285 matches
-
puncte de vedere. Relativ la teoria elitelor, el se întreabă cum se poate ajunge la o situație de reală democrație la nivelul statelor naționale. Dintr-un punct de vedere al sociologiei generale, el examinează cum poate fi explicată existența unor structuri oligarhice în partidele politice a căror ideologie și ale căror statuturi au o orientare democratică și egalitară. În sfârșit, într-o optică de practică politică, el se întreabă despre rolul pe care partidele social-democrate îl pot juca efectiv în edificarea unei
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
inițial, apar spontan și nu-și exercită funcțiile decât cu titlu de accesoriu și în mod gratuit devin lideri profesionali. Acest prim pas este urmat de un al doilea, liderii profesionali neîntârziind să devină lideri stabili și inamovibili. Așadar, fenomenul oligarhic care se produce astfel are, în parte, o explicație psihologică, adică decurge din transformările psihice pe care le suferă diferitele personalități în cursul vieții lor. Dar el se explică, de asemenea (și chiar înainte de toate), prin ceea ce am putea numi
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
astfel: organizarea este sursa din care ia naștere dominația aleșilor asupra alegătorilor, a mandatarilor asupra celor care le-au dat mandatul, a delegaților asupra celor care-i deleagă. Cine spune organizație zice oligarhie. Orice organizație de partid reprezintă o putere oligarhică sprijinită pe o bază democratică. Pretutindeni avem alegători și aleși. Dar întâlnim, de asemenea, pretutindeni o putere aproape nelimitată a aleșilor asupra maselor care-i aleg. Structura oligarhică a edificiului sufocă principiul democratic fundamental. Ceea ce este oprimă ceea ce ar trebui
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Cine spune organizație zice oligarhie. Orice organizație de partid reprezintă o putere oligarhică sprijinită pe o bază democratică. Pretutindeni avem alegători și aleși. Dar întâlnim, de asemenea, pretutindeni o putere aproape nelimitată a aleșilor asupra maselor care-i aleg. Structura oligarhică a edificiului sufocă principiul democratic fundamental. Ceea ce este oprimă ceea ce ar trebui să fie. Pentru mase, această diferență esențială dintre realitate și ideal rămâne încă un mister. Robert Michels, Le Partis politiques. Essai sur les tendances oligarchiques des démocraties, traducere
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Michels îl atribuie oligarhizării. Majoritatea organizațiilor sau a asociațiilor empiric observabile prezintă incontestabil această tendință, oricare ar fi modalitățile precise și chiar rațiunile lor. Trebuie imediat să ne întrebăm dacă anumite organizații reușesc să se sustragă în mod durabil tendințelor oligarhice. Sociologul și politologul american Seymour Martin Lipset s-a inspirat copios din lucrările lui Michels. El consideră că tendința spre oligarhizare e foarte generală și că „legea de bronz” corespunde efectiv modului celui mai frecvent de dezvoltare a organizațiilor, oricare
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
lucrările lui Michels. El consideră că tendința spre oligarhizare e foarte generală și că „legea de bronz” corespunde efectiv modului celui mai frecvent de dezvoltare a organizațiilor, oricare ar fi ele. De asemenea, Lipset observă că eforturile pentru reducerea controlului oligarhic al organizațiilor prin proceduri formale au eșuat în general (Lipset, et. al., 1956, p. 6). Totuși, contrar majorității cercetătorilor care s-au străduit să repereze tendințele spre oligarhie în contextele organizaționale cele mai diverse, Lipset s-a hotărât să analizeze
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
deviant; vezi ibidem, p. 469). Lipset consideră că a găsit acest caz deviant în sindicatul tipografilor fondat în Statele Unite în 1850 sub numele de International Typographical Union (ITU). Echipa de cercetare condusă de Lipset și-a orientat analiza spre mecanismele oligarhice apărute cam peste tot în organizațiile cât de cât complexe, dar nu le-a găsit în sindicatul ITU. Acest fapt l-a făcut pe Lipset nu să repună în discuție viziunea lui Michels, ci să dorească să precizeze condițiile sale
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
refugia în formarea unor clici care să manevreze în culise. În sfârșit, trebuie ca amenințările externe ce plantează asupra organizației să fie slabe (ibidem, pp. 465-469). Să remarcăm totuși că, în special, este vorba despre condiții care pot atenua caracterul oligarhic al conducerii sau care pot întârzia procesul de oligarhizare, dar nu garantează în nici un fel eliminarea lui. Așadar, nu este vorba despre o lege și încă și mai puțin despre o „lege de bronz”, expresie preferată de scientismul secolului al
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
analiza noastră poate fi obținută prin combinarea difuzării puterii (centralizată sau difuză) cu domeniul său de aplicare (restrâns la anumite domenii). Pentru Giddens, exercițiul puterii este autocratic atunci când este centralizat și nu este limitat în posibilitățile sale de aplicare; este oligarhic atunci când rămâne centralizat, dar supus unor limitări de aplicare. Exercițiul puterii nu este decât hegemonic atunci când domeniul său de aplicare rămâne, larg dar este supus unor restricții impuse „de jos”. În sfârșit, putem vorbi despre exercițiul democratic al puterii atunci când
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
prin „încetinirea circulației elitei”. Kolabinska semnalează o asemenea încetinire în secolul al XVIII-lea, în anii care au precedat Revoluția, în comparație cu perioadele mai vechi, în care circulația între clase era mai intensă decât au mulți tendința să-și imagineze: Spiritul oligarhic, care se manifestă prin obstacole în calea ascensiunii unor oameni proveniți din straturile inferioare ale societății, pare a fi mai puternic în anii mai apropiați de Revoluție (Kolabinska, 1912, p. 103). În astfel de împrejurări, un număr ridicat de membri
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
posturilor de conducere din întreprinderile de stat sunt asigurate cu cadre ce dobândiseră experiența gestionării sub regimul comunist (Hanley et. al., 1995, pp. 655-659). Impresia generală care se degajă din toate acestea este cea a reorganizării unui sistem de putere oligarhic și autoritar, combinând o mare parte a continuității globale (atenuată, la prima vedere, prin efecte de generație) cu procese de circulație accelerată în chiar sânul elitei conducătoare. În celelalte state plasate în orbita sovietică, procesele care anticipau cu mult înainte
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
de așteptat ca democrația, prin accentul normativ pe egalitatea șanselor de participare la dezbatere și pe proceduri, să afecteze în mod negativ eficiența colectivităților? Care sunt șansele unei conduceri democratice de a evita destinul funest al birocratizării și al monopolului oligarhic prescris de Michels în „legea de fier a oligarhiei”? Acestea sunt chestiuni legate inextricabil de problema participării, pe care le semnalăm fără a le dezvolta. Teoretizând participarea Problematica generală a participării se poate încadra în matricea conceptuală a acțiunii colective
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
de către Platon. Vasile Florescu remarcă însă, într-o notă de subsol, că un cercetător italian, Carlo Cobato, „propune să nu se mai exagereze caracterul demotic al acestei mișcări, căci, în ciuda succesului lor popular, cei mai mulți sofiști au fost legați de cercurile oligarhice, învățământul lor, extrem de costisitor, era inaccesibil păturilor populare, concluzie la care ajunsese oarecum și W. Jaeger în Paideia. Clientela sofiștilor era în mod cert oligarhică, iar vederile lor politice nu puteau fi cu totul ostile acestei pături” (op. cit., p. 30
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
al acestei mișcări, căci, în ciuda succesului lor popular, cei mai mulți sofiști au fost legați de cercurile oligarhice, învățământul lor, extrem de costisitor, era inaccesibil păturilor populare, concluzie la care ajunsese oarecum și W. Jaeger în Paideia. Clientela sofiștilor era în mod cert oligarhică, iar vederile lor politice nu puteau fi cu totul ostile acestei pături” (op. cit., p. 30). Observația aceasta, desigur incontestabilă în ordine de fapt, nu-mi pare că diminuează deloc caracterul totuși „demotic” al sofisticii, afirmația principală din text a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în ordine de fapt, nu-mi pare că diminuează deloc caracterul totuși „demotic” al sofisticii, afirmația principală din text a lui V. Florescu rămânând perfect validă. Faptul că învățământul sofiștilor nu era accesibil în cea mai mare măsură decât cercurilor oligarhice și că sofiștii făceau parte socialmente din sau erau primiți de aceste cercuri, împărtășind chiar vederile lor politice sau eventual numai gusturile și stilul lor de viață (ceea ce nu înseamnă totuși același lucru) nu alterează deloc sensul de radicală revoluționare
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și este încă asociat termenul), ei nu au făcut mai puțin o funcție perfect similară. Lucrul e posibil și în cazul în care unul, ori altul dintre „sofiștii” mai vechi sau mai puțin vechi împărtășește și profesează vederi politice declarat oligarhice. Știm asta de la Marx, cel puțin cu privire la Balzac (mutatis mutandis, pe plan teoretic și el un fel de „sofist”), și tot de la Marx am învățat să judecăm fenomenele dialectic, in actu, prin acțiunea lor practic esențială mai mult decât prin
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
amestecul genurilor de jos cu cele de vârf în literatură, trecerea repetată de la ziarele liberale la cele conservatoare, editarea unor calendare populare și conducerea unor reviste de prestigiu, morga directorului de Teatru Național și statutul asumat al birtașului, veștejirea puterii oligarhice, a mediilor academice și politice, dar și dorința de a fi recunoscut de acestea, de a i se acorda un premiu al Academiei sau de a primi un mandat de deputat ș.a.m.d. Toate aceste „duplicități” sunt analizate cu
MANOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287991_a_289320]
-
caracteristică pentru despotismul oriental. Aici însă trebuie relevat că „despotismul“ nu e decât o formulă inventată de observatorii venețieni ai Imperiului otoman, incitați la această caracterizare stereotipă de cultura lor umanistă și de sistemul ideologic pe care se întemeia construcția oligarhică a Republicii 64. Pentru a explica formidabilul succes al Imperiului otoman, dar și pentru a-i atribui vulnerabilitatea nădăjduită de ei, autorii care împărtășesc această viziune, ce s-a generalizat în literatura despre turci în secolele XVI-XVIII, au recurs la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
unificarea forțată cu partidul comunist din 1948), poziția lor fiind oscilanta Între apărarea vechiului proiect politic („a treia cale” Între capitalism și comunism fiind principalul lor program În perioada interbelică) și punerea În cauză a regimului, respectiv a statului român „oligarhic”. Comuniștii apar mai degrabă În postura de „disidenți”, adversari ai stalinismului, decât ai sistemului sovietic ori ai leninismului. În ce-i privește pe foștii membri ai mișcărilor de tip fascist, legionari au ba, caracteristică le este denegarea caracterului fascist al
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
marelui spătar Toma, fiul lui Matei Cantacuzino) tot de Pârvu Mutu, în care șaizeci de personaje se așază pe trei planuri, întruchipând în ambele locuri „compoziții vaste și echilibrate”. Sunt aceste picturi declarații limpezi privind „mândria și solidaritatea unui clan oligarhic atotputernic”, construit cu sistemă. Această declarație „participă cu semantica ei inconfundabilă” la alcătuirea picturii de la Hurez, pe care Constantin Brâncoveanu a intitulat-o „Dunga cea mare, bătrână și blagorodnă a rodului și neamului său, atâta despre tată, cât și depre
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în aceste condiții la o „deplasare” a „formelor” și „instituțiilor” sociale în raport cu „modelele tradiționale”, la o schimbare atât a lumii, cât și a oamenilor. Puterea este transferată de la persoana dictatorului (arhetipul Tatălui tiranic și dominant) la Grupul de interese (arhetipul oligarhic), iar „presiunea dictatorială” devine „acțiune managerială”. În locul „voinței” unice și absolute, intervine „sistemul de relații”, de factură birocratică, al „rețelei de conducere”, care va antrena o multiplă subordonare în lanț și, o dată cu ea, corupția celor care gestionează sistemul. Tot acest
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
își impune și ea punctul de vedere asupra Statului. Limba națională e o chestie de primăvara națiunilor, acum trăim în societăți post-naționale și într-o economie mondializată de piață. Deci corporațiile, băncile și celelalte organisme transnaționale își elaborează propriile limbaje oligarhic transnaționale. În timpul comunismului li se spunea „limbaj de lemn”, acum e vorba despre expert language. Dacă vrei să ai acces la ele, completezi matale un template codificat în termeni ezoterici, din care nu înțelegi nimic, dar te străduiești să înveți
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Consiliu, pe care ei doreau să-l abolească. În mai 1501, cănd Cesare Borgia a apărut cu o armată pe teritoriul florentin și și-a așezat tabăra chiar la nord de oraș, printre cererile sale era și crearea unui guvern oligarhic. Mulți considerau că Borgia venise la invitația granzilor. Cand Borgia a fost plătit de guvernul popular să părăsească domeniul florentin, în iunie 1501, granzii au fost discreditați și mulți dintre ei s-au retras din treburile publice. Așa a început
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
Soderini 116. Înainte de 1500 Soderini pare să fi avut un rol foarte putin activ în politica internă, servind însă în frecvente misiuni în străinătate. Fratele mai mare al lui Piero, Paolantonio, despre care se credea că favorizează un regim mai oligarhic, a determinat direcția familiei Soderini în politica internă florentina, și pare clar dintr-un registru ținut de al treilea frate, Giovanvittorio, că frații Soderini au acționat împreună în acești trei ani.117 Odată cu moartea lui Paolantonio în vara lui 1499
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
mâncați e di un bilancino con peși truccati", Archivio storico italiano, 145 (1987), 579-610. Eseurile lui Cooper sunt acum colectate în volumul ei, Pier Soderini and the Ruling Class în Renaissance Florence, Bibliotheca Eruditorum 31 (Goldbach, 2002). 117 Despre tendințele oligarhice ale lui Paolantonio, vezi Francesco Guicciardini, Storie Florentine dal 1378 al 1509, ed. R. Palmarocchi (Bari, 1931), 183, care a scris despre Paolantonio: "...era tenuto ambizioso, e che disiderassi mutare el governo e ristringere lo stato în pochi cittadini". [...se
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]