126 matches
-
din aceeași perioadă, mai întâi datorită operei lui Bardesan și Harmonios, apoi datorită celei a lui Efrem Sirul, autor foarte productiv ale cărui omilii au fost foarte repede traduse în greacă. În secolul al cincilea, încep să apară și în omiletica greacă forme care precedă kontakion-ul. Astfel este, de exemplu, o omilie care se găsește între cele ale lui Proclus din Constantinopol și care a fost atribuită și lui Ioan Hrisostomul, intitulată Laudă (Enkomion) Fecioarei Maria. Opera conține două dialoguri, unul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sunt rare chiar și în imnurile dedicate Patimilor Mântuitorului și el preferă să-l vadă pe Cristos mereu triumfător. În reprezentările sale fantastice și poetice un loc central ocupă economia faptelor lui Cristos (care se potrivea mai bine cu activitatea omiletică și liturgică a lui Roman), reprezentată mai ales de coborârea în infern și de cruce; neliniștitoare este întrebarea ce revine mereu: Dumnezeu nu l-ar fi putut salva pe om altfel decât trimițându-l la suferință și la moarte pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Antologhionul din 1643; Henryk Misterski - izvoarele Psaltirii în versuri a lui Dosoftei); literatura parenetica și omiletica (P.P. Panaitescu, Ion C. Chițimia, G. Mihăilă și Dan Zamfirescu despre Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie; Pândele Olteanu - primele colecții omiletice în literatura română, izvoarele Cărții cu învățătură a lui Coresi și ale celei a lui Varlaam, versiunile slave ale Florii darurilor traduse în limba română); scrieri culturale din afara sferei religioase (Șerban Papacostea, Emil Vrabie și Iacov S. Luria despre geneză
ROMANOSLAVICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289351_a_290680]
-
a Seminarului Teologic și Pedagogic din Sibiu (1853). Este unul din întemeietorii Astrei (1861), al cărei întâi președinte a fost (până în 1867). În 1850 înființează la Sibiu Tipografia Arhidiecezană, unde îi vor apărea broșuri politico-bisericești, lucrări canonice, studii pastorale, scrieri omiletice. Sub îngrijirea lui, ies de sub teascuri cărți de ritual, traduse din slavonă și sârbă, cărți bisericești, cărora le întocmește prefețe, manuale pedagogice. Între 1856 și 1858, sub privegherea și cu o frumoasă prefață a lui Ș., se tipărește Biblia. Va
SAGUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289430_a_290759]
-
celui de-al doilea exil al său în Sardinia. în total sînt nouăsprezece scrisori, din care cinci nu sînt compuse de Fulgențiu, ci i-au fost trimise de corespondenții săi. Conținutul lor este pur dogmatic și moral. d) Omiliile Activitatea omiletică a lui Fulgențiu este atestată de Ferrando pentru ultima perioadă a vieții scriitorului, atunci cînd se întorsese definitiv în Africa după exilul în Sardinia, și este confirmată și de Isidor de Sevilia. Ne-au parvenit în total zece omilii, din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din aceeași perioadă, mai întîi prin opera lui Bardesan și Harmonios, apoi prin cea a lui Efrem Sirul, autor foarte productiv, ale cărui omilii au fost repede traduse în greacă. în secolul al V-lea, încep să apară și în omiletica greacă forme care precedă kontakion-ul. Astfel este, de exemplu, o omilie care se găsește între cele ale lui Proclus din Constantinopol și care i-a fost atribuită și lui Ioan Hrisostomul, intitulată Laudă (Enkomion) Fecioarei Maria. Opera conține două dialoguri
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cristos sînt rare chiar și în imnurile dedicate Patimilor Mîntuitorului, el preferînd să-l vadă pe Cristos mereu triumfător. în reprezentările sale fantastice și poetice, un loc central ocupă economia faptelor lui Cristos (care se potrivea mai bine cu activitatea omiletică și liturgică a lui Roman), reprezentată mai ales de coborîrea în infern și de pe cruce; este neliniștitoare întrebarea ce revine mereu: Dumnezeu nu l-ar fi putut salva pe om altfel decît trimițîndu-l la suferință și la moarte pe Fiul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
însemnat, totodată, ieșirea textului scriptural din preocupările nemijlocite ale scriitorilor români. Chiar autorii de omilii, cum este Antim Ivireanul, acordă o mai mică importanță textuală pericopei evanghelice propriu-zise, rareori citată în textul oratoric, și o mult mai mare atenție creației omiletice originale. Traducerile ulterioare ale Bibliei, în afară de necesarul proces de actualizare lingvistică, au marcat și o accentuată deliteraturizare. Un loc special în această evoluție îl ocupă totuși Biblia de la Blaj, în traducerea lui Samuil Micu (1795). Pe lângă edificarea unui sistem de
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
slave despre Vlad Țepeș (1961; Premiul Ministerului Învățământului), cu o interesantă încheiere privind slava carpatică în care au fost scrise aceste narațiuni, a operat distingeri însemnate și demonstrații de erudiție filologică. După părerea sa de eminent cunoscător al vechii literaturii omiletice, prima Cazanie a lui Coresi (din 1567) este o tălmăcire a Postillei de Neagovo, culegere de cazanii puternic înrâurită de dogma calvină, alcătuită pe la 1550 în slavona ucraino-carpatică, iar a doua Cazanie coresiană aduce în românește textul Cazaniei tipărite în
OLTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288526_a_289855]
-
Năsturel, „Învățăturile lui Neagoe Basarab” în lumina pisaniilor de pe biserica mănăstirii de la Argeș, MO, 1960, 1-2; Lăudat, Ist. lit., I, 48-55; Piru, Ist. lit., I, 41-45, 48; Chițimia, Probleme, 109-144; Ist. lit., I, 266-270; Pandele Olteanu, Contribuții la studiul literaturii omiletice în vechile literaturi bulgară și română, RSL, lingvistică, 1967; Zamfirescu, Studii, 69-183; Damian P. Bogdan, 13 file inedite din cel de-al doilea arhetip al „Învățăturilor lui Neagoe Basarab”, RITL, 1968, 3; Al. Duțu, „Le Miroir des princes” dans la
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
realizată strălucit de Rémi Gounelle, În volumul La descente du Christ aux enfers. Institutionalisation d’une croyance, apărut În Collection des Études augustiniennes În 2000. Toate mărturiile antice sunt repertoriate și comentate de Gounelle, atât cele literare, cât și cele omiletice, liturgice, simbolice (din simbolurile de credință). Cititorul interesat găsește aici o mină exhaustivă de informații. Același savant publicase cu trei ani mai devreme traducerea comentată a unui text capital pentru subiectul nostru, Evanghelia lui Nicodim. Evanghelia lui Nicodim face parte
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
de caritate, fidelitate, umilință, ascultare și responsabilitate, devine un mesaj autentic în favoarea vieții penitentului, pentru că procesul dialogic are loc nu doar între mesajul verbal al preotului și penitent, ci mai ales între viața sa și viața penitenților. Prin acest discurs omiletic, celebrantul trebuie să amintească celor adunați că sunt chemați la sfințenie și la un stil de viață penitențial. După omilie, urmează un timp de tăcere, cu intenția de a favoriza examenul de conștiință. Penitentul începe acum o formă interioară de
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
un fruct al dialecticii, ci un fruct al celor trei virtuți cardinale de fapt. Cărțile a III-a și a IV-a ne interesează în mod special. Cartea a III-a poate fi intitulată Hermeneutica biblică, iar a IV-a, Omiletică. Prima, Hermeneutica biblică, este conținută în capitolul al V-lea al cărții a III-a și este legată de precizarea celor două sensuri: sensul literal și sensul figurat: „Punctul principal, înainte de toate, este acela că nu se poate cuprinde în
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
pune la dispoziția învățătorului un îndrumar metodic, atât pentru laic, cât și pentru cleric. În primele trei capitole se pun bazele unei hermeneutici a Sfintei Scripturi, iar în capitolul al patrulea se expun o serie de tehnici de predare. Principiile omiletice și catehetice pe care le propune au un fundament pedagogic evident, de o actualitate ce stârnește admirație. Iată câteva dintre aceste reguli: este bine ca un predicator creștin să întrebuințeze arta retoricii; predicatorul este dator să apere adevărurile de credință
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
și în ce perioadă anume a transmiterii textuale și a standardizării textului a avut loc această intervenție. Potrivit masorei tipărite, tiqqun soferim reprezintă o corectare (sau modificare) viva voce autorizată a limbajului biblic, făcută de către scribii care urmăreau anumite scopuri omiletice: j’’y <yrpws /wqt hayrqb /ylm, „cele optsprezece expresii care, citite, sunt numite tiqqun soferim”. Este interesant de menționat că studiile contemporane legate de această problemă pendulează între acceptarea deplină a celor optsprezece modificări scribale genuine și respingerea totală a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
secolului al IV-lea d.Hr., iar tradițiile menționate în cuprinsul lor sunt mult mai vechi, mergând până a doua generație de tanaimi. Alte liste cu tiqqune apar în cadrul tradiției Tanhuma, sau Yelammedenu, care nu acoperă doar un singur midraș omiletic, ci o întreagă familie de midrașuri, cu propriul lor gen literar 3. Întrucât în prezent se studiază și se publică numeroase manuscrise aparținând acestei tradiții, trebuie amintit că numele Tanhuma se referă la rabbi Tanhuma 4, al cărui nume apare
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lângă alta, dau cuvântul d?, „demon”. Un alt exemplu îl constituie Fac. 1,1, care începe printr-un b mărit, întrucât aceasta este prima literă a Torei și a Bibliei. Uneori, literelor majuscule li se asociază o semnificație exegetică sau omiletică, atunci când, asemănarea unor litere ar duce la alterări grave ale înțelesului textului ebraic. De exemplu, la Ieș. 34,14, litera r este redată mărit, tocmai pentru a evita confundarea ei cu litera d; rezultatul grav al confuziei ar fi citirea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în textele lor un conglomerat de alte texte și inserturi, reciclându-le energiile semantice și formale, începând cu epitaful ovidian, motivul Parcelor, al triumfului Morții, cu predica hrisostomică a egalității stărilor sociale în fața morții, și sfârșind cu modelul parenetic sau omiletic, cu canonul imnic, elegiac, epigramatic sau alegoric. Prin urmare, obsesia unor tipuri de discurs și a textelor de autoritate pledează pentru caracterul profund formalizat al scrierilor noastre timpurii, străbătute de o neliniște a obârșiilor, prisoselnice în citate, aluzii, referințe livrești
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
o asemenea plenitudine oratorică și numai el a purtat înaintea tuturor numele de aur și divin; numele <<Gură de Aur>> și <<Cuvântător dumnezeiesc>><footnote Cf. O. Bardenhewer, Patrologie, Wien, 1901, pp. 296-297. footnote>. El a fost considerat și un teoretician omiletic prin referirile la predică și predicator din Tratatul despre preoție și Omilia despre predică. Omiliile, sau predicile tălmăcitoare ale cuvântului dumnezeiesc al Sfintei Scripturi, rostite de Sfântul Ioan Gură de Aur și rămase pentru eternitate creștinătății, constituie adevărate comori de
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
o asemenea plenitudine oratorică și numai el a purtat înaintea tuturor numele de aur și divin; numele <<Gură de Aur>> și <<Cuvântător dumnezeiesc>><footnote Cf. O. Bardenhewer, Patrologie, Wien, 1901, pp. 296-297. footnote>. El a fost considerat și un teoretician omiletic prin referirile la predică și predicator din Tratatul despre preoție și Omilia despre predică. Omiliile, sau predicile tălmăcitoare ale cuvântului dumnezeiesc al Sfintei Scripturi, rostite de Sfântul Ioan Gură de Aur și rămase pentru eternitate creștinătății, constituie adevărate comori de
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
primul rând din neprecizarea publicului căruia se adresează o publicație oarecare și, drept urmare, din neadecvarea mesajului jurnalistic în funcție de segmentul de populație căruia i se adresează. Este necesară o adecvare a mesajului jurnalistic, în sensul unei renunțări la tonul și maniera omiletică în scrierea articolelor fără a se renunța la limbajul liturgic". Nevoia de adaptare a limbajului religios rezultă din folosirea arhaismelor în discursul de cult și în activitatea Bisericii în ansamblu. Este discursul specializat care oferă religiosului unicitate, diferențiindu-l în raport cu
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
se delimita categoric de toți cei ce pretind că un atare comportament este normal și dezirabil. Ori de câte ori eul enunțiator își face simțită prezența, discursul ia o turnură confesivă. Moralistul se convertește în duhovnic: el invocă pilda hristică, dojenește aspru, rostește omiletic: "Bătut-ai tu, Doamne, poporul pentru todeauna cu urgia hingherilor și a omorâtorilor de vite?"143. Dar un duhovnic care, la rândul lui, se mărturisește mulțimii. 4.2.3. Viziunea infernală. În discursul moralistului, violența, așa cum se știe, nu e
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
În crepusculul rugăciunii și al lepădării de sine, este loc pentru o aripă proaspătă la suflet și pentru o plecare nouă către o lumină mai mare a condeielor închegate-n întuneric." Ultimul pasaj e învestit cu forța persuasivă a invocației omiletice, imperativul schimbând registrul adresării și, evident, distribuirea complementară a rolurilor: adversarul în relație de subordonare față de polemist, iar lectorul, în calitate de spectator. Prin adresarea directă, uzând de singularul persoanei a II-a, polemistul își reconsideră adversarul, pe de o parte, atribuindu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
s] ne tr]im viața astfel încât s] îndeplinim porunca de a deveni sfinți, umblând în c]ile Domnului. R]spunsul rabinilor const] în conceperea unor legi detaliate menite a guverna fiecare aspect comportamental. Acest corp de legi se numește halaha (omiletic, dac] nu etimologic, cuvantul provine din corespondentul s]u evreiesc ce are semnificația de „cale” - a se compară cu conceptul chinezesc dao, analizat de Chad Hansen în capitolul 6, „Etică chinez] clasic]” - f]când astfel referire clar] la porunca de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
la svănți mari, a înscris o dată importantă în istoria culturii religioase și în dezvoltarea limbii române literare. Lucrare specifică oratoriei de amvon, cultivată în epocă în scopul instruirii religios-dogmatice și moralizator-didactice, ea oferă, în cele șaptezeci și cinci de predici, un conținut omiletic, liturgic, hagiografic și literar-artistic. Cazaniile pleacă de la pericopele evanghelice ale slujbelor anului bisericesc pentru a dezvolta „învățături”, comentarii în spiritul textelor patristice, urmând sensul literal și mai ales pe cel parabolic - ce suscită creativitatea lui V. - al Scripturii. Partea a
VARLAAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]