439 matches
-
prea tineri, astăzi niște hoaște, Cu ochi ce nu se-aprind, ci doar îngheață, Lună în noapte, soare-n dimineață, Iar toamna cu noroaie să ne-mproaște. Să ne înece-n râuri de rugină Și să ne-mbrace-n frunze ofilite, În întuneric rece să ne țină, Că buzele nu-s roșii, ci rănite, Iar sărutarea nu mai e deplină Și vorbele sunt sparte, zdrențuite. - Leonte Petre - Sursa foto: Internet Referință Bibliografică: MOAȘTE / Leonte Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
MOAŞTE de LEONTE PETRE în ediţia nr. 2142 din 11 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385017_a_386346]
-
departe. Unde? Nu am reușit să aflu. Pune valiza jos și se așează pe ea.) Chiar am obosit. Am bătut la multe uși. N-aveți idee câte uși am întâlnit! Am întâlnit uși de lemn ce ascundeau în spatele lor chipuri ofilite, uși de fier cu glas ruginit. Și pe aici sunt numai uși. (Se ridică de pe valiză și se apropie de uși.) La care să bat? Aici e o ușă albă. Se plimbă arătând spre fiecare ușă.) Poate e prea bătrână
UȘA PIERDUTĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382374_a_383703]
-
adun din ele mă găsesc doar pe mine sau poate eu sunt voi ceva mai mult decât nimic și atunci încep să mă împrăștii în cuvinte Cine ești tu ce-mi tulburi limpezimea oglinzilor cu miros de tămâie și flori ofilite Procust râde eu îmi cioplesc gândurile într-o formă doar de mine știută Auzi cum sună pământul lasciv am să învăț să fiu piatră fără nici o crăpătură prin care să visez răsunet doar când ploiele mușcă din noroi încrâncenată-n
CEVA MAI MULT DECÂT NIMIC de AGAFIA DRĂGAN în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383369_a_384698]
-
zise Ștefan, până acolo au ajuns faptele, veți afla cu timpul. Anton, în sfârșit ajunse în salonul Deliei. Ea ocupase un salon-rezervă, având în vedere complicația cazului. Era singură în cameră. Chipul ei, care lui îi era atât de drag, ofilit și cu suferința întipărită, îi zâmbi totuși. — Draga mea! Cum se poate una ca asta? Te las câteva ore singură și tu ce îmi faci? Părăsești casa ta dragă, să te muți în cocioaba asta? glumi Anton. Dorea să creeze
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383545_a_384874]
-
Delia zâmbi trist. Se aplecă să culeagă de pe covor o scamă invizibilă. Apoi se ridică și oftând îi spuse Danei: — Au fost niște întâmplări, niște vorbe, niște fapte, care toate au dus la un deznodământ nefericit. Rupse o frunză imaginar ofilită, dar gestul o propulsă în altă dimensiune. Știi, Anton nu a venit pentru mine, el va răspunde la niște întrebări puse de Ștefan. Am predat de ceva timp problemele legate de trandafiri, știi și tu supărarea mea, lui Ștefan. El
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1962 din 15 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383548_a_384877]
-
care să-l protejeze. O stea de-o clipă, o lumânare ce arde cu patimă până la ultima scâteie, o floare ce într-o noapte își descarcă întreg parfumul și frumusețea în văzduh ca în zori să închidă ochii obosită și ofilită. I s-a dat o clipă făpturii și când aceasta a învățat cum să ia viața de mână și să-i culeagă roadele a fost condamnată la neputință și moarte. O clipă scurtă în care îți dorești să urci muntele
Editura BabelE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382923_a_384252]
-
dor... Aflat-am azi, iubirea mea ascunsă Că nu te pot găsi, că nu ai faimă Intactă ești, nativă, nepătrunsă Fără de căpătâi, și fără haină Să-mi fie taina, cea mai mare taină Aflat-am azi, iubirea mea străveche Că ofilite sunt, flori și petale Ai fost femeia fără de pereche Ce mi-a bătătorit a vieții cale Să-mi fie jalea, cea mai mare jale... Aflat-am azi, iubirea mea apusă Că ai fost o copilă prea cuminte De mine, te-
AFLAT-AM AZI de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2140 din 09 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383030_a_384359]
-
care profetul le promitea celor ce piereau în apărarea credinței sale, singura lui grijă era să transmită o parte din puterea sa celor de același sânge cu el. Dacă acolo, în albia acelei străvechi sekia și la rădăcina acelor palmieri ofiliți ar fi curs cel mai firav firișor de apă care să le permită să-și continue existența, el ar fi fost capabil să-l găsească, de aceea fiii săi aveau obligația de a lupta cu aceeași ardoare cu care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rosti nimic esențial. Toate chipurile Își scot capul pe jumătate. Ești condamnată să rămîi Într-o facere continuă și nedesăvîrșită. Din buzunarul lui Leopold Bloom se Înalță o mamă emanciată În cenușiu lepros Înveșmîntată cu o jerbă de flori portocalii ofilite și un voal sfîșiat de mireasă. Ține În mîna descarnată manualul Ursulinelor cu rugăciunea pentru sufletele În suferință. Pocăiește-te. Și-n seara aceea de primăvară cînd aerul are irizări violete și parfumul nerușinat al iasomiei Îți cotropește sîngele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
duce s-o văd pe dna Strickland cât de curând pot după cină. Am găsit-o împreună cu colonelul MacAndrew și cu soția acestuia. Sora dnei Strickland era mai în vârstă decât ea, îi semăna în mare măsură, dar era mai ofilită și avea un aer de eficacitate de parcă ar fi purtat în buzunar întregul Imperiu Britanic, acel aer pe care-l dobândesc soțiile ofițerilor superiori, din conștiința apartenenței la o castă superioară. Avea gesturile foarte repezi și toată comportarea ei, în pofida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Cu-cu! Blițul îl orbi pe domnul Popa, dopul sări, șampania se scurse fix până la jumătate, iar heruvimul roșcat căzu secerat de dop peste grădina de pătrunjel a doamnei Popa. Aceasta, mândră de spontaneitate, își lăsă aparatul foto peste pieptul ofilit, dar generos și, profitând de momentul de buimăceală, îi aplică soțului ei o ventuză fix pe chelie. - La mulți ani! - E ziua mea? - Nu. - Ziua ta? - Nu. - Știu! E 25 octombrie, ziua când a murit Contesa, da era iunie. Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
până în nările fragilului heruvim. Foamea îl lovise pe proaspătul roșcat. Imaginea din sufrageria domnului Popa îl convinse pe tânăr că abstinența își are rosturile ei și mai ales că misiunea lui se încheiase pentru azi. Așa că se ridică din pătrunjelul ofilit și porni clătinându-se în căutarea unei surse de hrană trupească. * - Bun whisky! Nea Ovidiu nu băuse whisky în viața lui, da-i promisese băiatul că-i aduce din America. Auzise el că whisky-ul are gust de ploșniță, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
printre ortaci! Cum să stai atunci cuminte Când vezi răul și să taci? Scriu să îmi astâmpăr focul, Când eram în Munți miner Căutam cu ei norocul În adâncul fără cer! Toată Țara-i o ruină De la nord până la sud! Ofilite flori de mină: Baia, Roșia, Abrud... Le-am privatizat pe toate, De ce văd mi-atâta silă! Peste amintiri uitate Crește iarba fără milă... Frunză verde, frunză arsă, Toamnă pustiită-n noi, Astăzi când mi-e dor de-acasă Mă duc
DOINĂ... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364364_a_365693]
-
să-și cultive grădinile cu legume, zarzavaturi și flori, în straturi frumos ordonate. Toamna, i-a povățuit cum să-și organizeze livezi în propriile curți, sfătuindu-i să se hrănească cu fructe proaspete, evitându-le pe cele de la supermarket-uri, ofilite și fără gust. Lia le-a insuflat curajul reînvierii tradițiilor și a purtării costumelor populare la aniversări și sărbători. Lucrul acesta a atras mulți turiști străini, ceea ce a adus belșug în viața sătenilor, dar și un schimb cultural între etnii
PRINŢESA LIA de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 913 din 01 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363980_a_365309]
-
distorsionat tocmai pentru a propulsa ideea ilimitării materialității : ”timpul se lipește pe trupul meu gol/ mătasea părului îmi tatuează spatele / cu fire de nisip în linii de avangardă/ obrajii primesc nuanțe de roșu aprins/ (la fel ca inima!)”(autoportret), ”trupul ofilit/ stins și vechi/ un schelet uriaș de munte/ plânge înfundat/ încremenit/ peste nopți de bronz/ peste dimineți /încărcate de/ lumini astrale”(eul muribund), ”din carcasa trupului/ din carne,/ sânge și oase/ se deșiră obsesiile / în zboruri de fluturi negri/ dintre
ANDREEA-MARIA DĂNILĂ: „FEMEIA DE ZĂPADĂ” SAU „FUNCŢIA SOTERIOLOGICĂ A CREAŢIEI” – RECENZIE DE PROF. DRD. ADINA VOICA SOROHAN de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360818_a_362147]
-
tine, să nu afle viața amară?.. Gândurile, de ce umblă-n văzduh, hoinare, speranțele se pierd așa repede-n zare?.. Lacrima de durere nu se uscă pe față, zâmbete se pierd și răman veșnic în ceață. De ce, omul calcă pe frunzele ofilite, și speranțele nu se reîntorc în vise împlinite?.. De ce, atunci cand sufletul corpul îl părăsește, lumina sau umbra, vor hotărî unde odihnește?.. De ce adoarme pruncul, când îl pui la sân? Și, de ce copiii... copii nu rămân? De ce, soarta promite, ș-apoi
NIMENI NU-MI RĂSPUNDE… de MIHAIL JANTO în ediţia nr. 1505 din 13 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367556_a_368885]
-
tânăra sa stăpână. Din jilțul acoperit cu o cuvertură, din catifea albastră, Ana se ridcă și se îndreptă spre fereastră. Dădu la o parte perdelele grele, privind curtea. Flori ornamentale, ce formau aleea de la intrarea în han, își plecau capetele ofilite, cedând parcă dreptului la viață. În curte nu era nicio mișcare. Soarele dogorea cu putere. Ideea de a-și căuta băiatul pierdut și locul unde i-ar fi putut muri soțul nu-i dădeau pace. Visele agitate ale nopților în
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
cu fondul arhaic, ancestral. Aspirația sa spre absolut, reflexivitatea, condiția de exilat sunt admirabil exprimate în aceeași „Așteptare”: „Pe pe peronul veșnic pustiu/ Sub ceasul/ Cu arătătoarele rupte/ Mă aștept pe mine/ Singur și tăcut/ Privind la crizantema/ De plastic, ofilită/ Ce mi-o voi dărui/ Spunându-mi:/ - Bun venit!/ - Sau Adio!” Să urmăm îndemnul lui Ioan Alexandru - „Ascultați-l pe Petru Lascău, poet-păstor ridicat pe crucea limbii române la acest sfârșit de mileniu” - și să descifrăm „Semnătura iubirii”. Octavian Curpaș
ATUNCI CAND IUBIREA DEVINE MESAGERUL CERULUI. VERSURI DE PETRU LASCAU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 155 din 04 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367190_a_368519]
-
Acasa > Strofe > Amintire > LITURGHIE DE SEARĂ Autor: Valeria Iacob Tamaș Publicat în: Ediția nr. 252 din 09 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Bătrânii ce-i vedeți acum Cu fețe triste ofilite, Au fost la început de drum Copii cu fețe fericite. S-au bucurat si ei ca noi De tot ceea ce-i înconjoară, De firul verde de trifoi, De iarna albă cu-a ei gheară. În veri fugit-au pe la râu
LITURGHIE DE SEARĂ de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367275_a_368604]
-
strâng în inima mea, să te ferec acolo dar mă tem să nu te frâng. Tu trebuie să zbori! Să-mi atingi pleoapele obosite în fiecare noapte! Zboară iubirea mea! Mereu spre mine! Căci fără ține sunt că o floare ofilita. Și de nu-ți găsești drumul spre mine cheama-ma! Sunt aici! Cu gândurile mele răvășite în miez de noapte! Cu două suflete ....al meu și al tău....două speranțe și două lumini ce își doresc fericirea și lumina stelelor
TE IUBESC ! de ROZNOVAN AMELIA LAVINIA în ediţia nr. 2277 din 26 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368638_a_369967]
-
Karamazov”. Discursul rostit este contracarat de discursul revelat. Tăcerea lui Iisus din poemul karamazovian este acelui care a spus totul. Absența cuvântului lui Iisus este tocmai revelația întrupării Sale, El însuși fiind Cuvântul. În finalul poemului, ostatecul „sărută blând buzele ofilite ale bătrânului de nouăzeci de ani”. Sărutul - explică Ivan lui Aleoșa- „este singurul lui răspuns”, la monologul cardinalului. Sărutul acordat de Iisus Hristos - pecete a unei posibile absolviri - arată că inchizitorul „cu inima îndurerată”, cuprins de o sublimă melancolie, nu
DESPRE METAFIZICA CUVÂNTULUI ÎN ROMANUL FRAŢII KARAMAZOV DE F.M.DOSTOIEVSKI de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 130 din 10 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/349611_a_350940]
-
-ntâlnească adevăruri prin păduri De departe oglinda cu vise chema pe Julia May Emigrantul cu cheie Nu ești la fel ca noi... E clar, nu ești la fel ca noi... Spuse funcționarul cu jilț cu inițiale aprobat de-o funcționară ofilită care, alături, adaugă cu-un surâs diafan: Mai sunt și alte detalii - Dreptatea le stătea țeapănă pe birou; Avea creierul umflat de griji, de necazuri În zori, ochii-i jeleau după somn Abătuți, peste zare, i se aflau părinții, Copiii
JURNALUL CU VISE AL JULIEI MAY DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350287_a_351616]
-
stupi Cerul de culoarea viespilor unde odinioară își făcea drum Râul Negel unde tritonii se adunau să se stingă la sfârșitul verii albastre Julia May simțea șoapte-n rădăcini pomi cu palma morții pe crengi Simțea melcii mușcând din flori ofilite și sterpe Nu fusese o vară-mplinită pentru cei invizibili sau pentru cei fără identitate Ziua scrâșnea din dinți Anotimpul se isprăvea Un oarecare-și adulmeca prada divină lângă Sperietoarea cea oarbă din Livada cu muzică a Domnului Ion Se ridicau
JURNALUL CU VISE AL JULIEI MAY DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350287_a_351616]
-
cu lumina prea slabă - de abia vedeai ca să coși sau să repari rufăria - în nopțile cu crivăț lunar cu basme cu fiare dezlănțuite ce-ar fi cârmuit demult pe moșie planuri și himere de călătorii prin locuri lacustre... distante... himere ofilite bătrânul curăța cartofi pisicile arhaice torceau firul vieții bătrâna și mai bătrână încerca să zărească pisicile copile care împleteau urmăriri cu vânători de fantasme ochii bătrânei încercau să prindă înțeles din epistolele ce soseau o dată la săptămână din ținuturi năucitoare
JURNALUL CU VISE AL JULIEI MAY DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350287_a_351616]
-
mult decat pe-oricine. Dar vrei să-ți spun, acum, Ce ești tu, mama, pe pamant? O zână grațioasa, O fată preafrumoasa, Un înger necăjit, Un om nefericit. Fecioara mică, Lacrima pitica, O inimă zdrobita, O flacăra topită. O floare ofilita, O Doamnă umilită, O cruce uitată, O stea colorată. Pădure retezata, Nădejde spulberata, Trandafir gătit, Porumbel rănit. Astfel te-aș numi, Dac-ai vrea să știi, Cum ar trebui să fii Numită de copii. (scrisă la miezul nopții pentru Mama
MAMA PE PAMANT de ALEXIA TEODORA RAICEA în ediţia nr. 68 din 09 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350443_a_351772]