98 matches
-
și bogăția în gaz metan. Semnul solar, reprodus după fresca din biserica Petru Maior, evocă personalitatea acestuia și face trimitere la vechiul toponim al comunei, numită odinioară Poarta Câmpiei. Capul de berbec simbolizează una dintre ocupațiile de bază ale locuitorilor, oieritul. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
HOTĂRÂRE nr. 1.092 din 11 decembrie 2013 privind aprobarea stemelor comunelor Brâncoveneşti, Ceauşu de Câmpie, Chibed, Cucerdea şi Iclănzel, judeţul Mureş. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/257828_a_259157]
-
stânga. În vârful scutului se află un brâu undat de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate Capul de berbec face referire la ocupația de bază a locuitorilor, creșterea animalelor (oieritul), în special satul Unțeni care este renumit pentru rasa de oi Karakul. Brâul undat reprezintă iazul din localitate. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. -----
HOTĂRÂRE nr. 689 din 19 august 2015 privind aprobarea stemei comunei Unţeni, judeţul Botoşani. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/264479_a_265808]
-
străinilor permisiunea de a-și cumpăra locuri și a se așeza în noua localitate. După o perioadă de „rivalitate” de la înființarea noului oraș Turnu-Severin, din 1833 și pâna la 1855, Cernețiul agrar (a cărui industrie se baza îndeobște pe morărit, oierit și ateliere de tăbăcărie) decade definitiv. În anul 1841, capitala județului se mută de la Cerneți la Turnu Severin. Cu acest prilej se mută Prefectura, Tribunalul și Poliția. Industria modernă, instalațiile portuare, șantierul naval dau avânt la o dezvoltare economică în
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
strategic al așezării. O revenire a orașului se va observa odată cu venirea evreilor și îndeosebi a transilvănenilor în secolul al XIX-lea. Transilvăneni au venit mai ales din zona Sibiului și mai apoi a Făgărașului, iar principala lor ocupație era oieritul. Primii dintre ei s-au așezat sub cetate, formând mahalaua Țuțuieni (adică a oierilor), iar cei veniți mai târziu s-au stabilit în Blebea sau Humulești. Aceștia au adus odată cu ei și meșteșugurile aferente creșterii oilor și ovinelor, cum ar
Târgu Neamț () [Corola-website/Science/297002_a_298331]
-
și o școală normală pentru pregătirea de institutoare pentru școli primare. Pregătirea școlară a fost desființată odată cu instaurarea regimului ""popular democratic"". De remarcat faptul că în mănăstire a existat un atelier renumit de confecționat covoare "persane" (zona fiind renumită pentru oierit). De asemeni, aici se mai afla un dispensar, care se ocupa de sănătatea locuitorilor comunei Costești și a muncitorilor forestieri, condus cu multă pasiune de o doctoriță-călugăriță, aceasta fiind trimisă la studii de obștea de călugărițe. La 10 septembrie 1948
Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea) () [Corola-website/Science/301441_a_302770]
-
făcut în jurul anului 1823 și a fost determinată de desele inundații ale Mureșului, cicirenii retrăgându-se astfel din fața pericolului pe care îl reprezenta râul pentru gospodăriile lor. Cicirenii erau iobagi, în 1752 existând un singur om care se ocupa cu oieritul și care avea 10 oi și capre, iar în 1743, la Cicir erau 4 mori cu venit impozabil de 240 de florini (Ciuhandu, Românii din Câmpia Aradului, p.65). Încet-încet, în jurul sfârșitului secolului al XVIII-lea, iobagii s-au ridicat
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
bine stabilite în timp pentru hrănirea și cazarea lor, care nu difereau în principiu de măsurile generale și din alte localități transilvănene. Totuși există unele nuanțări legate de condițiile specifice de dezvoltare ale satului Livadia. În Livadia, oile erau îngrijite ( oierit ) în turme mari de obicei pe grupuri familiare, fiind păstorite de membrii familiei. Pe timpul verii oile erau ținute noaptea în ,staule”, locuri îngrădite, prevăzute cu o zonă specială (strungă) unde dimineața și seara se făcea mulgerea acestora. Aceste staule se
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
pot fi descriși de asemenea ca mocani. În anumite sate de pe versanții Munților Vrancei zonă numită și "Ținutul Vrancei", cum ar fi Răcoasa, Reghiu și altele, unde există documentată încă din evul mediu timpuriu o puternică tradiție pastorală și de oierit, locuitorii sunt numiți (și se numesc ei înșiși) mocani. Nu este clar dacă acești mocani vrânceni reprezintă o mocănime propriu-zisă. În caz afirmativ, ei ar forma cea de-a șaptea mocănime — situată la punctul de întâlnire dintre Transilvania, Moldova și
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
care s-au stabilit pe văile Mureșului superior și a Târnavelor prin secolul al VI-lea î.e.n., dețineau vii renumite. Colindele păstrate în folclorul din acest spațiu geografic ne comunica peste veacuri că locuitorii acestor meleaguri se ocupau cu plugărit, oierit și viticultura. Aristotel (Probl.XIX, 28) menționează că la agatârși legile se cântau, pentru a fi învățate pe dinafară. Poate același izvor a acreditat informația că agatârșii se tatuau, preluată și de textele târzii (Mela ÎI, 10; Servius în Verg
Agatârși () [Corola-website/Science/299950_a_301279]
-
aromână, care a fost deportată în Bărăgan, de autoritățile comuniste. Aromânii au fost pedepsiți colectiv, comunități întregi, datorită faptului că unii fuseseră legionari în perioada interbelică, alături de alte categorii persecutate colectiv. Tatăl lui Becali a reușit să facă avere din oierit.. George Becali a lucrat inițial ca lăcătuș-mecanic la ICCE, pe platforma Băneasa. După evenimentele din 1989, cu ajutorul unei moșteniri și unui împrumut de la Hagi, a început să importe blugi, țigări și săpun cu TIR-uri din Turcia. Marea parte a
George Becali () [Corola-website/Science/298811_a_300140]
-
pe care-l transportau la distanțe mari ca să-l comercializeze. Sextil Pușcariu descrie pe larg modul în care se făcea mangalul. Făceau de asemenea comerț cu oțet. În 1896 Teodor Burada a constatat că sărăcia era mare în rândul istroromânilor: oieritul decăzuse, creșterea vitelor era neglijată, iar agricultura era slab productivă. Cultivaseră vița de vie, dar aceasta fusese distrusă de filoxeră. Un mijloc de a-și mări veniturile prin lucratul pământului era cultivarea salviei, mai ales în Sušnjevicę. Spre sfârșitul secolului
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
fost atacați de turci, ca să trateze cu inamicul si reușeste să-l convingă să plece; cum atunci când un grup de tâlhari a atacat casa mare și frumoasă, din piatră, pe care familia și-o construise din bani adunați din ale oieritului, Despa, ținând un nou născut în mâna stângă, cu pușca în mâna dreaptă trage „bărbătește”, iscusit și fără oprire și-i izgoneste. Despa avea istețimea de minte și simțul umorului fratelui ei Ioan Caragiani. După o vizită la regină, întrebată
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
căruia ia naștere “Societatea de acțiuni” care va avea ca scop construirea fabricii de hârtie. În august 1857 își începe activitatea de producție. 1892 - Tohanul Vechi conectat la transportul feroviar CFR. 1895 - În Tohanul Vechi nu toate familiile aveau oi. Oieritul n-a fost și nici nu este o ocupație a tohănenilor. A fost o singură turmă formată prin adunarea a câte două, trei oi de la fiecare gospodar. La acelasi recensământ Tohanul Vechi avea 1.337 de bovine. 1895 - Resursele economice
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]
-
istorie mai ales prin bătălia cu turcii de la 7 iulie 1770, în care au învins armatele rusești, conduse de P. Rumeanțev. După retragerea tătarilor localnicii și-au continuat ocupațiile în conformitate cu modul lor de trai, cu tradițiile strămoșești: prelucrarea pământului, pescuitul, oieritul, vânătoarea, creșterea vitelor. Despre acest fapt vorbesc multe nume de familie statornicite aici: Mocanu (cioban, crescător de oi), Pascaru (care se îndeletnicește cu pescuitul), Chirică (de la chirigiu), Petreanu (din neamul petrarilor). Primele case au apărut pe malul râului Larga. La
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
mai multor țări balcanice ca Bulgaria, Albania și Grecia față de Imperiul Otoman. Sub stăpânirea otomană Aromânii nu au mai întemeiat state, dar au avut adesea autonomii locale (de exemplu la Moscopole în Albania): ocupațiile lor erau în principal comerțul și oieritul. În secolul XVIII mulți dintre ei s-au implicat în comerțul dintre Occident și Orient, Moscopole devenind unul dintre cele mai importante și prospere orașe din Balcani, până la distrugerea sa de către otomani în 1788. O considerabilă parte a Aromânilor din
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
remarcă bogăția decorării lor, mai ales când sunt realizate integral din lemn. Specific Șcheiului îi erau ciocanele de bătut în poartă în formă de șarpe răsucit. [[Imagine:StanaBarsa.jpg|thumb|right|250px|Aspectul interior al unei stâne din Munții Bârsei]] Oieritul a reprezentat o activitate străveche în Țara Bârsei. Animalele se creșteau ușor și se înmulțeau repede. [[Transhumanță|Transhumanța]] păstorilor și a turmelor era un obicei anual. Aceștia iernau peste Carpați, în [[Bărăgan]], lunca Dunării (avale de [[Giurgiu]]), în bălțile [[Insula
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
() este o localitate componentă a municipiului Brașov din județul Brașov, Transilvania, România. Poiana a fost din vechi timpuri destinația drumețiilor și a practicarii sporturilor de iarnă. Prima mențiune documentara a acestui loc datează din 1427, în contextul activităților de oierit ce aveau loc aici. Schiorii au urcat Postăvaru încă din 1895, iar în 1906 în Poiana a avut loc primul concurs de schi. Până în preajma lui 1950, stațiunea s-a menținut în limitele dotărilor naturale. Doar câteva vilișoare sau cabane
Poiana Brașov () [Corola-website/Science/299984_a_301313]
-
Leon (1664-1669) dăruiește act episcopului Serafim, care era tot la Buzău, „pentru toate viile lui de la Slatina, moșie megieșească, de la moșul lui Gurca” și le scutește și de vinariciul domnesc, scutind, de asemenea și stupii de dijmă și oile de oierit. Construcția schitului începe în anul 1665, iar la 4 august 1668 episcopul Serafim închină ctitoria sa Mitropiliei din București unde păstorea Mitropolitul Teodosie. Tot episcopul Serafim este cel care îngrijește din 1671 până în 1672 ca schitul să fie zugrăvit, la
Mănăstirea Strehareț () [Corola-website/Science/313666_a_314995]
-
Râureni, Govora, Slăvitești, Ionești Zăvideni Drăgășani (lacuri artificiale pe Lotru și Olt pentru hidrocentrale) și lacurile sărate de la Ocnele Mari. "Munții" cu vaste "păduri de conifere și foioase" unde trăiesc urși, capre negre, cerbi, căprioare. De asemenea pășuni alpine unde "oieritul" este ocupația ancestrală a oamenilor locului. Către dealuri, plantațiile pomicole oferă fructe: mere, pere, prune, nuci, cireși, vișini. Din prelucrarea prunelor, în județ se produce țuica de Horezu și țuica de Vâlcea. Tot pe dealuri, mai spre sudul județului, se
Județul Vâlcea () [Corola-website/Science/296672_a_298001]
-
încolo de satele pescărești. Casele de la țară rămân inima vieții bascilor ce stau la țară. Agricultură de aici se bazează pe fermele de aici ceea ce înseamnă că pământul este intesn exploatat. Cealaltă ocupație tradițională a bascilor de aici este păstoritul, oieritul. Oierii dețin de obicei propriile lor turme. Cand nu era situația de așa natură aceștia emigrau. Mulți din acești oieri ce au emigrat ajunseseră în Canada și Statele Unite ale Americii. Industria de aici a început să se dezvolte la începutul
Litoralul spaniol () [Corola-website/Science/315933_a_317262]
-
ceapa, usturoiul, cartofii și morcovii. Dintre pomii fructiferi menționăm: zarzărul, prunul, nucul, mărul, părul, la care se adaugă arbustul vița-de-vie. Fauna zonei: Ca animale domestice oamenii cresc vaci, capre ,mai puține oi, deși în trecut ocupația de bază a fost oieritul, cai, măgari și tăurași. În trecut oamenii creșteau și boi pentru muncă, astăzi însă nu mai cresc aceste animale. Dintre păsările domestice menționăm: găina, curca, rața, rața leșească, bibilica și gâsca. Dintre animalele sălbatice mai trăiesc prin pădurile nostre vulpea
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
o localizează sub Tulcea actuală, alții în preajma Isaccei, alții la Măcin. Singurul lucru cert este că vechii români dobrogeni au conviețuit în permanență cu alte naționalități: pecinegi, comani, tătari, greci, bulgari, turci, cerchezi, lipoveni... și că au avut dintotdeauna, mulțumită oieritului, legături cu ceilalți români. În prezent, în vocabularul dobrogenilor mai există cuvinte nefolosite de restul românilor, precum „buhalcă”, „ciortan”, „ghionder”, „ciușcă” sau „ceair”.
Graiul dician () [Corola-website/Science/330499_a_331828]
-
de la sate. În această zi sfântă se aprind lumânări atât pentru copiii care nu au fost botezați cât și pentru morți. De asemenea, se împart nuci, colăci și turte cu mălai. 2. Nu se prelucrează lâna Orice activitate legată de oierit ori prelucrarea lânii este interzisă în cursul acestei zile deoarece se spune că în acest mod sunt protejate animalele. De asemenea, se ung cu usturoi cercevelele ferestrelor pentru alungarea strigoilor și a spiritelor diavolicesti. 3. Nu se spală haine În
Intrarea MAICII DOMNULUI în Biserică: Ce nu este bine să faci în această zi by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/101652_a_102944]