206 matches
-
orizont al duratei și mai puțin sub speciae temporis, cum se întîmplă în majoritatea lucrărilor noastre de specialitate. Este provocarea intelectualului lucid, nemulțumit de aroganța viziunii tehnocratice asupra societății, în general, și a economiei, în special, sceptic față de pretenția de omnisciență a meliorismului, în care progresul material se substituie perfect progresului spiritual, fără nici o relație de complementaritate, și uimit față cu situarea exclusivă sub imperiul clipei. Cu mulți ani în urmă, cînd modelele de inginerie socială păreau să întemeieze politici pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
lui; mă înspăimânt când mă gândesc la el, tremur când îl văd, și-mi vine să fug cu ochii închiși când ajung a fi singur cu dânsul. Naratorul în creația lui Slavici nu este, așadar, ca la Rebreanu, înzestrat cu omnisciență și omniprezență; el e un martor tăcut, prezent la evenimentele cruciale din viața eroului său. Ceea ce credem că știm din interiorul eroului, este de fapt rezultanta gesturilor, a vorbelor lui și a intuiției naratorului-psiholog despre toate acestea. Se naște astfel
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
de limitare) se aplică și în cazul unei focalizări asupra timpului. Pe lîngă această variație în orientarea spațio- temporală putem întîlni și variația psihică pe care Rimmon-Kenan o divide în variație cognitivă (de exemplu, cunoașterea limitată a focalizatorului intern vs. omnisciența teoretică a focalizatorului extern) și variația emotivă (neutralitate vs. angajarea în prezentare). De exemplu, acolo unde focalizarea emotivă este angajată, scenele sînt reprezentate într-o manieră vizibil idiosincretică, lucru ce pare a fi cel mai bine atribuit stărilor sufletești sau
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
B (R) pozitiv de la Simpson), ce a gîndit și ce a simțit pe măsură ce o încercau asemenea gînduri. Dar pînă la propoziția a patra, naratorul s-a retras aproape complet (și rămîne astfel pînă la propoziția a zecea), omnisciența sa lăsînd loc științei limitate a Isabelei - o știință care presupune cu emfază și pe negîndite că, „tradițional, clasic”, Ralph a pretins dintotdeauna că o adoră. A pretins, se întreabă cititorul care a ajuns pînă la pagina în cauză. Nepotrivirea
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
vizibile pentru orice martor atent - Stătea la fereastră, privind cum seara invada strada - le vom numi Narațiune Pură (NP). Adesea, exercitîndu- și opțiunea de a fi cît mai semnificative pentru sentimentele unui personaj (opțiunea naratorială de a dezvălui „pînă la omnisciență”) vor fi narate informațiile care merg dincolo de aparențe externe: „simțea în nări mirosul cretonului prăfuit”. Atîta timp cît acele detalii intime rămîn probleme de care personajul nu este conștient, le-aș include în aceeași Narațiune Pură. În mod similar, reprezentările
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
și precaritatea unei psihologii anacronice - „raționalistă, romantică și pozitivistă”. În contrast cu rigiditatea deterministă a scriiturii de tip mimetic, Proust introduce în literatura europeană, scrie P. în Noua structură..., onestitatea absolută a propriei conștiințe, înlocuind, prin cultivarea asociațiilor capricioase ale memoriei involuntare, omnisciența auctorială tradițională - ubicuă și falsificatoare - cu „autenticitatea halucinantă” a subiectivității și trăirii individuale. Neajunsurile, de extracție iluministă, ale abordării raționaliste fuseseră puse în discuție încă de Wilhelm Dilthey - amintit de eseist între exponenții de marcă ai „noii structuri” -, cel care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
cu deosebirea că, în vreme ce forța motrice a modernismului literar occidental este dedublarea autoreflexivă, manifestată ca distanțare și ironie, P. re-pornește, adamic, din momentul imediat anterior turnurii „greșite” adoptate de realism - de la romanul epistolar al secolului al XVIII-lea. Respingând principial omnisciența și obiectivismul, desfășurarea epică din Patul lui Procust este rezultatul unui subtil și spectaculos joc intelectual, în care alternarea vocilor narative - scrisorile doamnei T. / amintirile lui Fred Vasilescu, scrisorile lui Ladima / comentariile, zgomotoase ale Emiliei, interioare ale lui Fred, însoțite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
ianuarie 1944. 204 Ion Caraion, Panopticum, Editura Prometeu, București, 1943, volum interzis și confiscat din librării. 205 Panopticumul este conceput astfel ca o structură arhitecturală care permite observarea, dintr-un spațiu central, a tuturor celulelor deținuților, creându-se impresia de omnisciență perpetuă și invizibilă. 206 Barbu Cioculescu, "O scurtă deschidere asupra vieții și operei lui Constant Tonegaru", în Constant Tonegaru, Steaua Venerii, ediție îngrijită și prefațată de Barbu Cioculescu, Editura pentru literatură, București, 1969, p. XXVII. 207 "Cuvintele care stârnite de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
risc, făcând referire la „construirea unei imagini a inamicului”. Același risc există și în domeniul tehnic 71. „Soluții” la problema eșecurilor din activitatea serviciilor de informații Ce este eșecul? Mai frecvent decât ar fi de așteptat, având în vedere mitul omniscienței serviciilor de informații, se întâmplă ca rapoartele sau estimările informative să conțină afirmații eronate și să aibă loc evenimente importante fără ca agențiile de informații să le fi anticipat. Pentru a stabili dacă situațiile de acest gen constituie sau nu eșecuri
[Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
centru unic, spunem că economia este unipolară. Ludwig von Mises sintetizează cu măiestrie hegemonia etatistă într-o societate, afirmând că "lucrurile s-au schimbat îndată ce lumea a început să-i atribuie statului nu doar cele mai bune intenții, ci și omnisciență. În aceste condiții, era inevitabil ca ei să conchidă că statul cel infailibil era în măsură să reușească în domeniul gestionării activităților productive mai bine decât indivizii cei supuși greșelii. El ar fi în măsură să evite toate acele erori
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
el, mai arogant”. Nota era evident de persiflare, dar nu neapărat de respingere totală. Vladimir Tismăneanu: Suntem amândoi oameni de litere și probabil că putem găsi diverse alte descrieri posibile ale unui comportament ce pare că vine dintr-o relativă omnisciență - dacă aceasta poate fi relativă. Este una dintre caracteristicile pe care Năstase (cel puțin ca apariție publică, mai puțin când vorbești cu el de aproape) le Împărtășește cu Petre Roman. Atât cât l-am cunoscut eu, Roman este și În
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
hollywoodiene cu zeii homerici ori ai Orientului Apropiat, fiind extrem de rar percepute ca persoane, cu proporții "gargantuești" și calități supraomenești (nu doar curaj, ci lipsă totală de frică, nu doar amabilitate ci de-a dreptul sfințenie, nu doar cunoaștere, ci omnisciență), așteptându-se să fie în viață precum pe ecran, vocabularul folosit în relație cu ei denotând fascinația și adorația, iar admiratorii refuzând să vadă eventualele defecte nu din credulitate, ci din acea dorință de care vorbeau Winnicot și chiar Huizinga
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
politicii economice din Lumea a treia a fost recunoașterea că ipotezele despre natura statului, aflate la baza planificării, sunt nerealiste. S-a asumat, implicit că statul este benevolent, omniscient și omnipotent... Orice credință despre ultimele atribute s-a volatilizat rapid; omnisciența planificatorilor a fost pusă tot mai mult la îndoială, pa măsură ce planificatorii au arătat o lipsă de prudență și înțelepciune, care l-ar fi dus pe un agent economic privat la faliment. Dar presupunerea că statul - indiferent că e
Capitalul uman şi dezvoltarea economică Influenţele capitalului uman asupra dezvoltării economice by Mircea ARSENE () [Corola-publishinghouse/Science/100960_a_102252]
-
avea dreptate când spunea că nu există nici un principiu integrator al ordinii în efortul subiectiv de a consemna relația unei persoane cu lumea nedefinită. Singurul motiv pentru care lumea este nedefinită este neputiința subiectivității de a ajunge la stadiul de omnisciență, care este aspectul primordial, sau cel puțin unul dintre cele mai importante aspecte, pentru jurnalismul literar narativ. Trebuie precizat încă o dată că, în funcție de gradul de reflexivitate în producerea declarației, jurnalismul literar narativ reprezintă o tentativă de a îmbina caracterul subiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
competența reflecției filozofice sistematice nu mai e suficientă pentru a stabili ce este omul"17. Lucrurile nu se mai desfășoară conform unui plan prestabilit, ci decurg de la sine, în virtutea propriei imanențe. Aceasta ne amintește de scriitorul realist care renunță la omnisciența vădită de proza tradițională. El descoperă și înțelege lucrurile pe măsură ce le înfățișează. Este o certă dovadă de cunoaștere inductivă într-un atare demers, în care "acțiunea" nu e dinainte cunoscută, ca în cazul clasicilor pentru că atunci s-ar desfășura în virtutea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cuantice: „pisica lui Schrödinger”, „prietenul lui Wigner”, „universurile multiple ale lui Everett” ș.a.; „monopolul lui Dirae”; „antimateria”; „universul ambidextru” al lui Gardner; „creodele” lui Waddington; „sistemele ergodice” (Birchoff, von Neumann, Hopf, Kolmogoroff); „cronogeografia” (Parks și Thrift); „lanțurile lui Markov”; „sfârșitul omniscienței” (Prigogine); „noua alianță” a științei și „noua vrajă” a lumii (Prigogine) etc. Lyotard (op. cit.) definește postmodernismul ca „incredulitate” față de „marile povești” (citește „mituri”) ale Cunoașterii. Această „incredulitate” pare să fi fost declanșată de compartimentarea excesivă a științelor și de disoluția
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
trăsături îl depărtează mai mult sau mai puțin de garanția credibilității. Putem asocia, așadar, programului realist (și naturalist) expresia împotrivirii față de ceea ce a fost considerat "romanescul" literar. Verosimilul, credibilitatea imaginii asupra lumii înfățișate sînt corelate cu impersonalitatea viziunii, cu o omnisciență rece, fără alunecări emoționale. "Romanescul" se studiază încă, pentru că în opoziție cu acest registru, care a căpătat și alte etichete, printre care cele de lirism, panlirism, poezie a afectelor etc., în opoziție cu el se definește, voit tautologic, "romanul-roman". Cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de verre"). Figura lui Asmodeu, un "intermediar alegoric" (Ph. Hamon) în tradiția literară franceză de la Lesage la Balzac, diavolul care, spre a "culege" imagini dinăuntru, ridică acoperișurile caselor, a făcut să se vorbească despre o "vision Asmodée" (hipertrofiere a "vederii", omnisciență auctorială, simbolică transparență a imobilelor, dezvăluite total în configurația și stratificarea interioară). Revine în memorie, pe un alt versant, viziunea proustiană a sălii fastuoase a hotelului din Balbec, loc cu pereți de sticlă care transformă, seară de seară, incinta restaurantului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
discurs este vocea culiselor, naratorială, sau a protagoniștilor, romanul profită copios de spectacol. Pentru G. Călinescu, apetitul ironic enorm face ca, în concurență cu personajul eponim, naratorul să se exprime cînd cu o distanță suspectă, cînd cu o indiscreție mușcătoare: omnisciența lui provoacă, mustește de atitudine. Opera minează insidios modelul. Ascultă de un demon interior care-și rîde de unii și de alții, dezertînd de la regulile clasice ale romanului. "Bietul" Ioanide întrupează visul călinescian al creației. Totul îndreptățește a vorbi despre
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ca și în povestirea discutată anterior, toate cele trei tipuri narative (auctorial, actorial și neutru). În schimb, în povestirile Gospodăria Matrionei și Mâna dreaptă, nu mai poate fi vorba de alternanța percepțiilor. Profunzimea perspectivei narative și caracterul homodiegetic fac imposibilă omnisciența. Astfel, în Gospodăria Matrionei, centrul de orientare este Ignatici, care își recunoaște limitele perceptive prin folosirea modalizatorilor (Matriona se temea "nu știu de ce de trenuri"). Centrul de orientare fiind naratorul-martor, tipul narativ pe care îl putem identifica în această povestire
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
tiran, dezvăluie, în ultimă instanță, inaptitudinea virtuților pur "eroice" de a transcende radical condiția umană. Și totuși Ghilgameș era într-o proporție de două treimi o ființă divină, fiul zeiței Ninsun și al unui muritor 44. De la început, textul exaltă omnisciența sa și marile construcții pe care le-a făcut. Dar imediat după aceea ni se prezintă imaginea unui despot care violează femeile și fetele, și-i extenuează pe bărbați în munci grele. Locuitorii îi imploră pe zei și aceștia hotărăsc
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a ideilor, pluripartidismul (v. eterna polarizare doctrinară), sincretismul metodologic, ecumenismul ș.a.m.d. Tot ce era, atunci, o asumare nefirească de funcții, misiuni, tactici și strategii a revenit la firesc odată cu recâștigarea libertății. Criticul nu mai este nici pe departe omnisciența omnipotentă, cedându-și mare parte din prerogative editorilor, agenților literari, jurnalismului cultural, catedrelor universitare, cursurilor de creative writing etc. Dispariția Dușmanului focalizant retează patosul verticalității și etalează infinitatea libertăților pe orizontală. Urmează în chip firesc coborârea catargului critico-militar, paralel cu
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
ca să cunoști istoria cu adevărat, în totalitatea și plenitudinea ei, ar trebui să fii Dumnezeu"5. Faptul că astăzi ne aflăm în Anno Domini 2010 nu mă îndreptățește să postulez prezența divinității în mersul istoriei. Aș cădea astfel într-o omnisciență psihedelică, similară cu păcatul mândriei, sau într-o vanitate ridicolă, asemenea unui habotnic care face liste cu evenimente "vizitate" de îngeri 6. Ceea ce încerc, însă fără a avea pretenții exhaustive, este o introducere la o teologie a istoriei, adică a
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
în privința istoriei, care nu s-a încheiat încă și nu știm ce verdict va primi. În ce privește destinul individual însă, știm că omul se poate mântui aici, în istorie. Hristos s-a făcut om ca noi să ajungem dumnezei, după har. Omnisciența sau preștiința lui Dumnezeu nu presupune anularea libertății umane într-un fatalism peren sau într-o predestinare inertă. Dimpotrivă, Adam, prin alegerea sa, oricât de nefericită ar fi fost, a demonstrat cu prisosință că darul sau, mai degrabă, povara libertății
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
exemplu) poate fi însă contactat. Tot în această stare, corpul astral permite accesul omului la informații aflate în așa numitul subconștient colectiv (sau arhetip) aparținând întregii omeniri (în concepția lui C. G. Jung) sau chiar la nivel universal, dând impresia omniscienței; un subiect care s’a aflat într’o astfel de situație a declarat: “...eram ca și cum aș fi posedat cunoștința tuturor lucrurilor. Pentru câteva clipe, nici un fel de comunicare în plus nu era necesară; aveam sentimentul că tot ce doream să
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]