244 matches
-
tăcerii. Întoarcerea către Sine, tăinuită sub umbra misterului, (efectul de ușor dezacordaj produs de sunetul sol al apogiaturii) este ritualul comuniunii cu Natura, în care tăcerea unui sfârșit devine un nou început al existenței privilegiate în lumea imaterialului. IV.8. Ondine Ilustrând o nouă expresie romantică a imaginarului debussyst, viziunea estetică a Ondinei abordează aceeași lume feerică a miturilor și poveștilor, ce îi putea oferi compozitorului francez oportunitatea evadării din viața prozaică și banală a prezentului. Potrivit mitologiei scandinave, Ondinele, spiritele
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
produs de sunetul sol al apogiaturii) este ritualul comuniunii cu Natura, în care tăcerea unui sfârșit devine un nou început al existenței privilegiate în lumea imaterialului. IV.8. Ondine Ilustrând o nouă expresie romantică a imaginarului debussyst, viziunea estetică a Ondinei abordează aceeași lume feerică a miturilor și poveștilor, ce îi putea oferi compozitorului francez oportunitatea evadării din viața prozaică și banală a prezentului. Potrivit mitologiei scandinave, Ondinele, spiritele lipsite de suflet ale apelor, erau sirenele ce ademeneau ființele pământene cu
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
8. Ondine Ilustrând o nouă expresie romantică a imaginarului debussyst, viziunea estetică a Ondinei abordează aceeași lume feerică a miturilor și poveștilor, ce îi putea oferi compozitorului francez oportunitatea evadării din viața prozaică și banală a prezentului. Potrivit mitologiei scandinave, Ondinele, spiritele lipsite de suflet ale apelor, erau sirenele ce ademeneau ființele pământene cu dragostea și frumusețea lor ispititoare, făgăduindu-le viața veșnică din palatele adâncurilor. Apariția acestui preludiu pare a fi din nou asociată cu numele graficianului Arthur Rackham, care
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
sirenele ce ademeneau ființele pământene cu dragostea și frumusețea lor ispititoare, făgăduindu-le viața veșnică din palatele adâncurilor. Apariția acestui preludiu pare a fi din nou asociată cu numele graficianului Arthur Rackham, care realizase ilustrațiile pentru o adaptare engleză a Ondinei, scrisă de Baron Friedrich de la Motte Fouqué și publicată într-o ediție franceză din 1912, la Paris. Mesajul conținutului estetic al poveștii reprezintă aspirația Ondinei de a accede la viața pământeană prin dobândirea sufletului, refuzând astfel condiția efemeră a unei
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
nou asociată cu numele graficianului Arthur Rackham, care realizase ilustrațiile pentru o adaptare engleză a Ondinei, scrisă de Baron Friedrich de la Motte Fouqué și publicată într-o ediție franceză din 1912, la Paris. Mesajul conținutului estetic al poveștii reprezintă aspirația Ondinei de a accede la viața pământeană prin dobândirea sufletului, refuzând astfel condiția efemeră a unei vieți în care trupul se transformă, în final, într-o pulbere împrăștiată în imensitatea apelor. Opoziția dintre condiția materială și cea imaterială a existenței, cele
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
imaterială a existenței, cele două ipostaze ale reprezentării imaginative a aceluiași personaj, va fi reflectată prin natura contrară a celor două materiale tematice principale (secțiunile A și B). Astfel, imaginile sonore ale acestora vor întruchipa deopotrivă acea ființă temperamentală a Ondinei ce trăiește pentru o clipă experiența unei vieți pământene, precum și figura misterioasă, senzuală, dar inaccesibilă, aparținând lumii apelor. Într-un tempo Scherzando (având recomandarea limitelor metronomice de ), descrierea mediului acvatic supus evocării, precum și sugestia caracterului instabil al acestuia, își află
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
acvatice supuse permanentei metamorfoze dictate de circuitul natural. În același plan noțional, asocierea acordurilor cluster cu rezonanța cvartei mărite produce o sonoritate neutră, privată de contururi distincte, menită a întruchipa printr-o plăsmuire sonoră inspirată personajul lipsit de suflet al Ondinei. Modalitatea de utilizare a pedalei de rezonanță, asociată valorilor de durată ale pedalelor sonore (do# și la), constituie una dintre regulile fundamentale de pedalizare valabile la nivelul întregii creații pentru pian a lui Claude Debussy. Acceptând ipoteza existenței unui plan
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
rezonanțele unui mers treptat prin secundă mică, mare și mărită (prezentă deopotrivă și în ipostaza enarmonică a intervalului de terță mică), generează vizualizarea acelor mișcări capricioase și unduitoare ale nimfei ce taie crestele valurilor. Iar surpriza unei dispariții spectaculoase a Ondinei care se retrage pe un arpegiu de re major cu nonă mare și cvartă mărită aduce în premieră spațiul tonal anunțat inițial de armură într-o intervenție dilatată, operată prin schimbarea agogică (Rubato). Servind aceleiași concepții de flexibilitate agogică, trăsătură
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
apare reiterat cu o subtilă diferențiere la nivelul opțiunii de finalizare a exprimării. Asociat unei categorii estetice a sarcasmului sau a ironicului, motivul secund pare corespondentul sonor al unor prevestiri nefaste în șirul evenimentelor narative. Astfel, vizualizăm imaginea metamorfozată a Ondinei într-o ipostază pământeană, în care vioiciunea afișată nu reușește să camufleze o evidentă nuanță nostalgică. Este glasul „dorinței” ce nu își poate depăși circumstanțele existențiale, este aspirația spre care tindem fără a ne afla fericirea. Cadrul tonal ambiguu cu
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
fi înlocuită cu „semnalul” sonor al terței mici , al cărei prim sunet este extras din contextul apogiaturii originare. De altfel, ultima reapariție tematică coincide cu debutul codei ce înlănțuie apoi văpăile strălucitoare ale spiritelor apei, semn al reîntoarcerii definitive a Ondinei în lumea sa acvatică. Arpegiul bitonal ce juxtapune culori armonice îndepărtate (re major și fa# major) suprapuse unei pedale a sunetului re plasat în registrul grav, nu mai devine pretextul unei efuziuni pline de optimism, în pofida unui final în ton
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
major și fa# major) suprapuse unei pedale a sunetului re plasat în registrul grav, nu mai devine pretextul unei efuziuni pline de optimism, în pofida unui final în ton major (re major). El se cufundă în pianissimo-ul adâncurilor, mascând dispariția Ondinei sub o ultimă răsfrângere de val. IV.9. Hommage à S. Pickwick Esq. P.P.M.P.C. (Omagiu lui S. Pickwick Esq. P.P.M.P.C.) Valoarea remarcabilă a spiritului umoristic debussyist își află o nouă formă de expresie prin plăsmuirea acestui autentic crochiu muzical care
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
1988; Eminescu. Limbajul simbolic, București, 1989; Cărbune și diamant, București, 1990; Istoria literaturii române. Note de curs , I-IV, București, 1990-1992; Apocalips, București, 1991; Naturi catilinare, București, 1997; Venirea Androginului, București, 1998; Casa rândunelelor, București, 1998; Scrinul amintirilor, București, 1998; Ondina, București, 1998. Antologii, ediții: Din presa literară românească a secolului XIX, pref. Romul Munteanu, București, 1967 (în colaborare cu Georgeta Rădulescu-Dulgheru); Samson Bodnărescu, Scrieri, pref. edit., București, 1968 (în colaborare cu Paul Lăzărescu); Camil Petrescu, Teze și antiteze, pref. edit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288792_a_290121]
-
ca n-aveau defel cum să-nțeleagă, cu toată știința lor de carte. Rămânerea lor pe dinafară îl bucură, căci omul se simte îmbogățit de secret. II În holul de la Hôtel du Mont Blanc din Paris, la o măsuță retrasă, Ondine își studie cochet coafura în oglindă înainte de-a sorbi și ultima înghițitură de cafea. Remarcând rujul sustras buzelor de porțelanul alb al ceștii, cu un gest senzual le restaură și lor prompt monotonia mângâietor țipătoare. Trees trebuia s-apară
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
isterică de entuziasm, în care tropăitul tocurilor ascuțite încerca să urce de-a valma trepte sonore la octavă spre-a fi la unison cu vocile gâtuite de emoție: − Fato, mai punctuală ca moartea! Figură ce ești, vino să te-mbrățișez! − Ondine! Doamne, nu-mi vine să cred; ce mult mi-ai lipsit! Frisonul născut la contactul cu fracturile binecunoscutului fu sufocat abil într-o efuziune convențională; o comoție stridentă acoperi o alta, mai sobră pentru că mai încrezătoare-n alianța ei cu
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
dădu Trees din cap cu subânțeles, expediind totodată un ghiont complice înspre coastele vechii ei tovarășe. Un nou val de chicoteli înecă emoțiile mai turbide ale regăsirii. − Sigur că gravura va continua să atârne mai departe pe peretele ei, lămuri Ondine, dar dacă timpul întâlnirii mele cu ea a trecut, simpla proximitate fizică n-ar putea anula ratarea. Vezi tu, întrebările majore ce ne asaltează seamănă cu mușcăturile de țânțar: dacă nu le zgândărim în semn de mulțumire, singure n-au
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
marcant; totul depinde de întâmpinare. Trees nu se grăbi cu comentariul; ideea scărpinatului îi inspira o droaie de replici savuros de indecente, dar tonul ușor confesiv al interlocutoarei părea să ceară un alt soi de primire. O știa bine pe Ondine și înțelegea că se află în puterea unui nou subiect de fascinație, care nu merita să fie trivializat cu lipsă de tact mai înainte de-a fi examinat atent. − Hm... Deci întâlnirea asta cu Asterion e treabă serioasă; foarte bine
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
se dă? Smulgerea cu japca în stilul hoardelor mongole? Își zise-n sinea ei că un profesionist al stabilizării și regularizărilor se dirijează necesar spre întâlnirea cu un alt profesionist, al destabilizării și disrupției. Știa că, versată în avocatura ideilor, Ondine ar fi dibuit oriunde un punct slab dacă și-ar fi pus mintea, la fel cum, de partea lui, Ian al ei ar fi găsit probabil pretutindeni un punct solid. El nu-l cerea, ca Arhimede cel gata de clintit
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
chiar dacă piesa nu-i scrisă de ei. Calitate artistică să fie, că de distribuirea rolurilor nu prea mă sinchisesc eu mare lucru. După care își potopi enunțul cu un râs cristalin în chip de evidență ultimă. O ajută bucuroasă și Ondine, conștientă că luarea ei de poziție radicală ar fi putut compromite fragilitatea reîntâlnirii; în consecință, se abținu să-i citeze fericitei marionete, așa cum inima îi dădea ghes, una din butadele ei favorite: Orice confort se plătește. Condiția de animal domestic
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
fel de a pătrunde prin haine. Ce vrei, asta sunt! − Ploaia? Sper să nu ne inoportuneze azi. Dar uite c-am ajuns; vai, ce aglomerație! Așteptară la intrare, în rând cu mulțimea cosmopolită. Când, în cele din urmă, răzbiră înăuntru, Ondine, bine documentată, o porni întins spre sala cu gravura Minotauromahia a lui Picasso. O găsiră repliată într-o așteptare de insulă plutitoare în derivă, ce-a uitat până și pe cine, sau ce anume, așteaptă. Din cauza porțiunilor întunecate ce-acopereau
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
furca, iar viața cu coarnele; fără aerisirea asta putrezim de vii. − Nebună mai ești! Știu eu ce împunsături îți trebuie ție, pufni Trees voit vulgar și ușor defensiv. Of, scumpa mea rană nedeschisă, se tângui ea matern la brațul lui Ondine, există anumite lovituri pe care, dacă nu le primim, le dăm! Dar văd că de fapt torera din gravură îi întinde sabia Minotaurului cu un gest de autoabandon. O îmbrățișare calină se grăbi să o învăluie protector pe prezumtiva nevoiașă
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
o selecție între ceea ce e important și ce nu. Nu pot să cred că ești atât de egoistă încât să nu accepți că lumea are probleme mai grave de rezolvat decât căutatul în coarnele tale. − Tocmai asta e, se aprinse Ondine; nimic în viață nu-i mai esențial decât uzurparea credinței în esențial de către ceea ce pare neesențial. Esența vieții e-n detalii, în așa-zisele mărunțișuri; singura șansă a buturugii de emancipare de propria-i micime e să răstoarne carul mare
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
fi Minotaurul. De la sine, mulțimea lor ajunge să se încornoreze ofensiv; vecinătatea lucrurilor mici și nesemnificative ne ascute insurecțional dacă locul nostru nu e între ele; devenim arme. După ce privi atentă capul Minotaurului reprezentat extrem de detaliat, cu o rigoare cvasi-rituală, Ondine îi împărtăși și prietenei sale rezultatul investigației: − Picasso a petrecut vreo două luni desăvârșind gravura asta. Uită-te cu ce grijă redă fiecare cârlionț și smoc de păr al monstrului! Coarnele sunt doar rezultanta agonică a vastității hirsute și obscure
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
că torera îi întinde, straniu, o sabie. Dar spune-mi mai bine ce l-a făcut pe Picasso să se identifice cu monstrul mitic; poate modul lui de-a trata femeile... Se priviră cu subînțeles și chicotiră complice, după care Ondine reluă: − Felul lui extrem de viril de a-și asuma natura obscură, pasională, îl făcea seducător, căci sfida fără cruțare judecățile conformiste ale timpului său. A mizat doar pe alianța cu splendoarea, ca și cum ea ar fi judecătorul suprem. Frumusețea femeilor i-
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
păzea, că ne-am intrat în drepturi!" E-atâta ostentație în acest fel de a se prevala de modicele concesiuni făcute lor de menghina funcționalului încât anemica reanimare se însoțește abundent de țipete guturale, ce-i sondează incredule realitatea neconvingătoare. Ondine întoarse capul spre un alt tablou, căci îi repugna aerul lor de trupeți în permisie. − Înțeleg că te-ai simțit diminuată, încercă Trees să pună punctul pe i. Și totuși, la un moment dat îmi scriai cât de mult te
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
asemănarea dintre aceste izbucniri declarative de ilaritate și vociferările noilor îmbogățiți cu libertate de mai adineaori. Poate că de râs autentic suntem traversați chiar mai puțin de cinci zile pe an. − Omul refuză să intre în propriu-i labirint, reluă Ondine, să dea piept cu monstruozitatea refulată în firidele-i întortocheate și rigide. Vorba lui Miró, aș fi vrut să lovesc fără să rănesc. Dragostea nu-i pentru oameni care țin să fie lăsați în pace. Cu timpul, m-a exasperat
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]