lui Mișu începuse s-o cam obosească pe Mariana. O luase o durere teribilă de cap și simțea că odăița ei e o mare scenă pe care se uită toți necunoscuții, toți nebunii, toți periculoșii. Acum, când ar fi putut avea oricâte desuuri și când ar fi putut face cât striptease dorea, Mariana s-ar fi întors bucuroasă la viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
-o pe Marcela care își așeza cu grijă și emoție acuarelele, Ovidiu, încă palid după episodul cu whisky-ul, se făcu mic, ascunzându-se cât putea după portretul lui Sorinel. Mariana, având acum o motivație mult mai puternică, fugi în odăiță să se machieze. Aici Mișu, în fața oglinzii, își repeta discursul introductiv. Mișu era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culturist, avea trupul bine uns cu uleiuri și un tatuaj cu Statuia Libertății în dreptul inimii. Se hotărâse ca tot discursul să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
avertizându-l pe președinte să ia măsurile de urgență). - Bine... trebuie să mă încălzesc puțin înainte... mai bine după ce dansează Mariana! Marianaaa! Mariana nu răspundea. Mișu, urmat îndeaproape de cele trei crainice și de camerele aferente, își făcu loc spre odăița din spate. Ciocăni la ușă. - Mariana, vino să dansezi! Liniște. Mișu deschise încetișor ușa... Mariana stătea întinsă pe pat, doar în desuurile roșii, iar în părul ei blond se vedeau strălucind din loc în loc niște pastile la fel de roșii, cele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
taie calaburi de lemn, pe care-i lua din șură, apoi trebuia să aducă brațe de lemne tăiate în casă, când primea ordin de la soția pădurarului. În general, treburile-i mergeau bine la cantonul pădurarului. Pentru el era amenajată o odăiță mică, călduroasă, chiar lângă magazia cu lemne, unde erau ținute și toate uneltele gospodăriei. Îi erau dragi copii casei, i-a ajutat să-i crească de mici, cu ce-i era la îndemână. Acum că s-a dat vacanță de la
ULTIMA PARTE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362822_a_364151]
-
au mai cinstit și câte un păhărel, așa cum le stă bine omenilor la veselie. Oaspeții au plecat. Mama pregătea așternuturile pentru somn. Și-a adus aminte că n-a mai văzut-o pe Natalița, încă, de pe la ora prânzului. Intră în odăița unde-și făcea ea lecțiile. Dormea cu capul pe masă... stiloul era desfăcut din capac, iar lângă el se aflau cei zece lei, mototoliți. Sub capul fetei, caietul era deschis. Încercă sa deslușească titlul. Oare ce se întâmplase? Parcă a
ÎNTR-UN NU ŞTIU CARE SAT de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360800_a_362129]
-
și-i mult mai frumoasă! Auzindu-i spusele, împărăteasa începu să tremure toată și să clocotească de mânie. - Netrebnica asta trebuie să moară, chiar de-ar fi să plătesc moartea ei cu prețul vieții mele! Se strecură, apoi, într-o odăiță dosnică, în care nu călca picior de om, și plămădi un măr otrăvit. La înfățișare mărul era nespus de frumos; alb ca spuma, pe-o parte, și rumen pe alta, că oricine l-ar fi văzut i se trezea numaidecât
TABLETA DE WEEKEND (168): MERE OTRĂVITE de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 2111 din 11 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368648_a_369977]
-
vedea. „Știi, s-a arătat impresionată de gestul meu dânsa, mai deunăzi mi-a mărturisit că te socotește al doilea dintre cei mai realizați elevi ai săi!...” (Primul era, cu siguranță și fără concurență, Schwartz.) Zăcea în cea mai îndepărtată odăiță a micului apartament, rămăsese o mână de om din bărbatul falnic de odinioară, am bâiguit câteva cuvinte și i-am întins cartea. Atunci s-a ivit de sub acoperământul său un antebraț scheletic, tremurând, pentru a o primi. Era aceeași mână
ROMAN ŞI BOLOGA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1889 din 03 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363626_a_364955]
-
cules din drum, cine s-a dus s-o anunțe pe mama, cum mi s-au dat primele îngrijiri, nici cât timp am stat în comă. Când m-am trezit, eram întins pe o pătură în curte între bucătărie și odăiță și, lângă mine, Costel, un copil de vârsta mea, mă privea trist, neștiind nici el cum să mă ajute. Nici acum nu știu dacă a fost vorba de săptămâni sau de zile. Nu-mi mai aminteam nimic din ce se
CASETA CU AMINTIRI II de ION UNTARU în ediţia nr. 314 din 10 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348479_a_349808]
-
Când am vrut să-i pot ajuta pe cei nevoiași și lipsiți de puteri, crezând că Facerea de bine este menirea mea, tocmai atunci am facut mai mult rău dând frâu liber Lăudăroșeniei să-și facă aripi... zburând triumfătoare prin odăița inimii mele. Când am crezut că sunt Credincioasa lui Dumnezeu și celor din jurul meu, când am vrut să le inspir încredere, necredincioșia însă a stat lipită de mine făcându-mă să-i rânesc pe cei dragi mie! Am dorit să
O INIMĂ PLINĂ DE DORINŢE... (POEM CELEST) de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 1319 din 11 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349437_a_350766]
-
viața! De atunci, mă întreb neîncetat: „De ce oare Râul stă lipit de mine, ori de câte ori vreau să fac Binele?” Iar vocea Duhului Sfânt îmi șoptește: „Pentru că inima ta nu este predată în totalitate Dumnezeului tău!” De aceea, cu rugăciune smerita în odăița mea, doresc ca El să-mi îmbrace inima cu: Pace, Bucurie, Credință, Blândețe, Bunătate, Dragoste, Facerea de bine, Înfrânarea poftelor și Îndelunga răbdare... Și astfel, Roada Duhului Sfânt să domneasca în inima mea. Pentru că acestea sunt lucrurile după care sufletul
O INIMĂ PLINĂ DE DORINŢE... (POEM CELEST) de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 1319 din 11 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349437_a_350766]
-
gravă. Transpira abundent, se așeza pe treapta de la intrare, își lua capul în mâini și se încuiba cu genunchii la frunte părând că geme și oftează înfundat. Apoi dacă auzea zgomot sau voci pe ulița din fața casei, dispărea imediat în odăița pe care omul acela i-o pusese la dispoziție, și se încuia trăgând zăvorul pe dinăuntru. Ca într-un vis își aduse aminte Simon de Betsaida natală, pe malul mării Galileei, de vremea când fusese pescar și aflându-se pe
AL SAPTELEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1264 din 17 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349796_a_351125]
-
în: Ediția nr. 600 din 22 august 2012 Toate Articolele Autorului ...de arșița verii cu roua dimineții de străbunica ce se-ndrepta spre suta de ani căreia îi adunam dude bea ceai de dude de constipată ce era stătea în odăița ei retrasă pui la frigare prins în colțul ogrăzii hrănit pe uliță cu râme baligi muște molii ce silă îmi provoca ploaie de vară cu ropote fulgere tunete și trăsnete mirosul aerului proaspăt după ploile de vară de mătușa Catrinca
COPILĂRIE ÎMI AMINTESC ... de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 600 din 22 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/365674_a_367003]
-
acestuia (doar este străin și nu are nici un interes), blocând de cele mai multe ori inițiativele marilor bărbați care vor să ne scoată din anonimat și din interiorul unei culturi care a excelat în miniaturi, broderii, frontispicii de cărți și construirea de odăițe... Până de curând, în multe din regiunile românești s-a cultivat nu monumentalitatea, ci stilul „odăiță“. Să credem că și sub acest aspect sugerăm ideea că în venele noastre nu curge sânge de roman - care avea simțul monumentalității - ci sânge
DESPRE CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361534_a_362863]
-
care vor să ne scoată din anonimat și din interiorul unei culturi care a excelat în miniaturi, broderii, frontispicii de cărți și construirea de odăițe... Până de curând, în multe din regiunile românești s-a cultivat nu monumentalitatea, ci stilul „odăiță“. Să credem că și sub acest aspect sugerăm ideea că în venele noastre nu curge sânge de roman - care avea simțul monumentalității - ci sânge de dac? Aici, în odăiță, românul și-a mâncat sărmăluța sau fasolea, udată cu un pahar
DESPRE CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361534_a_362863]
-
multe din regiunile românești s-a cultivat nu monumentalitatea, ci stilul „odăiță“. Să credem că și sub acest aspect sugerăm ideea că în venele noastre nu curge sânge de roman - care avea simțul monumentalității - ci sânge de dac? Aici, în odăiță, românul și-a mâncat sărmăluța sau fasolea, udată cu un pahar, două-trei, mai multe sau foarte multe de vin sau de țuică. Și atunci, având de-a face cu oameni într-o asemenea stare de euforie, nu mai este de
DESPRE CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361534_a_362863]
-
românului anonim care și-a jertfit viața pentru pământul său, să fie într-o asemenea Catedrală, Națională. Alergia unor alogeni necreștini la tot ceea ce înseamnă edificiu religios creștin pe teritoriul românesc a crescut acum, unindu-se cu o cultură de odăița unora, cu o capacitate a altora de a pune piedici realizării ideilor bune și a păcăli pe cei naivi. Aceștia încearcă să-și exercite abilitatea de hoț, furând românului de bun-simț, nu numai pălăria, ci și ideile bune de sub pălărie
DESPRE CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361534_a_362863]
-
care au construit monstruozitățile stresante postrevoluționare din jurul Capitalei și nu ar trebui să se cantoneze doar în „a monitoriza critic“ dorința Patriarhului României de a construi o Catedrală care să fie spațiu adecvat rugăciunii. Alții, apărătorii statornici ai culturii de odăiță, care nu au nici o legătură cu ceea ce este conștiința demnității naționale, sunt îngrijorați că românii vor sărăci dacă se va începe construcția catedralei. Temerilor vegetative ale acestora se adaugă și interesul alogenilor, care vor ca românii să nu facă nimic
DESPRE CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361534_a_362863]
-
pot să-și edifice propria țară, unindu-și eforturile în construirea Catedralei Mântuirii Neamului, că știu și pot să depășească emblema pusă de vecinii noștri europeni cum că românii nu au simțul monumentalității, ci numai pe cel al miniaturii și odăiței. (Potrivit afirmațiilor Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Răducă, publicate în Ziarul „Lumina de Duminică” din 07.03.2010 -http://www.ziarullumina.ro/articole;1185;1;34975;0;Catedrala-Mantuirii-Neamului-o-prioritate-spirituala-pentru-Romania.html)... Așadar, iată și de aici constatăm faptul că Biserica și, de
DESPRE CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361534_a_362863]
-
m-am îndepărtat. Dar a venit iubita cea dintâi Cu dragostea ei al timpului curbat, Și sub umbra sfântului lămâi m-a scos din vraja tristului păcat. De-atunci în lumea paralelă Iubesc cum se iubește pe pământ În tainica odăiță și parcelă Pe lungi clipe proaspete de vânt... Al.Florin ȚENE Referință Bibliografică: În cerc închis / Al Florin Țene : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 330, Anul I, 26 noiembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Țene : Toate
ÎN CERC ÎNCHIS de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 330 din 26 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351534_a_352863]
-
chemase ,cu gândul, sufletul lui .Era fericită că doar și pentru o clipă a venit pe aripa unui vis , o iluzie, dar care ia dăruit cel mai frumos cadou ce putea să-l primească ... Cu zâmbet pe buze ,intră în odăița luminată de cele două lumânări ce aproape se contopeau, unindu-și trupurile de ceară ,cu lacrimile lor izvorâte din arderea flăcărilor jucăușe. Le privi, spunându-le:,,Ați văzut, nu m-a uitat, acum voi putea primi sărbătoarea Crăciunului cu inima
DOUĂ LUMÂNĂRI... de MIHAELA MIHĂILĂ în ediţia nr. 356 din 22 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351125_a_352454]
-
o fărâmă din amintirle tale și sorei tale Filofteia, Maica cum îi spuneam eu și care mă va crește cu dragoste nețărmurită după plecarea ta - odată ce ostași ai „mândrei” Armate Roșii încartiruiți la noi în casă, au băgat caii în odăițe iar ei s-au culcat beți-morți în podul și grajdul animalelor, înscenându-vă cea mai cumplită farsă ce vă putea fi fatală, acuzându-vă că le-ați fi furat o pătură din gestiune și punându-vă cu spatele la zidul casei pentru
SCRISOARE CĂTRE MAMA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 244 din 01 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355982_a_357311]