861 matches
-
după lămpile alea bine aranjate, urmau să apară în orice clipă, ochi cunoscuți și guri pe care le știam de multă vreme. Aveam speranța că, într-o bună zi, când voi fi suficient de mare, nenea Epa îmi va arăta omuleții care vorbeau fără încetare. Te-ai lămurit?-făcea nenea Epa cu deosebită răbdare bâțâindu-mă pe genunchii lui-Cred că te-ai lămurit, Pruncule, că în cutia asta năzdrăvană, nu stă nimenea, pentru că nu are cum să încapă. Cei care vorbesc
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
avu norocul să-și păstreze ținuta imperială nealterată, rămânând Încremenit, cu ochii holbați. Semănă astfel involuntar, pentru câteva secunde, cu milioanele de busturi din ghips, răspândite În toată lumea, care-l reprezentau. Fără bicorn Însă. Pe acesta i-l ridică un omuleț chel, cu barbișon. — Mulțumesc, Vladimir Ilici, spuse Bonaparte peste umăr. Când ieșim de-aici, o să-ți dăruiesc Rusia. — Păstreaz-o, tovarășe, e neguvernabilă, răspunse flegmatic omulețul. Napoleon Își fixă privirea pe figura americanului. Acesta Își dădu jos ochelarii fumurii și-l
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
răspândite În toată lumea, care-l reprezentau. Fără bicorn Însă. Pe acesta i-l ridică un omuleț chel, cu barbișon. — Mulțumesc, Vladimir Ilici, spuse Bonaparte peste umăr. Când ieșim de-aici, o să-ți dăruiesc Rusia. — Păstreaz-o, tovarășe, e neguvernabilă, răspunse flegmatic omulețul. Napoleon Își fixă privirea pe figura americanului. Acesta Își dădu jos ochelarii fumurii și-l răsplăti cu același rânjet țeapăn ca o capotă de autocamion bușit Într-o parte. — Cum Îți merge? Întrebă americanul, jovial. Ça va, Elvis, ça va
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ordin de mărime orice oaste pe care-o putuse strânge vreodată. — Iată armata mea! urlă el. America, ia aminte! Cu mâinile făcute pâlnie În fața gurii, Începu să strige la cei de jos: — Atențiune! Atențiune! Nimeni nu-i dădea Însă atenție omulețului agitat de la etajul zece. Doar câțiva Îi făcură cu mâna, iar cineva prinse a-l filma. — Soldați, de la Înălțimea acestui turn vă privesc câteva milenii de istorie... insistă Napoleon. Dar nu apucă să spună mai mult. Trei indivizi Îmbrăcați În
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
maladie de origine necunoscută, care trecea de la injector la injector, de la supapă la supapă, care poate, cine știe?, se lua prin intermediul gazului de eșapament, al petelor de ulei Întinse pe caldarâm sau al lichidului de parbriz pulverizat În atmosferă. Guido, omulețul nervos din duba cu efigia pictată a propriului chip, se Îndrepta grăbit către noi. Părea extrem de agitat, iar mustața Îi tremura ca o coadă de veveriță aflată În plină alergare. — Mă scuzați că intervin, dar sunteți singurii oameni pe care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
nu e timp de glume. În mașina mea se Întâmplă lucruri extrem de ciudate. — Mai ciudate decât ce se Întâmplă peste tot? a Întrebat Gioconda, arătând cu un gest larg coloana de mașini paralizate. — Vă rog să veniți, ne-a implorat omulețul, mi-e frică. Și imediat ce-a fost rostit acest cuvânt, frică, starea pe care o desemna a coborât asupra noastră; mai mult decât vecinătatea vremelnică a unui blocaj de trafic ne unea acum existența În interiorul aceleiași temnițe cu granițe
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
unul dintre ele În mână, Gioconda a Început să râdă În hohote. — M-am prins, a spus ea, Încovoindu-se de sughițuri. Tu, cu băiatul dispărut sub capotă, dumneata, cu televizoarele vorbitoare... — Domnișoară, a zis Guido, fierbând (ce ușor trecea omulețul ăsta de la o stare la alta!), v-am spus că n-am timp de prostii. Trebuie să livrez aparatele astea astăzi. — ...suntem la camera ascunsă. Gata, farsa a ținut, hai să mergem acum fiecare unde are treabă. — Vrei să spui
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o mișcare de expert În jiu-jitsu, a frânt membrul de plastic și l-a aruncat cât colo. Apoi, cu puterea disperării, Guido a săltat În brațe voluminosul sclav al curățeniei și l-a prăvălit la podea. — Veniți! Repede! a gâfâit omulețul, Încovoiat de efortul depus, deschizându-ne ușa care dădea spre casa scărilor. Am sucit gâtul mopului electric, iar cu coada lui am pocnit robotul, astfel Încât drujba a sărit cât colo, dându-ne timp suficient pentru a trece pe lângă Guido. El
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Bruce Willis nu răspunde la telefon. I se lasă un mesaj. 17 martie. Scurt raport asupra apariției extratereștrilor În Dublin. Înregistrare audio, realizată În șoaptă de către agentul secret O’O. Strict secret. Acum trei zile, de ziua Sfântului Patrick, doi omuleți au intrat În barul lui O’Mallory. Nefiind verzi, au sărit imediat În ochi. Se clătinau vizibil și cântau Într-o limbă ciudată. O’Hallahan i-a provocat la un concurs de băutură, cu perdantul plătind. După ce O’Hallahan s-
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
sunt arma biologică! Logica fără fisuri a Împăratului Îl zăpăci cu totul pe Pruritanal. În sinea lui, colonelul recunoștea că extratereștrii nu trebuie neapărat să vină În farfurii zburătoare. Asta e o prejudecată tipic americană - că trebuie să fie niște omuleți verzi, să vină În zbor, să aibă niște antene și alte dispozitive electrice etc. Ei pot avea o Înfățișare cu totul banală, iar dimensiunile lor vor fi fiind, de asemenea, neînsemnate În raport cu ale noastre, Încît să trecem pe lîngă ei
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
stabilizează la un anumit nivel de decibeli. — Tot prost se aude, spune Părințelul, simțind că prinde tupeu, eu v-am salutat, zice, luîndu-și inima în dinți. — E dansul tău, îl încurajează Roja, făcîndu-i în același timp un semn cu palma omulețului de la pupitru. — Chiar că știți pe toată lumea, spune nedumerit Curistul, urmărind mișcările Părințelului, care se îndepărtează dînd din coate, încercînd să-și taie drum printre perechile care dansează deja în mijlocul ringului. Tipul ăsta e dat naibii, îi răspunde Roja, leagă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
că forfota urma să crească în intensitate, lumea a început să curgă înspre piață în cîrduri fără capăt, veneau de pe platforme, se vedeau pancarte cu 23 August, Optica Română, IMGB, mi am zis asta e, să înceapă circul, cînd un omuleț a venit la mine și m-a întrebat ceva, dar din cauza zgomotului n-am auzit, ne-am tras mai la o parte, m-a condus la un autoturism Dacia 1300 de culoare albă, și mi-a spus, nenicule, asta este
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
dar eu habar n-aveam despre ce era vorba, din clipa asta ești revoluționar, pe dracu’, nu se abține Roja să spurce, eram sigur că voi ați deturnat o, am deschis fermoarul și m-am cutremurat, dar era prea tîrziu, omulețul intrase-n pămînt, ia l de unde nu-i ca să-i cer explicații, era clar că mă confundase. Fusese indus în eroare de faptul că arătam ca o ceată de derbedei, mi am zis după aceea, puteam să arunc sacoșa într-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mânuța durdulie prin grilajul plin de rugină și Îți mângâie obrajii cu degetele ei fragile, ca un orb care vrea să cunoască trăsăturile unui chip drag. Nopțile când citești ore În șir, nemișcat pe scaunul vienez ți se pare că omuleți extratereștri nu-ți dau pace, te sâcăie, Îți apar În fața ochilor tot timpul, jucându-se cu nervii tăi Întinși la maximum. Omuleții au devenit stăpânii tăi, noaptea Îi vezi dansând, grotești nu-ți dau pace, te privesc cu ochii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
trăsăturile unui chip drag. Nopțile când citești ore În șir, nemișcat pe scaunul vienez ți se pare că omuleți extratereștri nu-ți dau pace, te sâcăie, Îți apar În fața ochilor tot timpul, jucându-se cu nervii tăi Întinși la maximum. Omuleții au devenit stăpânii tăi, noaptea Îi vezi dansând, grotești nu-ți dau pace, te privesc cu ochii lor bulbucați și câteodată, În mijlocul lor ca Albă ca Zăpada apare ea și Îi mângâie pe creștet, dansează cu ei. Îți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
morții, a comentat după dispariția bătrânului, femeia care-l Îngrijea. Optsprezece iulie Am visat după multe zile un ozene uriaș care, Înainte de-a se roti deasupra unei mări calme, a aruncat limbi de foc transformându-le pe pământ În omuleți jucăuși de culoarea oțelului. M-a trezit o bătaie În ușă. N-am răspuns. Ea se furișează printre mașini, și se pierde prin mulțimile de oameni. O urmărești zile și nopți, ai un spray paralizant În buzunarul pantalonului, te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe agentul de circulație dirijând În intersecția rotundă ca un cerc perfect, cu gesturi de păpușă automată. Lenin, impunătorul monument comunist, Încremenit, cu o mână Întinsă, ce pare a dirija ceva nevăzut. Redactorul-șef Dezideriu nu pricepe nici ce face omulețul caraghios din intersecție și nici cine este momâia aia uriașă și cenușie de pe soclu. Încearcă să-și amintească, dar nu reușește. Își pipăie Îngrijorat bărbia, Își trece mâna prin părul bogat, și-și masează tâmplele. Gesturi firești În orice secol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și nici cine este momâia aia uriașă și cenușie de pe soclu. Încearcă să-și amintească, dar nu reușește. Își pipăie Îngrijorat bărbia, Își trece mâna prin părul bogat, și-și masează tâmplele. Gesturi firești În orice secol. ,, Ce caută totuși omulețul În marea intersecție?,, se Întreabă. Acest om de presă a alunecat ca Într-un puț fără sfârșit În secolul al XV-lea și agentului de circulație nici că-i pasă, Își vede mai departe, cu frenezie de semafoarele din marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o uită“, fredonă ea În gând, ca să-și păstreze curajul. Dar doctorul nu apucă să se depărteze prea mult când se văzu oprit. Călcând ușor și grijuliu, sincronizat cu mișcările trenului, cu o mână agățată de bara coridorului, apăru un omuleț mic și palid. Fata Îl auzi adresându-se doctorului: — S-a Întâmplat ceva? Vă pot fi de folos? Era mai scund cu peste treizeci de centimetri și ea râse cu voce tare la vederea feței lui avide, cătând În sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
greșit cu nimic În ce-l privea, iată-l copleșit de oameni, Întrebări și apeluri care Îi asaltau mintea ca un huruit. Ea se așteptă la o izbucnire, la o remarcă rea și critică, una care să-l trimită pe omuleț, tremurând, acolo de unde venise. Blândețea replicii o surprinse. Ați spus un preot? — Oh, nu, se scuză omul. Nu știu din ce sectă ori confesiune e. De ce? E cineva pe moarte? Dr. John păru să priceapă temerile ei și i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se scuză omul. Nu știu din ce sectă ori confesiune e. De ce? E cineva pe moarte? Dr. John păru să priceapă temerile ei și i se adresă Încurajator de pe coridor Înainte de a se strecura pe lângă mâna care-i aținea drumul. Omulețul rămase pentru un moment fericitul martor al unei situații. După ce o savură pe deplin, se apropie: — S-a Întâmplat ceva? Ea nu-l băgă În seamă, apelând la singura prezență prietenoasă care-i rămăsese: — Nu sunt chiar atât de bolnavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cât era de lung, uitându-se În compartimente și Încercând ușile toaletelor, până când ajunse la clasa a treia. Acolo Își aminti de omul cu vioara și-l căută prin compartimentele urât mirositoare, cu bănci de lemn, până când Îl Încolți - un omuleț mic și stafidit cu un ochi umflat. Dau o cină În seara asta, Îi spuse Myatt În nemțește, și vreau să cânți acolo. Îți dau cincizeci de parale. — Șaptezeci și cinci, excelența voastră. Myatt se grăbea. Voia s-o găsească pe Coral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
care unele deversau zăpadă carbonică, iar altele clipeau intermitent din becurile de avertizare protejate de o rețea din fire metalice. Capul îi era izolat undeva departe, pe niște reziduuri de țiței, iar fesierii ampli îi zăceau pe pasarela de beton. Omuleți cu căști galbene, conducând mici camioane galbene, se agitau în jurul anusului și vaginului ei. Carol se trezise țipând. Prin urmare, Beverley o convinsese să se alăture unui grup de femei de bine, grup care se reunea în casa unei profesoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
deveniseră acum adevărate șanțuri, tocmai potrivite pentru șuvoiul sărat cu gust de müsli. Fără a fi impresionată, Carol nu era cu totul nepăsătoare. Își acoperi mai bine umerii delicați cu halatul de baie, observând că meteorologul de la TV-AM, un omuleț șters, care lipsise de pe micul ecran în ultimele două luni, apărea acum la BBC Breakfast Time, îmbrăcat în costum. Dan bolborosea ceva formând numărul mamei sale. Apoi mormăi în direcția lui Carol că asta fi ultima dată - ultima dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cele din urmă o găsi. Afundă în albia râului o creangă, apoi o răsuci, ca să se umple de nămol. O ridică și începu să o învârtă în aer. Stropii de nămol căzuți pe pământ s-au transformat, dintr-o dată, în omuleți mici. Așa a reușit să creeze o mulțime de oameni care să împânzească pământul, de-a lungul și de-a latul. Apoi, zeița și-a dat seama că avea o altă problemă. Viața omului era scurtă. Își dorea ca oamenii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]