293 matches
-
și Nicias, conducătorul partidei moderate favorabilă încheierii ostilităților cu Liga Peloponeziacă. În 420 Alcibiade, nepotul lui Pericle, elevul lui Socrate este ales strateg devenind lider al democraților și adversar al lui Nicias. În iunie 411 are loc lovitura de stat oligarhică de la Atena prin care sfatul celor 400 ia locul Adunării Poporului redusă la 5000 de membri ca organ suprem al statului și indemnizația este suprimată. Însă flota ateniană aflată în insula Samos nu recunoaște noul regim și alege ca strategi
Republica ateniană antică () [Corola-website/Science/313220_a_314549]
-
primari sau căpitani ai poporului. Orașul a fost primul care s-a declarat comunitate liberă în secolul al XI-lea, devenind o puternică republică maritimă. Printr-o reformă din secolul al XVI-lea orașul avansează la un sistem de guvernare oligarhică. Perioada de apogeu a republicii a fost marcată de conflictul cu Veneția, care începuse să se impună ca o mare putere navală după cea de-a patra Cruciadă. Prima confruntare a acestui conflict, desfășurată în apele Accrei, a fost decisă
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
Julia, iar O’Brien (după ce închide tele-ecranul - ceea ce le este permis doar membrilor Partidulului Interior) îi asigură că Frăția există, este activă, și-i promite să-i trimită o carte scrisă de Goldstein însuși. (Cartea "Teorie și practică în colectivismul oligarhic", din care este prezentat un fragment de 35-40 de pagini, reprezintă în mod explicit viziunea lui Orwell asupra istoriei sub aspect socio-politic). La scurt timp după, Julia și Winston sunt arestați de Poliția Gândirii (în spatele unui tablou din camera închiriată
O mie nouă sute optzeci și patru (roman) () [Corola-website/Science/302763_a_304092]
-
care este cunoscut în Nouavorbă ca și dublăgândire. Dublagândire este de fapt puterea de a păstra două credințe contrare în mintea cuiva în mod simultan, și amândouă să fie acceptate. (Partea a II-a Cap. IX - „Teoria și Practica Colectivismului Oligarhic” - Emmanuel Goldstein)”"
O mie nouă sute optzeci și patru (roman) () [Corola-website/Science/302763_a_304092]
-
odiosul regat precedent. Deși pretențiile dinastice au apărut încă de la start, aceasta a rămas constituțional de neimaginat. Sub acest Principat "stricto sensu", realitatea politică a domniei autocratice de către împărat era încă mascată cu scrupulozitate de către forme și convenții de domnii oligarhice pe cont propriu moștenite din perioada politică a neîncoronatei Republicii romane (509 î.Hr.-27 î.Hr.) sub motoul SPQR. Acest proces este adesea văzut c-ar fi început cu împăratul Domițian, când tipuri orientale de domnie precum "dominus" (Lord, Stăpân) au
Principat (Imperiul Roman) () [Corola-website/Science/299430_a_300759]
-
din Grecia centrală care nu au răspuns la apel. Motivele erau diverse. Printre altele, aceste cetăți nu credeau în eficiența unei apărări comune, ceea ce, în parte s-a adeverit, iar tiraniile locale, cea a Aleuazilor, de pildă din Tesalia, sau regimurile oligarhice, ca cel de la Teba, nu disprețuiau ofertele atrăgătoare venite din partea regelui pers. În sânul Congresului n-au lipsit divergențele cu privire la modalitățile de a întâmpina dușmanul și la deținerea conducerii supreme. În cele din urmă, Atena, care avea cea mai puternică
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
cetățile ioniene, era situat în aceeași regiune continentală la poalele muntelui Mykale a fost subiectul unor dispute similare. Regimurile monarhice au dispărut în majoritatea orașelor grecești pe la 700. Un rege samian, Amphicrates este probabil printre ultimii regi înainte de apariția regimului oligarhic al geomorilor. Geomoroi însemnând 'proprietari ce împart pământ', același termen este folosit pentru oligarhie în Syracusa. Acest Amphicrates participă la războiul Lelantin (ca 710-650 îHr) de partea cetății Chalkis, alături de aliații săi Corint, Sparta, Erythrae și Thessalia, împotriva alianței alcătuite
Samos () [Corola-website/Science/297368_a_298697]
-
în cazul de față colegiile electorale, care dau o înfățișare nouă negocierii de putere. Se naște poate speranța că starea de lucruri se va îmbunătăți, noua constituție și noii reprezentanții trebuind să fie altfel decât cei vechi: "numai datorită regimului oligarhic România este scutită de grozavele convulsiuni sociale pe care le-au suferit toate societățile burgheze în faza de trecere de la predominarea circulației la aceea a producției. [...] oligarhia noastră a avut chiar iluzia că guvernează pe baza unei constituții democratice. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
ridicate de patronaj corupt. Deținătorii sinecurilor însărcinau pe alții cu orice muncă, cât de neînsemnată, ce trebuia făcută, fie sub forma unei obligații, fie pentru o plată de mizerie. Reversiunile (ce permiteau funcționarilor să își nominalizeze succesorii) au perpetuat caracterul oligarhic al sistemului parlamentar. Contractele guvernamentale și pensiile, dar și promovările în cadrul bisericii erau repartizate sub formă de mite sau recompense. Locurile sigure erau date din motive asemănătoare, sau pentru a asigura sprijinul în Cameră, deși erau rareori în cantități suficiente
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
Stuart, coruptă instituțional, în 1688 și schimbul de putere cu Parlamentul rezultat păreau să fi fost oportune reformei, dintr-un număr de motive acest lucru nu s-a întâmplat. De fapt, guvernarea a trecut de la conducerea monarhică la controversata conducere oligarhică, cu multe din caracteristicile Casei Stuart transferându-se pur și simplu către Parlament și Administrația publică. Acest fapt nu este surprinzător, din moment ce, în mare parte, moștenitorii aristocrați ai curtenilor de la Casa Stuart și-au păstrat responsabilitățile afacerilor statului fără să
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
reflectă acest fapt, în timp ce o și mai mare încețoșare a interstițiului dintre politică și sistemul bancar ajută la crearea obscurității care face atractive astfel de bănci pentru criminalii internaționali. În absența unui echilibru al puterilor constituționale, o formă de tiranie oligarhică este aproape inevitabilă. Aceste interstiții fac dificil de distins între activitățile corupte ale politicienilor, birocraților, oficialilor juridici și liderilor militari, obscuritatea, confidențialitatea și interdependența fiind trăsăturile caracteristice ale rețelelor de corupție. La fel de dificil este de deosebit politicienii și birocrații corupți
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
acționat cu o brutalitate înspăimîntătoare pentru zdrobirea oricărui inamic, real sau imaginar, al regimului, este necesar să accentuăm că în perioada Ceaușescu această instituție a continuat să practice metode ilegale de lichidare a oricărei forme de rezistență". În numele unui colectivism oligarhic (sintagma aparține lui George Orwell și apare în romanul 1984) se călca în picioare demnitatea ființei umane și se batjocoreau drepturile sale inalienabile. Este definit ""omul nou" glorificat de propaganda regimului care era de fapt ființa total pliabilă, fără șira
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
situație ar decurge pentru mine obligația de a-mi refula sentimentele și de a-mi înăbuși scrupulele. Căci țin să relev că dacă nu-mi fac deloc un titlu de glorie din faptul de a fi aparținut cândva partidelor noastre oligarhice, îmi fac însă un merit de a nu fi avut niciodată, în sânul lor, situația de "mameluc". De aceea, încredințat că politica pe care o făcea guvernul nu era nici bună și nici prudentă, m-am crezut dator să proclam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Singura schimbare, nu de esență, o aflăm numai în înmulțirea oligarhilor și în înrăutățirea lor. Deja Regulamentul Organic a făcut din ciocoii vechilor boieri o pătură nouă de oligarhi, Constituția a făcut din progenitura foarte numeroasă a acestora o pătură oligarhică și mai mare. Pentru acești oameni există statul român. Ei îl stăpânesc și-l esploatează; despre o ridicare a stării de cultură a poporului, despre îmbunătățirea existenței lui morale ori materiale nu e nici vorba. Casa țăranului e durată astăzi
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cu munca zilnică și cu interesele zilnice. În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioți de meserie, fără trecut, fără tradiții, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai; în statul oligarhic există o clasă de oameni cari ab antiquo are sarcina de-a împăca formele trecutului cu exigențele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare, ferindu 'l de sărituri și de întreprinderi aventuroase și înlăuntru și în afară. În Senatul Romei putem
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
mari puteri vecine de pe atunci, Polonia și Ungaria, voiau una întinderea de la Baltică până la Marea Neagră, alta întinderea de la Adriatică tot până la Marea Neagră. E evident că acest scop politic nu se putea împlini decât pe socoteala țărilor române. Poporul român - boerimea oligarhică. îndeosebi - devenise regisorul următoarei drame. Când o influență reprezentată prin Domnul cutare amenința să prevaleze, boierii îl răsturnau, dând greutate momentană altei influențe și viceversa. Domnii cei siguri despre țară. făceau tot astfel: Mircea contrapunea influența polonă celei ungare și
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
sofisme, cel puțin prin erori de bună-credință. Astfel chiar "Steaua Romîniei" invoacă pentru vechimea ideilor liberale și democratice Roma și Grecia. Acest exemplu este numai pe jumătate just. Roma și Grecia a fost, în timpul înfloririi lor celei mai mari, state oligarhice, în același chip în care erau Veneția, Olanda, orașele republice din Italia. Din momentul în care sistemul opus al domniei maselor amăgite au învins sistemul oligarhic, acele state au șovăit, pierind între tirania sabiei și dezordinea completă. în vremea lui
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
jumătate just. Roma și Grecia a fost, în timpul înfloririi lor celei mai mari, state oligarhice, în același chip în care erau Veneția, Olanda, orașele republice din Italia. Din momentul în care sistemul opus al domniei maselor amăgite au învins sistemul oligarhic, acele state au șovăit, pierind între tirania sabiei și dezordinea completă. în vremea lui Pompei cel Mare vechile si înfloritoarele state grecești deveniseră cuiburi de bandiți în prada unei destrăbălate demagogii. Asemenea, e numai pe jumătate adevărat exemplul adus din
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
vro mare deosebire politică între moderații "Stelei Romîniei" și independenții "Mișcării naționale"? Este vro deosebire de principii între conservatori și {EminescuOpXI 59} fracțiune? Asemenea nu - căci astăzi credem că nimeni nu mai dă nimic pe vestita acuzație că există reacționari oligarhici și medievali în țara noastră. Noi credem că nu principiile ne deosibesc, ci modul cum le profesăm și măsura de dreptate care o avem unii pentru alții. Dar în cele mai multe cazuri cearta de vorbe și de pretinse principii nu e
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
acelei mâne de oameni datorim existența de acum a Țărilor. Răul inaugurat sub fanarioți devine însă și mai acut sub Regulament, căci, deși această legiuire a adus în multe privinți bine, în această una privință ea a prefăcut vechiul stat oligarhic cu servicii gratuite în stat biurocratic cu servicii plătite cu bani. La funcțiile statului începu a se grămădi democrația română în începuturile ei, căci acestea dădeau toate drepturile în schimbul adîncelor 40 de semne ale alfabetului cirilic. Iată dar ce zicea
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
caracteristică pentru despotismul oriental. Aici însă trebuie relevat că „despotismul“ nu e decât o formulă inventată de observatorii venețieni ai Imperiului otoman, incitați la această caracterizare stereotipă de cultura lor umanistă și de sistemul ideologic pe care se întemeia construcția oligarhică a Republicii 64. Pentru a explica formidabilul succes al Imperiului otoman, dar și pentru a-i atribui vulnerabilitatea nădăjduită de ei, autorii care împărtășesc această viziune, ce s-a generalizat în literatura despre turci în secolele XVI-XVIII, au recurs la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de către Platon. Vasile Florescu remarcă însă, într-o notă de subsol, că un cercetător italian, Carlo Cobato, „propune să nu se mai exagereze caracterul demotic al acestei mișcări, căci, în ciuda succesului lor popular, cei mai mulți sofiști au fost legați de cercurile oligarhice, învățământul lor, extrem de costisitor, era inaccesibil păturilor populare, concluzie la care ajunsese oarecum și W. Jaeger în Paideia. Clientela sofiștilor era în mod cert oligarhică, iar vederile lor politice nu puteau fi cu totul ostile acestei pături” (op. cit., p. 30
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
al acestei mișcări, căci, în ciuda succesului lor popular, cei mai mulți sofiști au fost legați de cercurile oligarhice, învățământul lor, extrem de costisitor, era inaccesibil păturilor populare, concluzie la care ajunsese oarecum și W. Jaeger în Paideia. Clientela sofiștilor era în mod cert oligarhică, iar vederile lor politice nu puteau fi cu totul ostile acestei pături” (op. cit., p. 30). Observația aceasta, desigur incontestabilă în ordine de fapt, nu-mi pare că diminuează deloc caracterul totuși „demotic” al sofisticii, afirmația principală din text a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în ordine de fapt, nu-mi pare că diminuează deloc caracterul totuși „demotic” al sofisticii, afirmația principală din text a lui V. Florescu rămânând perfect validă. Faptul că învățământul sofiștilor nu era accesibil în cea mai mare măsură decât cercurilor oligarhice și că sofiștii făceau parte socialmente din sau erau primiți de aceste cercuri, împărtășind chiar vederile lor politice sau eventual numai gusturile și stilul lor de viață (ceea ce nu înseamnă totuși același lucru) nu alterează deloc sensul de radicală revoluționare
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și este încă asociat termenul), ei nu au făcut mai puțin o funcție perfect similară. Lucrul e posibil și în cazul în care unul, ori altul dintre „sofiștii” mai vechi sau mai puțin vechi împărtășește și profesează vederi politice declarat oligarhice. Știm asta de la Marx, cel puțin cu privire la Balzac (mutatis mutandis, pe plan teoretic și el un fel de „sofist”), și tot de la Marx am învățat să judecăm fenomenele dialectic, in actu, prin acțiunea lor practic esențială mai mult decât prin
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]