337 matches
-
a folosit metoda matricei pentru a calcula valorile energetice ale atomului de hidrogen, și a constatat că ele sunt în acord cu modelul Bohr. O altă contribuție importantă a fost făcută de Erwin Schrödinger, care a privit problema folosind mecanica ondulatorie. Aceasta era foarte atrăgătoare la acea dată, pentru că oferea posibilitatea de a reveni la fizica clasică deterministă. Born nu voia să accepte, întrucât ea intra în contradicție cu faptele stabilite de experiment. El a formulat interpretarea acum devenită standard a
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
unei alte prisme poate recompune lumina albă. Pe baza acestei descoperiri a construit un telescop cu reflexie, care a fost prezentat în 1671 la "Royal Society". Newton a probat că lumina este alcătuită din particule. Cercetările ulterioare au demonstrat natura ondulatorie a luminii, pentru ca, mai târziu, în mecanica cuantică să se vorbească despre "dualismul corpuscul-undă". De asemenea, modelul de telescop folosit azi este cel introdus de către Newton. În 1679 Newton reia studiile sale asupra gravitației și efectelor ei asupra orbitelor planetelor
Isaac Newton () [Corola-website/Science/296799_a_298128]
-
și un filtru matematic denumit Gaussian. Primele două pot fi considerate ca filtrul 2CR. Filtrul electronic 2CR este format din doi condensatori și doi rezistori (de aici și denumirea sa). Este unul dintre primele filtre utilizate la măsurătoarea rugozității. Amplitudinile ondulatorii pe lungimea cut-off-ului este redusă cu 75%. ISO 2CR înlătură primele două cut-off-uri ale suprafeței, în timp ce 2CR PC îndepărtează primul și ultimul cut-off din profilul/suprafața analizat(-ă). La filtrul matematic Gaussian valoarea cut-off-ului este dată de lățimea distribuției Gauss
Rugozitate () [Corola-website/Science/335060_a_336389]
-
țiparul electric, în greacă are sensul de "spate gol" ("gymn" = gol + "notus" = spate), adică fără înotătoare dorsală. Înotătoarele pectorale sunt mici. Înotătoarea anală foarte alungită se întinde de la vârful cozii până la regiunea jugulară (aproape de origine înotătoarei pectorale) și se mișcă ondulatoriu, fiind folosită ca mijloc de locomoție. Cavitatea abdominală este foarte mult redusă și organele vitale (aparatul digestiv, respirator și circulator) se află în partea anterioară a corpului și constituie doar aproximativ 20% din lungimea peștelui. Anusul este deplasat sub cap
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
greci și indieni, cu dezvoltarea opticii geometrice în lumea greco-romană. O puternică înflorire cunoaște acest domeniu în epoca de aur a islamului. În Europa modernă încep să fie studiate fenomenele optice ca: reflexia, refracția, interferența ș.a., culminând cu dezvoltarea teoriei ondulatorii a luminii ceea ce a condus la apariția și perfecționarea aparatelor și dispozitivelor optice. În epoca contemporană, au fost descoperite noi fenomene cum ar fi: efectul fotoelectric, polarizarea, efectul Compton, care demonstrează dualismul corpuscul-undă al luminii și care au condus la
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
științifică. Ne referim aici la teoria heliocentrică, confirmată de observațiile lui Galilei, sau la descoperirea microorganismelor grație observațiilor lui Leeuwenhoek. Leonardo da Vinci (1452 - 1519) este unul dintre primii savanți care au afirmat că lumina ar putea fi un fenomen ondulatoriu, comparând răsfrângerea luminii cu ecourile, adică cu reflectarea undelor sonore. De asemenea, Leonardo emite ideea conform căreia lumina emisă de Lună noaptea s-a datora reflexiei razelor solare pe așa-numitele "mări lunare". Marele geniu era preocupat și de problemele
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
concluzia că lumina albă se transformă în culori prin refracție, însă cu toate rezultatele experimentale corecte, nu reușește să intuiască complexitatea luminii albe. Nicolas Malebranche (1638 - 1715) emite o teorie interesantă privind natura culorilor, teorie ce ar anticipa viitoarea teorie ondulatorie.Dacă la sunet este vorba de vibrațiile aerului, după Malebranche, în cazul luminii ar fi vorba de un eter foarte fin. Observațiile lui Francesco Maria Grimaldi (1618 - 1663) constituie un progres remarcabil în evoluția opticii. În 1665, în lucrarea "Physico-mathesis
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
rază de lumină, care trece printr-o suprafață refrectoare oarecare, capătă o anumită structură sau stare provizorie, care revine le intervale egale pe măsura trecerii razei..." Această periodicitate îl determină să înțeleagă că, în afară de carcterul corpuscular, lumina are și proprietăți ondulatorii. La începutul acestui secol, Thomas Young (1773 - 1829) realizează un experiment prin care pune în evidență interferența luminii. În 1895, Wilhelm Conrad Röntgen descoperă razele X realizând prima radiografie. Acest secol este marcat de formularea teoriei relativității restrânse și teoriei
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
disputei privind caracterul dual al luminii. Această dispută privind carcterul luminii a fost lansată încă din antichitate. Aristotel considera lumina ca fiind o perturbare a mediului în care se propagă (de cele mai multe ori aerul), fiind deci un precursor al teoriei ondulatorii. Democrit susține dimpotrivă că lumina, ca și întreaga materie, este alcătuită din microparticule. Newton formulează în 1704 teoria corpusculară a luminii, susținând că lumina este alcătuită din corpusculi care se deplasează cu viteză finită și posedă energie cinetică. În lucrarea
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
că lumina este alcătuită din corpusculi care se deplasează cu viteză finită și posedă energie cinetică. În lucrarea sa "Micrographia" (1665), Robert Hooke susține că lumina s-a propaga sub forma unor unde transversale. În 1678, Christiaan Huygens propune teoria ondulatorie a luminii, pe care o va publica în al său "Traité de la lumière" (lucrare apărută în 1690). Susține că lumina se propagă prin eter, o materie distribuită în întreg universul și constituită din microparticule care sunt surse secundare de oscilație
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
care are în multe privințe aceeași structură ca și aerul, dar este mult mai rarefiat, mai fin și mai elastic." Marele matematician Leonhard Euler (1707 - 1783) susține, în "Noua teorie a culorii și luminii" (1746), că lumina are o natură ondulatorie: Lumina nu este altceva decât o agitație sau o vibrație a eterului. Ea se propagă mult mai repede decât sunetul, deoarece eterul are o densitate mult mai mică și o elasticitate mult mai mare decât aerul". Experimentul lui Young din
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
o elasticitate mult mai mare decât aerul". Experimentul lui Young din 1802 privind interferența pune în evidență caracterul ondulator al luminii. În 1816, Jean Augustin Fresnel (1788 - 1827) expune concluziile studiilor privind difracția și interferența, aducând o nouă confirmare teoriei ondulatorii. În anii următori, 1816 - 1817, investigațiile efectuate de către Fresnel și François Arago (1786 - 1853) asupra interferenței luminii polarizate, urmate de interpretările lui Thomas Young (1873- 1829), conduc la concluzia că propagarea luminii se efectuează prin unde transversale și nu longitudinale
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Nouveau, curent declanșat în Franța, dar integrat și în Imperiul Austriac și numit de asemeni Jugendstil și Wiener Sezession). Elementele ornamentale de fațadă, prin care se remarcă acest stil de la finele sec. XIX și începutul sec. XX, sunt liniile sinuoase, ondulatorii din ornamentica biomorfă; liniile geometrice care subliniază elementul constructiv al decorației; se observă prezența mozaicului, vitraliilor, feroneriei, a stucaturilor etc. Aceste elemente sunt regăsite la Palatul Poinar, Palatul Vulturul Negru, Palatul Episcopal Greco - Catolic etc. Lăcașuri de cult În Piața
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
general de "Teoria radiației termice, mecanică statistică și teorie cinetică". Numele său rămâne legat de cursul general de "Mecanică cuantică", de două semestre, pe care l-a predat practic tuturor seriilor de studenți fizicieni în intervalul 1957-1974. Cursul dezvolta teoria ondulatorie a lui Schrödinger, apoi exploata baza axiomatică a mecanicii cuantice pentru a expune metodele ei generale; principiile fundamentale ale teoriei erau ilustrate prin exemple utile pentru capitole de fizică cuantică ulterioare. Predat riguros și atractiv în același timp, cursul sublinia
Mihai Gavrilă () [Corola-website/Science/307221_a_308550]
-
istorici sunt ridiculizate; personajul unui biograf pompos este creat pentru a-l lua în rîs. "Valurile" (1931) este povestea unui grup de șase prieteni ale căror meditații, care corespund mai mult unor recitative decît monologuri interioare propriu-zise, creează o atmosfera ondulatorie care se aseamănă mai mult cu un poem în proză decît cu un roman scris în jurul unei intrigi. Ultima ei lucrare, "Between the Acts" (1941) face o totalizare și amplifică preocupările majore ale lui Woolf: transformarea vieții prin artă, ambivalență
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
original. Influențat de empirismul englez, pozitivismul, francez și materialismul german, atacă chestiunile de bază ale epistemologiei, punând la baza cunoașterii experiența, în concepția sa, materia se metamorfozează neîncetat, luând forme niciodată identice unele cu altele, întreaga existență se supune "mișcării ondulatorii", care apare astfel ca o "lege fatală", adică necesară, a universului. Ca filosof determinist, afirmă că toate fenomenele de care se ocupă'"științele pozitive" sunt "regulate de către legi inflexibile". Respingând liberul arbitru, exclude deplina , libertate a voinței. (""Prin urmare, nu
Vasile Conta () [Corola-website/Science/298676_a_300005]
-
în curgerea vremii"". Ea a încetat de a mai fi "o poveste a faptelor eroice ale unor oameni de seamă", care acționau "după bunul lor plac", istoria căutând acum legi, legăturile dintre "faptele sociale". Dezvoltarea, progresul sunt rezultat al mișcării ondulatorii, care se înfăptuiește prin apariția și dispariția formelor materiale deosebite calitativ unele de altele; pe calea înlăturării vechilor forme materiale și a apariției unor forme noi, mai perfecte, pe calea luptei noului cu vechiul, în succesiunea permanentă din procesul evoluției
Vasile Conta () [Corola-website/Science/298676_a_300005]
-
Institutul Politehnic din Leningrad, iar după susținerea tezei de doctor a început să lucreze la Institutul de Stat de măsurări fizico - tehnice, păstrându-și, concomitent, și titlul de profesor al Institutului Politehnic din Leningrad. Se referă la studiul proceselor neliniare ondulatorii, la generarea și amplificarea undelor puternce radio de frecvență înaltă, cu lungimea de undă în domeniul milimetric sau submilimetric. Împreună cu colaboratorii săi a descoperit undele de șoc elctromagnetice. Omul de știință Grehov a elaborat teoria radiației induse electromagnetice în sisteme
Andrei Gaponov-Grehov () [Corola-website/Science/330128_a_331457]
-
În cadrul fizicii, dualismul corpuscul-undă se referă la faptul că materia prezintă simultan proprietăți corpusculare și ondulatorii. Este vorba despre un concept central al mecanicii cuantice, care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidență caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când altele demonstrează caracterul corpuscular (emisia și absorbția luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
În cadrul fizicii, dualismul corpuscul-undă se referă la faptul că materia prezintă simultan proprietăți corpusculare și ondulatorii. Este vorba despre un concept central al mecanicii cuantice, care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidență caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când altele demonstrează caracterul corpuscular (emisia și absorbția luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton). Bazându-se pe studiul acestor fenomene, teoriile clasice propuneau modele în care un obiect era considerat fie o particulă, fie o undă. Ideea dualității
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Broglie fiind cel care a generalizat conceptul. În mecanica cuantică, lumina nu este considerată nici undă, nici corpuscul în sensul clasic, ci este unitatea celor două, fără o delimitare precisă. În formalismul clasic, lumina era considerată undă electromagnetică, prezentând fenomene ondulatorii cum ar fi interferența, difracția, polarizarea. Odată cu descoperirea efectului fotoelectric în 1887 de către Heinrich Rudolf Hertz, a fost necesară introducerea unei noi teorii care să justifice fenomenul, întrucât cea clasică era în contradicție cu rezultatele experimentale. În 1905, Albert Einstein
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar el primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental. Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între lungimea de undă formula 1 asociată și impulsul formula 2 al particulei: unde formula 4 reprezintă constanta lui Planck. Aceasta mai poate fi scrisă și sub forma: unde În relația lui de Broglie intervin atât mărimi specifice corpusculilor (cum
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Se observă că rezultatul teoriei elaborate de Compton este identic cu legea obținută experimental. În concluzie, efectul descoperit de acesta confirmă încă o dată natura corpusculară a radiațiilor electromagnetice. În 1927, Clinton Joseph Davisson și Lester Halbert Germer au evidențiat comportamentul ondulatoriu al electronilor. Experimentul lor a fost una dintre cele mai importante confirmări a ipotezei lui de Broglie. Ei au utilizat un tun electronic ce trimitea un fascicul de electroni, accelerați sub o diferență de potențial U, pe un monocristal de
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
cuantice. Teoriile clasice nu presupun existența unei limitări a preciziei cu care se poate determina o mărime, singurul impediment în determinarea unei valori exacte fiind sensibilitatea aparatelor de măsură. Această ipoteză poate fi considerată corectă la nivel macroscopic deoarece proprietățile ondulatorii nu se manifestă. Efectele cuantice trebuie luate în considerare pentru mărimi fizice comparabile cu constanta lui Planck.
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
știe, decorația caracteristică stilului Modern Style, Secession, Art Nouveau urmează două tendințe contrare. O tendință este simbolistă, iraționalistă și cea de a doua este funcționalistă, raționalistă. Ambelor tendințe le corespund două canoane: unul care pune accentul pe liniile curbe, sinuoase, ondulatorii și pe arabesc, învolburări și volute ce definesc stilul baroc și unul care se bazează pe formele mai sobre, rectangulare, caracteristice școlilor din Glasgow și Viena. Din analiza critică a lui Vasile Florea, tributar firii sale dionisiace și imaginative, Apcar
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]