126 matches
-
lângă alta, dau cuvântul d?, „demon”. Un alt exemplu îl constituie Fac. 1,1, care începe printr-un b mărit, întrucât aceasta este prima literă a Torei și a Bibliei. Uneori, literelor majuscule li se asociază o semnificație exegetică sau omiletică, atunci când, asemănarea unor litere ar duce la alterări grave ale înțelesului textului ebraic. De exemplu, la Ieș. 34,14, litera r este redată mărit, tocmai pentru a evita confundarea ei cu litera d; rezultatul grav al confuziei ar fi citirea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
la svănți mari, a înscris o dată importantă în istoria culturii religioase și în dezvoltarea limbii române literare. Lucrare specifică oratoriei de amvon, cultivată în epocă în scopul instruirii religios-dogmatice și moralizator-didactice, ea oferă, în cele șaptezeci și cinci de predici, un conținut omiletic, liturgic, hagiografic și literar-artistic. Cazaniile pleacă de la pericopele evanghelice ale slujbelor anului bisericesc pentru a dezvolta „învățături”, comentarii în spiritul textelor patristice, urmând sensul literal și mai ales pe cel parabolic - ce suscită creativitatea lui V. - al Scripturii. Partea a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]
-
Comoara (după un intermediar est-slav). Dă și un palimpsest al traducerilor anterioare, și o antologie creștină, cu deosebite virtuți literare. Știe să depășească structura și normele compoziționale, destul de simple, ale vechilor modele, supunându-le unor transformări artistice sub influența literaturii omiletice ucrainene, ruse sau polone, tot mai complexă în epoca barocă. O serie de componente ale Cazaniei - dramatismul și retorismul, proza ritmată, narațiunea istorică, elogiul naturii și al omului, lauda patriei și a limbii naționale - pot fi interpretate ca influențe ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]
-
L’Influence de l’oeuvre de Pierre Mogila, archevêque de Kiev, dans les Principautés Roumaines, Paris, 1926, 49-81; Petre V. Haneș, Vechile noastre cazanii: Coresi, Varlaam, Mănăstirea Dealu, PIL, 1931; Gr. Scorpan, Locul Cazaniei lui Varlaam în vechea noastră literatură omiletică din sec. XVI și XVII, CI, 1937-1940, 1-2, 1943, 89-120; Demostene Russo, Studii istorice greco-române, I, București, 1939, 229-236; Augustin Z. N. Pop, Biografia mitropolitului Varlaam al Moldovei, București, 1940; Călinescu, Ist. lit. (1941), 15, Ist. lit. (1982), 13; Cartojan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]
-
însemnat, totodată, ieșirea textului scriptural din preocupările nemijlocite ale scriitorilor români. Chiar autorii de omilii, cum este Antim Ivireanul, acordă o mai mică importanță textuală pericopei evanghelice propriu-zise, rareori citată în textul oratoric, și o mult mai mare atenție creației omiletice originale. Traducerile ulterioare ale Bibliei, în afară de necesarul proces de actualizare lingvistică, au marcat și o accentuată deliteraturizare. Un loc special în această evoluție îl ocupă totuși Biblia de la Blaj, în traducerea lui Samuil Micu (1795). Pe lângă edificarea unui sistem de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
se delimita categoric de toți cei ce pretind că un atare comportament este normal și dezirabil. Ori de câte ori eul enunțiator își face simțită prezența, discursul ia o turnură confesivă. Moralistul se convertește în duhovnic: el invocă pilda hristică, dojenește aspru, rostește omiletic: "Bătut-ai tu, Doamne, poporul pentru todeauna cu urgia hingherilor și a omorâtorilor de vite?"143. Dar un duhovnic care, la rândul lui, se mărturisește mulțimii. 4.2.3. Viziunea infernală. În discursul moralistului, violența, așa cum se știe, nu e
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
În crepusculul rugăciunii și al lepădării de sine, este loc pentru o aripă proaspătă la suflet și pentru o plecare nouă către o lumină mai mare a condeielor închegate-n întuneric." Ultimul pasaj e învestit cu forța persuasivă a invocației omiletice, imperativul schimbând registrul adresării și, evident, distribuirea complementară a rolurilor: adversarul în relație de subordonare față de polemist, iar lectorul, în calitate de spectator. Prin adresarea directă, uzând de singularul persoanei a II-a, polemistul își reconsideră adversarul, pe de o parte, atribuindu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
un fruct al dialecticii, ci un fruct al celor trei virtuți cardinale de fapt. Cărțile a III-a și a IV-a ne interesează în mod special. Cartea a III-a poate fi intitulată Hermeneutica biblică, iar a IV-a, Omiletică. Prima, Hermeneutica biblică, este conținută în capitolul al V-lea al cărții a III-a și este legată de precizarea celor două sensuri: sensul literal și sensul figurat: „Punctul principal, înainte de toate, este acela că nu se poate cuprinde în
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
pune la dispoziția învățătorului un îndrumar metodic, atât pentru laic, cât și pentru cleric. În primele trei capitole se pun bazele unei hermeneutici a Sfintei Scripturi, iar în capitolul al patrulea se expun o serie de tehnici de predare. Principiile omiletice și catehetice pe care le propune au un fundament pedagogic evident, de o actualitate ce stârnește admirație. Iată câteva dintre aceste reguli: este bine ca un predicator creștin să întrebuințeze arta retoricii; predicatorul este dator să apere adevărurile de credință
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
celui de-al doilea exil al său în Sardinia. în total sînt nouăsprezece scrisori, din care cinci nu sînt compuse de Fulgențiu, ci i-au fost trimise de corespondenții săi. Conținutul lor este pur dogmatic și moral. d) Omiliile Activitatea omiletică a lui Fulgențiu este atestată de Ferrando pentru ultima perioadă a vieții scriitorului, atunci cînd se întorsese definitiv în Africa după exilul în Sardinia, și este confirmată și de Isidor de Sevilia. Ne-au parvenit în total zece omilii, din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din aceeași perioadă, mai întîi prin opera lui Bardesan și Harmonios, apoi prin cea a lui Efrem Sirul, autor foarte productiv, ale cărui omilii au fost repede traduse în greacă. în secolul al V-lea, încep să apară și în omiletica greacă forme care precedă kontakion-ul. Astfel este, de exemplu, o omilie care se găsește între cele ale lui Proclus din Constantinopol și care i-a fost atribuită și lui Ioan Hrisostomul, intitulată Laudă (Enkomion) Fecioarei Maria. Opera conține două dialoguri
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cristos sînt rare chiar și în imnurile dedicate Patimilor Mîntuitorului, el preferînd să-l vadă pe Cristos mereu triumfător. în reprezentările sale fantastice și poetice, un loc central ocupă economia faptelor lui Cristos (care se potrivea mai bine cu activitatea omiletică și liturgică a lui Roman), reprezentată mai ales de coborîrea în infern și de pe cruce; este neliniștitoare întrebarea ce revine mereu: Dumnezeu nu l-ar fi putut salva pe om altfel decît trimițîndu-l la suferință și la moarte pe Fiul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
preoților într-o notă festivist-triumfalistă, de cea mai pură speță bolșevică este revenirea la modelul interbelic în care personalități ale laicatului creștin, trăitoare ale valorilor creștine și cunoscătoare ale problemelor teologice ale Ortodoxiei să țină din când în când cuvântul omiletic. Pentru a se putea realiza acest lucru, este nevoie ca oamenii Bisericii să-și apropie în grădina teologiei pe acești intelectuali creștini a căror forță restauratoare în Ecclesia va fi una considerabilă. Biserica are încă multe de făcut în această
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
aceste două poziții teoretice importante în demonstrația sa, domnul Mihail Diaconescu încearcă să articuleze sistemul unei estetici a Ortodoxiei, ca disciplină teologică, argumentată noțional pe liturgică și dogmatică, apelând, totodată, la istoria bisericii universale, la istoria artei creștine, la catehetică, omiletică, drept canonic, antropologie religioasă. Dogmatica și experiența filocalică ortodoxă devin temeiul indeniabil al oricărei abordări esențializate a problemelor estetice, în lumina învățăturii ortodoxe hristocentrice, modelante, organice și unitare, în care frumosul nu mai este perceput strict logic, epistemologic, ontologic, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
mai ales în Transilvania și în Banat. Adresându-se preoților și studenților teologi, F.d. publică numeroase studii de dogmatică, escatologie, morală, filosofie, psihologie. Ciclul Predici alese, asigurat de profesori ai Seminarului Ortodox din Caransebeș, vrea să ofere modele de retorică omiletică și de cultivare a stilului înalt. Tot în scopul cultivării cititorilor, se publică sau se reproduc texte de larg interes, remarcabile prin ținuta lor, semnate de George Coșbuc (Puterea limbei române, 1902), Carmen Sylva (Înalta noblețe a femeii, 1902), Simeon
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287039_a_288368]
-
Năsturel, „Învățăturile lui Neagoe Basarab” în lumina pisaniilor de pe biserica mănăstirii de la Argeș, MO, 1960, 1-2; Lăudat, Ist. lit., I, 48-55; Piru, Ist. lit., I, 41-45, 48; Chițimia, Probleme, 109-144; Ist. lit., I, 266-270; Pandele Olteanu, Contribuții la studiul literaturii omiletice în vechile literaturi bulgară și română, RSL, lingvistică, 1967; Zamfirescu, Studii, 69-183; Damian P. Bogdan, 13 file inedite din cel de-al doilea arhetip al „Învățăturilor lui Neagoe Basarab”, RITL, 1968, 3; Al. Duțu, „Le Miroir des princes” dans la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
celui de-al doilea exil al său în Sardinia. Sunt în total nouăsprezece scrisori din care cinci nu sunt compuse de Fulgențiu, ci i-au fost trimise de corespondenții săi. Conținutul lor este pur dogmatic și moral. d) Omiliile Activitatea omiletică a lui Fulgențiu este atestată de Ferrando pentru ultima perioadă a vieții scriitorului, atunci când se întorsese definitiv în Africa, după exilul în Sardinia și este confirmată și de Isidor din Sevilia. Ne-au parvenit în total zece omilii, din care
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din aceeași perioadă, mai întâi datorită operei lui Bardesan și Harmonios, apoi datorită celei a lui Efrem Sirul, autor foarte productiv ale cărui omilii au fost foarte repede traduse în greacă. În secolul al cincilea, încep să apară și în omiletica greacă forme care precedă kontakion-ul. Astfel este, de exemplu, o omilie care se găsește între cele ale lui Proclus din Constantinopol și care a fost atribuită și lui Ioan Hrisostomul, intitulată Laudă (Enkomion) Fecioarei Maria. Opera conține două dialoguri, unul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sunt rare chiar și în imnurile dedicate Patimilor Mântuitorului și el preferă să-l vadă pe Cristos mereu triumfător. În reprezentările sale fantastice și poetice un loc central ocupă economia faptelor lui Cristos (care se potrivea mai bine cu activitatea omiletică și liturgică a lui Roman), reprezentată mai ales de coborârea în infern și de cruce; neliniștitoare este întrebarea ce revine mereu: Dumnezeu nu l-ar fi putut salva pe om altfel decât trimițându-l la suferință și la moarte pe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o asemenea plenitudine oratorică și numai el a purtat înaintea tuturor numele de aur și divin; numele <<Gură de Aur>> și <<Cuvântător dumnezeiesc>><footnote Cf. O. Bardenhewer, Patrologie, Wien, 1901, pp. 296-297. footnote>. El a fost considerat și un teoretician omiletic prin referirile la predică și predicator din Tratatul despre preoție și Omilia despre predică. Omiliile, sau predicile tălmăcitoare ale cuvântului dumnezeiesc al Sfintei Scripturi, rostite de Sfântul Ioan Gură de Aur și rămase pentru eternitate creștinătății, constituie adevărate comori de
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
o asemenea plenitudine oratorică și numai el a purtat înaintea tuturor numele de aur și divin; numele <<Gură de Aur>> și <<Cuvântător dumnezeiesc>><footnote Cf. O. Bardenhewer, Patrologie, Wien, 1901, pp. 296-297. footnote>. El a fost considerat și un teoretician omiletic prin referirile la predică și predicator din Tratatul despre preoție și Omilia despre predică. Omiliile, sau predicile tălmăcitoare ale cuvântului dumnezeiesc al Sfintei Scripturi, rostite de Sfântul Ioan Gură de Aur și rămase pentru eternitate creștinătății, constituie adevărate comori de
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
slave despre Vlad Țepeș (1961; Premiul Ministerului Învățământului), cu o interesantă încheiere privind slava carpatică în care au fost scrise aceste narațiuni, a operat distingeri însemnate și demonstrații de erudiție filologică. După părerea sa de eminent cunoscător al vechii literaturii omiletice, prima Cazanie a lui Coresi (din 1567) este o tălmăcire a Postillei de Neagovo, culegere de cazanii puternic înrâurită de dogma calvină, alcătuită pe la 1550 în slavona ucraino-carpatică, iar a doua Cazanie coresiană aduce în românește textul Cazaniei tipărite în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288526_a_289855]
-
extrem de frecvent și fără reticențe În paginile ferite ale corespondenței private, transpar uneori până la nivelul documentelor oficiale, În sancțiunile și circularele emise de Episcopie sau protopopiate, sunt Înfierate apoi, mărturisindu-se implicit existența acestora, prin intermediul literaturii moralizatoare sau al volumelor omiletice publicate sub teascurile vremii. Cazurile cele mai celebre merg până la nivelul episcopului Lemeni XE "Lemeni" , acuzat de homosexualitate de către Simion Bărnuțiu XE "Bărnuțiu" inclusiv Într-un memoriu adresat Curții imperiale, sau la cel al canonicului Cipariu XE "Cipariu" , care gustă
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
în Antologhionul din 1643; Henryk Misterski - izvoarele Psaltirii în versuri a lui Dosoftei); literatura parenetica și omiletica (P.P. Panaitescu, Ion C. Chițimia, G. Mihăilă și Dan Zamfirescu despre Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie; Pândele Olteanu - primele colecții omiletice în literatura română, izvoarele Cărții cu învățătură a lui Coresi și ale celei a lui Varlaam, versiunile slave ale Florii darurilor traduse în limba română); scrieri culturale din afara sferei religioase (Șerban Papacostea, Emil Vrabie și Iacov S. Luria despre geneză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289351_a_290680]
-
aceste trei limbi oficiale. După cum a observat Dominica Legge, parlamentul și chiar treburile municipale cotidiene se desfășurau în franceză (279, 302, 309). Cu siguranță, în secolele al XIII-lea și al XIV-lea existau texte în engleză, dar toate erau omiletice, didactice sau utilitare și nu erau înclinate să pună la îndoială presupunerile ideologice (J. Bennet 347). Acest lucru se schimbă însă începând cu secolul al XV-lea: "Bărbații care nu datorau nimic latinii sau francezei încercau mereu să-și aștearnă
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]