1,335 matches
-
DĂINUIRE Autor: Daniel Bertoni Albert Publicat în: Ediția nr. 2119 din 19 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului DĂINUIRE versuri, Bertoni D Albert Să dăinuim în amintire La fel de mult ca în iubire Să împărțim ce-am adunat Sarut intens, sau un oftat Să dăruim tot ce-am primit Tandrețuri, lacrimi, infinit... Să ne ferim în orice clipă De-a dragostei lungă risipă Să-mbrațișăm ființa care Ne-a alinat la supărare Să ajutăm pe orișicine Chiar dacă pleacă, ori de vine Să facem adânci
DĂINUIRE de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2119 din 19 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382250_a_383579]
-
vorbi mai mult Și poate lăcrima-voi cu fruntea la pământ... Din lacrimile mele, Doamne, fă o cruce, Și-ascultă-mi, Sfinte , fiece cuvânt! Pe cruce, Tu să pui al meu păcat, Să-l țintuiești acolo cu răbdare, Să-așezi deasupra lui orice oftat, Ce am scăpat cât am trăit sub soare... În seara asta, Doamne, stăm de vorbă, Vom bea în doi o cană cu răbdare, Tu , Doamne, să mă cerți de vei voi, Eu pentru toate am să-Ți cer iertare... Căci
O MÂNĂ ÎNTINSĂ DE LA DUMNEZEU de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382233_a_383562]
-
luase pe Mariuca.. prea devreme, mult prea devreme. Rămăsese singur și toată tristețea lumii își făcuse cuibar în sufletul lui cotrobăind cu degetele ei noduroase în sipetul cu amintiri. Picioarele i se păreau atât de grele că oftă lung dar oftatul lui se pierdu în vaierul vântului. Un fior rece îi trecu pe șira spinării de parcă moartea s-ar fi atins de el. Zâmbi. Poate că totuși se vor întâlni... Începu din nou să meargă cu gândul rătăcind în amintiri. Toamna
LA RĂSCRUCE DE VIEȚI de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382296_a_383625]
-
o noapte o foarte ciudată viziune. Se făcea că urca un munte, dar nu un munte adevărat, era parcă unul făcut, unul construit anume, căci, la fiecare pas se auzea din pământ, de sub tălpile sale, câte un geamăt, câte un oftat, așa ca o eliberare de sub povara unei imense greutăți. S-a trezit pentru prima oară după mulți ani cu sufletul împăcat, căci găsise soluția pentru ca imensa sa bunătate să se poată revărsa asupra oamenilor care, din fericire, nu aveau să
Visele mari sunt pentru Dumnezeu by Mihai Mălaimare () [Corola-journal/Journalistic/8294_a_9619]
-
pădurea de bambus de alături pare un rastel de nuiele. Dar când soarele intră în nori, piatra în care a fost săpată amintirea dramei se întunecă aidoma unui chip de mireasă părăsită. În liniștea pe care n-o destramă nimeni, oftatul poetului se întâlnește cu țipătul de ciută săgetată al tinerei. Și ale lui Mondego mândre zâne I-au plâns pieirea peste văi și șes... Și lacrimile lor, din vremi bătrâne, Într-un curat izvor s-au fost ales... Al cărui
Cu inima smulsă din piept by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/8429_a_9754]
-
În trăsura care o ducea acum spre Coimbra, capul îi alunecă ușor într-o parte, lipindu-se de clavicula domnișoarei de companie. Ines de Castro, care ședea alături, își coborî privirea spre figura suptă a Constanciei și își înăbuși un oftat. Îi era milă de prietena ei, însă de ea însăși i se rupea inima. Nu s-ar fi dus pentru nimic în lume la Coimbra, departe de conacul în care crescuse, nevoită să trăiască printre străini și să-și petreacă
Cu inima smulsă din piept by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/8429_a_9754]
-
din Connecticut."? Care, pirat de soi, cum îl arată portretul lui Dan Stanciu, îl dezbracă pe sărmanul pelerin pinguin și-i face vînt din tren pe geam. Povestea, însă, se ridică și merge mai departe. Cu hopuri care iscă mici oftaturi și icnete de spaimă. Destul că le-am trăit, pe toate", spune Apolodor, întorsul din Lună. După o aventură completă, pe coasta golfului Terror, într-un sfîrșit, refrenul se schimbă din nou: "Aș vrea să plec la București?". Manuscrisul întoarcerii
E corul de Crăciun by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7776_a_9101]
-
multiple utilități precum cele americane, nici oamenii, nimic. Fiind binecrescută, nu se plângea, dar chinul ei era vizibil. Nu participa la discuții, stătea tot timpul retrasă într-un colț și citea. Dacă era întrebată cum se simte, răspundea cu un oftat sfâșietor: "I am fine, it's ok". După două săptămâni, mama o anunță că vor părăsi Bucureștiul ca să ajungă la Frankfurt unde se vor întâlni cu tata. Fetița se interesează cu prudență: "Unde este Frankfurt?" În Germania, i se răspunde
Europa, dragostea mea by Vladimir SIMON () [Corola-journal/Journalistic/6899_a_8224]
-
crailâc dacă deodată, la un zgomot neașteptat venit din piață (tancurile trăgeau în plin în fațada Muzeului de Artă, unde teroriștii se baricadaseră și dădeau foc, din răutate, operelor marilor maeștri), tânăra femeie nu s-ar fi trezit cu un oftat prelung. Cei ce mișunau pe corpul ei statuar se aruncară în disperare pe podeaua de piatră și-o luară la fugă, ca niște gândaci de bucătărie speriați de-o rază bruscă de lumină. ș...ț Goliți de vlagă, bărbații providențiali
Ce-ați zice de-un fan-club Cărtărescu? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7055_a_8380]
-
Intrând în joc.) Profesorul... Ana: -... De geografie. Câți ani ai?... Rareș: - Șaizeci... Ana: - Arătai mai tânăr... Ești sigur? Rareș: (Întristat.) - Azi îi fac. Sau... i-am făcut. Și n-am băut nimic! Ana: - Ai un motiv serios să te grăbești. (Oftat.) Peste doi, trei ani... Rareș: - Te simți bine?... Unde te uiți?!... Mămică!... Ana: - La Ionel... (Pauză.) Îmi cere... (Plânge.) Rareș: - Oglinda. Mă îmbrac și ies în oraș. Nu mai plânge că-ți faci rău!... Și mie la fel. Ești limpede
Ion Corlan: Profesorul de geografie - Piesă într-un act () [Corola-journal/Journalistic/4335_a_5660]
-
e Nimicitorul ce-și are „rădăcinile” înfipte adînc „în viețile ce nu se întorc”. Sosirea lui anihilează patimile, stîrnind un vîrtej nostalgic de aduceri aminte în sufletele celor sortiți pierii. „Acum dintr-o dată mă cuprinde entuziasmul/ atroce plimbări pe sub uriașe oftaturi/ tu ai gura închisă”, pecetluită de „asfințitul dragostei ce fabrică oxizi...” În acest din urmă vers, cuvîntul „oxizi” pare un bruiaj. El e folosit însă de poet într-un dublu scop: unu - de-a trezi lectorul din letargie; doi - de-
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]
-
coada ochiului pe moșneag. Plescăie relaxat și mă măsoară curios din cap până-n picioare. Vreau doar să ajung sus. Să pun mâna pe telefon. S-o sun. Să urlu. Să mă răcoresc. Respir agitat și suflul meu seamănă cu un oftat lung. „De ce oftați?“ mă întreabă senin moșneagul. Doamne, la grea încercare mă pui, urlu în mine. Nu mă întorc spre el pentru că o să-l strâng de gât. Mă uit în tavanul liftului. „Viața.“ Scuip cuvântul dușmănos, printre dinți. Etajul patru
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
nimic. Nu a trecut mult timp și pe ușa bisericii, ieșiseră două sicrie nu unul, imagine care pe domnul inspector Îl ului. Doi morți deodată? Întrebase el. Cum e posibil? Eee, domnule inspector, Dumnezeu nu doarme, spusese femeia cu un oftat adânc. În drum spre casă, spre nedumerirea inspectorului, femeia mai oftase de câteva ori, dând din cap și repetând că Dumnezeu nu doarme. Nerăbdător inspectorul Întreabase; Bine, bine....dar ce s-a Întâmplat aici? Aici este vorba de o poveste
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
ispititori, ca niște nuferi de întuneric, ochii Ilincăi... își aplecă buzele spre chemarea apei, închise pleopele și sorbi cu nesaț, odată cu lichidul rece, imaginea ochilor mari și neguroși... Și tot cu ochii închiși se ridică și scoase un fel de oftat aparte, cum nu mai oftase niciodată, de parcă toată tristețea omenească s-ar fi întîlnit atunci în el... Cînd deschise pleoapele și se trezi singur în decorul fantastic al pădurii, căpătă deodată convingerea că a devenit alt om. Îi venea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lui cu tot, pe care credea că se poate sprijini ca să se salveze și care, de fapt, erau tot o fugă. Nici maică-sa nu a dormit În noaptea aceea, a stat și l-a ascultat suspinând, i-a numărat oftaturile, i-a mân gâiat cu rugăciunile ei naive respirația grea, dureroasă, și l-a Închipuit bătut, trântit la pământ, strigând după ajutor, suferind - și nu chinuit de remușcări, de vinovăția ingratului, care Îi ardea carnea, care Îl arăta exact așa cum
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Seara când sta lângă foc pe o cergă, cânta câteodată din fluier ori din frunză.Era o liniște deplină, doar câte o pasăre Întârziată se mai auzea.Câinii stăteau În cozi privindu-l drept În ochii, ascultându-i cântecul și oftatul. Curând avea Sâmpetru să afle răspunsurile la toate nedumeririle lui.Căci Îl află pe Dumnezeu.I se Închină.Îi Încredință viața, sufletul.Slobozi oile, caprele și măgarii, le vorbi blând, lăsă stâna pustie.Vorbi cu fiecare dintre câini În parte
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
să ne vedem, nu vă promit, dar încerc. Bine dragule, uite, ți-o dau pe maică-ta și pe urmă pe gaițele astea două, care-mi smulg telefonul din mână. S-a vorbit și s-a vorbit, cu râsete, cu oftaturi, cu amintiri... La sfârșitul "dialogului de la distanță", Petre trase concluzia: Am făcut-o și p-asta. Lui Mihai îi e dor de noi, mi-a spus că încearcă să vină și dacă a spus așa... A mai spus de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Opere alese de Lenin și Revoluția socială a lui Karl Kautzki. Le lăsasem pe birou. Mama a zărit cele trei volume azi-dimineață când se întorcea de la baie. Le-a luat, pe rând, le-a examinat cuprinsul și apoi, cu un oftat ușor, le-a pus înapoi pe birou. M-a privit cu tristețe. Privirile îi erau pline de amărăciune, nu de neacceptare sau de antipatie. Mama prefera să citească opere de-ale lui Dumas tatăl, Dumas fiul, Hugo, Musset și Daudet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
fi deșert... Prea mult suferă unii având o viață risipită în chinuri, Pe când alții au multe agoniseli față de cele necesare... Plăceri îndelungate sau lacrimi curgând ca infinite râuri? Viață saturată sau o clipă interminabilă ce doare? Încă... Și încă un oftat ce-mi răcește tristețea Și încă o iluzie atât de femeie Și încă puțini oameni ce iubesc blândețea Și încă o durere ce-n final se-ncheie. Și încă mai aud țipete candide Și încă se omoară creațiile divine Și
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
Ești agitația ce se resimte ca într-un aglomerat oraș Ești elogiul adus unui martir ostaș Ești senzualitatea adunată într-un fin făgaș... Ești flacăra mistuitoare din orice-mi dorință Ești sentimentul trăit mai presus de o simplă ființă Ești oftatul ce mă sfâșie când îmi oferi absență Ești extazul format de la prea multă decență... Ești oceanul de emoție revărsat în interior Ești frenezia stârnită în profunzimea trăirilor Ești sunetul calmant din glasul copiilor Ești dragostea ce dăinuie de-a lungul
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
viață, pe care le surprinde cu mare acuratețe: "Sora cea mare s-a așezat și sora cea mică s-a așezat și ea. Absența mea nu era resimțită de nimeni. Tot ce mai rămăsese din mine era materializat într-un oftat al mamei și o farfurie goală uitată pe un colț de masă. S-a rugat în gând, ca să nu-l supere pe tata. Mișcă buzele imperceptibil, cu rușinea gândului că trebuia să se ascundă" (p. 96). Astfel de fragmente reușite
Grimasele lui Iov by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/9386_a_10711]
-
spre soarele-nțelesului dau zor, trec hopurile doar urlând și nu zicând cu chef și spor cuvântul ce mă trage-n țeapă ca pe-un nevrednic trădător. o moarte prea sublimă-ar fi de-ar fi să aflu-n ultimul oftat, cu prețul veșnicei tăceri, tot aurul pe care l-am căutat. muzici unde creșteți voi, muzici astrale, sunete de pietre îndrăgostite de dănțuitorul trup al hohotitoarelor raze de soare? ce grădini de subacvatice plante străbateți pentru a ajunge la turbăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
trăiam în labirint? chiar dacă nu ne vedeam, auzeam foșnetul lor de plantă ce crește. pe atunci, nici aer nu prea aveam, trebuia să-l împărțim pe cel ce ne ajuta inima să nu se oprească. îl culegeam din sărut, din oftat, dintr-un icnet de râs sau de plâns și-l drămuiam iscusit având grijă de celălalt. din când în când, ne speria urletul de lup ce se auzea dinspre pădurea din noi, pe care o tot ocoleam, încredințați că acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
răsăritul. iubire mută și oarbă, floare a soarelui, te prinde toamna într-o rază, din ea te strig, din ea te chem, suav descântec, sfânt blestem. iubire să-ți afli salvarea într-un strigăt, să-ți găsești odihna într-un oftat, să zbori cu aripile unui singur sunet. să dai peste lumina din râsul unei singure vocale, să înnoptezi într-o pauză dintre cuvinte, să visezi în strălucirea de rouă a silabei suitoare, să te înveșmântezi în mătasea grea a consoanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
este o teorie barbară decât în măsura în care nu impune selecția naturală a cuvintelor. * În ochii bărbaților de pe stradă filmul scenelor de dragoste pe care ei le trăiesc, bucurându-se în sine, cu unele dintre femeile trecătoare. Nimic nu egalează resemnarea sau oftatul acestor despărțiri. Altminteri, o femeie suspicioasă, întorcându-și ofensată privirile de la bărbatul care o fixează, este o ființă care nu cunoaște știința vindecării de frică. Iată de ce, în atitudinea acelei femei, bărbatul joacă inconștient rolul neantului. Singurătatea lui pare neajutorată
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]